De-ale Elizei

“- Eliza, ştii că oamenii mari se duc la serviciu, nu pot sta acasă toată ziua.

– Da, ştiu, şi copiii se întristează când oamenii mari se duc la serviciu. Mai ales când îi lasă cu cineva nou.

– Dar, Eliza, mamaia vine la tine de când erai bebeluş, nu e cineva nou.”

Îmbufnare, cap băgat în pernă, suspinat.

Of. S-a obişnuit să tot fiu acasă şi acum nu-i convine noul program. Sinceră să fiu, abia aştept să înceapă grădiniţa pentru că îi simte lipsa foarte mult.

4 Comment

  1. Exact in aceasta situatie suntem si noi… Plange dimineata dupa mine de nu-mi vine sa mai plec nicaieri… Abia astept sa inceapa gradinita, ca zilnic pomeneste de ea 🙂

  2. Elena says: Reply

    Buna! Cunosc aceasta situatie. 🙁 Ba chiar o data mi s-a prefacut ca-i bolnav numai sa nu ma duc la servici.Acum i-am separat pentru o saptamana pe cei 2 fratiori(1an si 3 luni si 2 ani si 10 luni) si vad ca isi duc dorul(iar cand sunt impreuna se cearta pentru aceiasi jucarie,aceiasi perna,acelasi scaunel…).Incerc sa-i obisnuiesc un pic cate un pic cu separarea pentru ca din toamna cel mare va merge pentru prima data la gradinita cu program lung si cel mic va ramane acasa cu bunica.

  3. ANDREEA28 says: Reply

    Laura, am simtit si eu pe propria piele drama despartirii de copiii mei , atunci cand trebuia sa plec la lucru.Cand erau mai mici statea cate o ora lipiti de usa casei de la intrare si ma tot strigau( imi povestea mama)….acu au crescut, e mai usor, dar tot le amintesc ca ma intorc la ora 5.

  4. Ca sa accepte mai usor noua situatie, iti sugerez sa incerci jocul Inversarea rolurilor. La noi a functionat, a acceptat mult mai usor sa plec, iar el sa ramana acasa cu cineva. https://prosanthropos.wordpress.com/2013/07/31/inversarea-rolurilor/
    Doamne ajuta!

Leave a Reply