Pictură pe sticlă – editura Casa

Vă spuneam acum ceva vreme într-o postare despre materialele folosite la tehnica Window Color că o să vă povestesc despre nişte drăgălăşenii pe care le-am făcut inspirându-mă din cartea Pictură pe sticlă şi porţelan de la editura Casa, aşa că iată-le:

Pisică pe borcan şi pisică pe ghiveci

Elefant cu bambus – eu n-am avut vază ca în carte, aşa că am pus decoraţiunea pe faianţa din bucătărie.

Un mic pont: dacă desenul nu se dezlipeşte de pe folie, puneţi folia la congelator câteva secunde, maxim un minut şi se va desprinde imediat. Eu am rupt o ramură la bambus până mi-am amintit să-l bag la congelator şi am putut să-l dezlipesc frumos 🙁

Cartea are la mijloc şabloanele pentru realizarea tuturor modelelor din carte şi din ea am învăţat cum să fac ape sau să combin culori, tehnici pe care nu le mai încercasem până acum. Este potrivită pentru oricine vrea să se apuce de WiCo şi nu ştie de unde să înceapă. Are şi modele mai uşurele (borcanul cu pisică are şi nişte flori pe spate) însă şi unele complicate, cu detalii, cum e cel cu elefantul care mi-a ieşit destul de prost pentru că nu am avut un contur de bună calitate, cu vârf subţire. Ce ziceţi, vă teantează să vă apucaţi de WiCo?

4 Comment

  1. luckyrock says: Reply

    aaa, ce dragute sunt pisicutele!!:D
    astea se desprind ca oul pe care mi l-ai trimis?

    1. Laura Frunza says: Reply

      Da, sunt exact la fel, aceeasi tehnica.

  2. Laura, ti-au iesit tare bine!!
    Ma tenteaza si pe mine 🙂

  3. Adela says: Reply

    Sunt foarte reusite.Am luat si eu asta vara vopsea pentru sticla insa inca nu am lucrat nimic cu ea.Acum ca se apropie sarbatorile de iarna poate reusim sa le punem in practica!

Leave a Reply