O lecţie despre (ne)supunere

Ieri am fost la şedinţa cu părinţii de la clasa Elizei. Anul acesta i s-a schimbat educatoarea, s-a schimbat sala de curs, s-au schimbat multe. Noua educatoare e ok, nu pot spune că am neapărat ce comenta, poate cam multe pretenţii de la părinţi şi nu alea care trebuie. Însă cel mai tare m-au călcat pe nervi nişte mentalităţi. Mentalitatea că aşa-i sistemul şi n-ai ce face!

Oameni buni, dragi părinţi, da, aşa-i sistemul dar AI ce face. Şi ai ce face pentru că totul porneşte de la voi. Pentru că atunci când vi se cer bani, puteţi contesta asta. Pentru că atunci când educatoarea a zis că ar vrea mese noi, eu am zis nu. Pentru că mesele vechi sunt în perfectă stare şi pentru că nu vreau să dotez eu grădiniţa pentru doar un singur an de studiu. Pentru că NU. Pentru că nu perdele, nu retroproiectoare, nu mochetă, nu DVD player, NU, NU, NU. Pentru că dacă le-a cerut la fiecare generaţie, ce-a făcut cu ele până acum? Pentru că părinţii nu sunt surse de bani, ci sunt altceva. Pentru că în loc de portofel, am un creier şi două braţe pe care le pot oferi. Pentru că pot veni la grădiniţă sau la şcoală să fac diverse lucruri cu copiii (aşa cum am şi făcut, de altfel), pentru că alt părinte îi poate lua la el la serviciu în Săptămâna altfel (poate e pompier, brutar sau doar apasă pe butoane la fabrica de iaurturi şi NU, nu-mi spuneţi că nu se poate, v-aţi întrebat vreodată şeful sau directorul de resurse umane dacă nu cumva chiar se poate?) sau un părinte medic poate veni să le ţină lecţii despre igienă sau despre ce e înăuntrul lor sau ce se întâmplă cu cele două colege ale lor cu nevoi speciale. Pentru că există şi soluţii ocolitoare (am sugerat să se pună rotile la mesele vechi dacă sunt aşa greu de mutat, soluţie respinsă cu argumente care respingeau şi mesele de plastic, oricum), pentru că perdelele pot fi luate la metru din Dragonul Roşu şi cusute de o mătuşă/bunică sau cumpărate gata dintr-un second-hand, pentru că un alt părinte poate veni de acasă cu aspiratorul de fiţe să spele mocheta existentă (da, eu dacă aş avea l-aş căra şi cu spatele, nu mai zic de cei care au maşină şi NU, nu e umilitor să te duci să speli mocheta la grădiniţă când ştii că nu au îngrijitoare). Pentru că se pot face donaţii, pentru că sunt părinţi care au renunţat la televizor şi acesta stă în debara sau au monitoare vechi de calculator în cămară şi nu le duc la grădiniţă/şcoală pentru că “ce, doar eu să dau?”. Bine, atunci scoate bani din buzunar şi dă fără să comentezi. Dă şi pe manuale, şi pe caiete speciale, şi pe rechizite şi pe fondul şcolii şi al clasei şi pe, desigur, cadoul doamnei, care mai nou, variază de la electrocasnice la bijuterii şi la parfumuri pe care eu nu mi le-aş permite nici într-o viaţă ulterioară.

Şi după aia, vă duceţi la colţul blocului şi boscorodiţi sistemul şi înjuraţi învăţătoarea (ştiţi vorba aia, cu nu-i prost cine cere, nu?) şi mustăciţi pe forumuri şi pe facebook dar în clasă nu deschideţi gura. Pentru că e degeaba, şi aşa-i sistemul şi dacă îmi persecută copilul. Aşa, şi? Dacă îl persecută, îi faci reclamaţii, îl retragi, îl muţi, chiar dacă ai dat şpagă să intre în clasa aia la doamna aia. Pentru că nu-l faci astrofizician din clasele primare şi nu-şi va rata bacul pentru că l-ai mutat la trei învăţătoare până ai găsit una cu care să te poţi înţelege. Da, e efort, e efort să te duci să umbli pe la directori, e efort să-ţi expui cauza, e traumatizant pentru copil să fie mutat, deşi nu ştiu ce e mai traumatizant pentru un copil, să vadă că părintele lui pleacă capul şi înghite şi îl învaţă că aşa e bine şi o să crească mare şi o să vină peste el toate Roşiile Montane şi toate legile abuzive şi el o să zică, păi aşa-i sistemul, n-ai ce face, şi o să înghită în sec. Asta-i generaţia de copii pe care o creştem? Conformişti cu lucrurile care îi afectează direct? Pe bune, nu mă înţelegeţi greşit, aseară am acceptat ce nu mă deranja să accept (să dau bani pentru scaune noi, de exemplu) dar am deschis gura pentru ce nu am vrut să accept. Am contracarat idei, dar am oferit şi sprijin (cu materiale, cu cărţi, cu timpul meu, cu ce mi-a stat în putinţă). Am fost, într-adevăr, poate, puţin agresivă. Dar mă urăşte educatoarea acum? Nu cred. Cred că a înţeles foarte bine că poate conta pe sprijinul meu în lucrurile care contează.

Şi nu, n-o să văd eu când ajung la şcoală (cum mi-a spus o mamă din sală) pentru că NU. Pentru că sunt poate prea relaxata cu privire la şcoală, pentru că performanţa şcolară pentru mine e aproape egală cu zero, pentru că o să deschid gura de câte ori va fi nevoie şi da, o să dau bani şi pe manuale, şi pe auxiliare şi pe ce trebuie. Dar nu voi permite unui învăţător abuziv să vină să-mi spună mie din prima zi: fondul clasei e 500 de lei, dacă nu vă permiteţi, să vă luaţi copiii de la mine. Că pentru asta s-a inventat departamentul anti-corupţie şi mi se rupe de clasa ei amenajată ca un castel pentru că îmi trimit copilul la şcoală, nu la disneyland. Şi după ce îi aranjez frumos un flagrant, o trimit la dracu’ cu clasa ei de elită cu tot. Şi ăsta e doar un caz extrem (şi real) dar sunt altele, mai mărunte, care trec zi de zi neobservate. Pentru că mi se pare ridicol să ceri 300 de lei fondul clasei la grupa mică, plus o mulţime de alte chestii pe lângă, pentru că zi de zi vedem chestii care ne displac şi tăcem. Şi tăcerea asta o să se perpetueze. Şi când copiii noştri vor fi la liceu şi vor fi pipăiţi de profesori, vor tăcea că aşa-i sistemul sau că proful cutare e nu ştiu ce la inspectorat, pentru că la facultate, fiica noastră se va duce cu fustă scurtă la examen pentru că aşa-i sistemul şi pentru că la serviciu va suporta urletele unui şef isteric pentru că aşa-i sistemul. Şi apoi va suporta o căsnicie nefericită pentru că nu, aşa-i căsnicia şi apoi va transmite şi ea/el copiilor că nu ai ce face, că aşa-i sistemul. Şi de aia e ţara noastră acolo unde e. Pentru că perpetuăm lanţul ăsta ridicol al slăbiciunilor, pentru că nu spunem mai niciodată într-un restaurant că mâncarea e proastă şi trebuie schimbat bucătarul (cum am făcut eu, spre disperarea celor cu care eram la masă), pentru că nu-i spunem niciodată vânzătoarei de la chioşc că se poartă urât, pentru că întoarcem capul la tot felul de chestii şi ne revoltăm la tot felul de idioţenii  dar pentru adevăratele lucruri n-avem putere, n-avem chef, n-avem energie.

Începeţi de mâine şi schimbaţi ceva, şi tu, şi tu, şi tu. O chestie măruntă, dar schimbaţi ceva. Haideţi să le dăm copiilor noştri încredere în viitor, hai să le construim un viitor mai bun, unul în care să nu mai stea cu capul plecat. De la noi porneşte totul.

61 Comment

  1. Amalia Stanciu says: Reply

    Laura, nu pot spune decat ca imi pare rau ca nu avem copii de aceesi varsta si in aceeasi grupa! E adevarat ca nu se face primavara cu o floare, insa, cu siguranta, cu aceea prima floare stii ca va veni primavara. E cat se poate de normal sa iti spui deschis parerea, sa ti-o sustii si sa oferi alternative. poate asa, (macar) se mai deschid si alte minti…Succes si ramai pe pozitii, pt ca ai perfecta dreptate!

    1. Anonymous says: Reply

      Daca acceptati sa intrati intr-o relatie financiara cu unitatile de invatamant (ati spus ca pentru scaune ati acceptat sa dati bani-oare de ce????) solicitati, asa cum cere legea, factura/bon fiscal? In numele corectitudinii si al onoarei, al coloanei vertebrale drepte si a fruntii ridicate sus, spre cer (asa vreti sa creasca si sa se dezvolte copii dvs-sper!), actionati in sensul acesta?Ati vorbit despre anti-coruptie:dar de fapt ii incurajati pe altii sa dezvolte coruptia: nu dau bani dar hai, am acceptat pentru scaune…pfff.Ce e asta???De ce faceti asta?Toate comentariile anterioare contin astfel de declaratii: la noi la gradinita se cere atat, noi dam atat…In baza carei legi din tara asta? Nu credeti ca asta e prima lectie pe care trebuie sa o predati propriilor copii?

  2. agnesmaryo says: Reply

    Felicitari! M-ai lasat fara cuvinte…100% adevarat tot ceea ce ai spus.

  3. Bine punctat! Mi-a plăcut mult ce ai scris și e perfect adevărat!

  4. In Franta (vorbesc de sistemul asta pentru ca pe asta il cunosc, nu ca ar fi minunat) NU au aceeasi invatatoare si aceeasi colegi anual, tocmai pentru ca ei considera ca fiecare copil e diferit si poate daca nu merge cu o invatatoare, merge cu alta. Eu cred ca asta le da copiilor o anumita siguranta de sine, pentru ca-s invatati de mici sa se adapteze la noi medii.

  5. Olivia says: Reply

    A, deci eu am scapat ieftin cu 250 lei pentru rechizite si schimbatul scaunelelor (e adevarat ca scaunele la Matei sunt din placaj si atat de grele ca de-abia le misc eu). Dar nu ni i-a luat cu japca, am inteles ca sunt si parinti care nu dau si nu se intampla nimic (de fapt unii dintre parinti ne-am oferit sa completam suma pentru cei care nu isi permit sa dea). Eu inteleg ca sistemul (aka ministerul) nu da rechizite, creioane, hartii si plastilina, personal nu am nimic impotriva sa le iau eu. Pe de alta parte nu as veni vreodata sa mut un ac la gradinita, de-abia le fac la mine acasa, dar mi s-ar parea ok sa ai optiunea ca fiecare sa faca ce poate.
    Stii ca eu l-am avut pe Matei la gradinita particulara un an jumatate si acolo dadeam 950 lei pe luna la program scurt, pe care ni-i lua cu japca 11 luni pe an chit ca venea copilul chit ca nu. Prin comparatie aici scap mult mai ieftin si copilul e, culmea, tratat mult mai bine ca la particulara, lucru care se vede si in evolutia lui.
    Concluzia e ca sunt si gradinite de stat civilizate si bune unde nu iti ia nimeni pielea. Si da, ai dreptate, atunci cand sunt impuse chestii nelalocul lor trebuie sa protestezi si, mai ales, sa ii faci si pe ceilalti sa protesteze ca sa ai forta in ce spui.

    1. Inteleg ca vorbim de Bucuresti dar totusi..950 lei pe luna la Gradi particulara? Plus alte cheltuieli?

      1. Olivia says: Reply

        Da, si asta a fost, sa zicem, medie ca pret, celelalte din zona care aveau bucatarie proprie, nu catering (am tinut la conditia asta, dupa ce am vazut la vreo 2 margarina si Magura pe meniu) sareau bine peste suma asta. Si nu stau in Dorobanti..

  6. AdyAnkh says: Reply

    La noi a fost o situatie fericita, cu un director de scoala cu un pic de cap, care ne-a explicat cum sta treaba cu fondurile si ne-a sps ca daca putem acuma sa facem scaune noi pentru copii (si, da, chiar erau necesare) si sa curatam parchetul, 4 ani pana ajung copiii in a VIII-a nu mai este necesar sa platim fondul scolii, deoarece este deja dat. La fel s-a procedat si in clasa I si a fost foarte bine. Dupa putin scandal banii care se aduna pentru cadourile invatatoarelor nu acopera doua buchete de flori (vorbesc de fii-mea, care e a II-a si are doua invatatoare) si astfel toata lumea e fericita. Deci, da, se poate 🙂 Totul este sa se gaseasca numitorul comun

  7. Mirela, mama lui Ile says: Reply

    Felicitari pentru felul in care gandesti si scrii, Laura!!! Stiu ca nu asta era scopul postarii tale dar nu m-am putut abtine sa nu te felicit pentru randurile astea.

  8. La noi la scoala trebuia sa ni se schimbe invatatoarea. S-a dat examen, venise una cu nota mai mare, asta e, trebuia sa ne conformam. Asa e sistemul. Ca dascal am inteles lucrul acesta, dai examene si iti iei un post mai bun, nu ai nicio vina ca l-a avut altcineva, cata vreme nu a reusit sa ia o nota mai mare decat tine. Dar ceilalti parinti nu au fost atat de usor de convins si au spus ca daca tot avem de ales intre doua suplinitoare, mai bine o alegem pe cea care ne cunoaste deja copiii si de care am fost pana acum multumiti. Si cu toate ca toata lumea a zis ca nu se poate, pana la urma s-a putut. Omeneste.
    In legatura cu banii, la noi sumele nu sunt asa exorbitante. La scoala, pe langa caietele speciale, care au fost 45 de lei, am mai pus 25 fondul clasei. Anul trecut ne-am descurcat onorabil din banii astia. Tot anul trecut, pe langa suma asta am mai pus vreo 70 de lei cred, pentru dulapuri si mobilier.Tu te intrebi ce se intampla cu mobila veche, din experienta noastra iti zic ca la noi, cand a plecat fosta clasa de acolo, au luat parintii inclusiv cuierul din perete, daca poti sa-ti imaginezi.
    La gradi inca nu am avut anul asta sedinta, dar sper sa fie si acolo o suma normala.

    1. Loredana, daca ar lua parintii lucrurile din clasa, tot ar fi ceva. Dar e prima oara cand aud asta, sincera sa fiu, o mama din clasa Elizei, cu copil in clasa intai, povestea ca in clasa pregatitoare au facut clasa bec, dotata cu de toate, si anul urmator i-a mutat in alta sala si n-au luat absolut nimic. Deci cum sa nu te infurii?

  9. Daria says: Reply

    Foarte corect!!

    Din pacate societatea noastra se bazeaza pe ideea de “capul plecat sabia nu il taie” inclusiv cand este interesul lor direct si nu li se poate intampla nimic concret daca deschid gura si isi cer drepturile.

    Trist, dar suntem un popor de oameni lasi care se multumesc cu putin. 🙁

  10. Jo says: Reply

    Eu şi acum îmi aduc aminte cum, în şcoala generală, domnul director şi-a cumpărat o minunată combină muzicală. Şi a trebuit să dăm bani, că aşa trebuie, că vrea să o folosim neapărat la ora de educaţie fizică (el era prof de ed fizică). Mama nu a fost de acord, eu cred că am fost ultima care dat banii, şi i-am dat, că nu am avut încotro, că mă făcea la şcoală de mândra minune. Chit că eu eram aia pe care, deşi nu mă antrena nicio secundă, mă trimitea la concursuri de atletism, ca apoi să se mândrească cu elevii lui performanţi! Bănuiesc că îţi dai seama câtă educaţie fizică am făcut noi pe muzică, că abia am văzut combina aia de două ori cât am fost în şcoala aceea. Şi câţi bani am mai dat pentru bănci, apoi să le acoperim, apoi…etc. Şi la ce folos? Pentru generaţiile viitoare? Că dacă ar fi fost aşa, poate mai exista o cale de înţelegere. Nu de alta, dar şcoala aceea a fost desfiinţată de câţiva ani şi, culmea, lucrez chiar în clădirea aceea! Speram doar ca de-a lungul timpului lucrurile să se mai schimbe, se vede că ţara asta a rămas blocată undeva într-o zonă gri, extrem de gri!

  11. simona says: Reply

    Felicitari.
    Este greu in ziua de azi dar sa stii ca se poate sa comentezi la pretentiile lor absurde.
    Poate nu ai auzit de ora de engleza 5 lei doar 15 minute ptr ca copii se plictisesc daca este o ora .
    Dumnezeule unde s-a ajuns.
    Normal ca au sarit parintii si au spus ca trebuie cautata alta doamna ca doar nu e singura profespora din oras.
    Educatoarea a lasat-o mai moale dar sunt sigura ca nu va face nimic cu copii la clasa acea doaman cu pretentii absurde.
    Sunt foarte razbunatoare, din nefericire sunt mame acasa dar la job se poarta mizerabil cu copii lumii.

    1. Da, si la noi e 5 lei ora si fac doar 30 de minute. Ma distreaza maxim asta, eu oricum nu o las la optionale, pentru ca sunt niste prostii ce ofera ei acolo, n-au nimic serios.

      1. renata says: Reply

        Draga Laura, esti pornita, nu gluma. Ai si dreptate, adesea mi se intampla sa ma revolt si eu cand aud d-astea. Macar la noi, la Telega, nu stau lucrurile chiar asa. De pilda, eu personal, fiind secretar in consiliul de parinti, am strans cate 15 lei de fiecare ca sa zugravim (adica sa dam o noua fata salii de clasa la gradi, nu se mai zugravise de 15 ani, era igrasie pe la colturi, en fin), pentru fond da fiecare cat il tin fraiele (anul trecut s-au strans cate 10 lei, unii nu i-au dat nici p-astia, nu-i bai), iar caietele de lucru vor costa 17 lei. Not bad, I say. Iar pentru educatoare, in cel mai bun caz se strang cate 10 lei.
        Comentez aici ca sa-ti exemplific cum eu fac optional de lb engleza cu grupa mijlocie-mare la gradinita Norei si iau 2,5 lei de copil pentru 35-40 de minute. Mai mult chiar nu merge, copiii au un attention span relativ redus, chiar daca invatam engleza jucandu-ne, dansand, uitandu-ne pe planse desenate (cu dedicatie, de catre mine :); ma folosesc de jucarele ca sa prinda ce-mi iese pe gura, maimutareala in toata regula, ce mai! Bine, nu stiu cum stau lucrurile la voi, dar profesorul de engleza care nu-i eficient se poate oricand schimba. Daca treaba se face cum trebuie, nu sunt chiar in zadar optionalele acestea.

  12. Esti un exemplu de ambitie, curaj, sinceritate…da, intr-adevar , dam bani pentru binele copilului nostru, dar trebuie sa ne luptam cu prejudecatile..de ex se strang bani pt educatoare de craciun, de pasti etc, si aud mame care spun ca 50 ron nu sunt multi pentru o ocazie, dar la o grupa de 29 de copii…socotiti cat se strang..si daca nu vrei sa dai, nu apari pe lista donatorilor,si te intrebi nu cumva pe viitor ii va acorda mai putina atentie copilului? e greu de schimbat obiceiul( si platesti , in afara de mancarea zilnica, ajutor de educatoare ca sunt copii multi si e program Step by Step si nu fac fata, platim rechizitele(aici as fi de acord),si toate consumabilele.

  13. Bianca says: Reply

    Draga Laura,
    Cat adevar, m-ai impresionat. Cred ca multi parinti simt asta insa multi nu stiu sa isi exprime asta (cum sunt eu). Imi permti sa postez articolul asta pe FB? Ar trebui sa il vada mai multa lume, mai ales acum, in contextul in care protestele impotriva proiectului Rosia Montana nu e numai Rosia Montana, in contextul in care la proteste vn mamici, copii, tineri, batrani in care s-au adunat multe taceri si multi de NU impotriva sistemului. Multumesc!

    1. Bianca, da, desigur, poti prelua articolul pe fb.

  14. ela says: Reply

    Bravo! Se poate! La scoala la care a fost fiu-meu, eu am platit fondul clasei/fondul scolii pana cand a fost copilu’ in cls VI-a (dar erau sume mici, ceva de genul 50 de lei unul, 50 celalalt pe an). Oricum, in cls VI-a fiu-meu mi-a dat o lectie de spirit civic, cand a zis “Mami, eu nu mai duc niciun ban la scoala pt fondul clasei, n-are rost. e o tampenie, oricum ce se face cu banii aia, ca scoala e renovata si cu mobila noua peste tot”. Si i-a spus si dirigintei aceeasi chestie, la care diriginta a zis OK, nicio problema, fondul scolii e optional, nu obligatoriu 🙂 Am mai platit asa, cate 5 lei pe semestru bani pt hartie si xerox (li se xeroxau diverse materiale). Acum e la liceu, astept cu interes sedinta cu parintii, sa vedem ce va fi.

  15. Emilia says: Reply

    Draga Laura,
    Asta URLU SI EU DE ani buni si toata lumea zice ca s nebuna, ca nu se schimba lucrurile, eu s aia frustrata, ciufuta si alte sinonime f dragute. IMI VINE SA URLU: da, da, de 1000nde ori da, e exact asa cum spui tu. Era un articol: cat costa invatamantul gratuit? eu as fi spus cat costa PROSTIA parintilor? sau conformismul lor , ala invatat cu greu la scoala si perpetuat in societate si de care abuzeaza politicienii, mai ales cand vor sa ne bage pe gat cianura. Eu cred ca suntem destul de mari incat sa ne asumam vina societatii in care traim, dc noi nu facem nimic, altii cu siguranta nu fac. Si ce lectii de morala pot transmite eu fiului meu cand eu ma comport ca o capa de sters pe jos.DA, stiu e greu, nu-ti vin mereu cuvintele potrivite, e greu sa te arate lumea cu degetul, dar TREBUIE pt generatiile care vin. Parerea mea.

  16. Bine expusă revolta ta Laura. Aş mai adăuga ceva…printr-un fenomen, nu ştiu care se întâmplă că mai eşti şi contrat de cei care de regulă nu zic nimic. Raliază atunci pe loc sistemului şi ţi se opune fără sens şi fără să înţeleagă de ce o face. Apără instinctiv sistemul existent deja, de frică ca nu care-cumva să stârnească “nebunul” vreun scandal să se răzbune doamnele pe micuţul meu. Te invit să citeşti disecţia unui tătic pe aceiaşi temă aici http://reamintiri.blogspot.ro/2013/09/suma-efectelor.html
    Paul.

  17. […] se ofera sa ne puna niste roti la mese ca sa miscam mai usor – exemple luate din postarea Laurei Frunza care are mare dreptate!). Profesorul care nu stie sa ceara…sau sa zic nu stie cum sa ceara si […]

  18. Mihaela says: Reply

    Of, cata dreptate ai…Obisnuita cu cerintele de la scoala, anul trecut am zis si eu ca tine, ca nu se mai poate. Si ca sa pot schimba ceva m-am oferit presedinta comitetului de parinti la gradinita la fiica-mea. In aceasta calitate m-am opus cat am putut cheltuielilor aberante, dar cand am primit o clasa cu dulapuri goale si doar mese, o clasa noua cu o educatoare noua si in care nu era nici macar un creion, nu mai zic de jucarii, nu prea poti sa spui nu la tot. Ok, am cumparat rechizite si jucarii, pentru copii. Cand nu am vrut sa cumpar tabla magnetica pentru magnetii de prezenta (ca TREBUIE sa avem, asa a zis doamna directoare), cand am zis ca nu vad de ce am cumpara 3 panouri de pluta pentru afisarea lucrarilor copiilor, pentru hol, pentru anunturi diverse (ca asa au toate clasele, ca asa a zis doamna directoare) si tot asa, am fost sunata sa predau banii clasei unei alte persoane, o casiera. Motivul: in comitetul de parinti trebuie sa fie un presedinte, un membru si un casier, iar presedintele nu poate niciodata sa fie si casier, ati ghicit, ca asa a zis doamna directoare. Evident, imediat dupa ce am predat banii s-au facut toate cumparaturile cu care eu nu am fost de acord. Ce sa fac, sa ma iau cu ei de gat? Toti comenteaza pe la colturi , dar toti dau bani la fondul clasei, dar si la Carciun, 1 martie, 8 martie, Paste si sfrasit de an, milioane.Ca asa e sistemul!

  19. Mihaela says: Reply

    Si culmea ipocriziei acestui sistem, la cateva luni de la deschiderea anului, gradinita fiind noua si avand dotari zero (doar mobilierul din lem si atat) a venit o comisie de la inspectorat sa evalueze gradinita. Toata lumea s-a dat peste cap sa avem di toate, vorba aia.

  20. alexandrapintea says: Reply

    Noi traim in Grecia, dar si aici e vai de capul lui sistem… Eu ma mai “cert” cu educatoarea care e nitel de moda veche dar din fericire, e destul de deschisa la minte si asculta ce am de spus. Oricum eu apartin categoriei “asta nu-i de aici” asa ca ideile mele sunt, evident “exotice” si “simpatice” bla bla.

  21. Oana says: Reply

    Cata ipocrizie si prostie in sistemul nostru de invatamant.
    Eu am terminat clasa a 8-a in 2002 in aceleasi banci in care am inceput-o in 1994. Iti zic sincer ca parintii nostri au si zugravit, au si reparat parchetul, au si vopsit banci, ei cu mainile lor, cei care au putut, si nu le-a picat nimic. 🙂
    Si noi, copiii, am smirgluit bancile, ca aveau zeci de ani (vreo 20 si… ) si erau scrise si desenate. Si nu ne-a picat nici noua nimic, dimpotriva.
    Si din clasa a II-a in a VIII-a am avut un casetofon amarat la engleza, pe care nici macar nu il cumparasem noi, era o rabla mostenita din mosi stramosi. :))
    Foarte bine mi se pare cum ai pus problema, daca altii is fraieri sa dea, problema lor, dar chiar e o problema. Copiii se duc la scoala pentru informatie si educatie, totusi, nu pentru banci feng-shui si alte porcarii.

  22. Oana Jalba says: Reply

    Ai dreptate , lucrurile se pot schimba . La noi la scoala fondul scolii exista ( anul trecut s-au cumparat table si s-au dat burse la 5 copii foarte saraci) , dar din el se scade ceea ce cumparam in clasa – anul asta am reparat dulapurile ramase de la generatia trecuta.
    Dar altceva voiam sa zic : voi stiti cati bani de la optionale ajung la profesorul respectiv ? Mie mi s-a propus sa fac la o scoala – parintii dau 11 lei pe ora ( de copil , se intelege ) , din care profesorului i se dau 3 lei !Indiferent de numarul de copii . La gradinita , acelasi lucru – 15 lei pe luna de copil , din care doar 5 raman la profesor !
    Cea mai ” faina” faza de la gradinita la care aveam copilul in grupa mica a fost ca m-am oferit sa fac cu ei mini-ateliere , gratis, si mi s-a zis ca sunt prea mici . Iar peste 2 zile afisau pe hol fise cu cifre si cica sa-i mai punem sa lucreze acasa,
    Succes in noul an scolar , ca sa ramanem in clisee.

  23. La noi este 25 lei/sem -fondul scolii; mai dam cam 100 lei pe materiale auxiliare, culegeri la mate, de ortografie, etc si da, in clasa I am luat o imprimanta (3 in 1) si un laptop. Dar pe xeroxul din cancelarie este bataie si ramane des fara toner, asa ca era greu ca Doamna sa aiba fise xeroxate tot timpul, apeland la acesta. Deci am luat imprimanta. Iar copiii au avut si fise de lucru.Dacă în şcoală există asociaţia părinţilor cu statut juridic, atunci fondul scolii nu este ilegal cerut, este ok. Problema este ca la intalnirea comitetului de părinţi pe şcoală nu se face o detaliere a cheltuielilor, pe anul precedent din partea direcţiunii şi de aici confuzii şi concluzii greşite.

    Pe de altă parte suntem conştienţi că multe şcoli, deşi ar trebui să fie susţinute de primărie, nu sunt, poate şi pe criterii politice şi atunci traversează iarna fără căldură. Sunt realităţi. Dar nici părinţii nu se revoltă. Preferă să îşi mute copiii la altă şcoală şi basta.
    Dacă îţi imaginezi că tanti care sparge seminţe în faţa blocului şi are copilul cu al tău în clasă..este dispusă să raşcheteze parchetul, să dea cu mătura sau să spele geamurile, apoi te înşeli. Şi nici directorul de bancă. Pe principiul “de ce noi, dacă există femei de servici”.Si apoi nu-i de nasul lui sa şteargă praful, are afaceri mai importante. Dacă se găsesc 5 din 30.Eu înţeleg să investesc în ceea ce durează sau/şi are legătură cu fiică-mea. de ex.: culegeri de lucru, caiete speciale, vopsele, comfort în bancă, coli, DVD-uri …în nici un caz să dotez complet o clasă ca apoi să văd în anul următor că o iau de la capăt. Trebuie cerute explicaţii directorului.

  24. cea mai tare chestie, cand invatatoarea a cumparat toate cele inainte sa ceara parerea parintilor, si cand i-am spus ca e riscant, poate sa nu-si mai recupereze banii… mi-a raspuns ca: “stai linistita, parintii dau, nu-mi fac probleme”. asta mi s-a parut culmea tupeului sa pui parintii in fata faptului implinit.

  25. Ioana says: Reply

    Ai foarte mare dreptate Laura, dar sa stii sa totul porneste de la educatie si pentru ca cei mai multi au crescut urmarindu-si parintii facand acelas lucru, foarte greu ii poti scoate din ale lor.
    La noi la gradi inca nu am avut sedinta de inceput de an si sunt curioasa ce vor sa ne ceara saptamana viitoare. Anul trecut am dat 150 pentru rechizite si 20 de lei pentru aer conditionat in sala de mese unde intradevar vara si la serbari se facea sauna. Dar in rest nu ne-au cerut nimic si de 150 cat am dat pentru rechizite am primit la sfarsit de an o mapa groasa plina de caiete si desene, actiblide si alte chestii. Au ramas acolo creioanele, acuarele si plastelina care le-am gasit in clasa si anul acesta si toate jucariile donate de parinti.
    Pana la urma a fost ok si sincer ma bucur ca stam intr-un oras mai mic pentru ca la ce preturi vad ca se practica pe la voi eu sunt foarte multumita de educatoarele noastre .
    Si apropo de Rosia Montana, am dus-o pe Ana la proteste si a inteles ca am protestat pentru a avea in continoare aer curat si munti verzi (noi suntem din jud. Alba) si da putem schimba ceva, impreuna putin cate putin, uniti salvam Romania.
    Gata nu mai zic nimic despre proteste 😛

  26. monica says: Reply

    sunt multe moduri de a strange bani pt fondul clasei sau al scolii. hai sa va dau niste exemple de la scoala fiica-mii.
    1. o data pe luna au pranz cald (ma rog, e o porcarie dar copiilor le place pt ca mananca toti acelasi lucru) – o firma doneaza pizza pt clasa (dar noi o cumparam – bine la un pret foarte mic ceva de genul 3 lei, se mai cumpara suculete vrac si apoi se dau la bucata (tot cu adaus extrem de mic) si o prajiturica. In total duce la vreo 5 lei toata treaba asta. Parintii se ofera voluntari sa ajute cu pranzul, scoala e multumita ca strange bani, eu sunt multumita ca mananca si copilul meu odata pe luna tot pranzul. Banii stransi se duc in fondul scolii pt ca au nevoie de monitoare noi (alea pe care le au sunt invechite – de acum 10 ani).
    2. Anul trecut s a organizat tot asa o “sala de cinematograf” cu un laptop si un proiector in sala de sport. Au vazut un film despre Craciun (nu mai stiu cum se numea), filmul s a tinut dupa ore, copiii puteau sa vina in pijamale si cu saci de dormit, paturi, cu parinti, vecini, bunici, prieteni etc – pretul a fost de 5 lei intrarea si acolo mai puteai sa cumperi popcorn (facut pe loc de mamici voluntare) la un cuptor cu microunde si suc (pachetel) sau ciocolata calda cu bezele, si alea mai costau cate 3 lei bucata. Aici nu discut daca erau scumpe sau nu, pt ca oricum toata lumea stia ca merge la o stranger de fonduri si erau toti gata sa ajute. Nu mai spun ca a fost nebunie, copiii s au distrat la maxim si au strans si o gramada de bani (fara sa cheltuiasca nimic).
    3. Se mai fac dulciuri (parintii le fac) si seara dupa cursuri are loc o vanzare de dulciuri. Banii stransi merg la scoala. Etc
    Directorul ne anunta (prin scrisoare) cate monitoare au reusit sa cumpere cu banii stransi.
    La fel serbarea de craciun se tine la teatru si e cu intrare (donatie). Fiind foarte frumoasa serbarea pe care o pun in scena, vine puhoi si da…se strang bani.
    Dupa ce se Numara banii primim informatia cu cati s au strans si pentru ce se vor folosi.
    Caiete, culori, hartie (tot ce foloseste uncopil, in afara de manuale) sunt cuparate de parinti.

    Si altceva – actiunea nu se petrece in Romania, dar putem sa invatam si noi de la altii cateva chestii bune.

    1. Pai chiar vroiam sa intreb unde se afla scoala…asa de curiozitate. pe aici nu am auzit de asa ceva.

  27. eu sînt curios ce vei face cu religia….. 😉

  28. alexandra says: Reply

    tocmai am citit pe un grup pe facebook ca este cineva care plateste 6000 euro/an gradinita.
    Nu-i vorba de cine isi permite sau nu, dar stau si ma intreb ce-i invata sau ce le face acolo?
    Si acum cica e revoltata ca-i cer 300 lei pt fondul gradinitei :)) si se strang 7000 lei de la toti copii – poate vrea apartament educatoarea :))

  29. alexandra says: Reply

    si legat de faza cu restaurantul – s-a intamplat sa primim la un restaurant paine mucegaita – pe principiul paine orium nu mananca nimeni deci se recicleaza. Ghinoin – noi am vrut sa mancam.
    Cand am vrut sa intrebam ce se intampla si de ce ne-au adus paine mucegaita, prientenii (inca 2 cupluri) cu care eram la masa ne faceau semne sa tacem – wtf? eu platesc – deci am pretentia daca macar mancare buna nu-s in stare sa faca, sa nu fie alterata. Ne-au schimbat painea cu scuzele de rigoare si la final nota de plata – SURPRIZA – paine mucegaita era si ea trecuta pe nota de plata ca doar am consumat-o.
    Si pe langa toate astea incepe chelnerul sa ma ameninte ca isi cheama patronul pt ca refuzam sa platesc 🙂 – deja la faza asta prietenii nostri au scos din buzunar banii si ziceau ca ei isi platesc partea ca vor sa mai mearga in acel restaurant – wtf? again – adica nu ti-a ajuns?
    Evident ca dupa scandalul de rigoare (mai tarziu le-a facut si OPC-ul o vizita) am plecat de acolo fara sa platim (nu asta conteaza) dar conteaza faptul ca acei prieteni, sau mai bine spus fosti prieteni nu mai merg iasa cu noi in oras ca cica noua nu ne convine nimic – adica sa tac si sa mananc paine mucegaita pe care mai apoi sa o si platesc? – mai bine atunci ies cu altcineva care are curajul sa spuna cand nu-i convine ceva

  30. Gheea says: Reply

    nu va cunosc dar am citit articolul si parca l-ati scris exact din gandul si sufletul meu din pacate. dar mai exista o problema pe care eu o tot pomenesc in ultimul timp, sunt o anumita categorie de parinti care sunt chiar nebuni . ex. invatatoarea foarte draguta la sedinta ne spune ca oricum fiind clasa zero si avand nevoie de jucarii doar in acest an ne roaga sa aducem de acasa cate un joc educativ in stare buna ca sa nu cumparam , nu de alta dar le folosim doar in acest an, de la anul putem sa le facem cadou. dar nuuuu….vin din urma doi parinti grozavi nevoie mare care urla, nuuuuu sa strangem bani si sa le luam……….deci de cele mai multe ori si parintii sunt de vina…….. eu am decis ca e momentul sa scot mai des NU pe gura ca altfel ajungem la……si da, am fost unul dintre acei parinti care la gradinita am comentat si am ajuns in dizgratiile educatoarei si toti cei din jur imi spuneau si imi atrageau atentia ca singurul care va avea de suferit va fi copilui…….e adevarat ca a fost data la o parte in grupa mare, e exact rezultatul de care se tem parintii si din acest motiv nu spun nimic……
    din pacate eu fac parte din acea categorie de oamnei care nu se mai regaseste defel in sistemul actual de invatamant. totul mi se pare atat de artificial si……

  31. Elena P says: Reply

    Aşadar, dumneavoastră sunteţi perfectă, doar restul lumii trebuie să se schimbe. Recunosc, mă amuz. Şi mă amuz pentru că aveţi chiar şi o fracţiune de secundă impresia că toate nazurile înşirate mai sus denotă SCHIMBARE. Nu, schimbarea nu începe din exteriorul nostru, oricât ar fi de comod să credem asta. Este fix invers şi este grotesc de neplăcut. Cei perfecţi pot să mănânce floricele şi să se certe cu vânzătoarea cea obosită, prost plătită şi, vai, nepoliticoasă

    1. N-ati inteles absolut nimic din ce am scris mai sus. Iar ce pricep eu din comentariul dumneavoastra e ca trebuie sa fim zen si sa le acceptam pe toate pentru ca asa vine schimbarea. Si in felul asta o sa ne schimbam la Sfantu’ Asteapta.

      1. Hahaha, chiar ma intrebam cand apare Gica-Contra:)))

      2. Elena P says: Reply

        Doamnă, sunteţi liberă să interpretaţi orice opinie care nu vă aplaudă (aşa cum, iată, din fericire pentru origoliul şi profunda dumneavoastră vulnerabilitate, se întâmplă pe acestă pagină) ca pe o declaraţie de război. Quod erat demonstrandum. Nu vă chinuiţi, înseamnă “Ceea ce era de demonstrat”. Şi da, este ironic, pentru că la câtă INFLEXIBILITATE vă bântuie, culmea este că tot dumneavoastră puneţi accentul pe mult-dorita SCHIMBARE. Nu vă enervaţi, repet: toţi ceilalţi sunt de partea dumneavoastră. Şi, în fond, doar Hitler şi Ceauşescu vroiau unanimitate, este? Oricum, de ce vă mai bateţi capul? Unii nu vor şi pace să înţeleagă, sunt mai înceţi, ei n-au copii sau dacă au, vai de capul lor, sunt nepricepuţi în a-i creşte, numai eu le ştiu şi le trag pe toate, doar eu m-am lovit de tarele societăţii, numai atitudinea mea vindecă (ştie ea amărâta aia de vânzătoare căreia i-am dat un perdaf de i-au mers fulgii de toţi banii din salariul minim pe economie). Am sintetizat, da? Şi fără ghilimele, ca să vă dau libertatea de a mă lua de guler şi de a da cu mine de toţi pereţii, că doar n-am înţeles nimic. Doar frustrări, amărăciune, singurătate. Kisses

        1. Dumneavoastra nu mi-ati oferit o opinie, ci un atac la persoana. Eu tot ce vreau sa stiu este: sunteti de acord sa dati bani? Daca da, de ce, si daca nu, de ce nu. Atat. Dumneavoastra nu ati expus niciuna dintre aceste opinii, nu ati facut decat sa ma atacati pe mine personal si cam atat. Daca mai cititi si alte comentarii, veti vedea ca nu toata lumea e de acord cu mine. Sunt oameni care au spus ca e ok sa dea bani pentru ca e un proces transparent, pentru ca se asigura confortul copiilor etc. Si accept parerea lor si chiar imi pun si eu intrebari (mai ales referitor la confortul copiilor, lucru la care nu ma gandisem initial). Dumneavoastra nu mi-ati expus nimic. V-a deranjat comentariul cu vanzatoarea, vad, pentru ca ati mentionat lucrul acesta de doua ori. Imi pare rau, dar nu accept sa intru intr-un magazin si sa se tipe la mine. Poate nu-i spun nimic, dar a doua oara nu mai intru. Toti suntem obositi si tracasati si prost platiti. Asta nu e o scuza sa te porti urat cu altii. Asa cum am spus, daca aveti o opinie referitor la parerile expuse de mine, va invit sa o impartasiti, cu argumente, dar nu voi mai aproba comentarii care ma ataca direct.

  32. Maria says: Reply

    “Sistemul” asta e un fel de “vointa unor parinti”. Asa am concluzionat eu anul trecut la ultima sedinta cu parintii la care am binevoit sa ma prezint, in care o “mamica” urla la mine din toti rarunchii ca asa e sistemul si daca nu pot sa-l schimbe “aia de sus” n-o sa reusim noi. Si ma uitam la ea incercand sa inteleg cat din ce ii iese pe gura ii trece prin creier. I-am explicat cat am putut eu de rar ca sistemele se schimba de jos in sus si nu invers si ca “reprezentantii” reprezinta, nu schimba.

  33. adrian says: Reply

    Va propun o alta perspectiva. Eu consider ca fondul clasei e cel mai scurt si mai eficient drum de la banii mei la nevoile scolare ale copiilor mei prin comparatie cu asteptarea la actiunea statului.
    1. Sunt sume mici (la 200 RON / an inseamna 20 RON / luna – un pachet de tigari) – fata de milioanele / zecile de milioane adunate lunar de la fiecare prin TVA, impozite si taxe.
    2. Sunt optionale (nu esti obligat sa contribui). Ia incercati sa nu platiti TVA sau impozite si taxe – veti face puscarie.
    2. Cheltuielile pot fi controlate (se stabilesc prin acord comun si casierul trebuie la cerere sa faca evidenta cheltuielilor). Ia incercati sa cereti socoteala ministerului pentru cheltuielile facute cu WC-uri in fundul curtii de 1-2 miliarde.
    3. Efectul e vizibil imediat (lucrurile stabilite se cumpara imediat). Nu dupa licitatii trucate, nu dupa comisii si comitete, nu peste luni sau ani. Banii mei pentru copilul meu. SImplu!
    4. Ai un cuvant de spus la cheltuieli aberante sau fitze. A incercat cineva sa nu fie de acord cu risipa si cheltuielile aberante ale statului in diverse domenii?

    Deci revolta impotriva sistemului e buna, insa nu fondul clasei e sistemul. E o comunitate de parinti care-si sprijina copiii. Sistemul e statul. E mult mai lacom si mult mai agresiv. Ganditi! Cu respect, Adrian

    1. Maria says: Reply

      Asa ar trebui sa se intample. Dupa 3 ani in “sistem” (si aici vorbesc de scoala, nu de gradinita caci acolo am fost norocosi, se pare) pot spune cu mana pe inima ca va numarati printre cei putini.
      1. 200 RON e o suma mica doar pentru unii. Si nu toti suntem fumatori. Si nu se accepta banii in rate. (cel putin la clasa noastra)
      2. Nu este optional decat in teorie. In practica esti hartuit, inclusiv tras de haina la propriu.
      3. Cheltuielile nu pot fi controlate. Cum spunea mai sus: dupa ce s-a hotarat in sedinta cu parintii sa facem banci duble, s-au cumparat banci individuale.
      4. Tocmai despre acest cuvant pe care il avem de spus vorbeste Laura aici: despre cheltuieli aberante si fitze. Despre tabla panoramica cu proiector, despre videoproiectorul scolii pe care nu l-au vazut copiii mei niciodata, samd.
      Sistemul NU este statul. Sistemul este format din oamenii care accepta abuzuri pentru ca “asa este sistemul” si nu gandesc.

  34. ema says: Reply

    Bravo, bravo !! Pe mine ma termina toata slugarnicia asta !! Cadoul doamnei mereu un aspect foarte important si nu mai zic de scrierea numelor cotizantior pe felicitare, asa sa stie doamna cine a dat si cine nu !!!
    Chiar daca am mers la o gradinita de stat, nu am cotizat astfel de sume…n-a fost nevoie de schimbat perdele, mobila, parchet etc.
    In schimb, m-am confruntat cu smulsul din brate si lacrimile de crocodil…si mi s-a rupt sufletul !
    In fine, argumentatia este foarte buna si asa este, trebuie sa scoatem capul dintre umeri ! Felicitari pentru asa o postare !

  35. Buna. Nu am copil, dar am suficient de multi prieteni cu copii ca sa stiu ca nu exagerezi.
    Te felicit pentru atitudine, si spun ca trebuie aplicata oricand, oriunde. Nu, nu inseamna sa fim carcotasi daca spunem lucrurilor pe nume, daca nu suntem de acord cu lucrurile care ne deranjeaza si le semnalam.
    Altfel societatea nu se va schimba niciodata. Pentru ca noi o schimbam, prin atitudine. Asta daca avem atitudine.
    Felicitari!

  36. Eu anul trecut am refuzat sa platesc fondul scolii, considerandu-l ilegal. Asa ca presedinta clasei a voluntariat si m-a anuntat ca “a platit ea pentru mine” si ca “pot sa-i dau banii cand voi avea”. Am incercat sa-i spun ca nu era nevoie si ca alta era problema si m-am trezit ca proasta cu o datorie! Deci da, problema este a noastra, a parintilor. Cei care deschid gura si spun ce gandesc sunt o minoritate si cred sincer ca de fapt, habar nu au sa-si sustina argumentele si sa-si exprime opiniile. La a mea in clasa sedintele cu parintii mi se par ca arata ca o reuniune de persoane ce se lasa indobitocite cu zambetul pe buze. Asta doar daca nu sunt deja indobitocite de sistem si atunci nu li se mai pare nimic nelalocul lui.

  37. :)eu am sugerat discret invatatoarei sa stabileasca sedinta intr-o zi in care se dau lefurile nu de alta dar sa avem cu ce cotiza..si mi-a spus ca ma va tine minte..in gluma mai in serios ..si eu sper sa o faca..
    ma bucur ca exista asa oameni ca tine..eu nu am cotizat la astfel de actiuni decat atunci cand am considerat ca sant chestii foarte necesare si pentru ca nu am fost de acord nu am platit banii..celor care au propus si cumparat pur si simplu..au platit altii pentru dotarile propuse….mi-am sustinut pozitia si i-am asigurat ca nu o voi face..
    insa dupa am auzit tot felul de comentarii facute de cei care au cotizat..ca au fost nevoiti sa o faca?????!!!!asta mi-e peste limita de intelegere
    fiica mea e clasa a doua nu am incredere in sistemul de invataman actual chiar dimpotriva ,presiunile facute de invatatori ca sa-si pastreze reputatia asupra copiilor imi displac profind..si parintii educatii de modelul de invatamant actual sant foarte ascultatori sper ca fiica mea sa nu fie asa niciodata!

  38. e adevarat ca critica e insa un aspect al problemei dar mai e un aspect catre care e necesar sa ne deschidem..gasirea unor solutii ,incercarea de a gasi un liant de a colabora intelepciunea de a nu avea o privire superioara fata de alti parinti,mai ascultatori ci de a-i atrage de partea noastra ,de a-i cuceri prin alte solutii….

  39. Sărutmâna, vreau să vă felicit pentru text și pentru atitudinea dumneavoastră.

    Nu sunt părinte, sunt un student care a dat piept de nenumărate ori cu sistemul defect și care a fost penalizat de multe ori pentru că a luat atitudine – poate de aceea empatizez cu textul scris de dumneavoastră.

    Ce bine ar fi dacă s-ar rupe turma și-ar fi mai multe persoane ca dumneavoastră :-).

  40. Bianca says: Reply

    Pfoa, Laura, cata dreptate ai, exact asa se intampla 100% si totul din vina parintilor. Sunt mama de copil clasa 2-a la o scoala asa zis renumita si de copil de gradinita asa zis renumita. Nu vrei sa stii ce e acolo in privinta celor mai sus mentionate de tine….

    Daca nu se racoala mai multi parinti, de unul singur nu faci multe, am vazut asta cu ochii mei… problema e la unii PARINTI PARVENITI care nu stiu valoarea banilor pentru ca ei prea mult nu muncesc pentru banii aia… Sunt niste nesimtiti, niste ne-educati si niste ipocriti, mi-e sila deja…

    Unii au bani si propun excursii la Disneyland, tabere peste tabere, propun super sume la fondul clasei, nici nu le pasa ca poate altii nu isi permit…cadouri la educatori sau invatatoare – aur, genti renumite, cu banii stransi de la noi isi iau mobila chiar … mi-e greata…si toate astea pentru ca unii s-au imbogatit peste noapte si dau cu banii in stanga si in dreapta ….

    Imi pare rau ca au prins copiii mei acest sistem ticalosit si ca nu se duc de placere la scoala si la gradinita !

  41. Aurora says: Reply

    Din toate comentariile, l-am apreciat pe cel al Elenei P, eu nu l-am perceput ca pe un atac la persoana autoarei, ci ca pentru ea conteaza mai mult schimbarea interioara si nu schimbarea “lumii” – fie ca e vorba de educatoare, de invatatoare, de politicieni, de Rosia Montana, de medici sau de politisti.

    Din postarea dv de pe blog apreciez faptul ca v-ati oferit sa ajutati altfel, asta mi se pare o solutie – ca parintii sa ajute fiecare in mod flexibil, unii au timp (caci asta presupune curatarea covorului, dincolo de aparatul performant), altii au cunostinte (medicul ipotetic pe care il pomeniti in postare) sau posibilitatea de sustinere financiara.

    In rest, flexibilitatea cognitiva a fiecaruia depinde de foarte multi factori.
    La datul cu parerea despre cererea de fonduri pentru clasa copiilor, putem sa ne agatam de “da” sau “nu”, argumente se gasesc pentru fiecare pozitie suficiente, insa fiecare dintre noi putem lua in calcul (sau nu) o gramada de alti factori. Cum isi face treaba respectiva educatoare/ invatatoare? Cum lucreaza cu copiii, cat de mult se implica, cat de sufletista este in rest, dincolo de cele materiale? Poate fi extrem de sufletista, dar cat de multa pedagogie si psihologie cunoaste, pentru a putea aplica cu fiecare copil diferentiat, ce are fiecare nevoie? Cate pretentii au parintii, cate critici aduc, din ce pozitie (una avizata, sustinuta de o baza culturala, educationala, sau macar de bun simt)? Cat feedback pozitiv primeste acea educatoare/ invatatoare pentru efortul ei (daca merita acest lucru)?

    In rezumat, suntem diferiti: si ca parinti, si ca cititori ai acestui blog. Avem in mod cert diferente culturale, educationale, financiare, cognitive, afective, duhovnicesti. Parerea mea este ca avem intotdeauna doua optiuni: fie sa indreptam degetul catre celalalt si sa aratam cat/ de ce greseste, fie sa ne cercetam pe noi insine (in ideea ca fiecare se poate schimba doar pe sine insusi) si sa cautam solutii (practice, atunci cand e vorba de o solutie practica), in empatie si acceptare fata de celalalt.

  42. Bogdan says: Reply

    De acord cu tot ce scrie in articol mai putin partea cu restaurantul: a se face comentarii numai dupa ce a fost servit si ultimul fel comandat, altfel, risti sa mananci papa bun cu sos de … bucatar 🙂

  43. paul says: Reply

    Revin cu o postare nouă pe aceiași temă. De fapt cât de mult ne dorim un sistem funcțional, și cât de mult suntem dispuși să ne implicăm în crearea lui? Pare a fi piatra de temelie a vremurilor noastre: A mă implica sau a nu mă implica? Sistemul de învățământ este format din cadre didactice, părinți și copii. Fiecare rotiță are rolul său. Oricare din aceste rotițe poate schimba direcția întregului angrenaj. Chiar și copii o pot face dacă sunt lăsați. Iată o mostră http://looktv.ro/sos/video/sos-ghibstok-un-festival-cool . Cât de mult vrem să ne implicăm în modelarea acestui sistem nefuncțional? http://reamintiri.blogspot.ro/2013/10/cat-adanca-e-problema.html
    toate bune, spor la scris Laura.

  44. si eu te sustin. Sunt mamica de copil in scoala in Belgia. Nu, nu este proiector, nu sunt calculatoare, la gradinita nu aveau ingrijitoare, femeia de serviciu venea 1 data la ora 16, asa ca erau parinti ce veneau sa curete, bancile erau schimbate la 5-10 ani, nu e mocheta!!!!, parintii si educatorii vin sa curete/zugraveasca/ faca curat, pt activitati se cer lucruri simple! (carlige, cartoane de la oua, dopuri, seminte etc etc – lista e mare, fiecare aduce ce are prin casa), se cer bani 1-2 ori pe an, sumele cerute fiind de … 5-10 euro. Nu sunt caiete speciale, complementare, educatoarea/invatatoarea pregateste fise.
    Si nu am vazut decat una care sa tipe la copii, a2lea an nu a mai avut contract in scoala aia.
    Si da, se descurca cu 28 copii, si salariu putin mai mare decat minim pe economie, si lucreaza 35 ore pe saptamana.

    Privind obiectiv sistemul romanesc, am impresia ca multi parinti o fac din snobism, mai ales la copiii mici, pt ca apoi isi dau seama, si vad m uuult mai putine extra activitati platite la copii de 14 ani, si mult mai putini bani dati la scoala. Dar si educatorii profita de asta …

  45. cristina says: Reply

    Bravo, ai perfecta dreptate !!! Asa trebuie sa facem noi parintii care ne intereseaza viata copilului nostru. Felicitari pentru curaj !!!!!

  46. Oana says: Reply

    Bai, te iubesc! Nici nu am citit comentariile, nu ma intereseaza, atata doar am de zis, te iubesc! Da-i inainte orice zice oricine, esti puternica! <3 <3 <3

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumesc! E cam vechi articolul, dar te asigur că încă e valabil 🙂 Mă contrazic cu părinţii şi pe la şedinţele de la şcoală, dar am avut totuşi noroc de un cadru didactic ok.

  47. Mariana says: Reply

    Pe langa obiceiurile din scoala , apar si cele din asanumitele ” after school”, in care invatatoarea isi continua ” munca” cu elevii , pentru care parintii platesc cate 700 lei /copil.Aici copiii sunt lasati sa tipe, sa se bata, sa arunce cu obiecte, sa manance cat considera directoarea ( hrana copiilor este injumatatita ), centrul nu are loc amenajat pentru somnul de dupa-amiaza, vasele se spala in chiuveta de la baie, unde se spala copiii dupa ce folosesc WC-ul, unde directoarea tipa la copii si ii ameninta , unde se face economie de caldura si de lumina ( e scumpa chiria pentru cladirea respectiva),copiii facand lectiile inghesuiti in clase mici , unde ” cadrele didactice” sunt de fapt studenti care sunt pusi pe liber dupa cateva luni, pentru a nu plati impozit pentru ei la ITM ,unde sunt depistati deseori copii cu paduchi si unde se cresc animale alaturi de 100 de copii inscrisi ( fiecare copil e sursa de bani). In clasa unde sunt lasati copiii exista si litiera sau castronul cu mancarea animalului ” de companie”. Ce ziceti de un astfel de loc unde va lasati copiii, asigurati fiind de directoarea firmei ca va fi in siguranta ? Eu am avut copilul la un astfel de after school si s-a imbolnavit din cauza frigului si al lipsei de igiena, venea speriat si tresarea in somn. Parinti, nu duceti copiii la after school pentru ca aceste “inventii” moderne vad in copii doar saci de bani care intra in buzunarele patronilor dezumanizati.

Leave a Reply