Materiale pentru tehnica WiCo

Înainte să vă mai povestesc despre ce minunăţii am mai făcut cu tehnica WiCo inspirată de o carte de la editura Casa, aş vrea să vorbim puţin despre materialele necesare pentru a realiza decoraţiuni pentru sticlă.

La fel ca la orice tehnică, există materiale mai scumpe, de cea mai bună calitate, şi materiale mai ieftine care îşi fac şi ele treaba, mai ales pentru un începător.

Cele mai bune culori şi contururi sunt cele de la Marabu – dacă nu vă permiteţi toate culorile de acolo, luaţi măcar contururile, ele fac trei sferturi din pictură. Un tub de 50 de ml costă 21,9 lei; eu le iau de la Tinker.

Următoarele culori pe care le-am achiziţionat au fost unele dintr-un magazin de hobby din Braşov. Culorile mai mari au costat 7,2 lei iar cele mici în jur de 2 lei bucata. Nu sunt extraordinare, a fost ruleta rusească cu ele, unele au fost bune, altele au făcut spumă şi bulbuci şi n-am reuşit să fac nimic cu ele.

Apoi, într-o zi când am ajuns din întâmplare în magazinul universal Dragonul Roşu, am găsit aceste tuburi în zona cu rechizite şi, deşi au fost foarte ieftine (un set a fost 3,9 lei şi unul vreo 5 lei, cred, dar nu mai ştiu care şi care) sunt destul de bunicele.

Ultimul set pe care l-am cumpărat şi care are nişte culori foarte vii este un set găsit în Cora, la raionul de rechizite. Are cinci culori şi un contur, folii din acetofan şi câteva modele. A costat 12 lei.

În ultima vreme, interesul pentru WiCo a crescut, aşa că puteţi găsi culori diverse şi în librăriile obişnuite sau în magazinele cu jucării. Eu am văzut nişte seturi foarte mici, de creat un desen simplu (o floare, o steluta, un soare etc) care conţineau culori şi model, la preţul de 13 lei, însă la banii ăştia cumpăraţi setul de mai sus din hipermarket şi ieşiţi mult mai bine.

WiCo nu este pentru copiii foarte mici – necesită multă dexteritate pentru a urma un contur şi ceva forţă pentru a apăsa tubul şi a-l ţine strâns astfel încât fluxul de culoare să fie constant. Eu recunosc că nu am suficientă forţă să ţin tubul cum trebuie şi, în plus, îmi tremură foarte tare mâna, aşa că deseori contururile mele sunt mişcate sau de grosimi diferite.

Alte articole despre WiCo:

Decoraţiuni cu Window Color

Pahar decorat cu tehnica WiCo

Window Art – tehnica WiCo de la Klutz

1 Comment

  1. […] spuneam acum ceva vreme într-o postare despre materialele folosite la tehnica Window Color că o să vă povestesc despre nişte […]

Leave a Reply