Iubiri de altădată – Ethan Frome

tn1_ethan_fromeOf, ce m-a întristat cartea asta… Mi-a atins un punct sensibil pentru că eu am o slăbiciune pentru personajele prinse într-un destin crud de care nu pot scăpa şi nimic nu îmi stârneşte mai tare mila decât o viaţă irosită din cauza unor împrejurări pe care omul nu le poate controla. Ethan Frome de Edith Wharton este construită ca o poveste în ramă – mi-a amintit oarecum de La răscruce de vânturi – un inginer venit temporar în Starkfield, un orăşel din Massachussetts, află tragica poveste a lui Ethan Frome, un bărbat de cincizeci şi doi de ani, afectat de o infirmitate fizică căpătată în urma unui “accident”, cu “un aer mohorât şi inabordabil”, care arăta “de parcă ar fi mort şi aruncat în fundul iadului”. Povestitorul este curios să afle ce s-a întâmplat exact cu Ethan Frome, deoarece el nu are noroc de o Nelly Dean să îi spună istoria, localnicii fiind destul de reţinuţi cu privire la Ethan şi menţionând “accidentul” doar în treacăt şi fără prea multe detalii. Într-o zi cumplită de iarnă, povestitorul rămâne înzăpezit cu Ethan iar acesta îl primeşte la el acasă şi îi împărtăşeşte povestea căsniciei lui nefericite cu Zeena, o femeie acră şi ipohondră, a marii lui iubiri pentru domnişoara Mattie Silver şi a gestului disperat care a pus capăt oricăror speranţe de fericire ale, practic, tuturor celor trei personaje.

Am citit cu sufletul la gură cartea până la final, deşi ştiam că n-are cum să se termine bine (destinul personajului ne este, oarecum dezvăluit de la început) şi simţeam, din ce în ce mai mult, o milă profundă pentru Ethan care era condamnat la o existenţă tristă şi austeră şi încarcerat într-o viaţă pe care nu şi-o dorise – renunţase la studii, la perspectiva unui viitor diferit de  rudele lui din cimitirul la care privea în fiecare zi şi care parcă îi spuneau “noi n-am plecat niciodată de aici, nici tu nu vei pleca.” “A petrecut prea multe ierni în Starksfield” spuneau localnicii despre el şi poate aveau dreptate. Natura pare să aibă un rol important în carte – este o reflecţie a stărilor sufleteşti ale lui Ethan – când e blazat sau frustrat, iarna e urâtă, rece şi aspră. Când simte un dram de fericire, iarna pare feerică, un tablou scânteietor şi luminos.

Deşi este o lectură tristă, o recomand ca pe o pastilă de realitate pentru cei care încă mai cred că dragostea învinge totul dar şi pentru cei care tind să ia totul în tragic şi să recurgă la gesturi disperate care aduc mai multă nenorocire pe termen lung.

2 Comment

  1. anca says: Reply

    Ai facut o recenzie atat de vie si de personala incat neaparat cumpar cartea cu prima ocazie cand intru intr-o librarie.

    1. Multumesc! 🙂

Leave a Reply