Pictură pe textile – continuare

De când am scris primul meu articol despre pictura pe textile, am mai continuat să pictez ocazional câte ceva şi să-mi îmbunătăţesc tehnica. Am făcut un tricou pentru Mihaela, câteva tricouri pentru nişte colege, o pernuţă şi tricouri pentru Eliza şi numai mie nu mi-am făcut nimic deocamdată 🙂

Câteva sfaturi utile

– am găsit seturi de carioci textile la preţuri foarte bune – aşa că investiţi în ele, vor fi perfecte pentru contururi şi pentru scris
– dacă nu aveţi o mână sigură, nu vă chinuiţi să trasaţi conturul cu pensula şi vopseaua neagră – folosiţi carioci – la tricoul cu Stewie Griffin i-am greşit ochii pentru că îmi tremura mâna şi îmi picura vopseaua în exces şi arată de parcă ar fi beat (ceea ce pentru Stewie nu e neapărat un lucru rău)


– desenul pe care îl transferaţi pe tricou să fie pus într-o folie de plastic pentru a evita să pătaţi şi spatele tricoului
– atenţie mare să nu picure culoarea din pensulă pentru că nu se mai duce; ţineţi şerveţele multe la îndemână
– investiţi în culori cât mai variate – mie nu-mi plac cum îmi ies amestecurile de culori, parcă au umbre şi pete de alb şi uneori consum multă culoare de două sau trei feluri pentru a obţine o nuanţă anume
– când lucraţi cu mai multe culori una după alta şi nu aveţi o linie despărţitoare între ele, aşteptaţi să se usuce o culoare până o adăugaţi şi pe cealaltă. La curcubeul de pe pernuţa Elizei, mie mi s-au întins culorile

– tricouri găsiţi la magazinul de tricouri – eu am început să iau de acolo şi pentru copii şi pentru adulţi. Nu evitaţi, însă, magazinele second-hand, unde puteţi găsi tricouri albe, simple, la preţuri foarte mici.
– căutaţi pe internet modele cu linii cât mai puţine şi mai simple. Dacă nu se vede modelul de pe hârtie pe suprafaţa tricoului, puneţi tricoul pe o bucată de sticlă (geam) sub care plasaţi o veioză.
– când folosiţi şabloane, ar fi bine să folosiţi hârtie autocolantă, mai ales dacă aveţi şi zone înguste sau cu detalii mici – la balerina de mai jos nu i se vede coroniţa pentru că s-a întins culoarea şi în loc să arate ca o balerină delicată, arată cam dubios


– trasaţi modelul direct cu markerul textil şi nu cu creionul. Urmele de creion nu se mai duc şi se văd destul de aiurea.


– dacă aveţi de pictat forme drepte (pătrate, dreptunghiuri) şi nu vreţi să faceţi conturi, trasaţi modelul cu bandă scotch pe care o îndepărtaţi ulterior
– dacă aveţi de făcut un model în interiorul altui model, acoperiţi partea din interior cu hârtie autocolantă (cum am făcut eu cu semiluna de pe steagul Turciei)

Ce ziceţi, pe voi vă tentează o astfel de activitate?

7 Comment

  1. Am să încerc şi eu. Mai întâi să-mi fac curaj şi să-mi iau ustensile. Nu ştiu cum îţi ies aşa de bine?! Parcă văd că iar dau cu stângul în dreptuş 🙂

  2. luckyrock says: Reply

    pentru cine ti-a trebuit steagul Turciei?:))

    1. Laura Frunza says: Reply

      Au fost trei tricouri, cu trei steaguri diferite, pentru trei colege de-ale noastre din tarile respective 🙂

  3. Nici nu am știu că există așa ceva! eu personalizam cu foi speciale pentru transfer. Știi, printezi pe foaie, apoi o calci cu fierul peste partea unde vrei să o imprimi și gata! uite aici articolul! http://floridemandarin.wordpress.com/2012/08/23/tipuri-de-hartie-pentru-activitati-educative-si-nu-numai/
    De unde ai luat culorile? Este vre-un site?

    1. Laura Frunza says: Reply

      Le-am luat de la Casa Retro din Bucuresti, au si site, dar se gasesc si in alte magazine cu vopsele pentru pictura.

      1. Mulțumesc 🙂

    2. Costache georgeta says: Reply

      cum se printeaza? la oricare imprimanta?

Leave a Reply