21. Poveste muzicală de Crăciun

Am cartea Cristinei Andone, Poveste muzicală de Crăciun, de anul trecut, s-a dat împreună cu ziarul Adevărul – în prezent se mai găseşte, cred, doar în librăriile Adevărul.

M-am lăsat prinsă de povestea leului de 11 luni, animalul de companie al spiriduşului Bach (compozitorul Johann Sebastian Bach), care nu a auzit niciodată de Moş Crăciun şi crede că acesta vine cu sacul să fure, nu să lase cadouri. Prin urmare, îi pregăteşte o capcană care va duce la un deznodământ neaşteptat.

Drăguţ e şi finalul, cu originea târgurilor de Crăciun şi la momentul acela, tare mi-aş fi dorit să mă aflu şi eu la unul şi mi-am adus aminte de târgul de Crăciun din Londra vizitat anul trecut. Am văzut acolo la o căsuţă un meşter sticlar care sufla globuri de Crăciun şi am rămas impresionată de cum se poate crea un obiect atât de frumos.

Dar revenind la carte, Eliza s-a plictisit ascultând povestea, mai ales că nu are, încă, acea cultură muzicală necesară pentru a o înţelege şi pentru că deocamdată refuză să îşi imagineze lucruri şi vrea ilustraţii clare şi complete. I-au plăcut, însă, ilustraţiile simple cu brazii spiriduşilor şi ne-am jucat căutând şi numărând ornamentele din ele – asta a fost partea ei favorită şi de departe cea mai distractivă.

Recomand cartea unui copil mai mare care o poate aprecia aşa cum merită. Are şi un CD inclus şi costă 12,99 lei pe site-ul librăriei Adevărul.

9 Replies to “21. Poveste muzicală de Crăciun”

  1. Toata colectia Cristinei Andone este minunata! Noi le-am cumparat pe masura ce au aparut impreuna cu ziarul Adevarul si Cezara le tine la loc de cinste. De curand am recitit povestea lui Vivaldi si a prietenei lui, Vivi. E timpul sa scoatem din raft Povestea de Craciun.

  2. Poti vedea un mester sticlar care sufla globuri si la targul de Craciun de la Universitate 🙂

    1. Multumesc, nu stiam 🙂 Intre timp am plecat din Bucuresti asa ca nu cred ca-l mai vad, poate anul viitor.

  3. Eu pe celelalte nu le stiu, anul trecut am cumparat-o pe aceasta pentru ca era de Craciun. Daca o sa le prind la vreun targ la reducere, o sa le iau pe toate, am mania colectiilor la carti 🙂

  4. Multam, laura, pentru recenzia plina de culoare 🙂
    Craciun fericit si …pofta buna de muzica!

    1. Cu drag, Cristina, cu siguranta anul viitor vom aprecia povestea mai mult. Daca te uiti mai sus, a lasat Cristina un comentariu despre cum a prins povestea la copiii ei mai mari. Cred ca exista o varsta pentru toate iar unele lucruri nu pot fi apreciate decat avand si un anumit grad de cultura. Sarbatori muzicale si tie!

  5. Frumoase poze!

    1. Multumesc!

  6. La noi, cartea asta a prins foarte, foarte bine! A fost prima surpriza de Advent pe care i-am pregatit-o Unei si nici nu putea alege ceva mai potrivit! Norocul meu ca aveam cumparate inca trei titluri din serie si-am putut sa-i mai ofer ceva, are si Una mania colectiilor! :))

    Acum o citeste, mereu si mereu, pe cea despre Vivaldi, care-I impartita in cateva texte mai scurte. Maaare hit si volumul acesta. Poate era Una si un pic pregatita de “Micile genii”, un serial animat pe care-l vedea pe Minimax, la un moment dat. Pandea si acolo fiecare episode cu pasiune!

    Vacanta frumoasa va doresc si Craciun fericit!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.