Vine, vine grădiniţa

Maaaaaaaaaaaaaaaaaami, dar când mă duc la grădi? Maaaaaaaaaaaaami, dar eu vreau să mă duc la grădi acum! Maaaaaaaaaaaami, hai odată, îmbracă-te şi hai la grădi!

Nu ştiu câţi dintre voi auziţi zilnic, de cel puţin cincizeci de ori, propoziţiile de mai sus, eventual spuse pe un ton miorlăit şi poruncitor. Eu le aud de o mulţime de ori şi deja nu mai ştiam câte explicaţii să dau că mai e până începe grădiniţa. Vă imaginaţi că nu mi-a picat bine că s-a prelungit vacanţa, aşa că am căutat o metodă care să mă scape de miorlăit şi să priceapă şi copilul mai bine cât mai e până atunci. Ştiam că se pot face calendare, cu x-uri notate pe ele sau diverse buline, însă eu am vrut ceva vizual din care să înţeleagă că mai durează câteva zile până va merge la grădiniţă. După ce mi-am frământat puţin creierii, mi-a venit ideea acestui copăcel magnetic pe care să mute frunzuliţe.

Am folosit o coală magnetică şi hârtie glasată autocolantă de culoare maro, galbenă, verde şi albastră. Am lipit bucăţi de hârtie glasată pe coala magnetică şi apoi am decupat, frunzuliţele cu perforatorul şi restul peisajului manual, cu foarfeca. Le-am pus pe frigider, frunzuliţele în stânga şi copacul în dreapta şi în fiecare dimineaţă mutăm împreună câte o frunzuliţă pe copăcel. Mă gândeam că ar merge şi invers, să fie toate frunzele în copac şi să “cadă” una, câte una, în fiecare zi, dar mi-a plăcut mai mult ideea de a le aşeza în copac. În plus, sub frunze am pus un magnet cu numărul de frunze rămase, iar în dreapta am scris GRADINITA cu litere magnetice de la un joc.

Am adăugat câteva detalii pentru a învăţa câte ceva şi despre anotimp: că frunzele îngălbenesc, că soarele străluceşte uneori din spatele unui nor, că plouă mai des şi uneori fulgeră.

Acum de câte ori întreabă “mami, dar când merg la grădi?” mergem repede la frigider şi numărăm frunzuliţele. Evident că următoarea întrebare a fost: dar nu putem să mutăm toate frunzuliţele ca să mergem mai repede la grădi?

Între timp, pregătim ghiozdănelul, facem ordine în dulapiorul cu haine groase, verificăm stocurile de ciorăpei şi şoseţele şi citim cărticele despre mersul la grădiniţă. Copiii voştri în ce stare sunt? Vor la grădiniţă sau se ascund numai când menţionaţi de ea?

P.S. Coli magnetice se găsesc acum în mai toate librăriile şi în hipermarketurile Carrefour.

Save

Save

8 Replies to “Vine, vine grădiniţa”

  1. E foarte frumos copacelul vostru!
    Si Cezara asteapta cu nerabdare sa mearga la gradinita, pregatim hainutele, pijamaua, pantofiorii, ne uitam la Bobita si Buburuza mergand la gradinita, ne ascutim creioanele (desi la gradinita va avea alte creioane).

  2. eu lucrez cu Andrei sa se obisnuiasca cu ideea de gradi’ – am apelat la calendar cu abtibilduri 😀
    Daria abia asteapta sa mearga la scoala – toata ziua se uita la uniforma (i-am avertizat pe toti sa nu scoata vreo perla gen “lasa ca vezi tu si iti trece,lasa ca nu mai vrei …” sau mai stiu eu ce aberatie pot scoate unii adulti 😀
    deocamdata facem la fel ca voi: ordine, reorganizare, cumparaturi, discutii pe marginea ideii de gradi’/scoala …dar la noi e altfel: amandoi au parte de un nou inceput pentru amandoi 🙂

  3. Noi am depasit faza gradinita si intram in etapa “clasa zero”. Asteapta sa inceapa scoala, sa se imbrace cu sacou, camasa si cravata si sa isi aranjeze parul la fel ca tati. Inca oscileaza intre parerea de rau ca se termina vacanta (desi s-a prelungit cu o saptamana) si nerabdarea de a face un lucru nou, de a cunoaste alti copii.
    Pentru mami cred insa ca sunt mai mari emotiile decat pentru el.:)

  4. Foarte ingenioasa ideea cu copacelul :).
    Ale mele stau bine la nivel declarativ, chiar acum isi pregatesc penarele si ghiozdanele. Dar cand o veni momentul sa trecem la fapte… nici nu vreau sa ma gandesc 🙂

  5. Si noi asteptam cu nerabdare gradinita; intre timp ne mai jucam cu colegele in parc, mai mesterim cate ceva, cu dorinta de a arata doamnei educatoare ce am facut noi in vacanta, mai lucram pe caietele de gradi….

  6. Imi place ideea ta. Ti-a iesit foarte frumos copacelul!

  7. imi place copacelul.:D

    P.S. daa, am aflat ca exista coala magnetica la Carrefour, ce bine pentru noi, nu?:))

  8. La noi gradi a inceput luni, pe 10 sept, dar am amanat pana pe 17 ca sa maistea prazlea in vacanta. Cel mare ar vrea ca vacanta sa fie permanenta si sa nu mearga deloc la scoala. Asa ca, as zice sa te bucuri ca vrea la gradi. 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.