Clătite cu mere – provocarea lunii august

Vă prezint şi eu, cu întârziere, ce-i drept, reţeta mea pentru provocarea lunii august, provocare pentru care am primit blogul În bucătăria mea (pe care l-am mai avut o dată). De pe acest blog am ales reţeta de clătite pufoase cu mere pentru că voiam ceva simplu şi rapid de făcut. Am executat ieri o treime de porţie pentru că mă temeam că nu îi vor plăcea Elizei, însă, spre surprinderea mea, eu am mai prins doar două, pe restul le-a mâncat ea.

Ingrediente pentru o porţie: 3 ouă, 300 ml de lapte, 50 de grame de zahăr, 250 de grame de făină, 8 linguri de ulei, 250 de grame de măr ras şi călit cu zahăr şi scorţişoară (eu l-am ras pe răzătoarea mică pentru a face compoziţia cât mai fină, şi l-am călit cu zahăr brun şi scorţişoară), jumătate de plic de praf de copt, esenţă de vanilie şi un praf de sare.

Se separă ouăle. Albuşurile se pun într-un vas iar în alt vas se amestecă restul ingredientelor. Mai întâi batem spumă albuşurile cu un praf de sare, apoi băgăm mixerul în celălalt vas şi omogenizăm. Combinăm spuma de albuşuri cu a doua compoziţie, cu grijă, să nu se dezumfle şi pregătim tigaia. Eu am folosit o formă pentru clătite din silicon şi, deşi se pot coace pur şi simplu, fără ulei, eu am ales să ung tigaia cu foarte puţin ulei înainte să torn aluatul. Clătitele se coc repede, însă depinde şi de grosime, ale mele au fost mai groase din cauza formei.

Eliza le-a mâncat simple, eu cu dulceaţă de cireşe amare. Am reţinut reţeta şi cu siguranţă le vom mai face toamna asta mai ales că e piaţa plină de mere parfumate şi gustoase.

7 Comment

  1. Ma bucur ca v-au placut! Sunt foarte bune si cu branza de vaci in loc de mere.

  2. Laura, te rog sa-mi spui unde ai gasit dulceata de cirese amare. Eu nu gasesc pe nicaieri, doar cirese negre.
    Multumesc!

    1. Laura Frunza says: Reply

      La mama acasa 🙂 Mai aveam un borcanel. Stiu ca in comert nu se gaseste asa usor, insa am vazut sigur undeva, cred ca era o dulceata italiana, se chema amarena, ceva de gen.

  3. Roxana says: Reply

    Arata foarte bine, voi incerca si eu reteta!

  4. Mi-ai lăsat gura apă 😀

  5. nicoleta_p says: Reply

    Si eu trebuie sa le fac, arata prea bine si sunt convinsa ca sunt si gustoase.

  6. nicoletag says: Reply

    A vazut Andrei cand citeam postarea ta, prin urmare in week-end sigur nu scap, musai trebuie sa fac si eu :). am salvat si reteta cu prune, o voi incerca si pe aceea curand.

Leave a Reply