Marea carte a jocurilor

Am primit această carte cadou de la editura Litera şi m-am bucurat foarte mult când am văzut-o în pachet doar ca să mă dezumflu mai târziu când am început s-o răsfoiesc. Credeam că e o carte de jocuri pentru copii, însă am descoperit o carte cu jocuri “de societate” pentru adulţi şi/sau copii mai mari care au un anumit bagaj de cunoştinţe şi pot înţelege anumite reguli.

marea carte a jocurilor mintii

Cartea conţine peste 200 de jocuri, împărţite pe categorii: jocuri de familiarizare, jocuri de ghicit, ghiduşii domestice, jocuri de conversaţie, jocuri de vocabular, jocuri artistice şi creative, jocuri de ingeniozitate, jocuri de societate victoriene, jocuri de sărbători, jocuri la cacealma, jocuri de cultură generală, jocuri de cărţi, jocuri inteligente în doi, jocuri pentru o escapadă de week-end, jocuri spontane, jocuri în aer liber, jocuri la iarbă verde.

Jocurile sunt extrem de variate, e distractiv doar să stai să citeşti cartea, darămite să mai şi joci. Eu una nu sunt fana jocurilor de niciun fel, însă ştiu multe cupluri sau grupuri de prieteni pasionate de jocurile de societate, aşa că pentru ei cartea asta ar fi un cadou ideal. De asemenea, nu ar trebui să lipsească din recuzita niciunui animator de petreceri sau organizator de tabere – fiecare joc e descris cu multe detalii şi exemple, astfel încât să înţelegi foarte uşor despre ce este vorba.

Cartea e destul de scumpă pe site-ul Litera (deşi dacă sunteţi pasionaţi de aşa ceva, preţul nu e mare, pentru că e doldora de informaţii, nu are ilustraţii, doar text compact) însă urmăriţi librăriile online pentru că sigur o veţi găsi la reducere la un moment dat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  1. Buna seara,
    Pe tema asta, de la Litera , o carte interesanta mi s-a parut “501 activitati pentru copii. Sa ne jucam fara televizor!” A aparut in 2011. Probabil se mai gaseste in librariile online. Nici asta n-a fost foarte ieftina insa isi merita banii.

    PS: Am facut precomanda si in vreo doua zile voi primi cartile lui Michael Thompson. Abia astept!