La aniversare

Astăzi blogul meu face cinci ani. Probabil că am spus asta în fiecare an, dar nu ştiu când a trecut timpul. Nu vreau să vorbesc azi despre cum a crescut blogul meu, cum am făcut în alţi ani, ci despre efectul pe care l-a avut online-ul asupra mea în aceşti cinci ani şi despre compromisurile pe care le-am făcut, uneori în favoarea, alteori în defavoarea mea şi despre cum s-a schimbat viaţa mea faţă de acum cinci ani. M-am chinuit să mă ţin departe de controverse, iar când nu am reuşit, am luat distanţă după aceea, m-am chinuit să nu public postări în care mi-am vărsat tot năduful cu privire la anumite situaţii ca să nu vă încarc şi pe voi, am refuzat contracte avantajoase în condiţiile în care aveam disperată nevoie de bani doar pentru că nu voiam să îmi asociez numele cu anumite mărci şi consider că am încercat, atât cât mi-a stat în putinţă, să vă respect pe voi, cititorii mei. Am plâns când am refuzat contractul cu Danone, deşi suma aia (mică, mare, depinde de aşteptările fiecăruia) pentru mine era o avere, însă n-am vrut să consideraţi voi că “m-am vândut”.

Ce vreau să vă spun azi este că am obosit. M-am săturat de controversele din online, de pe bloguri, din grupurile de facebook, de discuţiile interminabile pe tema chimicalelor (ba chiar simt că dacă mai aud o dată acest cuvânt o iau razna), de share-urile date în neştire la informaţii prăpăstioase şi neverificate, de demonizarea unor mărci (parcă am ajuns să-mi fie teamă că îmi iau un glonte în cap dacă iau o cola de pe raft) şi de superioritatea cu care unele persoane fac nişte afirmaţii complet nejustificate. Nu poţi să adresezi o banală întrebare că rişti să te trezeşti pus la zid de persoane care au pretenţia că le ştiu pe toate sau că sunt doctori docenţi în ceva. Nu deplâng neapărat vremurile în care lipsea informaţia dar parcă avea dreptate Discovery, uneori ignorance is bliss (necunoaşterea este fericire). În clipa în care încerci să te informezi, nimereşti fără voie într-un noian de informaţii contradictorii care încep sau se sfârşesc cu “experţii spun”, “studiile spun”, “preasfântu’ internet spune”. Gândirea proprie nu e nici pe departe la loc de cinste şi păruiala internautică între mame/bloggeriţe sau între bloggeri şi omniprezenţii anonimi atotştiutori e doar la un pas distanţă. Eu am obosit doar să asist la aceste chestii, darămite să mai şi particip, prin urmare plănuiesc să mă retrag treptat în următorii doi ani, să las loc unor mămici mai rezistente ca mine la toate aceste frecuşuri, unor mămici care poate au ceva mai multe de spus decât mine. Nu pot s-o fac brusc pentru că simt că aş rupe ceva din mine, dar am alte priorităţi, printre care şi sănătatea mea care e mereu pe ultimul loc, şi trebuie să mă concentrez asupra lor. Voi posta mai rar şi voi fi mereu pe aici pe undeva dar, pe măsură ce trece timpul, din ce în ce mai puţin.

Şi ca să detaliez exact ce vreau să spun, o să încep aşa:

Vreau să le mulţumesc celor de la Johnson pentru pachetul plin cu produse pentru copii pe care mi le-au trimis şi pe care ştiu sigur că l-au trimis şi altor mame şi despre care nu cred că a scris cineva. Eu n-am nimic nici cu Johnson, nici cu alte firme (ba mint, n-aş cumpăra niciodată produse Aldis, nici dacă aş muri de foame, dar în rest n-am nimic cu nimeni) şi nu văd de ce m-aş sfii să scriu pe blog despre asta. Părerea mea despre marile corporaţii e că ele nu au nevoie de reclamă şi asta e ceva ce oamenii nu pricep. Indiferent că scriu eu de bine sau de rău, oamenii tot le vor cumpăra produsele, din motive de preţ, de comoditate pentru că e la îndemână pe raft, de ce vreţi voi. Iar cei de la Johnson nu ne-au trimis produsele ca să le facem noi reclamă, însă a fost o iniţiativă de PR foarte reuşită bazată pe naşterea prinţului George care mi s-a părut haioasă (produsele erau însoţite de un pliant cu un copilaş cu coroniţă din spumă pe cap şi zicea ceva gen “atenţia lumii se îndreaptă spre cel mai nou membru al Familiei Regale Britanice. Noi ne îndreptăm atenţia către micuţa ta, deoarece ştim că ea e asemenea unei prinţese” În plus erau ambalate într-o cutie textilă foarte faină). Deci, mulţumesc, pentru mine este o economie enormă la buget şi le voi folosi, în special pentru mine, că Eliza are deja cosmetice (nu organice, ci cu prinţese de la DM) dar eu chiar aveam nevoie de şampon şi cremă de corp (şi de ulei de bebeluşi ca să fac porţelan la rece!). Şi dacă Danone îmi trimite o ladă de cutii de lapte sau Avicola X vreo zece pui (exemple total aleatorii, nu mi-au venit alte mărci în minte) o să le consum şi pe acelea. Şi ştiţi de ce? Pentru că nu-mi permit să fac mofturi. Pentru că  în ziua de salariu îmi vine să plâng în loc să mă bucur pentru că ştiu că 90% din el se duce pe rate şi datorii. Pentru că nu-mi place să-mi dezvălui viaţa personală şi încerc să menţin nişte aparenţe demne şi sunt “acuzată” că la “banii mei” nu-mi permit una şi alta. Pentru că muncesc până la epuizare şi uneori nu am timp să fac cu Eliza chestii banale şi pentru că mă strădui să-i ofer un trai decent din care să nu-i lipsească lucrurile esenţiale. Pentru că sunt dependentă de cărţi pe care n-ar trebui să dau banii şi pentru că ştiu că asta mi se trage din copilărie când o carte era cel mai preţios lucru de pe planetă pentru mine şi că un volum de Romain Kalbris primit cadou de Crăciun (da, primeam cărţi doar la Crăciun şi la premiu) era o comoară. Pentru că fac rabat la multe chestii pentru mine în favoarea Elizei şi ştiu că e ok, şi mama a făcut la fel pentru mine. Pentru că din banii economisiţi cu greu în vara asta ca să-mi dau datoriile am plecat în concediu pentru că mă simţeam pur şi simplu epuizată. Şi m-am întors bine şi fericită şi odihnită şi vinovată. Pentru că mofturile şi elitismele sunt pentru oameni care n-au datoriile şi obligaţiile pe care le am eu şi pentru că orice vine în plus îmi e de ajutor. Şi în ziua în care o să îmi permit să cumpăr 100% bio şi organic şi să renunţ la “chimicalele” care, chipurile, ma/ne omoară, şi când o să am bani să susţin o educaţie diferenţiată pentru Eliza în loc s-o dau la şcoala de stat sau când n-o să mă mai uit cu jind la o cutie de îngheţată Haagen-Daz fără să calculez în minte câte cutii de lapte aş lua de contravaloarea ei şi să mă îndepărtez de raftul frigorific fără nimic în mâini, o să vă dau de ştire, o să rad blogul de pe net şi o să plec trei luni pe o insulă pustie în concediu. Şi după aceea o să-mi duc copilul la lecţii de călărie pentru că adoră caii şi o să-mi iau maşină ca să văd Maramureşul şi toate celelalte locuri din România pe care îmi doresc să le văd dar n-am cum şi o să îmi duc toată, toată familia largă într-un concediu extins la mare unde o să zăcem pe şezlonguri sorbind la Green Apple până o să ne doară burta pentru că am nişte unchi fantastici şi nişte mătuşi grozave cărora mi-ar plăcea să le fac bucuria asta şi o să-l scot pe tata la pensie ca să nu mai muncească în condiţiile în care o face şi o să-o cumpăr un iaz numai pentru el şi o să-mi cultiv o grădină de legume nemaipomenită undeva pe lângă Bucureşti şi….şi……  Până atunci, îmi urez să îmi păstrez capul pe umeri ca şi până acum şi să mai şi judec pe ici pe colo, ceea ce vă doresc şi vouă.

N-aş vrea să mă înţelegeţi greşit, nu mă plâng. Sunt bine, sunt mulţumită sufleteşte, am ce mânca, am acoperiş deasupra capului, Eliza are jucării, cărţi şi, dacă reuşesc până în toamnă să mă pun pe picioare, va merge în continuare şi la balet. Dar toate astea vin cu sacrificii şi cu compromisuri şi cu tăiat dintr-o parte ca să pui în alta. Şi dacă strâmbi din nas la una şi la alta, e clar că îţi permiţi s-o faci şi nu-ţi dau voie să-mi baţi mie obrazul de pe piedestalul unde te-ai cocoţat singur.

Am treizeci şi trei de ani din care cinci petrecuţi în online. Am cunoscut oameni frumoşi, oameni urâţi, oameni pe care i-am iubit şi apoi i-am urât şi oameni pe care o să-i iubesc până la sfârşit, oameni care mi-au făcut viaţa frumoasă şi oameni care au încercat, deliberat, să mă distrugă, necunoscuţi care mi-au făcut surprize fantastice şi cunoscuţi care m-au atacat. Internetul e ca o viaţă virtuală, cu bune, cu rele, cu frumoase, cu urâte. Am zile în care îmi place, am zile în care îmi dezactivez contul de facebook. Am zile în care vreau să mă izolez şi zile în care vreau să fiu din nou printre voi. Azi e o zi cu sentimente amestecate pentru că e un fel de zi a bilanţului, dar, per total, mă bucur că trăiesc, atât offline cât şi online.

Şi cam atât am avut de spus, puţin cam dezlânat, dar sunt prea obosită ca să mă concentrez cum trebuie, aşa că o să vă rog să-mi iertaţi peroraţia. Iar dacă simţiţi nevoia să vă dezabonaţi sau simţiţi că nu mai rezonaţi cu ce spun eu aici, n-o să mă supăr deloc pentru că oamenii se schimbă şi la fel şi preferinţele lor. Vă mulţumesc tuturor pentru sprijin şi pentru gândurile bune pe care mi le-aţi transmis de fiecare dată când am avut nevoie.

P. S. Plănuiam, ca în fiecare an, un concurs fain pentru ziua blogului dar din motive personale nu am mai apucat să mă organizez, aşa că rămâne pentru altă dată.

36 Comment

  1. corina says: Reply

    Te iubesc pentru ca ne-ai aratat ca esti om in primul rind iar articolul tau este emotionant.

  2. Vreau să îţi zic “La mulţi ani pentru blog!” în speranţa că nu te vei retrage de tot. Şi nici nu vei desfiinţa blogul. De fapt, la mulţi ani! Există multe bloguri de mămici dar nu toate au rol de “blog- resursă”. Al tău reprezintă o resursă din multe puncte de vedere.Şi ca orice resursă creată a necesitat muncă şi energie. Dar uneori resursele devin rezerve, adică limitate.Şi eu simt că “bloggingul” în exces dăunează atât propriei sănătăţi cât şi timpului petrecut cu familia. În mod sigur o pauză mai lungă te-ar ajuta să limpezeşti lucrurile. Iar ca pauza să fie cu adevărat pauză ar însemna să nu deschizi deloc netul, exceptând partea ce ţine de serviciul tău. În sinea mea am decis că 2-3 posturi pe săptămână sunt suficiente şi dacă nu am timp 3 săptămâni să scriu un rând, asta e …viaţa te ia pe sus, te poartă şi de obligă la supravieţuire. Nu-i bai, na! Vroiam să adaug că opinia ta contează şi este un reper. Dar dacă simţi nevoia unei schimbări profunde, de ce nu?

  3. Laura noi ne cunoastem deja si stii cat de mult te respect, cat de mult te sustin.
    Astfel de momente am si eu, mai mult in ultima perioada, dar sunt convinsa ca daca eu m-as retrage nu ar fi o tragedie. In schimb, daca tu te-ai retrage…ei bine, atunci ar fi mare pacat pentru ca reusesti cumva sa fii precum Elvetia, mereu neutra si cu capul pe umeri, nu te lasi prinsa in certuri si conflicte, aduci mereu noutati si idei, sfaturi si recomandari inedite 😉
    Capul sus pentru ca esti o persoana demna, respectata si iubita de ceilalti, pentru ca ai o fetita care te adora si tu o adori pe a, pentru ca ai o familie adevarata in jur. Ce altceva conteaza decat faptul ca ai in jur oameni care te iubesc, te respecta si te apreciaza?

    p.s.: Eu am acceptat contractul cu Danone pentru ca eram curioasa despre ce e vorba, pentru ca aveam o acuta nevoie de bani pentru tratamentul lui Andrei la picior.
    Cei mici au mancat Danone si Danonino, acum sunt in faza cand vor doar Danonino inghetata si atat…s-au reintors la “iubirea” lor iaurt Campina si cascaval Hochland, lapte Dorna (nu vreau sa fie o reclama, dar asta mananca ei si nu ma ascund dupa degete)

  4. Marasescu Gabriela says: Reply

    “La mulţi ani pentru blog!”
    Am citit si m-am regasit pe mine in postarea ta.Si eu am tot 33 ani si stiu ce inseamna sa te lasi pe tine pe ultimul loc, numai copilului sa-i fie bine, sa aiba o educatie si o ,,mapa,,de cunostinte adecvate varstei.
    Acelasi lucru il fac si eu pentru baiatul meu Luci.

    Multumesc pentru tot !
    Sa stii ca sunt multi oameni care va iubesc, chiar daca nu scriu comentarii.
    Luci ( Gabriela ) Marasescu

  5. si sa nu uit: LA MULTI ANI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  6. Ma alatur celor care iti ureaza La multi ani! Cu speranta ca voi citi blogul tau multi ani de aici inainte, chiar daca articolele vor fi rare sau foarte rare.

  7. Dana Martin says: Reply

    La multi ani blogului! La multi ani tie !
    Personal, am ajuns sa google-esc blogul tau saptamanal in cautarea de idei… mi-ar parea rau sa dispari din viata noastra online, dar in acelasi timp inteleg senzatia pe care o ai…. si pe undeva am aceleasi vise ca si tine si ma simt aiurea ca sunt constransa ca intr-o cutie si ma doare ca nu imi pot indeplini visele, dar mai mult ca nu pot petrece mult timp cu copilul pentru simplu fapt ca trebuie sa sustin financiar o familie. e greu, cine nu are astfel de constrangeri nu intelege. dar asta e, ignoram, mergem mai departe. cand nu putem, refulam (la mine se manifesta prin faptul ca ma inchid si tip in mine pana nu mai pot) si apoi ne uitam la copil si o luam de la capat. pentru ei mergem inainte.
    La multi ani Laura! Orice ai face, noi suntem aici!

  8. violeta_argatu says: Reply

    Sa-ti dea Dumnezeu liniste sufleteasca si trupeasca, sa faci intotdeauna ceea ce simti, pt ca ai cu ce: C O N S T I I N T A!!!
    Felicitari pt ceea ce esti!

  9. ANDREEA28 says: Reply

    Draga Laura, te inteleg perfect!! Oamenii se schimba si lumea din jur se schimba. Cu drag deschid blogul tau pentru ca stiu ca aici gasesc idei pentru de toate. O sa-ti simt lipsa articolelor, dar o sa ne obisnuim…si daca cumva iti vei schimba ideile, sa ne incanti din nou cu lucruri si idei te vom astepta cu drag!!!

  10. agnesmaryo says: Reply

    LA MULTI ANI! Nu te urmaresc de foarte mult timp dar imi plac postarile tale mai ales cele in care oferi niste idei creative excelente si practice! Am asistat la un moment de sinceritate maxima, parcurgand randurile scrise de tine! FELICITARI!

  11. Laura,, la mulți ani pe blog, și Dumnezeu să te binecuvânteze în tot ceea ce faci! Să știi că te înțeleg cu tăiatul, cu mofturile…de fapt cu totul! Deși suntem în alt stat și se câștigă relativ mai bine decât în România, am realizat că dacă vrem să facem ceva, să avem o locuință a noastră trebuie să facem sacrificii, să calculăm cutiile de lapte :))) și să fim atenți la buget. În concediu mergem doar din interes, adică în România, pentru că o astfel de călătorie este mult prea costisitoare! Te înțeleg Laura și te admir!

  12. vavaly says: Reply

    Dupa tot ce ai scris azi, aici si acum la aniversare, simt doar sa iti trimit o sincera si calda imbratisare. E tot ce pot sa simt . Sunt cuvinte in care ma regasesc, in care simt si inteleg ca si tine. Imbratisari tie si Elizei care e o minunatie de fetita si care , sunt sigura, iti va aduce imense bucurii si satisfactii.

  13. Alexa says: Reply

    La multi ani blogului, felicitari pentru munca din spatele lui. Ar fi mare pacat sa te retragi, chiar partial. Blogul tau e o sursa continua de inspiratie si de idei faine. Legat de ceea ce ai scris aici, si care e o buna ilustrare a ceea ce se intimpla recent online – unii oameni se inroleaza in cruciade anti- (Danone, Johnson, alte marci) cu prea multa energie negativa. Viata e in alta parte, iadul e in detalii…
    Sa fiti sanatoase, sa creasca fetita frumoasa si vesela, sa aveti energie sa faceti lucruri frumoase, sa traiti experiente pozitive si sa povestiti despre ele pe blog.

  14. Multumesc mult, Laura, pentru postul asta!

    La multi ani si sper din suflet sa gasesti cumva un echilibru sa faci tot ceea ce iti doresti, sa bifezi acele prioritati, dar sa apuci sa mai scrii si pe blog.

  15. un articol emotionant tocmai prin sinceritatea lui. te felicit ca reusesti sa traiesti frumos, ca-ti cresti fetita singura, ca-ti iubesti unchii si matusile si ca nu te compromiti pentru niste bani (de care chiar aveai nevoie). coloana vertebrala si o constiinta curata iti dau linistea sufleteasca si puterea necesara ca sa te trezesti in fiecare dimineata si ca sa continui. Show must go on….

  16. Ana M says: Reply

    La multi ani pentru blog Laura, eu iti doresc sa aniversezi aceasta zi mult timp de acum inainte. Stiu ca e greu si iti inteleg perfect pozitia, dar sunt convinsa ca daca te gandesti la partea frumoasa a onlinelui decizia ta nu o sa fie atat de radicala. Asa cum spui si tu, in online e ca si in viata. Si cu bune si cu rele, la gramada, important e la ce te raportezi.
    Eu cred ca Eliza e mandra de tine si atunci cand va constientiza toate eforturile pe care le-ai facut dar mai ales toate realizarile tale, va sti cat de deosebita esti si cat de putine persoane pot sa faca ce faci tu.
    Te pup si iti doresc multa putere si liniste. Si intelepciune ca sa alegi ce stii tu ca e mai bine pentru tine si pentru Eliza.

  17. La multi ani!
    Desi nu ne cunoastem, iti citesc blogul de mult timp, pentru mine e o sursa de inspiratie, un model (am si eu un blog la inceput de drum), daca vrei si mi-ar parea tare rau sa constat ca te-ai retras! Rezonez total cu ceea ce ai scris aici, cred ca multe mamici au fost judecate sau poate chiar apostrofate ca folosesc marca x sau nu folosesc marca y, ca nu isi cresc copiii dupa nu stiu ce metoda sau ca ii duc in nu stiu ce loc…. Si doare al naibii de atre sa stii ca tu te zbati sa ii oferi copilului tau tot ce e mai bun si cat de mult iti bpermiti, dar vine cineva (de multe ori necunoscut) care te face sa te simti ultimul om de pe pamant, pe motiv ca nu faci cum face el! Eu cred ca fiecare isi ia deciziile constient si responsabil, tinand cont de ce si cat isi permite, de ce e bine pentru el si familia sa! Si nimeni nu are dreptul sa judece o mama/un parinte pentru alegerile pe care le face sau pentru educatia pe care o da puiului sau!!!
    Sper sa ne incanti in continuare ochii si inimile cu articolele tale si sa dai ignore la tot ce te afecteaza! Pana la urma, tot ce conteaza la sfarsitul unei zile este fericirea si linistea puiului tau si a ta!

  18. 123:) says: Reply

    Like! Like! Like!

  19. Mirela, mama lui Ile says: Reply

    La multi ani si la cat mai multe postari…Multumesc pentru randurile astea. Iti urez multa putere, liniste, inspiratie si bucurie, Laura.

  20. Daca inainte imi placea blogul tau…acum te ador, fiindca in situatia ta ne regasim multe mame cu salariu mic, care se straduiesc sa faca copilaria copilului lor fericita, cu sacrifiile personale…

  21. Raluca says: Reply

    Laura, te citesc de la inceput si cat vei scrie te voi citi- La multi ani blogului, stiu ca ai reusit sa realizezi multe lucruri frumoase cu el…si de folos pentru noi. Apreciez munca ta si pe tine ca om. Multi ani frumosi off si on line 🙂

  22. Luminita says: Reply

    La multi ani! Eu una iti citesc blogul de anul trecut cu mare drag, am si pus in practica o parte din retetele tale si au iesit minunat, sa stii! Mi-ar parea sincer rau sa nu mai am ocazia sa te citesc si in continuare, asa ca sper sa perseverezi si sa ne bucuri si de acum in colo cu postari la fel de utile si frumoase! Viata nu este intotdeauna dreapta, dar din pacate tot ce putem controla noi este modul in care reactionam la ce ni se intampla. Ca sa il citez pe Gandalf din Lord of the Rings ‘All we have to decide is what to do with the time that is given to us’. Te imbratisez cu drag. 🙂

  23. La multi ani frumosi si folositori si in continuare!

  24. Elena Ionescu says: Reply

    La multi ani….de viata fericita alaturi de Eliza, nu de blog!!! Si eu sunt cam in aceeasi barca…stiu multa teorie eco-bio, dar practica(lipsa banilor) ma omoara….mergem inainte!!! cu mult drag, Elena.

  25. Maria says: Reply

    La mulţi ani pentru blog!
    Sa aveti parte de sanatate tu si tot neamul si tot universul!
    Si pe mine ma dispera faza cu ce mananci produsul acela cu o mie de e-uri in loc sa faci nu stiu ce.
    O zi frumoasa!

  26. bai, eu nu vreau sa razi blogul, dar nu e dupa cum vreau eu:)! la multi ani si multa putere, ca curaj ai, esti o fetita cu un suflet mareeee de doamna:)

  27. adina says: Reply

    La multi ani blogului si tie si Elizei! Te citesc mereu si imi pare rau daca nu vei mai scrie.

  28. Roxana says: Reply

    Sincer, ar fi pacat sa te lasi de blogging. Nu te cunosc si nu am copii (biologici, ca altfel am vreo 100 si ceva la scoala :)) ), dar ti-am citit cu mare interes articolele in care povesteai ce-ai mai mesterit impreuna cu fetita ta. Am si “furat” cateva idei, pe care le-am aplicat apoi la clasa.

  29. gilda says: Reply

    Buna dimineata,
    Am stat mult si m-am gandit daca sa scriu chestiile astea, pe de o parte sunt mai mult genul spectator, pe de alta parte, sunt sigura ca n-am descoperit gaura din covrig dar….Ideea e urmatoarea: sunt o multime de mamici(sau aspirante, de ce nu?), femei cu mintea deschisa, mai tinere sau nu, mai umblate sau nu si lista ar putea continua, toate cu o singura problema: locatia geografica. Adica persoane care locuiesc in localitati mici unde singura sursa de informatii si de cumparaturi mai rasarite e net-ul. Asta inseamna mame care descopera in bloguri ca al tau un ajutor in cresterea si educarea unui copil( si Doamne, cata nevoie avem!), o informatie despre o carte buna( si iti multumesc pentru asta) sau despre un loc de vizitat, sau despre un anume punct de vedere sau, de ce nu , o reteta sau un magazin online bun.
    Asa ca, atunci cand lucrurile se vor linisti in viata ta si cand vei simti din nou dorinta sa imparti ,cand timpul si sanatatea ta iti vor permite, eu si fiul meu de 3 ani te asteptam aici, sa ne impartasesti din experientele de viata ale tale si ale Elizei. Deci…La multi ani, de aici inainte! …si Multumim!

  30. luckyrock says: Reply

    neah, nu vei renunta. asa ai spus si anul trecut si erai muult mai suparata ca acum.

    n-am sa inteleg niciodata de ce parerea unor oameni pe care nu-i cunosti [si chiar daca ii cunosti, cu cati dintre ei ai ajuns mai departe de politeturi?] conteaza atat de mult. poate ca ei nu au zis ca “te-ai vandut”, dar ti-a dat careva banii pe care i-ai fi castigat de la Danone? sau ti-a construit cineva vreo statuie?

    eu fac parte dintre oamenii pe care i-ai iubit si apoi i-ai urat, nu? ca daca nu… mai e timp!:))

    si, ca sa te citez: “Hai, hopa sus din butoiul cu melancolie, ca o sa fie bine.” 🙂

  31. La multi ani Laura!Pentru cei 33 ani ai tai.Blogului ii urez sa i se intample ce vrei tu! Nu te cunosc insa articolul tau este atat de frumos si de normal!
    Nu te plangi dar ai un of si el razbate din felul in care au curs cuvintele.Toate odata!
    Iti doresc sanatate sa-ti poti creste copila.Asa cum vrei!Asa cum simti!Asa cum poti!
    Un gand bun, lipsit de orice interes!

  32. Un articol de nota 10,la fel si blogul

  33. La multi ani, blog frumos, scris de un om frumos, vulnerabil si puternic!

  34. Adriana says: Reply

    Laura, cuvintele tale mi-au adus aminte de un poem scris de Maica Tereza, ceea ce faci tu continua sa faci – ai prea multe de daruit, gandeste-te la cei care te indragesc, nu la snobii si pretiosii care se pretind atotstiutori – fii tu insati si intr-o buna zi sa dea D-zeu ca visele tale sa devina realitate pentru ca meriti! Te pup si mi-e dor de voi, sper sa mai apucam sa vorbim putin, pe mess : )
    “Oamenii sunt adesea neintelegatori,
    irationali si egoisti…
    Iarta-i, oricum!
    Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism
    si intenii ascunse…
    Fii bun, oricum!
    Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi
    si dusmani adevarati…
    Cauta succesul, oricum!
    Daca esti cinstit si sincer,
    oamenii te pot insela…
    Fii cinstit si sincer, oricum!
    Ceea ce construiesti in ani,
    altii pot darama intr-o zi…
    Construieste, oricum!
    Daca gasesti linistea si fericirea,
    oamenii pot fi gelosi…
    Fii fericit, oricum!
    Binele pe care il faci azi,
    oamenii il vor uita maine…
    Fa bine, oricum!
    Da-i lumii tot ce ai mai bun
    si poate nu va fi niciodata deajuns…
    Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum!
    La urma urmei, este intre tine si Dumnezeu!
    Nu a fost niciodata intre tine si ei, oricum!”

  35. Irina says: Reply

    draga Laura, La multi ani blogului tau!si tie iti doresc multa sanatate, putere si ajutor de la bunul Dumnezeu, ca sa-ti cresti in continuare fetita la fel de frumos si de bine ca si pana acum.M-as intrista sa renunti la blog, e plin de resurse interesante si de articole frumoase si utile.Cred ca in viata e bine sa faci ce crezi ca ti se potriveste, indiferent de ce spune lumea. Cainii latra, caravana trece!eu oricum voi citi blogul tau in continuare, chiar si daca faci reclama la Danone :)).te imbratisez!

  36. La mulţi ani, în primul rând vouă, ţie şi Elizei, apoi blogului! Cât despre alegerile pe care le faci pentru a vă fi bine, sincer, nu cred că trebuie să îţi faci griji. Nu eşti singura care trece prin aşa ceva şi n-ar trebui să te frământe ce zic cei din virtual despre sacrificiile şi stilul tău de viaţă. Ştii proverbul acela ”Câinele moare de drum lung…”. Nu trebuie să pui la suflet tot.

Leave a Reply