Academia prinţeselor de Shannon Hale

Academia Prinţeselor este o carte care îşi poate pierde mulţi cititori din cauza titlului. Sugerând prinţese şi basme, e posibil ca această carte să atragă doar un public format din fetiţe mici şi nu un public divers, de toate vârstele, aşa cum ar merita.

Academia Prinţeselor nu este basmul clasic despre fata săracă şi prinţul bogat, ci o carte impresionantă tocmai prin simplitatea poveştii şi complexitatea sufletelor protagonistelor, o carte despre alegerea adevăratei iubiri, despre vocaţie, despre cum te poate împlini munca pe care o faci oricât de grea ar fi, despre acceptarea progresului şi perpetuarea tradiţiilor.

În primul rând, cartea nu creează atmosfera de basm cu care suntem obişnuiţi, ci un univers pastoral populat cu lucrători în carieră, care muncesc zi lumină pentru a extrage cel mai preţios bun al regatului, linderul. Miri este o fată de paisprezece ani pe care nu o lasă tatăl ei să lucreze în cariera de piatră deşi aceasta este dorinţa ei cea mai arzătoare, lucru care stârneşte un adevărat complex de inferioritate în Miri. Când înţelepţii regatului aleg Muntele Eskel ca locul din care provine viitoarea soţie a prinţului, toate fetele bune de măritat sunt strânse şi duse la o academie unde învaţă să fie prinţese. Deşi diferite şi uneori egocentriste, fetele ajung să facă front comun în faţa unor duşmani, mai adevăraţi sau mai puţin adevăraţi şi învaţă cum să-şi ceară drepturile, cum să se facă respectate şi, mai ales, ce aşteptări au ele de la viaţă şi ce-şi doresc cu adevărat. Miri descoperă cum poate aduce prosperitate comunităţii de lucrători în carieră, cum să comunice cu ceilalţi prin limbajul pietrei şi cum să gestioneze primii fiori ai dragostei. Miri se transformă pe parcursul cărţii, dar îşi păstrează acelaşi suflet inocent şi aceeaşi legătură spirituală cu Muntele Eskel.

Cel mai important la această carte este că nu e predictibilă, nici măcar un cititor experimentat nu poate ghici finalul din primele pagini, lucru care te face să citeşti mai departe cu interes. Autoarea creează o lume care trăieşte în faţa ochilor tăi şi tocmai pentru că această carte nu este un fantasy, ci un roman pentru copii cu influenţe folclorice (un folclor inexistent, desigur, la fel ca şi ţinutul în care are loc acţiunea), îţi va atinge sufletul într-un mod în care un fantasy nu o poate face.

O recomand pentru toate vârstele, este o carte ce se citeşte cu plăcere, dar în special pentru fetiţele de 10-14 ani care o vor simţi pe Miri mai aproape de inima lor. Şi cine ştie, poate vom reuşi să reînviem în sufletele lor pasiunea pentru o meserie pe care nu o mai iubeşte nimeni de foarte multă vreme, aceea de învăţătoare.

Academia Prinţeselor a fost premiată cu Newberry Honor în 2006, Utah’s Children Book Award în 2006, Beehive Award în 2007 şi a fost pe lista ALA Notable Children Books în 2006.

Recenzie publicată iniţial pe Shauki’s Bookcase în 2010.

5 Replies to “Academia prinţeselor de Shannon Hale”

  1. Da, si eu il urmaresc la fel ca si tine. Nu-mi vine sa cred la discutii ce s-a ajuns 🙁

  2. Multumesc pentru semnalarea cartii, n-o cunoasteam! Inca n-am intrat de linkurile de la finalul postarii, dar cartea imi pare de retinut. Cumva ca varianta cu personaje feminine a “Jocului lui Ender” :))

  3. Stiam eu de ce te citesc, esti o tipa grozava, asa cum banuiam demult! 🙂
    Multumim de link-uri! Am avut sansa de a ma ingrozi din nou, de a ma gandi si razgandi de 20 de ori la acelasi comentariu, de a cantari “cine are dreptate” si cine nu.
    Razboiul e amar, intotdeauna, si adevarul este ceva foarte subiectiv, fiecare are dreptatea lui iar contextul poate schimba f mult firul si unghiul din care privesti relatarea. Ma ingrozesc cat de diferit vad lucrurile anumiti oameni, si cate abordari diferite pot avea oamenii, pe acelasi subiect.
    Nu sunt nici pt cocoloseala, dar nici pt exigenta maxima (desi acesta este uneoria argumentul pt performanta), dar in nici un caz pt lipsa de respect ori dezumanizare.
    O sa-mi ia cateva zile sa-mi revin, asa cum mi-a luat si dupa postul Adei, cel cu 8 ani si cu scoala (de cazul invatatoarei nu mai spun, dar si cand am mici contacte cu scolari … dificili).
    Din fericire mai avem 2-3 ani pana ajungem in sistem, si ma fortez atat de tare sa nu plec din start cu idei agresive (sunt nepartinitor impartite: si in legatura cu potentialii profesori, dar si legate de colegii copilei).
    Asa, revenind la carti, suna grozav recenzia ta! Eu am cealalta carte, luata intamplator, de Sarbatori. I-am citit “printesei” doar vreo 20 de pag, in mai multe etape, ca e mica si urmareste si pricepe greu (trebuie “tradus” si explicat mult pe langa), si am lasat-o sa se mai “odihneasca” o vreme (cartea), desi mie sincer mi-a placut si cred ca o voi citi pe toata, in curand. Inca imi vine f la indemana sa folosesc din ea “Stai dreapta la masa, ca o printesa adevarata! Printesele nu se scobesc in nas! Printesele sunt mai blande si mai intelegatoare, nu se enerveaza asa usor” si altele. Pai daca tot vorbim mult (adica ea) despre a fi printesa, apai sa trag si eu jaratecul pe turta mea 😀
    Foarte corect ca nu trebuie sa judeci dupa coperta! 🙂

    Gata, ma duc sa scriu doua vorbe si la postul precedent 🙂
    Mama cat am scris!!! Dar nu mai recitesc, risc sa se dubleze cantitatea 😀

    1. Multumesc, Andreea, pentru cuvintele frumoase. Si eu mai incerc sa folosesc metafora cu printesele dar nu-mi iese mereu. De cate ori spune “vreau rochia de printesa ca sa fiu printesa”, de atatea ori ii explic ca nu rochia te face printesa ci comportamentul, bunatatea sufletului etc. Dar deocamdata nu am cu cine ma intelege 🙂 Cat despre razboiul parinti – invatatoare, eu am citit si ceva dragut pe tema, dar nu mai gasesc deloc blogul pe care citisem articolul. Daca il gasesc, o sa revin sa pun link.

      1. 🙂
        Ar fi dragut si ceva pozitiv despre acest domeniu.
        Uite, spre ex, eu am mutat copiii, in toamna, la o gradinita noua, micuta, program scurt. Si intamplator, toate cele trei doamne de acolo (este doar cate o grupa de fiecare), par sa fie geniale. Cel putin cele doua pe care le au copiii mei (grupa mica si mijlocie) sunt foarte-foarte simpatice, nu am absolut nimic de reprosat. Sunt tinere(25-30 de ani), foarte deschise (fara a fi neaparat peste medie), calme, par pur si simplu niste persoane cu bun-simt si cu capul pe umeri. Poate este tocmai pt ca sunt tinere, nu sunt plafonate/plictisite/sictirite pe copii.
        Si mai recunosc faptul ca eu nu cer neaparat performanta la acest nivel, sau nu neaparat de la educatori (desigur ca nu stimulez neaparat lenevia sau mediocritatea), dar sunt alte calitati pe care le apreciez la un educator cu care au contact copiii. Iar din discutiile furtunoase de pe blogul mentionat de tine, sunt f deacord cu o chestie: un copil care pleaca, de acasa, cu un “bagaj” ok, nu are cum sa puna probleme unui profesor care este si el ok. Ca intampina el acolo probl(copilul), datorita “concurentei neloiale” cu ceilalti colegi (pe alte domenii decat invatatura), asta e alta treaba, care ar putea fi preintampinata de niste profesori cum trebuie.
        Concluzia e trista, unii au valori … ciudate (parinti sau profesori) si atunci cand copiii au contact cu ei, ies si ei aiurea, si de ei imi e teama: tupeistii, nesimtitii, ignorantii.
        Cat despre explicatiile legate de “a fi printesa”(in sensul bun) … keep going! Nu exista “prea devreme” sau “deocamdata nu am cu cine ma intelege”, intra ceva in capsorul ei, si conteaza sa i-o repeti des, sa menti atitudinea respectiva, chiar daca ea nu pare sa percuteze, pe moment 🙂
        Atat mi s-a repetat si mie ca sunt prea mici si vorbesc degeaba, ca nu inteleg, de catre oameni f apropiati, iar acum se minuneaza de ce copii geniali am si cate chestii cunosc si cum se exprima. Da, pt ca mereu am vorbit si explicat, orice chitibus, si m-am minunat chiar si eu de ce conexiuni fac in creier si cum scot constant chestie de ma dau pe spate 🙂
        Si mai e o ceva amuzanta: dra mea (5 ani) a trecut deja la stadiul de “printesa razboinica” 🙂 Adica nu mai e cu roz, sclipici, fandoseli (chestii pe care nu le-am incurajat niciodata, mai degraba am fost … insensibili 🙂 ) la “eu sunt puternica, curajoasa, luptatoare (adica lupta sa obtina ce vrea) ma catar in copaci, ma plimb cu bicicleta, nu plang cand ma lovesc” … de-astea 🙂 Astea ne plac, si incurajam 🙂 Mai ales ca nu se potrivesc cu vestimentatia standard de printesa (rochite vaporoase si rooooz) ca ar cam incomoda-o … 😀
        Daca rezisti sa mai citesti bazaconii de-ale mele, iti pun un link dragut (post despre dra) pe ID.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.