Despre cadouri pentru copii, timp şi Momo

“Mai era însă ceva ce Momo nu înţelegea. Începuse abia în timpul din urmă. Se întîmpla acum tot mai des ca unii copii să aducă tot felul de jucării cu care nu puteau să se joace cu adevărat – de pildă, un tanc teleghidat ce putea fi lăsat să umble singur, dar care altfel nu era bun de nimic. Sau o rachetă spaţială care, legată de un băţ, vîjîia învîrtindu-se în jurul lui, dar în afară de aceasta nu aveai ce face cu ea. Sau un robot mititel care ştia să umble clătinându-se, avea ochii scînteietori şi întorcea capul, dar care nu era bun la nimic altceva.

Bineînţeles că erau jucării foarte scumpe, cum prietenii lui Momo nu avuseseră niciodată – nici chiar Momo. Înainte de toate, jucăriile erau atît de desăvîrşite, pînă în cele mai mici amănunte, încât nu mai era nevoie să contribui deloc cu propria imaginaţie. Aşadar copiii şedeau de multe ori ceasuri întregi privind fascinaţi şi totuşi plictisiţi la un asemenea obiect zbîrnîind acolo, sau clătinîndu-se sau vîjîind în cerc – dar nu le trecea nimic în plus prin minte. De aceea se întorceau din nou la vechile lor jocuri, pentru care le ajungeau cîteva cutii goale, o faţă de masă ruptă, un muşuroi de cîrtiţă sau un pumn de pietricele. Pe lîngă ele erau în stare să-şi imagineze orice. ” (Momo, Michael Ende)

Mă obsedează de câteva zile acest fragment şi încă vreo cinci din cartea Momo de Michael Ende pe care am recitit-o recent. Am ajuns la concluzia că această carte e, mai degrabă, un manual de educaţie parentală decât un basm pentru copii – este atât de profundă încât dacă nu sunteţi atenţi, multe înţelesuri vă vor scăpa.  Dar să revenim la sensul fragmentului de mai sus – la jucăriile care le fac pe toate dar cu care nu poţi face “nimic” şi care umplu magazinele şi camerele copiilor. Eliza are o mulţime de jucării, pe unele le mai dau, le mai vând, pe altele le păstrez pentru că sunt primite cadou de la oameni dragi. Cele mai dragi îi sunt, desigur, cele care “nu fac nimic” şi în jurul cărora inventează ea jocuri. Însă nu despre asta vreau să vorbesc acum, ci despre numărul jucăriilor pe care le deţine un copil – zeci, sute de jucării colorate, mai mari, mai mici şi pe care nu mai ştim cum să le organizăm şi să le aranjăm ca să nu ne copleşească. Mă gândesc din ce în ce mai serios să încerc să opresc acest fenomen. Eu de cumpărat cumpăr foarte puţin, însă primeşte multe cadou şi mă gândeam ca anul acesta de ziua ei să fac un experiment: să îi rog pe cei apropiaţi ca, în loc de cadou fizic, să îi ofere o experienţă – o zi în parcul de distracţii, o zi la piscină, o zi la munte, o banală ieşire la îngheţată, o zi de joacă numai pentru ea şi prietena ei, o ieşire la restaurant (adoră să meargă la restaurant, dar cine nu? 😀 ) şamd. Cred că s-ar distra mai tare, ar rămâne cu amintiri frumoase şi n-am mări numărul jucăriilor care este şi-aşa destul de mare. Nu ştiu dacă voi reuşi, o să mai văd până atunci şi ce simte ea dar aş vrea să profit pentru că s-ar putea ca anul acesta să fie ultimul în care să nu mai conştientizeze exact ce se petrece, cum stă treaba cu aniversările şi ce cadouri poate primi. Voi ce părere aveţi, pare posibil?

13 Comment

  1. ANDREEA28 says: Reply

    Of si eu simt cum jucariile sunt tot mai multe si spatiul nostru se limiteaza pe zi ce trece. si noi dam din jucarii altor copii, si limitam f mult cumpararea altora din acelasi motiv. Imi surade ideea ta cu experienta cadou- as putea so aplic si altor membrii ai familiei (frati, nepoti…).

    1. Da, totul e sa guste ideea 🙂 Insa daca alegi bine, sunt sigura ca orice copil s-ar bucura.

  2. Ioana says: Reply

    Cred ca merge excelent ideea ta! (la copii mai maricei insa, cei mici nu cred ca s-ar desprinde sa mearga cu altii in aventuri)
    In alta ordine de idei, chiar constatam cu bucurie ca desi avem jucarii prin toata casa, am reusit sa nu exageram cu numarul lor, adica tot ce are incape in doua cutii medii de la Ikea. Desigur, ea inca se joaca mai mult cu lucrurile noastre decit cu jucariile ei, motiv pentru care periodic ii ascund jumatate dintre jucarii si nici nu observa, iar cind i le dau inapoi dupa 2 saptamini se bucura de zici ca atunci le vede prima oara. 🙂

    1. Da, la copii mai micuti merge si varianta voucherului la inot, la loc de joaca, la gimnastica de bebelusi etc unde sa se duca impreuna cu parintele. Felicitari pentru numarul jucariilor! Cand Eliza avea varsta Sofiei noi aveam deja cativa saci plini :-)))

  3. Maria says: Reply

    Super ideea!!!
    Si eu am obosit sa caut cadouriii. Si cele mai penibile faze sunt cele in care dai cadoul si copilul iti spune: pe asta o am demult :(. Inainte de a pleca la vanat de cadouri trebuie sa facem inventarul in casele prietenilor.

    1. O, da, asta sigur. Tin minte o aniversare la care fetita respectiva a primit trei bucatarii de jucarie :-)) Noi am scapat atunci ca ii dusesem o masuta de toaleta de jucarie 😀

  4. Alexa says: Reply

    am o prietena care de ziua fetitei ei (13 ani) o duce in fiecare an intr-o excursie in alt oras. ma rog, ea isi permite lucrul asta fiindca ziua fetitei ei pica vara – ai mei copii au zilele in timpul anului scolar si ar fi mai greu… eu i-am mai dus la un film mai special de ziua lor, dar n-am scapat de traditionala petrecere cu musafiri si jucarii. noroc ca multi din musafiri sunt si ei parinti asa ca deobicei aduc lucruri mai practice: un tricou, un trening:) asa e, jucariile foarte elaborate sunt inutile, umplu doar rafturile din dulap. eu cumpar tot mai rar jucarii – mai degraba jocuri, si jucarii perisabile – din carton – care se strica “natural”. plus, ne facem noi singuri jucarii (tot de carton si alte obiecte reciclabile). de cumparat, cind mergem la ziua cuiva, cumpar de obicei ceva care poate fi folosit la crafturi pentru copii – abtibilde, plastilina, vopsele – in functie de virsta “sarbatoritului”. Plus carti. Iar Momo e una din cartile pe care le-as reciti in fiecare vara.

    1. Alexa, apropo de cadouri, sa stii ca am cumparat si eu setul de margelute cu litere asa ca toti prietenii Elizei vor primi cadou de acum incolo bratari cu numele lor :-)))

      1. Alexa says: Reply

        ce fain! ma bucur! spor la margelit!

  5. Eu încerc să limitez numarul jucariilor care sunt la vedere. Am constatat și eu că atunci când sunt prea multe, nu le mai intereseaza nimic, isi pierd repede rabdarea si parca nu stiu ce sa se joace. Daca au doar doua, trei chestii la indemana (un puzzle, doua, trei papusele si cateva animalute, doua, trei ustensile de bucatarit, una, doua carti) atunci se joaca cu adevarat cu ele, inventeaza, fac din nimicuri povesti, s.a.m.d. Eu am anuntat deja de anul trecut pe cei foarte apropiati sa nu le mai cumpere jucarii ci mai degraba seturi de arts&crafts, carti sau podoabe 😀
    Sper sa-ti reuseasca planul, ca suna tare fain!

  6. andru says: Reply

    Eu ma regasesc teribil in ceea ce ai scris, Laura – si prin faptul ca avem in jur o multime de jucarii inutile (de care n-am taria sa ma debarasez), si prin faptul ca am ales altfel de cadouri pentru Una.

    De cativa ani facem asta, o rugam din timp sa se gandeasca ce i-ar placea sa faca deosebit de ziua ei si de obicei rezulta de aici o experienta grozava pentru noi toti, ca familie. Intr-un an si-a dorit sa calareasca, intr-altul sa invete sa coasa. Anul acesta am senzatia ca ne asteapta o zi la pescuit! :))

    Nu e petrecerea clasica la locul de joaca, impreuna cu o gasca mare de copii, dar Una pare foarte fericita si asa.

  7. Carmen says: Reply

    Frumoase ganduri…si eu recitit MOMO de curand….

  8. […] căsuţe şi accesorii pentru petrecere din carton. Aşa cum am mai spus şi eu de mai multe ori, dilema copiilor din ziua de azi e că jucăriile fac totul în locul lor. Aşa cum spunea şi Momo în cartea […]

Leave a Reply