Conferinţele lui Michael Thompson în România

michael thompsonAm auzit pentru prima dată de Michael Thompson de la Otilia Mantelers. M-a sunat şi m-a întrebat dacă nu vreau să traduc Raising Cain în română, ca pregătire pentru venirea în România a celebrului psiholog. Am acceptat imediat; pentru mine era o onoare să-mi pun semnătura pe traducerea unei cărţi atât de importante în educarea părinţilor de băieţi. Am tradus cinci capitole până acum şi deja înţeleg mai bine lumea interioară a băieţilor şi a bărbaţilor. Deşi nu sunt mamă de băiat, mi-am corectat câteva atitudini greşite pe care le aveam în relaţia cu fiii prietenelor şi am reuşit să înţeleg mai bine de ce unii bărbaţi par să nu aibă deloc viaţă emoţională. Cartea este incredibil de revelatoare şi, deşi unele chestii sunt efectiv de bun simţ, vă spun eu că există posibilitatea să nu vă fi gândit niciodată la ele.

Faptul că Otilia şi Totul despre mame fac acest efort susţinut de a informa şi de a educa în mod diferit părinţii de băieţi şi, în special taţii (conferinţa include un mic dejun cu psihologul dedicat exclusiv taţilor) este ceva unic în România. Niciodată până acum nu s-a mai pus problema diferenţierii educaţiei parentale pe sexe şi nu s-a încercat un eveniment de asemenea anvergură menit să îmbunătăţească relaţiile tată-fiu, relaţii afectate, din păcate, de multe prejudecăţi, de istoricul emoţional al tatălui şi de intervenţia uneori inoportună a mamelor.

Partenerul conferinţei pentru publicarea cărţilor este editura Herald, căreia îi mulţumim pe această cale pentru efortul depus de a publica într-un timp atât de scurt două din cărţile scrise de Michael Thompson în colaborare cu alţi autori (în afară de Raising Cain, editura va publica şi Best friends, worst enemies, o carte despre cum să înţelegi mai bine viaţa socială a copiilor tăi).

Blogul meu a fost invitat de organizatori să fie partener al evenimentului şi am fost mândră să accept să-i susţin deoarece cred cu sinceritate în demersul lor şi am un respect plin de afecţiune pentru Otilia care, din postura ei de mamă imperfectă cum îşi spune deseori, face tot posibilul de a învăţa părinţii din România cum să îşi construiască relaţii mai trainice şi mai sincere cu copiii lor şi eu una, îi sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am învăţat de la ea.

Pentru detalii despre conferinţă precum şi pentru înscrieri accesaţi pagina evenimentului. Două lucruri demne de menţionat sunt faptul că participarea la întreg evenimentul oferă 15 puncte de formare continuă pentru psihologi şi faptul că până la data de 15 iulie aveţi preţuri de “early bird”.

Şi acum vă invit la o dezbatere: sunteţi mame de băieţi? cum e “mămicia” de băiat diferită de cea de fată? dacă nu sunteţi mame de băieţi, v-aţi dori să fiţi? Eu recunosc cu sinceritate că nu. Nu am răbdarea şi capacitatea de empatie necesare pentru a creşte un băiat. Simt că sunt cu Eliza pe aceeaşi lungime de undă şi nu ştiu dacă aş putea fi la fel cu un băiat. Nu apreciez glumele de toaletă, nu mă pricep la tehnică, nu ştiu toate personajele din Ben 10 (cum spunea Otilia într-un articol publicat recent) şi nici nu mă interesează să le aflu, nu-mi place violenţa (nici măcar cea simulată) şi, de fapt, nu ştiu mai nimic despre băieţi şi nu reuşesc să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu ei. Am fost zilele trecute la o prietenă cu băiat şi fată şi a trebuit să rămân o după-amiază şi o noapte cu copiii. Recunosc că nu prea am ştiut cum să mă port cu băiatul. L-am luat în braţe când a plâns, l-am consolat fără să-i spun că e băiat mare şi nu are voie să plângă, i-am dat voie să-şi joace la nesfârşit jocul cu titirezul, dar toate astea au fost pur teoretice pentru că s-au petrecut într-o singură după-amiază. Nu mă simt în stare să fac asta pe termen lung. Le rog atât pe mamele de băieţi cât şi pe cele care îşi doresc băieţi să-mi împărtăşească din experienţa lor, să ne spună cum îşi clădesc ele relaţia cu fiii lor, cum o întreţin, cum îi înţeleg şi, mai ales, aş fi interesată să aud de la mamele cu băieţi ajunşi la vârsta adolescenţei “cât de rău e” 🙂 Şi dacă trec pe aici şi tătici de băieţi aş fi interesată să aud şi părerea lor!

22 Comment

  1. Cred ca singurele capabile cat de cat de un raspuns corect ar fi mamele care au si baieti si fete si i-au adus cu bine catre varsta maturitatii sau macar a adolescentei.. Restul ma tem ca sunt doar presupuneri si generalizari nocive.

  2. Oana says: Reply

    Eu am 3 baieti 😉 de 3, 5, 7 ani aproximativ… nazdravani taaaare, zi de zi am provocari imense, insa sunt mandra sa fiu mama de baieti :). Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ei, sunt comoara noastra!

  3. ceska777 says: Reply

    Eu citesc chiar acum Raising Cain in varianta engleza pt ca el nu a fost publicat inca in germana. e intr-adevar interesant. consum in portii mici ca sa le pot digera…….. cartea in romana as vrea sa o cumpar pt sora mea mai mica. fiul ei are doar 6 luni dar nu e nicicand prea devreme sa inveti……..

  4. In copilaria mea ma jucam mai mult cu baietii. Pe strada la gradinita unde ii intalneam. Stiu ca e celebra povestea cum eu imbracam pe sub uniforma de gradi (mai stie careva cum arata?) pantaloni scurti ca sa ma accepte baietii la fotbal. Si eu mi-am dorit mereu sa fiu mama de baiat pentru ca nu ma vedeam in rolul unei mame de fata. Dar…… eu cred ca si daca deveneam mama de fata o cresteam sa fie un om bun. Nu aveam har sa impletesc codite si sa fac ceai pt papusi a la longue dar ma descurcam. Asa imi place sa cred. Apoi din experienta mea cei mai interesanti sunt copiii fata/baiat crescuti de mame cu convingerea ca ele nu stiu sa se poarte cu atare copil. Tu probabil nu ai fi avut nevoie de M. T ca sa cresti cu multa empatie un baietel.Avem un prieten de familie care are doua fete. Cea mare face in iulie 4 ani si tatal o duce deja la sala unde fac catarari.

  5. Daniela Jerghiuta says: Reply

    Sunt mama unei fetite si a unui baietel. In aceasta ordine. Cu fetita totul a fost mai simplu, mai natural, fara eforturi foarte mari, nesolicitant, relatie calda si extraordinara. Cu baietelul … e muuult mai incitant, sunt intr-o permanenta descoperire … a mea si a lui. Si da, din pacate, sunt de multe ori ranita de cei din jur care nu ii inteleg pe baietei si doresc ca acestia sa fie la fel cu fetitele sau la fel cu adultii. Vorbe precum: “nu te juca cu ei ca sunt baieti”, “ce bine ca bebe al nostru este fetita”, “oare nu are sindromul adhd ca nu sta locului o clipa?” ranesc adanc. Frumusetea baietilor in actiune e extraordinara: energie si bucurie de viata. Abia astept sa citesc cartile lui Michael Thompson.

  6. Ioana says: Reply

    De multe ori afirm ca viata noastra ar fi fost plictisitoare fara prezenta baiatului:) Complet diferit de sora lui, este o sursa inepuizabila de momente cu nervi intinsi la maxim finalizate cu tandreturi si declaratii de dragoste. SI tot ceea ce imi doresc este sa am mai multa rabdare cu el. Abia astept cartea, sa ne dai de veste cand apare!

  7. sciri says: Reply

    eu am baiat si fetita. sincera sa fiu, diferentele mi se par adesea supraestimate de cei din jur. personajele din Ben Ten le-am uitat deja, acum incerc sa inteleg diferenta dintre Bakugan si Bey Blade – in termeni de personaje, ca jucariile sunt clar diferite.. bun, iar pentru fetita am nevoie de tot discernamintul din lume ca sa pricep de ce e Hello Kitty asa de speciala.. si cum il deosebesti pe tatal lui Hello Kitty de bunicul lui. violenta? nu stiu, al meu baiat nu se bate, nu vrea sa faca sporturi gen judo sau karate, se mai uita la cite un joc cu masini.. dar la alea se uita si fiica-mea. singura diferenta notabila e referitoare la balet: baiatul n-a vrut in ruptul capului sa mearga la balet, desi fiica mea merge de 2 ani si se viseaza balerina. dar suporta cu stoicism toate spectacolele de balet la care il luam dupa noi. cartea pare interesanta, o s-o caut.

    1. Ochelarii sunt diferiti si bunicul are si o bascuta pe cap :-))) Pacat ca baiatul tau nu vrea sa faca balet, se bat studiourile de balet pe baieti 🙂

      1. Eu am un baiat care chiar vrea sa faca balet, a si facut de fapt cateva luni pana a re-descoperit bicicleta in primavara. Nici mie nu mi se pare ca e o diferenta asa mare intre fetite si baietei, ai mei se joaca si cu papusile impreuna si cu sabiile. Baiatul are 6 ani si fetita 4. De fapt, nu toti baietii sunt la fel, la fel cum nici toate fetele. Iar la noi in familie chiar mi se pare ca fac schimb de roluri frecvent, ea se catara si merge repede cu bicicleta si el admira copacii si florile sau ea se transforma intr-o printesa / balerina si canta si el se joaca de-a monstrii, apoi se iau unul dupa altul si sunt amandoi monstri sau balerini. O sa mai vedem cand ne apropiem de adolescenta cum va fi.

  8. Deci, Laura: sunt uimita de cat de profund ai putut sa scrii despre Raising Cain!!! Tin sa iti spun ca traduci asa de cald si de profi! Cat de frumos ai scris si iti multumesc tare tare, si in numele Totul despre Mame pentru cat de personal si de deep ai povestit.

    Mie mi-a luat 3 luni sa citesc Raising Cain. apropos de ce scrie Ceska 🙂 mamici dragi, asa ma regasesc si eu in ce scrieti…

  9. Laura draga, ma bucur pentru tine in ceea ce priveste traducerea acestei carti. cand va aparea sigur o voi cumpara si eu.
    in ceea ce priveste experienta mea ca mama de baiat si fata , baiat de 5 ani si fata de 3-luna viitoare, pot sa zic ca cele mai mari diferente nu sunt de comportament . (amandoi se catara prin cele mai neobisnuite locuri, striga, tipa, se rostogolesc, sar, cauta joaca in grup, se scalambaie) ci de felul in care se raporteaza la ceea ce fac. de ex. daca Gloria se apuca de o treaba , un desen, pictura, mancare, sau joaca, ea poate cu usurinta sa sa intrerupa de la ceea ce face, sa schimbe activitatile intre ele, pe cand fiul meu are nevoie de concentrate maxima pe ceea ce face, fara sa fie distras de altceva. daca l-ai intrerupt cumva, gata. si-a pierdut interesul. (intr-o masura mai mica sau mai mare, depinde de ceea ce face). De ex , acum e afara cu bicileta. il vad pe geam ce face. dupa cateva turi de parc a zarit 2 baieti tragand de bey blade. a sarit de pe bicicleta, a lasat bicicleta in drum si s-a dus la ei. nu se mai intoarce inapoi la bicicleta numai daca pleaca baietii acasa, sau daca vede ca altcineva ii ia bicicleta 🙂
    Itr-o seara, inainte de culcare, eu si sotul meu ne uitam la copii cum faceau tumbe peste perne si incercam sa avem o conversatie despre ei. la un moment dat, sotul meu trage o concluzie: [fata seamana cu tine, ca e multifunctionala, multivorbareata si multiganditoare; baiatul seamana cu mine ca face doar cate un lucru pe rand. si il face bine 😉 ]

  10. Ai atins un subiect tare sensibil pentru mine deoarece mereu am considerat mamele de băieţi prea tolerante cu ieşirile agresive ale copiilor lor. În aceeaşi măsură însă am întâlnit mămici tare blânde dar ferme în acelaşi timp cu băieţiilor lor. Rezultatul a fost formarea unor băieţei tare echilibraţi emoţional, foarte deschişi celor din jur şi atenţi la reacţiile celorlalţi.Acum m-ai făcut curioasă asupra cărţii.

  11. luckyrock says: Reply

    am vazut aseara o scena in parc si m-am gandit la tine.
    un baietel de vreo 4 ani s-a dus la altul si i-a luat jucaria. maica-sa a tipat la el, copilul a ignorat-o. nervoasa, femeia s-a ridicat de pe banca, s-a dus glont la fii-su si l-a luat la palme [si de urechi].

    n-am putut sa nu ma intreb in sinea mea: oare daca era fata, reactiona la fel?

    1. Nu, probabil ca o tragea de par sau o zgaltaia. Din pacate comportamentul agresiv al parintilor nu cred ca tine cont neaparat de sexul copiilor 🙁

      1. luckyrock says: Reply

        da, dar vezi? o fetita nu ar fi luata la palme. ori picioare [ca si asta am vazut].
        deci din start se face o diferentiere. baietii trebuie sa indure mai mult, fiindca-s baieti, nu? agresiunile fizice sunt mai puternice. sunt caliti de mici.

    2. brrr.
      eu am vazut in parc si fetite trase de par de parinti 🙁 🙁
      sau palmuite peste fund.

      vroiam sa mai zic ca baietii si fetitele ajung sa se comporte intr-un anume fel si din pricina educatiei, a felului in care sunt crecuti. fiecare parinte/familie are reguli, limite si principii mai late sau mai inguste, ca atare vor dirija copilul inspre un fel de comportament. baietii sunt diferiti de fetite din start si prin structura creierului, deci domeniile de interes, felul in care se raporteaza la evenimente si relationeaza sunt diferite.

  12. Raluca says: Reply

    Eu am baietelul perfect pentru mine, este exact cum mi l-am dorit si mi l-am imaginat, eu nu sunt exact mamica care imi imaginam ca voi fi (diferentele sunt in defavoarea mea, bineinteles). S. e un baiat blandut, nici cand era mititel nu lovea copiii sau sa le smulga jucariile din mana (negociaza de foarte mic), desi am avut cateva incidente cu turnat nisip in cap la alti copiii. La gradinita s-a integrat foarte bine, dupa cum mi s-a spus, e sociabil in alte circumstante (uneori cred ca prea bagacios si curios, exasperand anumiti adulti), dar nu e genul de copil care sa isi asume riscuri foarte mari. E calculat, isi vede interesul, daca se merita sa faca o prostie sau ba, e destul de cuminte pentru un baietel (desi are multa energie), imi place ca sta sa invete, are o sete de cunoastere fermecatoare, iar familia noastra e un exemplu tipic de trio oedipian. Eu sunt regina, el e printul cel bun, tati e reginul cel rau :))) si amandoi sunt un pic gelosi unul pe celalat :). Cati e o dulceata de fetita, ne-a umplut casa de roz, iubesc partea asta de “gateala”, insa nu pot compara situatia cu o familie tipica. Dar, daca as mai avea un copil (ceea ce imi doresc enorm) tot baiat as vrea sa fie.

  13. oona says: Reply

    Laura,

    Cand apare cartea? abia astept NU am reusit sa ne vedem.

    1. In septembrie apare cartea, cel mai probabil.

  14. violeta muntean says: Reply

    eu sunt mama de 2 baieti. de 4 si 6 ani. observasem eu de-a lungul timpului de la prietenele din jurul meu care au numai fete ca e o diferenta intre ei. ca fetele sunt “altfel”. mult timp am crezut ca nu sunt o mama buna si nu stiu sa-i cresc pe baietii mei, pana cand am intalnit-o pe Otilia de care m-am indragostit si care mi-a schimbat toata lumea. si eu sunt o mama imperfecta, dar foarte fericita. ii cresc singura si trebuie sa joc ambele roluri, de mama si tata. asa ca sunt si mult masculina. ma ajuta copilaria. am crescut numai printre baieti. si da, e o diferenta mare. baietii mei se joaca de-a luptele, de-a supereroii, de-a capcanele, cand te mangaie e mai dur un pic sau chiar cand iti arata iubirea. serile trecute am avut imensa bucurie sa stau cateva ore in compania baietilor mei si a 2 fetite dragute de varsta lor. diferenta neta….ai mei vopr sa se joace de-a supereroii si prizonierii, ele de-a gradinita. pe drum pana la parc, tot le spuneau sa mearga mai incet. am facut gogosele…fetele cu rabdare le-au ornat. ai mei au aruncat cateva bombonele si s-au repezit la mancat…..ar mai fi multe de povestit. si mi-ar face placere sa se faca intalniri de schimburi de experienta. diferenta exista intre cele 2 sexe si e vizibila. eu imi doresc si o fata…macar una. imi doresc sa traiesc si experienta plina de gingasie a unei fetite. va pup cu drag si ne vedem la eveniment.

  15. Andreea says: Reply

    si eu am 2 baietei acasa, de 3 si 5 ani jumatate…nu i-as da pe nicio fata din lume…:) am avut placerea s-o intalnesc pe Otilia la 2 seminarii in Cluj…mi-a prins atat de bine sa o aud vorbind, sa schimbam intre noi pareri si impresii despre cresterea copiilor si despre rivalitatea dintre frati…lumea ma compatimeste uneori, ca vai ce greu trebuie sa fie cu 2 baieti…parerea mea e ca nu e mai greu decat cu 2 fete…:) e adevarat ca nu ne jucam cu papusi, sau de-a mama si de-a tata, sau de-a invatatoarea sau alte astfel de joculete…noi avem masini, trenulete, avioane, jocuri de baieti…ei da, si ce?:) jocul e JOC, indiferent de sex, varsta sau rasa…:) joaca face parte din noi (desi multi adulti au uitat ce inseamna joaca)…si indiferent de obiectul jocului, esenta e aceeasi…:) asa incat noi, mamicile de baieti, ne declaram mandre si multumite de faptul ca suntem mame de baieti…:)

  16. Veronica says: Reply

    Eu sunt de parere ca a avea un copil sanatos indiferent de sex este cel mai frumos cadou pe care il poti primi, iar, singurul mod in care il poti creste este cu dragoste rabdare si respect. Propozitiile de genul: asta este pentru baieti si/ sau asta e de fete, NU au ce cauta in alegerea jocurilor sau activitatilor unui copil. Eu am fetita si ma joc cu ea si cu pistoale, masini, ciocane, sabii dar si cu bebelusi si cesti de cafea sau ceai. Nu ii mai clasificati si incadrati in atatea tipare, nu mai cautati diferente si nu le mai evidentiati: copii trebuie sa fie copii. Fiti atenti la nevoile lor, ascultatii cand vorbesc si incercati pe cat posibil sa le intelegeti punctul de vedere.

Leave a Reply