Cum a fost la Tiribam-Tiribum

Cred ca dacă scriam acest articol acum câteva zile mă lansam într-o diatribă cu privire la nesimţirea multor părinţi prost-crescuţi care transmit din generaţie în generaţie lipsa lor crasă de educaţie şi cu privire la copiii culturalizaţi cu teatru dar cu o totală lipsă de maniere. Dar între timp m-am mai calmat şi oricum până să înveţe părinţii că la teatru nu se mănâncă popcorn şi nachos şi nici nu se vine cu bebeluşi care timp de o oră urlă încontinuu şi pe care nu au bunul simţ să-i scoată afară (şi nu de dragul spectatorilor, ci măcar al copilului care are, clar, o nevoie încălcată din moment ce urlă) şi nici nu te aşezi pe locurile altcuiva şi porneşti o negociere atunci când vine aparţinătorul de drept al locurilor va veni probabil şi a doua judecată şi civilizaţie în sala de teatru tot nu voi vedea.

Revenind la oile noastre: am fost sâmbătă la spectacolul Tiribam-Tiribum susţinut de trupa Zurli la CinemaPro. Spectacolul a început cu jumătate de oră întârziere, probabil tot din cauza părinţilor care au impresia că pot veni oricând la teatru că e ca la dvd, mai dai play, mai apeşi pauză.

Din acest motiv, noi, cei care am venit cu douăzeci de minute înainte să înceapă spectacolul, a trebuit să aşteptăm aproape o oră, interval în care copiii deja se plictisiseră. Actorii au avut microfoane, în sfârşit a dat Dumnezeu să văd o piesă (mă rog, impropriu spus piesă, un spectacol) la care să pricep ce spun oamenii ăia acolo. Spectacolul a fost un fel de combinaţie de cântecele cunoscute (Dacă vesel se trăieşte, Numărătoarea, Şoriceii, Are mama o fetiţă etc) cu momente amuzante.

Spectacolul s-a dorit a fi o imensă lecţie de bune maniere şi pe bună dreptate, ar trebui mai multe astfel de lecţii. În goana unor părinţi de a-şi învăţa copiii câte în lună şi în stele, comportamentul în societate rămâne la urmă, pe principiul “copilul meu are voie să facă orice, oricum, oricând” ca să nu-i înăbuş personalitatea creativă sau, Doamne fereşte să-i spun “nu” (nu, nu ai voie să dai cu picioarele în scaunul din faţă, nu ai voie să baţi cu pumnii în spătarul scaunului din faţă, nu ai voie să tragi de păr persoana din faţă şi aşa mai departe, sigur cunoaşteţi scenariul).

Eliza s-a simţit minunat, a fost foarte fericită că a mers la teatru, a fost încântată de spectacolul interactiv (copiii erau rugaţi să participe în diverse moduri), i-au plăcut cântecelele frumos orchestrate, exploziile de confetti şi baloanele uriaşe (cred că jocul cu baloanele uriaşe de la final a fost preferatul ei). Când am întrebat-o care a fost personajul ei preferat mi-a zis că a fost zâna bună şi că s-a bucurat că fetiţa Zurli i-a făcut cu mâna. Mie zâna bună mi s-a părut foarte asemănătoare cu Zâna Oglinjoară din spectacolul omonim de la Globus, dar n-am găsit pe nicăieri nişte nume ca să văd dacă e aceeaşi persoană.

Biletul costă 20 de lei şi merită banii, din punctul meu de vedere, pentru copii este foarte distractiv. Din ce am citit pe site-ul lor, spectacolul se va relua şi pe 20 aprilie şi vă recomand să mergeţi. De altfel, cred că voi face tot posibilul să mai ajungem la spectacolele pe care trupa Zurli le ţine la CinemaPro. Ei mai au reprezentaţii ale unor piese clasice şi la Muzeul Ţăranului Român dar am citit numai recenzii negative despre atmosfera de acolo (din sală), aşa că evit deocamdată să merg acolo. Nu voi pricepe niciodată de ce părinţii merg la spectacolele de teatru şi se poartă de parcă spectacolul e pentru ei, nu pentru copii, eventual merg câte doi-trei adulţi de copil, ocupă scaunele în detrimentul altor copii care nici nu mai văd din cauza lor şi, eventual, mai butonează şi telefoanele în timpul ăsta.

8 Replies to “Cum a fost la Tiribam-Tiribum”

  1. Foarte bine punctat, mi-a placut mult ceea ce ai scris 🙂

    1. Multumesc, as fi vrut sa nu fiu nevoita sa scriu asta, stiu ca multi parinti se vor simti ofensati, insa chestia cu manierele incepe sa devina din ce in ce mai grava, din punctul meu de vedere. Brusc, nimic nu mai e obligatoriu, nici sa dai buna ziua cunoscutilor, nici sa te ridici in picioare cand intra profesorul, nici sa stai locului la spectacol (pe principiul copilul nu poate sta locului, nu trebuie sa-l obligam – si aici nici nu trebuia sa stea locului ci doar sa nu-l omoare pe ala din fata), nici sa ajunga la timp undeva (ca doar e copil, se tolereaza orice intarziere) si lista poate continua. Eu am un copil de patru ani care are cat de cat maniere, de ce un copil de 6+ nu poate retine niste reguli elementare, de exemplu?

  2. Pentru ca orice forma de educatie in ziua de azi este respinsa pe principiul ” sa-i lasam liberi, sa nu ii stresam sa ajunga vreun psihopupu”.hai ca mor de curiozitate ce vor ajunge toti copiii astia liberi in exprimare, comportare si traind un trai fara nicio regula sau limita.

  3. Laura, am vrut să las un comentariu lung pe blogul meu dar m-am răzgândit fiindcă astăzi merge greu, dar greu de tot wordpress.Şi nu ştiu de ce, dar este enervant.Aşa că spun aici că sunt de acord cu tine în tot ceea ce ai scris cu privire la teatru şi atmosfera din sală. În oraşele mai mici, cum este cazul nostru se mai poartă o modă. Dat fiind că fondurile teatrului de păpuşi sunt gestionate de primărie, locurile din primele băncuţe sunt rezervate doar copiilor angajaţilor primăriei.Dacă copilul meu se aşează în primul rând, pe bilete nefiind specificate locurile, acesta este dat la o parte indiferent dacă acei copii cu părinţii angajaţi la primărie, apar sau nu, în timp util sau nu, etc…Indiferent de atitudinea luată, problema aceasta nu s-a rezolvat. Companii private aici nu există.Ca să oferi o oră de teatru copilului, fie îl duci la teatru în acest regim, fie îl acomodezi cu teatrul mare, pt adulţi.Au fost spectacole la teatrul de păpuşi la care am stat pe jos, pe interval, pt. a-i oferi un unghi cât de cât bun de vizionare.Înultimii 2 ani, am luat-o cu mine la comedii, uite aici am explicat ce şi cum http://uncopilsioghinda.wordpress.com/2013/01/05/duceti-copii-la-teatru/

  4. vai, nu-mi vine sa cred.
    ce putine comentarii ai la postarea asta.:)))
    CLAR, “multi parinti se vor simti ofensati”. 😀 😀 😀

  5. Mami de huni says: Reply

    Bine punctat, subscriu. Cred ca stii parerea mea despre spectacolele de la MTR si, din ce vad, de fapt nu locatia e de vina. E simplu sa nu primesti copii decat de la 3 ani in sus. E simplu sa inchizi usa la ora stabilita si apoi sa nu mai lasi pe nimeni sa intre. Si multe altele de acest gen sunt destul de simplu de pus in practica. DAR costa bani. Asta le reprosez eu celor de la Zurli.
    Caci pe parintii de acest gen, nu ii vom putea schimba niciodata, e ca si cand am incerca sa facem educatie cu toti cei din jur, e pur si simplu imposibil.
    Sunt convinsa ca padure fara uscaciuni nu exista si, chiar si sa impuna reguli mai stricte, tot nu s-ar rezolva lururile in 100% din cazuri. Ar fi insa asemanator cu spectacolele de teatru pentru adulti unde, chiar daca mai suna in sala din cand in cand cate un telefon, atmosfera e alta… e exagerata comparatia mea, dar zau, se poate si mai bine…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.