Conferinţele Alethei Solter în Bucureşti

Pentru cei care nu o cunosc, Aletha Solter este un nume menţionat în toate cărţile de parenting care susţin disciplina fără pedepse şi fără recompense, care promovează acceptarea necondiţionată şi plină de căldură a copilului. Este printre primii psihologi care au revoluţionat modul de a privi exprimarea emoţiilor la copii, care au spus că atunci când un copil miorlăie sau plânge, el, de fapt, doar cere ajutor pentru o problemă de care el însuşi nu e conştient. Dar, mai mult decât atât, Aletha este o femeie bună, o mamă şi o bunică haioasă şi jucăuşă, care iubeşte copiii si părinţii deopotrivă.

Inspirate de munca ei, Otilia Mantelers de la Joc şi Emoţii, Monica Reu de la Asociaţia pentru Comunicare non-Violentă şi Claudia Necula de la Asociaţia pentru Naştere Naturala si Alaptare au invitat-o pe Aletha Solter în România să susţină două conferinţe pe 22 şi 23 septembrie 2012.

Conferinţele durează câte 4 ore, de la 9-13, astfel încât părinţii să nu lipsească prea mult de la micuţii lor, vor fi traduse simultan din limba engleză în română şi au două teme: prima, cea de pe 22 Septembrie are ca temă centrală Disciplina fără pedepse şi recompense, iar a doua, cea de pe 23 Septembrie, se intitulează Lacrimi, Frici şi Crize de Furie. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul evenimentului, Părinte Conştient.

Preţurile sunt extrem de accesibile: dacă vă înregistraţi până pe 10 septembrie, beneficiaţi de early bird (preţ redus), un eveniment costă 120 RON, ambele 200 RON. După 10 septembrie un eveniment va costa 150 RON, iar ambele 260 RON.

Guest post de Otilia Mantelers

Nota mea: eu voi participa la ambele conferinţe, aşa că sper să ne vedem acolo. Din păcate, eu încă mai aplic pe ici pe colo, disciplina cu pedepse şi recompense. Recunosc că nu este cea mai eficientă metodă pe termen lung, însă uneori este eficientă pe termen scurt. Sper să învăţ de la aceste conferinţe cum să renunţ cu totul la această metodă de educaţie. Voi lua notiţe, în măsura posibilităţilor, şi vă voi povesti şi pe blog ce am aflat acolo (asta dacă nu mă va scoate din minţi traducerea simultană 😀 ) Dacă, dintre cititorii mei, s-a mai înscris cineva, daţi-mi de ştire, pentru că chiar vreau să vin la voi să ne cunoaştem.

9 Replies to “Conferinţele Alethei Solter în Bucureşti”

  1. Eu as merge daca as fi din Bucuresti, as fi un early bird, in mod cert. Idee si tema de casa: prezenta doamnei Solter nu se va repeta cred eu prea curand si daca obtineti drepturile poate inregistrati conferinta si o distribuiti ca DVD in tara, contra cost evident! Va rog sa considerati aceasta propunere caci asa ar profita mult mai multi parinti in Romania si in afara, de ce nu? Si contra cost-evident!

    1. Transmit cererea ta mai departe si sper sa fie luata in calcul. Multumim pentru sugestie!

  2. Laura, eu vin 🙂

    1. Super, sa-mi dai un semn acolo in caz ca eu nu te observ in marea de oameni, da?

      1. o sa incerc cu siguranta 🙂

  3. Ce frumos, o sa-i spun fratelui meu ca el e in Bucuresti. Multumim pentru toate informatiile pe care ni le dai mereu!

  4. Buna,

    Cum a fost la conferinta? Eram curioasa sa-ti citesc notitele. Daca ai timp, poate impartasesti si cu noi.

    Multumesc,
    Laura

    1. A fost nemaipomenit la conferinta, inca imi adun ideile si curand veti putea vedea si articolele pe blog 🙂

  5. Buna,
    As vrea si eu sa cumpar cartile traduse. Te rog Laura daca sti sau cineva din grup stie, spune si mie. De unde? Cat costa?
    Multumesc

    Maria

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.