Mărţişoare din ipsos decorate cu tehnica şerveţelului

Am văzut la Ioana nişte mărţişoare frumoase din lut cu uscare la aer, decorate cu tehnica şerveţelului şi mi s-au părut foarte ingenioase, aşa că am vrut să încerc şi eu, însă cum nu aveam bani de dat pe materiale noi, m-am chinuit să improvizez cu ce aveam deja în dulap. Am mai găsit pe fundul unei pungi nişte ipsos şi m-am străduit să torn în câteva forme din silicon pentru bomboane (şi una mare, pentru brioşe) nişte mărţişoare care să se preteze la decorat. Ipsosul se amestecă cu apă până se face ca o smântână mai lichidă, apoi se toarnă în forme în strat subţire şi se aşteaptă să se întărească suficient pentru a putea fi scoase modelele. Se lasă la uscat timp de o zi – două până când ipsosul se albeşte total.

DSCN7934_1 (Large)

Se trece la decorat: se desprinde stratul cu model din şerveţel, apoi se decupează sau se rupe modelul ales (eu prefer să rup cu unghia modelul, imi place mai mult aspectul franjurat) şi se aplică pe mărţişoare cu ajutorul lacului special. La final se mai lăcuieşte încă o dată cu lac acrilic sau se adaugă culoare tot cu ajutorul acrilicelor.

Eu le-am lăsat albe, nu le-am mai pictat. Se lipesc pe cartonaşe şi se dăruiesc. Din păcate nu am găsit o metodă eficientă de a le face o gaură, am încercat să le găuresc când erau moi şi s-au rupt, iar tari nu îndrăznesc, îmi imaginez totuşi că ar merge cu o bormaşină cu burghiu foarte fin dar eu n-am încercat. Actualizare 25.02.2018: mărţişoarele de ipsos se pot găuri, am încercat şi am povestit experienţa mea aici.

DSCN8117_1 (Large)

DSCN8109 (Large)

16 Replies to “Mărţişoare din ipsos decorate cu tehnica şerveţelului”

  1. Ai putea incerca, atunci cand ipsosul e semi-intarit, sa pui intr-un colt un bat de chibrit sau o scobitoare fina, pentru a forma gaura cu pricina.
    Frumoase idei, te provoaca sa bibilesti ceva neaparat 🙂 ..pacat ca pe alte meleaguri nu e obiceiul de a darui martisoare in prag de primavara!

    1. Julia, am incercat deja si nu merge, tot se rup si, in plus, batul nu ajunge chiar pana la fund, ramane o foita subtire, milimetrica, nesparta si cand incerci sa fortezi, crapa toata bucata 🙁

  2. Da, o sa incerc, ma mai gandeam sa lipesc cu pistolul de silicon snurul, dar cred ca s-ar vedea urat.

    1. Ei, bine, atunci, nici nu mai incerc, o sa le lipesc direct pe cartonas, cu aracet. Multumesc de ponturi!

  3. Foarte frumoase.

  4. Laura,
    eu sa stii ca uscate se pot gauri cu masina de gaurit cu cel mai mic burghiu. Doar cele foarte foarte subtiri crapa. Am facut si eu si le-au pictat copiii, dar sa am timp sa le postez.

    1. Multumesc, Mihaela, bormasina am, burghiuri subtiri trebuie sa caut 🙂

  5. Mai poti incerca urmstoarea chestie, cat inca smantana e lichida sa faci o agatatoare ca pt un tablou din agrafa de birou. Eu am facut asa la niste ornamente care se agatau pe brad .Annamaria

  6. Foarte frumoase, mulțumim de idee. Păcat că ipsosul e așa fragil, dar cred că merge metoda și pe mărțișoarele din aluat de sare, nu?

    1. Alina, de ce nu, eu sunt sigură că ar merge şi cu aluat de sare. Dacă încerci, ne spui şi nouă cum a mers experimentul?

      1. Dacă reușesc, vă arăt ce a ieșit, cu siguranță. 😉
        O primăvară minunată la toată lumea!

  7. poti face o agatatoare din sarma subtire si o introduci in ipsos cat e moale

  8. Sunt foarte frumoase, o să încercăm și noi!! Lacul acela pentru tehnica șervețelului e unul special? Cum arată? am căutat unul într-un magazin de bricolaj, l-am cumpărat, și nu l-am putut folosi… un link la produsul respectiv mi-ar fi de mare ajutor..

    1. Da, Alexandra, este un lac special pentru tehnica servetelului, cu functie adeziva. Uite aici un link: http://www.tinker.ro/accesorii/adezive-si-lacuri/marabu-lac-adeziv-glossy-50ml

  9. Superbe ! Te felicit pentru idei !

  10. BIANCA

    Chiar cautam cat timp se lasa ipsosul la uscat, pentru un proiect asemanator, si mi-ai fost de ajutor. Felicitari! Ai avut niste idei excelente!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.