La Elefănţelul curios

Mă întorsesem doar de două zile în Bucureşti când Delia m-a invitat la petrecerea de lansare a noului loc de joacă Elefănţelul curios şi, pentru că era la mine în cartier, n-am putut să refuz. Unul din motivele pentru care nu o duc pe Eliza la alte locuri de joacă decât cele din mall-uri sau la diverse cursuri de vacanţă e distanţa. Mi se pare aiurea să târâi un copil după mine până cine ştie unde, să ajungă acolo obosit şi fără chef şi să plece şi mai şi. Din fericire, acest loc de joacă este foarte aproape de noi (bld. Brancoveanu nr 7D, la 5 minute de mers pe jos de metrou Brancoveanu), aşa că voi urmări cu interes oferta lor educaţională de toamnă pentru a alege un curs de dans potrivit pentru Eliza. Momentan singurul curs de dans care ar fi potrivit şi cu un preţ foarte rezonabil este unul care începe la 10.30 dimineaţa dar, între 10 şi 12, Eliza are alt program, însă cu siguranţă vom găsi ceva care să ne placă în toamnă.

elefantelul curios - blogarime-71

elefantelul curios - blogarime-73 (1)

La petrecerea organizată copiii au avut o Minnie de la Blu Party şi torturi de la Secret Kitchen – Home Bakery (tortul cu morcovi foarte bun, cheesecake-ul cam dulce) şi toţi s-au distrat minunat, mai ales la trambulină (e destul de mică, deci nu încap mulţi copii o dată în ea). Pe lângă trambulină mai au un mini-modul pentru gimnastică şi multe jucării frumoase (inclusiv o bucătărie foarte faină pentru copii), În plus, mi-a plăcut mult faptul că pe jos e linoleum (care arată ca nişte piese de puzzle) pentru că se întreţine mult mai uşor, nu adună praf şi acarieni şi pete care nu se mai scot.

Locul de joacă se poate închiria şi pentru petreceri (400 de lei pentru trei ore, ei vă pun la dispoziţie şi mâncare, contra cost, sau puteţi veni cu ea de acasă) pentru copiii mici se închiriază sala de la parter, pentru cei mai mari sala de la etaj unde au lumini de discoteca, playstation şi wii. Sala pentru cursuri este separată, la etaj şi foarte luminoasă. De asemenea, Elefănţelul curios oferă şi servicii de kids parking (adică puteţi lăsa copilul acolo cât sunteţi plecaţi undeva, durata maximă 3 ore) însă doar cu programare şi doar dacă se strâng mai mulţi copii pentru care se va pregăti un program special. Cât timp copiii se află la locul de joacă, părinţii trebuie să-i supravegheze.

Mulţumim Elefănţelului curios pentru invitaţie şi pentru voucherul primit (sunt foarte tentată să-l păstrez pentru ziua Elizei) si celor de la Cadouri altfel pentru reducerea de 20%. A fost un eveniment foarte bine organizat, m-am simţit foarte bine printre celelalte mămici bloggeriţe prezente acolo şi sper să ne revedem curând.

4 Replies to “La Elefănţelul curios”

  1. Ei, la doi paşi şi de noi! Arată super locul.

  2. Buna. Am gasit intamplator blogul tau, incercand sa gasesc o metoda de contact pentru a indrazni sa iti pun o intrebare.
    Imi poti da te rog o adresa de mail de contact?

    Multumesc

    1. Mă găseşti la idei_pentru_mamici_si_copii@ yahoo.com

  3. […] a fost la petrecere si cine a si scris deja despre cum li s-a parut la noi: Laura Frunza, Ta-su, Karioka, Cojocarii.ro, Miruna Margarit, Maria Coman, Printesa Urbana, Alina […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.