Activitate de toamnă – copăcel din piese de puzzle

Am făcut toamna asta mai multe activităţi cu Eliza, specifice anotimpului în care suntem, şi pe care vi le voi prezenta în curând. Una din preferatele noastre a fost acest copăcel din piese de puzzle, inspirat de o fotografie pe care am văzut-o pe facebook (nu ştiu de unde era preluată pentru că în bunul stil caracteristic al celor care postează, sursa nu era menţionată).

Aveţi nevoie de: piese mici de puzzle (noi aveam un puzzle mic din care lipsea o piesă şi îl ţineam acolo fix pentru astfel de activităţi), o bucată de carton albastră, lipici, hârtie glasată autocolantă neagră (sau hârtie simplă neagră pe care o lipiţi cu lipici), vopsele la alegere (noi am folosit acrilice).

Se pictează piesele de puzzle, folosind amestecuri de maro, galben, roşu, ocru. Noi le-am pictat pe dos, pe partea nelucioasă şi s-a prins foarte bine culoarea.

Se decupează trunchiul şi ramurile copacului din hârtie glasată autocolantă şi se lipesc pe bucata de carton abastru. Se lipesc piesele de puzzle cu aracet. Se desenează detalii precum iarba şi soarele.

Voi mai ştiţi activităţi cu piese de puzzle? Ne-au mai rămas câteva şi am vrea să le folosim şi pe acelea 🙂

 

Save

5 Replies to “Activitate de toamnă – copăcel din piese de puzzle”

  1. Hm, de la oua kinder, da…. eu le colectionam, le puneam in pungute pentru cand va mai creste Eliza, ma intreb daca le mai am 🙂

    1. Da, cel de-al doilea e cel vazut de mine pe facebook. Asa-i ca e reusit? Alte idei cu piese de puzzle mai stii? Eu am mai vazut cateva, poate le pun in practica.

      1. chiar in clipa asta nu.:))
        n-am mai studiat subiectul de cand s-a terminat provocarea ta cu puzzle.:)
        dar daca gasesc, iti las aici linkurile.

  2. […] un moment dat mi s-a pus pata să refolosesc piesele de puzzle rămase după ce am făcut copăcelul de toamnă, aşa că am căutat inspiraţie pe net şi am găsit mai multe modele de decoraţiuni de brad. Am […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.