Viaţa mea – fragmente de jurnal, Sofia Tolstaia

tn1_viata_mea._fragmente_de_jurnalCartea asta a fost o lectură mai grea decât mă aşteptam eu. Mie îmi plac mult biografiile şi, deşi acesta este un jurnal, nu o biografie, eu am încadrat-o tot acolo. Cu toate astea… mi-a fost dificil să-i urmăresc parcursul. Am simţit foarte multe sentimente contradictorii, citind-o. Mai întâi au fost mila faţă de Sofia şi antipatia faţă de scriitor pentru felul în care o trata, precum şi uşurarea că trăiesc în secolul acesta şi în ţara aceasta şi îmi pot lua viaţa în mâini oricând doresc.

Mai presus de viaţa ei grea, aflăm multe despre Tolstoi, despre idealurile lui versus realitatea lui şi despre el ca om. Nu mi-a fost simpatic deloc şi mi-a fost greu să înţeleg cum de Sofia l-a iubit de la început până la sfârşit cu acelaşi devotament, a avut grijă de el şi i s-a dedicat, făcând chiar muncă de copist pentru romanele lui. El însuşi se ştia, cred, nedemn de iubirea ei şi i-a scris în jurnal următoarele: “Sonia, draga mea, sunt vinovat, dar sunt şi un nesuferit, numai că în mine se află un om minunat care uneori doarme. Să-l iubeşti şi să nu-i reproşezi nimic, Sonia!”

Pasionată de artă şi muzică, Sofia Tolstaia nu era o simplă gospodină de ţară (deşi a reuşit să gestioneze eficient domeniul vast al contelui), din jurnalele ei reiese că ar fi putut fi şi o scriitoare talentată şi avea chiar idei destul de liberale despre drepturile femeilor.  Am reţinut acest fragment pentru că mi-a atras atenţia: “Aseară m-a uimit discuţia lui L.N. despre chestiunea feminină. Şi ieri, şi întotdeauna a fost împotriva libertăţilor şi a a aşa-numitei egalităţi în drepturi a femeilor. Ieri însă a spus deodată că femeia, orice treabă ar face, în învăţământ, medicină, artă, are un singur scop: iubirea sexuală. Cum atinge acest scop, imediat de activităţile ei se alege praful. M-am indignat îngrozitor când am auzit o asemenea enormitate şi am început să-i reproşez lui Lev Nikolaevici această părere eternă, cinică – care m-a făcut aşa de mult să sufăr – pe care o are despre femei.”

Am mai simţit admiraţie pentru Sofia pentru că are curajul de a recunoaşte că nu se simte împlinită în rolul exclusiv de soţie şi mamă şi că îşi recunoaşte frustrările şi slăbiciunile (e supărată că nu poate alăpta, de exemplu sau, la început, recunoaşte că nu ştie cum să se ocupe de treburile gospodăreşti). Sofia îşi doreşte mult să-şi cultive pasiunile, să citească, să înveţe şi nu doar să-şi aştepte soţul cu degetele uitate pe ac sau pe clapele pianului, cum spune la un moment dat. Iată un fragment din care se vede clar ce fel de lucruri îi plăceau: “Mereu l-a deranjat la mine faptul că am îndrăgit tot ce e elegant, că am iubit puritatea în toate – şi în exterior, şi în interior. El nu avea nevoie de toate acestea. El avea nevoie de o femeie pasivă, sănătoasă, tăcută şi lipsită de voinţă. Şi acum muzica mea îl chinuieşte, dezaprobă prezenţa florilor mele în cameră, dragostea mea pentru orice fel de artă, pentru faptul că citesc biografia lui Beethoven, ironizează filozofia lui Seneca…”

Pe alocuri, am fost însă dezamăgită. Unele fragmente nu m-au convins, par pur şi simplu literatură şi nu sentimentele ei autentice, poate pentru că la vremea aceea jurnalele erau publice între soţi şi m-am tot întrebat dacă nu cumva Sofia a scris multe lucruri doar pentru ochii lui Tolstoi şi nu pentru că chiar le-ar fi simţit cu acea intensitate iar încercările ei de sinucidere (voite sau nevoite) mi s-au părut neverosimile şi nu am putut să empatizez cu ea.

Aceste impresii au fost scrise în cadrul campaniei Valluntar 2 iniţiată de editura All în parteneriat cu Romsilva, în cadrul căreia vor fi plantaţi copăcei pentru fiecare cincisprezece comentarii primite la articolele de pe blogurile participante. Prin urmare, vă aştept să comentaţi şi să-mi spuneţi care sunt biografiile voastre preferate din tot ce aţi citit până acum – aş vrea să-mi trec pe listă unele noi şi chiar sunt curioasă care v-au atras pe voi. Iar la final voi face o tragere la sorţi din toate comentariile şi voi dărui jurnalul Sofiei unui alt pasionat de non-ficţiune 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  1. interesanta biografia…sa citesti sufletul unei femei, cu toate frustararile si nemultumirile pe care le starnea societatea din acei ani, desi multe sunt de actualitate si acum…cum un individ nu se implineste intr-o casnicie.
    Biografii nu am citit prea multe, cel mai mult mi-a placut cea a Reginei Maria…poate nu am inca varsta necesara sa le savurez.

  2. Si mie imi plac jurnalele foarte mult, desi nu m-as incumeta la o astfel de carte. Nu as vrea sa-mi strice imaginea idilica pe care o am despre Tolstoi.

  3. Sunt fascinata de biografii! Iar felul in care ai descris cartea, ma face sa tanjesc la timpul liber in care sa o pot citi in liniste si pace.
    Am ramas impresionata de biografia si povestea Iuliei Hasdeu (dintr-o intamplare am ajuns sa vizitez si castelul) si viata lui J.J. Rousseau.
    Succes in campanie! Te pup!

  4. Nu-i tocmai o autobiografie, dar mi-a plăcut mult Bucuria Vieţii a lui Irving Stone. Autorul călătoreşte vreme de cinci ani pe urmele lui Van Gogh, pentru a ne reda nouă celorlalţi, viaţa lui…

    Mă gândesc şi-ţi mai spun, asta îmi vine prima în minte. Asta pentru că memoriile unei gheişe pare răsuflată de ceva vreme. Mi-a mai plăcut mărturisirea celor 20 ani în Siberia a unei românce deportate.

  5. E foarte frumoasa recenzia ta. Mie imi place scriitura lui Tolstoi, prin Anna Karenina m-a cucerit. Cand citesc romane din acele perioade mereu ma infierbant, si-i multumesc lui Dumnezeu ca nu m-am nascut in aceea epoca. Mi-ar placea enorm de mult sa citesc aceasta carte. Iti multumesc pentru recenzie, trec cartea pe lista.

  6. Pearl S. Buck a scris biografiile parintilor ei, misionari in China. Mi-au ramas intiparite in minte, mai ales cea a mamei…Interesanta cartea recenzata de tine, mi-ar placea sa o citesc.

  7. Mi-a mai plăcut Lapte Negru a lui Elif Shafak (autobiografică despre depresia post-partum), însă ea are o altă capodoperă: Cele 40 legi ale iubirii.

    M-a prins la un moment dat Anchee Min (autobiografică e Azaleea Roşie, dar personal am apreciat mai mult încercarea de a ilustra viaţa doamnei Mao şi-sau a împărătesei Orhidee).

      • În ce mă priveşte, m-a prins repede, dar e şi din cauză că acum rezonez. Vei regăsi în ea şi citate de-a lui Tolstoi. Abordează tema maternitate versus creaţie (literară în speţă), prin propria prismă, dar şi prin prisma altora (chiar şi Tolstoi care a avut n-şpe copii, 13 sau 19). Mi-a plăcut în mod deosebit scrisoarea ei pentru fiică-sa într-o anumită săptămână de sarcină în care renunţă la mitul mamei ideale în favoarea celei autentice.

        Merită, dar cealaltă o surclasează, e despre sufism, Rumi, dervişi …

  8. Cred ca e o carte impresionanta, mie-mi place de altfel sa-mi bag nasul in viata oamenilor citind jurnalele si autobiografii 🙂 desi unele mi se par greu de citit.

  9. eu niciodata nu am invidiat partenerii de viata ai vedetelor… 🙂
    vedetele sunt super in exterior si cei de acasa au parte doar de rautatile lor.
    mie mi-a fost mereu mila de sotia lui Tolstoi, chiar daca de el mi-a placut cum a scris… e usor a scrie bine, cand ai talent, e mai greu a trai 🙂 .
    cred ca o voi citi si eu, din respect pentru viata ei truditoare.

  10. Pare foarte interesanta cartea, am trecut-o in whishlist alatrui de Lapte Negru (de care am auzit mai demult dar uitasem)
    Mi se pare ca biografiile femeilor sunt in general mai interesante, mai pasionante … sau poate numai ma identific eu mai usor cu ele 🙂 Una din cele mai impresionante biografii pe care le-am citit a fost a Reginei Maria Stuart a Scotiei.

  11. N-am citit inca jurnalul lui Tolstoi, il am pe lista mea de muult timp, poate le voi lua in paralel, oricum trairile lor sunt clar diferite, el din ipostaza de boier boem, patriarh al celor din jur, ea, supusa si evlavioasa, cum ii sade bine unei femei slave si nu orice fel de femeie, ci una casatorita c-un prea plin de sine scriitor. Abia astept sa citesc jurnalul ei!
    Eu sunt pasionata de jurnale, memorii, m-au fascinate dintotdeauna, pasiunea a inceput cu Jeni Acterian si Jurnalul unei fete greu de multumit, in care descrie frumos si zbuciumat perioada interbelica, apoi am continuat cu familia Acterian, Arsavir, fratele, si de-acolo am deschis seria memoriilor. Mai nou: Julien Green, Katherine Mansfield, Oana Pellea, Ioana Parvulescu, si jurnalul altei sotii de scriitor, Constanta Buzea.
    Drag!

  12. Foarte frumoasa recenzia, felicitari! Am trecut-o pe lista mea de lecturi, pt ca am devenit curioasa! Din acest gen literar preferata mea ramane “Poezie si adevar” a lui Goethe, poate si pt ca am citit-o intr-o anumita perioada a vietii in care s-a lipit de sufletul meu!

  13. Si eu tot acum am citit Viata mea si am avut si eu senzatia ca multe dintre lucruri erau scrise de ochii lumii.
    Recomand doua carti: eternul meu Sebastian si Jurnalul lui (pentru mine este minunat) si Amintiri de Zoe Camarasescu pentru “anii nebuni” de pana-n primul razboi mondial, aristocratie si noblete.

  14. Am senzatia ca rusii astia au un fel de talent nativ de a accentua toate trairile prin care trec. Sau poate doar sunt mult mai extroverti decat vesticii…. ?

  15. Am mai citit o recenzie despre aceată carte chiar ieri. Personal cred că mi-a plăcea cartea destul de mult, adică viaţa femeii care i-a stat alături lui Tolstoi sună destul de bine:-?

  16. Din pacate stiam ca Tolstoi a fost departe de a ceea ce-a propovaduit el in Invierea, de exemplu. E greu sa suprapui imaginile..Laura, eu iti recomand cartea lui Paul Johnson, Intelectualii. A aparut la Humanitas in colectia topH. E adevarat ca-ti cam strica zen-ul pe alocuri, cand vezi atatea nume mari de scriitori geniali care una declarau si alta faceau in viata lor de zi cu zi.

  17. Dintre autobiografii, preferatele mele sunt cele ale soldaţilor şi regilor din Egiptul antic, nu doar pentru că mă pasionează acea perioadă, ci şi pentru că mi se pare incredibil să pot să citesc ce au scris nişte oameni cu mii de ani în urmă. O biografie pe care am citit-o de curând (tot pentru vALLuntar) şi care mi-a plăcut foarte mult este cea despre Primul împărat al Chinei.

    Nu am citit încă jurnalul Sofiei, dar cred că este o lectură interesantă, cu toate că fragmentele ca cel despre femei sigur mă vor revolta.

  18. Am si eu pe o lista cartea asta, numai de-as trai s-o citesc… :)) M-am pasionat de genul autobiografic in ultimii ani, iar marile descoperiri au fost, in domeniul acesta, Annie Bentoiu, “Timpul ce ni s-a dat” (la Humanitas – scris elegant, cerebral, dar plin de feminitate, perspectiva extraordinara asupra Romaniei inainte si dupa instalarea regimului comunist), Anne Franck (cutremurator…) siii… Matei Calinescu. Mai e si Gabriela Melinescu, primele volume ale jurnalului ei aparut la Polirom chiar m-au tinut cu sufletul la gura… Eu nu-s tocmai o fiinta… spirituala – or ea e si artista, si mistica.

  19. “Napoleon”, scrisa de E.V. Tarle a fost una dintre cele mai bune biografii citite de mine. Academicianul rus a realizat o lucrare deosebita, bine documentata si scrisa frumos.

  20. Cred ca e o lectura profunda. asa sunt scrierile femeilor care isi dezvaluie sufletul 🙂
    Cred ca a fost destrul de curajoasa sa isi puna pe tapet impresiile. mai ales avand in vedere popularitatea sotului ei 🙂