Tapet în camera copilului, pro sau contra?

Ţin minte că atunci când eram mică, aveam o prietenă care avea în casă tapet pe pereţi. Habar n-aveam ce-i ăla, nu auzisem în viaţa mea de hârtie lipită pe pereţi, eu aveam calciu pe pereţi şi o culoare dubioasă pe care nu cred că o aleseserăm noi (eu şi sora mea). Prietena respectivă mi-a dat, la un moment dat, o bucată de tapet şi cred că atunci a început pasiunea mea pentru scrapbooking şi pentru hârtia frumoasă, imprimată. Nu mai ţin minte ce-am făcut cu acea bucată dar, deşi dragostea mea pentru tapet a rămas, a învins spiritul practic şi, când am pregătit camera Elizei, am dat pe pereţi un alb simplu, ştiind că va trebui reîmprospătat din când în când şi, într-adevăr mi-a fost mai uşor să şterg cu clor urmele de pix de pe pereţi decât mi-ar fi fost dacă aş fi avut tapet.

A venit toamna şi e cazul să reamenajez camera Elizei şi aproape mă pregătisem cu tot ce trebuie ca să zugrăvesc când am primit un email care mi-a trezit din nou amintirea cu bucata aceea de hârtie groasă şi albă pe care erau imprimate nişte flori. Mailul era de la un reprezentant al magazinului Trendexpert în care mă ruga să încercăm să facem tapetul mai popular, în special tapetul pentru copii, aşa că am început şi eu să mă informez despre avantajele şi dezavantajele tapetului.

wonderland750x150-780x150

Ce mă încântă pe mine la tapet:

  • Textura peretelui. E ceva ce niciun var nu poate face. Apoi culorile, varietatea de modele şi faptul că poate transforma radical orice cameră. Acum ceva vreme îmi scrisese o pictoriţă care voia să-şi promoveze picturile pe pereţi. Erau frumoase, dar un metru pătrat de pictură era ceva gen 500 de lei, fără materiale. Mi s-a părut enorm! Ştiu că e ceva de muncă, dar oricum, se vedea că lucrează după şabloane, nu la liber şi, cu puţin efort, orice mamă poate face un Mickey sau două prinţese. Tapetul este mult mai ieftin, în condiţiile în care o rolă de tapet de 10 metri cu lăţimea de jumătate de metru costă de la 55 de lei în sus, în funcţie de model.

Ce nu mă încântă:

  • Nu pot să-l montez eu, trebuie să chem pe cineva priceput. E uşor să dai cu o amorsă şi cu un trafalet de vopsea lavabilă, dar să montezi corect tapetul nu e chiar aşa uşor.
  • Nu ştiu cum se comportă în timp, dacă se decolorează de la soare, dacă se cojeşte, cum se face dacă scapă un pahar cu apă pe perete, dacă nu se face mucegai dedesubt etc

Cu această ocazie, aş vrea să ştiu de la mămicile care au luat în calcul să pună tapet în camera copiilor de ce au luat până la urmă decizia asta şi cum s-a comportat tapetul ulterior şi de la cele care au ales vopseaua lavabilă, ce le-a făcut să renunţe la ideea tapetului. Aşa poate reuşesc şi eu să iau o decizie la timp pentru surpriza de ziua Elizei (vreau să îi refac puţin camera pe post de cadou 🙂 )

La Trendexpert găsiţi şi adeziv pentru tapet, fototapet (care arată nemaipomenit pe uşi), tapet pentru baie şi bucătărie, precum şi autocolante pentru pereţi. Noi am primit cadou de la ei un autocolant Disney din categoria autocolante pentru copii dar încă nu i l-am arătat Elizei pentru că va face parte din marea transformare. Autocolantele sunt din vinil şi sunt repoziţionabile şi foarte rezistente.

12 Replies to “Tapet în camera copilului, pro sau contra?”

  1. eu o sa-i pun acum in noua camera un tapet mare cu Cars, e tapet lavabil, se comporta foarte bine tapetul pe pereti, in general mult mai bine decat lavabila (noi am avut inainte de lavabila ani buni tapet pe pereti ).Eu sunt extaziata de frumusetea lui, o sa pun si la noi in dormitor un perete cu tapet floral cumva, acum sunt atat de multe si de frumoase modele incat ti-e realmente greu sa te hotarasti.Succes!

  2. Noi am avut tapet cand eram mici, dar cam de prin clasa a 3-a. A rezistat glorios mai bine de 15 ani si acum a fost inlocuit tot cu tapet. La un copil prescolar sau scolar mic, nu stiu daca as recomanda, dar de la o varsta in sus, sunt pro, mie imi place la nebunie tapetul iar cei de la Trendexpert au niste modele superbe, am stat intr-o zi si le-am admirat pe toate. Am in sufragerie o biblioteca cu arcade si in spatele ei am pus un tapet cu iz victorian, imi place tare tare mult cum arata…Iar autocolantul cu Rapunzel mi-a luat si mie ochii, e super! Sunt sigura ca Eliza va fi foarte incantata de el.

  3. Si eu astept raspunsuri pro sau contra tapet, am vazut niste modele atat de frumoase….Iar dulapul il luam eu daca eram in Bucuresti, chiar zilele astea ne mutam in alt apartament, dar in Galati si ma tot uit la dulapuri si rafturi mai ieftine ca nu prea avem bani acum. Asa de rau imi pare de dulap…

  4. O prietenă a folosit și lavabil și tapet. Poți folosi doar porțiuni pentru decorarea pereților. De exemplu o dungă mai groasă pe verticală pentru delimitarea unui spațiu. Iese superb efectul. Eu așa vreau să încerc în casă!

  5. noi avem vopsea lavabila. asta pentru ca imi place mie ideea de alb si (relativ) curat.
    anti-tapet: cind ne-am mutat in actuala locuinta, una din incaperi avea tapet – un model oribil. a fost incredibil de greu de dat jos. pe alocuri am ras peretele de-a trebuit pus inapoi o tona de glet. nu era foarte vechi, dar se murdarise in zona unde nu avusesera mobila (si evident noi voiam alta mobila).
    pro-tapet: prietenii nostri au avut tapet pe pereti, super frumos. l-au pus singuri, desi erau destul de anti-talent si modelele de pe tapet destul de complicate. ne-au explicat ca e doar putina matematica (zonele care trebuie decupate), mai departe lipitul e destul de simplu.
    bafta la oricare din variante.

  6. Pe mine nu ma incanta deloc atata hartie pe pereti , eu sunt alergica si de-aia nu suport hartia. Apoi e clar ca un model repetat pe toti peretii va incarca excesiv camera, mai ales daca e mica. Mi-a placut insa intotdeauna ideea unui tapet cu un peisaj superb, aplicat pe un singur perete.

  7. Noi am pus tapet pe un perete intreg( peretele pe care vine patul) iar restul camerei si tavanul l-am vopsit intr-una din nuantele tapetului.Daca e pus bine nu se dezlipeste si nu necesita ingrijiri speciale.Exista materiale usor cauciucate, mai rezistente la “degetele” si eventuale pete . In general e bine de ales un model mai lat. Cu cat mai putine imbinari, cu atat mai bine. Succes!

  8. Hmm, am vrut sa pun tapet dar:
    1. e musai ca peretii sa fie perfect drepti, altfel trebuie incarcat cu glet care la randul sau trebuie sa se usuce corect iar la noi indreptatul era imposibil, dat fiind ca nimic din apartament nu e drept (bloc din 1981)
    2. peretii nu mai “respira”:camera fetei care are doar 8 m patrati ar fi devenit sufocanta
    3. totusi cred ca tapetul e mai izolant termic
    4. am vazut la prieteni ca se intretine usor insa este inlocuibil mai greu;daca semeni cu mine, care la fiecare 3-4 ani isi face de treaba si varuieste toata casa ca sa schimbe aerul…nu e chiar o solutie
    5. modelul tapetului nu mai poate fi potrivit cu orice rama sau desen atarni pe pereti sau orice perdea, etc
    6. poate face igrasie daca peretele are o problema si mai ales daca nu e lipit bine
    7. totusi este elegant, da o nota aparte si mi-ar place si mie daca nu as avea peretii strambi
    8. solutia de mijloc ar fi sa imbraci doar laturile mici ale camerei, restul varuit in alb;si eu ma gandesc ulterior sa imbrac doar un perete sau poate doi care sunt insa mici, macar sa incerc cu toata strambaciunea lor;poate e vreun mester mai priceput si face minuni.

  9. Singurul motiv pentru care as respinge tapetul este faptul ca peretele acoperit nu respira. Daca totusi iti place f mult imprimeul lui, Laura, o solutie de compromis este sa pui tapetul doar pe un perete, nu pe toti. E si in trend. 🙂 Succes!

  10. Am avut si eu tapet cand eram copil, tin minte ca il analizam seara pana adormeam, stiam fiecare detaliu. Dupa ani de zile
    cand se invechise si nu se mai potrivea cu camera schimbata, ai mei au vopsit pur si simplu deasupra cu lavabil, pentru ca fusese lipit foarte bine de la inceput. Niciodata nu au fost probleme cu peretele dedesubt, si gandeste-te ca asta a fost instalat acum vreo 30 ani. Acum cu materiale noi, sa nu ai chiar nici o grija. Pupici

  11. Sunt foarte dragalase camerele cu tapet, dar cred ca sunt si o solutie rapida de a acoperii operele de arta necerute :))

  12. Tapetul este foarte versatil si mi se pare foarte potrivit pentru camera copilului, care trebuie sa fie vesela, colorata, sa ii starneasca imaginatia. Si un fototapet cu personajele preferate din desene animate mi se pare potrivit.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.