Colecţia IQ Fun de la editura Gama

Voiam să vă scriu azi despre altă carte de la editura Gama, dar nu mă pot abţine să nu vă povestesc de noua colecţie IQ Fun, una dintre cele mai reuşite colecţii ale lor, din punctul meu de vedere. Noi avem doar două din cele şase seturi de cărticele cu jocuri şi eu, personal, le ador 😀 Ştiu, Eliza ar trebui să le adore şi chiar îi plac foarte mult, însă mie îmi plac şi mai mult. În primele zile de când le-am primit, le-am ţinut pe birou şi în fiecare moment pe care îl prindeam liber, mai făceam câte un joculeţ. Îmi odihnea mintea foarte tare şi la fel şi ochii. Ador grafica lor, desenele colorate, joculeţele ochioase încadrate de o ramă cu bufniţe mici (cel cu Logica) şi buline multicolore (cel cu Atenţia) şi designul cutiei, cu acei copilaşi pe un fundal care seamănă cu un circuit electric, cu iconiţa cu creierul colorat în stânga şi cu sigla IQ FUN mai înaltă decât cutia. Cel mai fain e că după ce m-am jucat eu cu ele, am şters totul cu buretele şi i le-am prezentat Elizei fără nicio pată 😀 Recunosc că la unele din ele m-am pierdut puţin (noroc că au şi cartonaşe cu rezolvări la final), dar a fost un exerciţiu bun pentru mine să revin puţin la copilărie când cartea mea preferată era una numai şi numai cu labirinturi de diverse tipuri şi îmi plăcea să le rezolv dar mă supăram că nu pot şterge apoi creionul la fel de bine cum şterg acum cartonaşele de la Gama. [Mai am cartea şi acum, o păstrez amintire 🙂 ] Când i le-am dat Elizei, seara pe la zece, nu mai reuşeam să i le iau din mână, tot insista “încă una, mami, ultima, încă una”.

DSCN9402

Setul cu Atenţia conţine următoarele tipuri de jocuri: găseşte diferenţele dintre două imagini aparent identice, numără câte forme geometrice sunt într-o imagine, uneşte imaginea cu umbra ei, găseşte obiectele ascunse din imagine, potriveşte un obiect într-un şir logic, găseşte perechile, câteva jocuri tip labirint, numără fracţiunile de cerc şi încă vreo câteva pe care nu ştiu cum să le descriu 😀

Setul cu Logica e împărţit pe categorii: comparaţia (găseşte diferenţele, elementele identice, continuă şirul logic), raţionamentele (joc tip sudoku, continuă seria, identifică elementul în plus), gândirea spaţială (potriveşte fragmentul potrivit dintr-o imagine mai mare), deducţia (ce imagine lipseşte din şir, ghiceşte în ce direcţie se învârte ultima roată din şir), clasificarea (găseşte intrusul din fiecare grup de obiecte, completează careul după model, completează careul urmând indiciile). Ăsta e setul meu preferat pentru că încă îmi mai bat capul cu el 😀 Cred că noi, ca adulţi, ajungem uneori să nu mai vedem pădurea de copaci şi nu mai suntem în stare să rezolvăm exerciţii simple pentru că ne imaginăm o soluţie complicată la o problemă foarte simplă.

DSCN9404

La ambele seturi există şi jocuri mai simple şi jocuri cu un grad mai ridicat de dificultate care sunt evidenţiate cu o steluţă albastră. De asemenea, toate seturile vin şi cu o cariocă inclusă. Jocurile acestea sunt bune şi pentru grupele de grădiniţă pentru că având cartonaşe cu joculeţe similare, se pot împărţi copiilor şi se pot face întreceri – cine găseşte cel mai repede diferenţele, cine completează cel mai repede şirul logic.

Eu am primit aceste doua seturi cadou de la editura Gama, însă pentru că m-am îndrăgostit pur şi simplu de ele, o să fac un efort să le cumpăr pe toate. Nu va fi un efort chiar aşa mare pentru că editura Gama are preţuri mici la aceste seturi, aşa cum ne-a obişnuit, numai 13,5 lei pachetul. Şi credeţi-mă, merită!

23 Replies to “Colecţia IQ Fun de la editura Gama”

  1. Multumesc Laura! Chiar nu stiam ce sa ii cumpar Mariei pt Paste…

    1. Vezi ca sunt mai multe in serie, sunt sigura ca i-ar placea si din celelalte 🙂 Ma bucur ca ti-am dat o idee buna, va pup!

  2. Arata foarte bine si mie mi se par ideale si de luat in calatorii, asa cum sunt cele cu scrie si sterge. Sper sa le gasesc curand si la noi in librarie si vom lua cateva, daca nu pe toate, asa, rand pe rand. De multe ori intru cu Dante in librarie si zice ca vrea o jucarie, si iesim cu o carte sau cu o noua serie din scrie si sterge :). Multumesc de infromare, Laura.

    1. Da, mai ales pentru calatorii sunt perfecte.

  3. ce fain! eram topita dupa cartile de genul asta cand eram mica. se gaseau asa greu, cred ca am prins doua sau trei toata copilaria 🙂

    1. Da, eu am zis si in articol, una singura am avut dar am iubit-o asa de mult!

  4. Draga Laura, si eu as vrea sa le comand pe situl editurii, doar ca nu resusesc. am vrut sa modific cartile din cosul meu (am luat mai multe), si efectiv nu reusesc sa modific cantitatile dorite din fiecare carte. am modificat de n ori pana acum , eu vreau doar o bucata, iar in cos apar, 2.3 bucati din cartea dorita. Se pare ca site-ul lor nu functioneaza la cote optime. Am sa incerc si mai incolo, deocamdata mi-am pierdut rabdarea..trebuie sa mai fac si alte chestii..oricum, la alte edituri, comenzile on-line, se faceau mult mai repede,

    1. Andreea, o sa verific cu ei si ii rog sa revina cu un raspuns.

    2. Ciudat, tocmai am primit de dimineaţă câteva comenzi pentru IQ FUN.
      Îmi voi ruga colegii să verifice.
      Între timp, sunaţi la 0232 230 212 şi urmaţi indicaţiile din centrală ca să fiţi redirecţionată spre Editura Gama sau trimiteţi un e-mail cu titlurile dorite la redactie@edituragama.ro.
      Vă mulţumim!

  5. Bine de stiut! Am sa mi le cumpar mie, ca eu chiar nu stralucesc la capitolul logica si atentie! Una e cea care ma mai aduce pe calea cea buna, uneori! :))

    1. 🙂 Stiu povestea, eu la logica stau cel mai prost, la atentie sunt destul de ok 🙂

  6. am luat-o cu rabdare de la capat, si pana la urma am reusit…n-am inteles totusi de ce se cere cnp-ul clientului. am facut multe comenzi la edituri si niciunde nu s-a cerut cnp-ul…asa ca..am renuntat…daca le gasesc cumva la librariile din oras le iau…cartile par interesante, pacat de modalitatea greoaie de comanda…mie asa mi s-a parut…

    1. Andreea, CNP-ul se cere pentru facturare, stiu, si pe mine ma enerveaza site-urile care il cer pentru ca nici eu nu-i vad rostul.

      1. Legislaţia e neclară, ca mai toate legile din România. Pentru facturare, este nevoie de datele UNICE de identificare ale cumpărătorului (CIF sau CUI pentru clienţii persoane juridice; se deduce că pentru persoanele fizice unic este doar CNP-ul). Am putea să cerem datele din buletin, dar acestea se pot modifica în timp.
        Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă asigurăm că informaţiile colectate în acest sens nu sunt folosite decît în scopul pentru care au fost cerute.

  7. Ce buna idee mi-ai dat cu ce sa-i iau nepotelului meu de Paste:)

    1. Ma bucur, Amala, tu ii ai si aproape acolo la Iasi 🙂

  8. violeta_argatu says: Reply

    Sunt super,super! Le avem si noi in biblioteca de cateva zile- eu am parcurs (cu privirea mai mult) toate cele 6 seturi de fise. sunt extraordinare!!! Ioan le ia dupa el la toaleta 😀 (are nevoie de asistenta- inainte lua o carte,acum rezolva fise:D). felicitari editurii pt realizare- de mare,mare folos . mai avem vreo 8 seturi din colectia “scrie si sterge”, pe care Ioan lucreaza cu placere, insa de cand le-am luat pe acestea, celelalte sunt in standby. De apreciat faptul ca au raspunsuri- la unele dintre fise, spre rusinea mea, nu am gasit nici un neuron apt de a da raspuns corect :D, inainte de a ma uita pe verso :D.

    p.s: cine cumpara setul de fise “Atentie” sa nu se sperie… fisa nr 19 este de doua ori :D- Antoaneta(piticidarvoinici) stie si ea 😀

    1. Ca să vezi cât de atentă sunt, n-am remarcat că acea fişă e de două ori 🙂

  9. violeta_argatu says: Reply

    stai nitel ca s-ar putea sa fi incurcat borcanele- cred ca era vb de fisele de la “labirint” sau logica… nu pot acum sa verific , dar sigur la unu’din seturi este aceasta eroare 🙂

  10. Tocmai am achizitionat si noi Atentia. Cand le-am vazut in librarie mi-am adus aminte de aceasta recenzie, pe aceasta cale iti multumesc pentru recenzii si multumesc intamplarii (sau Cerului) ca am o fetita un pic mai mic decat Eiza. 🙂
    Cezara e incantata, probabil vom mai cumpara si celelalte seturi de fise.

    1. Si eu iti multumesc pentru aprecieri!

  11. […] Alte mamici au descoperit carticelele mai devreme decat noi (noi doar ce am facut 4 ani) si va invitam sa aflati si parerea lor despre aceasta carte: Micatelierdecreatie, Pitici dar Voinici,  Laura Frunza. […]

  12. […] Alte mamici au descoperit carticelele mai devreme decat noi (noi doar ce am facut 4 ani) si va invitam sa aflati si parerea lor despre aceasta carte: Micatelierdecreatie, Pitici dar Voinici,  Laura Frunza. […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.