Parcul natural Comana

Astăzi am fost la un picnic în parcul natural Comana, situat la aproximativ 40 de kilometri distanţă de Bucureşti, pe drumul spre comuna 1 Decembrie. Nu ştiam când am plecat că vom face ceva mai mult decât să stăm cuminţi pe pătură şi să ne bucurăm de aerul curat, însă parcul chiar a reuşit să ne surprindă într-un mod foarte plăcut.

Parcul e pe strada Gellu Naum nr 607 în comuna Comana (cum vii dinspre Bucureşti, ţii tot înainte drumul, la rond faci stânga şi după ce intri în comună faci dreapta vizavi de primărie) şi, cum treci de poartă, e un panou cu versuri din faimoasa carte a scriitorului, Cartea cu Apolodor.

DSCN9806 (Small)

DSCN9714 (Small)

DSCN9717 (Small)

Cum era sâmbătă, parcul nu era foarte aglomerat, aşa că am găsit şi unde să parcăm şi unde să ne aşezăm păturile astfel încât să nu stăm înghesuiţi. Ne-am aşezat pe malul lacului iar copiii s-au distrat “pescuind” în lac, jucându-se cu moriştile primite cadou de la Miha sau cu balonaşele de săpun. Mai întâi ne-am tot uitat înspre tiroliană, tare ne-am mai fi dat şi noi, dar am mai stat, am luat masa (sandvişuri şi legume aduse de acasă) şi până la urmă ne-am dus. Costul unei traversări peste lac este de 10 lei de persoană. Mai întâi m-am dat numai eu (nu ştiu cum de am avut curaj pentru că sunt fricoasă tare mai ales când e vorba de înălţimi), apoi am convins-o şi pe Eliza. Era foarte încântată dar când a ajuns acolo sus s-a speriat şi a vrut să dea înapoi. Am întrebat-o dacă are încredere în mine şi a zis că da, apoi ne-am dat împreună. A fost cucerită din prima, s-a rugat de mine cât a putut ca s-o mai dau o dată, ceea ce am şi făcut 😀 (în filmuleţul de mai jos sunt doar eu şi fina Mihaelei, cu Eliza nu ne-a făcut nimeni filmuleţ pentru că Miha se dădea cu noi, extrem de reticentă la noua experienţă la fel ca şi mine prima oară 😀 )

Mai sunt o mulţime de activităţi care pot fi făcute în parc – echitaţie, plimbări cu trăsura, căţărări şi trasee diverse, tir cu arcul, închiriere biciclete şi bărci etc. Vedeţi toate activităţile precum şi tarifele aici. Nu ştiu dacă se campează, dar am văzut un cort acolo, deci e posibil să se poată. De asemenea, există cazare la hotelul Comana. Din ce am auzit la domnişoara care supraveghea zona de căţărări, pentru grupuri organizate (clase) se fac reduceri măricele (între 20 şi 50%).

DSCN9782 (Small)

DSCN9798 (Small)

DSCN9795 (Small)

DSCN9793 (Small)

DSCN9800 (Small)

DSCN9792 (Small)

DSCN9718 (Small)

Mai e şi un mic loc de joacă, atât pentru adulţi (cu aparate pentru gimnastică), cât şi pentru copii:

DSCN9801 (Small)

Parcul e frumos decorat, cu diverse obiecte, precum şi cu multe căsuţe de păsărele în care era hrană specială pentru ele.

DSCN9791 (Small)

DSCN9803 (Small)

Eliza s-a distrat căţărându-se pe deluşor sau stând aproape de apă – adoră apa şi oriunde e o baltă e fericită. Recomand pentru copii pantaloni lungi, subţiri, şi hanorac de rezervă – pe malul apei cam bate vântul oricât de cald ar fi afară. De asemenea, să aveţi la voi spray anti-ţânţari (pe noi nu prea ne-au deranjat, ce-i drept, dar sunt zone mai mlăştinoase şi acolo roiesc) şi pălărie/basmăluţă de pus pe cap – mai ales la plimbările cu barca.

DSCN9752 (Small)

DSCN9744 (Small)

Moriştile au fost de departe hitul zilei, aşa că vă recomand să le luaţi copiilor câte una – ei s-au şi jucat cu ele dar le-au şi înfipt în pământ şi le-au privit cum se învârt cu repeziciune în bătaia vântului. A fost o zi minunată, nici n-am simţit când au trecut cele şase ore petrecute acolo. Dacă nu vă place să vă luaţi mâncare după voi, nu vă faceţi griji, sunt mai multe restaurante frumoase şi elegante în parc, însă din ce am înţeles, destul de scumpe. Recunosc că mirosea divin când treceam pe lângă ele şi servirea părea foarte bună – era cald afară, tocmai mă dădusem cu tiroliana şi tare aş fi băut un pahar de vin roze demidulce dar m-am mulţumit cu limonada extraordinar de bună făcută de fina Mihaelei (mi-a dat şi reţeta, abia aştept s-o încerc). Într-unul din restaurante se desfăşura chiar şi un botez şi era o grămadă de lume elegantă care se plimba prin parc cu paharul de vin alb în mână 😀

De asemenea, toaletele pentru public sunt curăţele, au şi chiuvete şi nu costă nimic (sunt pe aleea principală, în spatele parcării).

9 Replies to “Parcul natural Comana”

  1. Frumos pentru o ieisire in natura,din toropeala orasului…
    Din tot ce e aici ma atragea plimbarea cu trasura dar are un preeet,mama-mama…restul activitatilor noi le facem pe munte gratis,cu echipament…chiar azi am fost pe traseu cu copii cu tot.
    Multumim pentru postare!

  2. Frumoasa iesirea voastra. Felicitariii Elizei pentru curaj! Pacat ca nu apare in filmulet :(.
    Am fost si noi ieri. Din pacate nu era nici un om. Echitatie nu am putut face deoarece nu era dresorul si nici cai nu am vazut. Ne-am plimbat cu barca si am admirat ratele. De mancat nu am mancat la restaurant deoarece lipsa oamenilor ma gandesc ca nu aduce mancare proaspata. Unele preturi sunt cam marisoare. Adica un copil nu sta acolo la traseu trei ore. Mai putin nu poti cumpara gen 20 -30 minute. Copilul meu are 4 ani deci nu ar rezista prea mult. Din pacate am vazut in parc un sarpe de peste un metru care mergea si el linistit la aventura. Deci mare atentie as zice dupa ce am vazut asta. Imi este cam teama chiar daca am auzit cum ca cei de apa nu sunt veninosi etc. Nu stiu daca era de apa eu as zice ca era de uscat si era destul de prieten cu solul. Pe lac nu am vazut nici unul dar cred ca este plin in zona. Daca mai ai iesiri din acestea adica daca mai sti locuri la care se ajunge asa rapid si prietenoase mai spune, te rog. De acesta habar nu aveam ca exista. Cred ca mai sunt pe langa Bucuresti si altele. O noapte linistita!

  3. Stiu Comana ca loc, e tare fain, dar de parcul asta habar n-aveam. O sa-l incercam ca suna bine, desi tarifele sunt putin cam piperate, lasi cateva sute de lei bune acolo..

    1. Olivia, da, depinde ce anume vrei sa faci in parc. Eu am cheltuit doar 30 de lei, contravaloarea celor trei traversari cu tiroliana. N-am vrut s-o bag pe Eliza pe trasee deocamdata, chiar daca sunt deschise copiilor pornind de la trei ani in sus si, desi si-ar fi dorit mult plimbarea cu trasura, mi s-a parut exagerat sa dau atatia bani. Daca vrei sa le faci pe toate odata, da, cam trebuie sa te duci cu cateva sute bune de lei…

  4. Cristina O. says: Reply

    Frumos articol, conform cu realitatea.

  5. frumos, e bine de stiu ca nu platesti bilet de intrare si ca iti poti alege activitatile. la Butimanu avema tarif de intrare si puteam face, sau nu, tot ce era pe acolo. Eu as fi vrut sa merg pentru activitati, in special pentur trasee, dar preturile sunt mari si mi se pare ca pentru noi nu ar ajunge 3 ore, mai ales ca ne catarm toti si hunii de mai multe ori pe traseu. multumesc de info!

  6. […] mai fost la Comana din mai 2013 şi s-au schimbat foarte multe între timp. În primul rând digul/podul sau ce-o fi fost care […]

  7. Vreau si eu reteta de limonada,va rog!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.