Săptămâna prinţeselor – coroniţă din tub de carton

Pentru această coroniţă am folosit tuburi de hârtie igienică (am un sac plin, le ţin pentru alt proiect, dar am sacrificat două). Am desenat cu carioca modelul, apoi am decupat cu o forfecuţă de unghii – spre surprinderea mea s-a decupat foarte uşor. Pe site-ul de unde am preluat ideea (nu mai găsesc linkul direct, posibil să fi scos articolul), coroniţele erau lăsate natur, cu puţine decoraţiuni, însă eu m-am distrat puţin şi am vopsit unul din ele cu vopsea aurie spray şi am decorat cu ştrasuri. Puteţi evita vopseaua spray şi picta cu acrilice dacă aveţi răbdare (a doua coroniţă, cea roz) iar dacă aveţi în minte o petrecere cu prinţese, aceste “coroniţe” pot servi de minune şi ca mod de a le umple timpul (îi puneţi pe copii să le decoreze) dar şi pe post de coifuri de petrecere gata făcute.

DSCN9997

Pentru a le prinde am reciclat nişte elastice de la coifurile de petrecere cumpărate dar puteţi pune şi panglici sau elastic obişnuit. Eu aveam nişte elastic auriu frumos, reciclat de la nişte cutii de bomboane, dar nu-l mai găsesc 🙁

DSCN0002

DSCN0004

Ploaia asta mi-a stricat planurile să fac nişte poze frumoase la lumina zilei, aşa că am făcut pe fugă nişte poze dimineaţă la grădiniţă unde am avut o nouă lecţie cu cei mici, de data asta despre spălatul pe dinţi, ca preambul la lecţia pe care o vor avea luni, ţinută de un dentist. Dar despre asta în alt episod 🙂

One Reply to “Săptămâna prinţeselor – coroniţă din tub de carton”

  1. frumoasa corornita….am primit ieri avizul de la posta, a sosit cartea pentru care multumesc inca o data tie si Editurii Paralele 45

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.