Felicitare cu floarea soarelui

A trebui să improvizez cu Eliza o felicitare şi, din nefericire, fiind în deplasare la acel moment, nu aveam dulapul meu cu materiale la dispoziţie. Aşa că am folosit ce am avut: un nasture negru, câteva post-it-uri mici şi creioane colorate.

DSCN7813_1 (Large)

Am lipit nasturele pe o coală de hârtie împăturită în două (îl puteţi coase dacă nu aveţi adeziv sau scotch dublu-adeziv), apoi am decupat petalele din post-it-uri mici. Am lipit petalele în jurul nasturelui – ideal ar fi uşor suprapuse, însă Eliza le-a lipit cam alandala şi am mai completat după aceea spaţiile goale, lipind alte petale pe deasupra. Tot Eliza a adăugat detaliile ulterior (codiţă, frunze, iarbă, soare).

E o idee bună de felicitare sau tablou pentru 8 martie, se foloseşte foarte puţin lipici, post-it-urile fiind auto-adezive se vor lipi fără să faceţi mizerie şi, în plus, partea lipicioasă e doar la bază, aşa că puteţi ridica uşor vârfurile petalelor pentru a crea iluzia de floare naturală.

Cu un nasture galben şi petale albe faceţi o margaretă, cu un nasture roşu şi petale roşii faceţi o dalie, nasture şi petale portocalii vor crea  o gălbenea – totul depinde de conţinutul cutiei cu nasturi şi de post-it-urile sau hârtia colorată pe care o aveţi la îndemână. Puteţi crea, desigur, şi flori cu aspect vintage, cu nasturi din lemn şi petale din hârtie de ziar, de exemplu.

3 Comment

  1. Ce idee minunata. Noi suntem plecati si nu am la mine aproape nimic pentru o felicitare. Multumim pentru idee,putem improviza din materialele avute la dispozitie 🙂

  2. Roxana says: Reply

    Ce frumoasa e felicitarea voastra! Vom incerca si noi 🙂

  3. violeta argatu says: Reply

    simplu si f frumos! 🙂

Leave a Reply