Conferinţele Michael Thompson – despre viaţa socială a copiilor noştri

„Nu vreau să merg la Mc, vreau să mă duc în parc la mine. [la nişte ateliere creative gratuite care s-au desfăşurat vara asta]

De ce, Eliza, de ce vrei în parc când vezi că celelalte fetiţe nu se joacă cu tine? [Informaţie pe care o aveam deja şi da, ştiu că trebuia să-mi ţin gura şi să nu evidenţiez acest aspect].

Dar, mami, mie îmi place să mă joc singură.”

Dialog între mine şi Eliza. Nu-mi place că se joacă singură. Ţin minte că mi-a spus Otilia Mantelers la un moment dat că Michael Thompson spune că şi dacă are un singur prieten, un copil e ok. Nu ştiu dacă are măcar o singură prietenă mai bună sau constantă. Încă n-am citit cartea Buni prieteni, duşmani aprigi a lui Thompson dar îi aştept apariţia cu înfrigurare pentru că viaţa socială a copilului meu mă preocupă mai mult decât orice altceva la ea. Sunt conştientă că multe dintre aceste griji pe care mi le fac sunt nejustificate şi sunt doar rodul traumelor nevindecate din copilărie când eram un copil destul de singuratic şi, în ierarhia de azi a copiilor, n-aş fi fost nici pe departe printre copiii cool. Nu ştiu cum să reacţionez la situaţia Elizei, dacă să intervin sau nu, dacă să sap mai mult să aflu de ce îi place să se joace singură, cum să nu le urăsc pe fetiţele care nu se joacă cu ea şi, din motive numai de ele ştiute, le îndeamnă şi pe altele să nu se joace cu ea. Stau şi mă uit şi văd un copil isteţ, extrovert şi cu o mulţime de idei despre cum joaca lor ar putea fi mai frumoasă şi văd două fetiţe care nu sunt cele mai cele în nicio privinţă că o ignoră şi care nu au altă vină decât aceea de a fi copii şi mă simt neputincioasă, am senzaţia că nu o protejez de relele din lume. Ştiu că la grădiniţă s-a integrat destul de bine dar nu ştiu exact cine îi sunt prietenii pentru că de fiecare dată când o întreb, răspunde altceva.

Pe 22 septembrie merg la conferinţa lui Michael Thompson, am ales special modulul despre viaţa socială a copiilor pentru că sper să-mi răspundă la toate aceste întrebări şi la altele pe care refuz deocamdată să mi le adresez. Am mai discutat aceste aspecte şi cu alţi părinţi şi am remarcat că nu se preocupă prea mult de acest aspect. Oare este prea devreme să fii îngrijorat de viaţa socială a copilului tău la vârsta fragedă de cinci ani?

P.S. Pe site-ul editurii Herald puteţi să faceţi deja precomandă la cele două cărţi (care au lansare pe 13 septembrie la Cărtureşti Verona), iar mai jos vă prezint două filmuleţe de promovare a cărţii Crescându-l pe Cain în care o să mă vedeţi într-o discuţie cu Otilia Mantelers despre creşterea băieţilor şi despre cum a fost să traduc cartea.

5 Comment

  1. Doua frumoase si destepte! 🙂 Otilia e o minunata!
    Aici la noi in Dk atata accent se mai pune pe socilaizarea asta,cinea zis ca scandinavii nu-s sociabili? 😀 Toata ziua vor sa se joace unii la altii dupa ore, ale mele is invitate la alte fete care de obicei is singure la parinti sau au frati prea mari.Ale mele doua n-au nicio treaba,ca ele se au una pe alta,cele mai bune prietene- si pe cel mic- insa sunt destule colege care sufera de singuratate,sa zic asa. Cea mare a mea era singura acasa acum vreo 2 zile si zicea ca se plictiseste groaznic, acum isi intelegea ea colegele fara surori.

    N-are Eliza nicio prietena apropiata? O fetita la care sa se joace, sa se duca acasa una la alta, pe rând?

    1. Are “prietene” printre fetitele prietenelor mele, insa stau departe de noi, asa ca e cam greu cu deplasatul si cu gasitul unei zile si ore care sa ni se potriveasca noua, parintilor 🙁

  2. Roxana says: Reply

    Eliza are o prietena: pe tine. The best. De asta nici nu-si bate capul cu fetite rautacioase, asa cum mai tarziu nu va pierde vremea cu oameni care n-o merita. Nu e nimic ciudat in faptul ca prefera sa se joace singura. Si mie imi placea. Si nu, pe parcurs n-am ajuns vreo ciudata a cartierului :))

  3. Adriana Dobozi says: Reply

    cata dreptate ai Laura ! parca eu as fi scris randurile astea .. exact aceleasi probleme le am si eu cu fetita noastra Maria , singura noastra fetita, de 5 ani ; eu o vad ca e desteapta , amabila , draguta , si totusi e evitata de fetitele din parc , care sunt cu ceva mai mari ( clasa pregatitoare , clasa I .. ) ; ea , care are atatea idei de jocuri ( ne jucam impreuna mult ) , nu doar sa stea intinsa pe tobogane si sa manance pungi intregi de pufuleti !!! ce se intampla ????? crede-ma ca sunt aproape de depresie .. desi cei din familie spun intr-una ca eu exagerez , ca o sa-si faca ea prieteni cand va fi mare , ca acum sunt prea mici , etc ,etc … dar , totusi ! nu e normal … o vad ca e izolata si sufar ! ea nu zice nimic saraca , s-a orientat catre copii mai mici decat ea ( cu mult mai mici 2 ani , 3 ani ) care se bucura tare cand o vad si alearga la ea .. dar cu ei nu prea se poate juca , sunt prea mici pentru nivelul ei .
    conferintele despre care vorbeai sunt in limba engleza , nu ? eu as avea nevoie de putin ajutor , cunosc ceva engleza dar cred ca pentru audierea unei
    astfel de conferinte e cam putin .. daca ar exista o traducere , as cumpara-o !

    1. Adriana, poti cumpara cartea (Prieteni buni, dusmani aprigi care va aparea curand la editura Herald, are lansare vineri pe 13 sept, daca esti din Bucuresti, te astept acolo) sau, daca nu ma insel, poti solicita pachetul de conferinta dublat in romana.

Leave a Reply