Reduceri/noutăţi/minunăţii la Gaudeamus 2013

Acesta va fi un articol foarte lung, vă avertizez de pe acum 😀 Şi sper să nu uit nimic din ce am de spus că după aceea sigur editez articolul şi cei care îl vor citi pe mail vor pierde editările ulterioare 🙂 Am fost azi la Gaudeamus, m-am plimbat prin târg vreo patru ore şi jumătate, la final eram încărcată ca un samsar şi mă dureau tălpile de abia mai puteam păşi. Dar a fost o zi splendidă în care m-am scăldat, pur şi simplu, în cărţi, am vorbit cu oameni speciali, cu autori de cărţi, cu pasionaţi de lectură, am spus câte ceva la o lansare de carte, am luat autografe, am salutat vechi prieteni, am cumpărat, cumpărat, cumpărat dar, cel mai mult şi mai mult, am admirat cărţile, în special pe cele pentru copii. Iată ce am văzut şi/sau cumpărat (cu menţiunea că pozele sunt groaznice pentru că sunt făcute la o oră târzie şi mi-a murit şi bateria aparatului foto, dar le voi înlocui în week-end pentru că toate coperţile cărţilor sunt superbe şi în culori vii şi e păcat să arate aşa şterse).

Pentru Eliza:

La editura Girasol seria Valorile mele era la reducere la 10 lei bucata. M-am ofticat destul de tare că le-am luat acum o săptămână de pe elefant cu 15 lei, dar faţă de 30 de lei cât sunt în mod normal, 10 lei e un preţ extraordinar. Cărţile sunt mari, cartonate, cu pagini lucioase pline de ilustraţii minunate. Aveau multe reduceri şi noi apariţii frumoase.

La CD Press am găsit revista Pipo la 5 lei cu un joc foarte simpatic cadou (o planşă cu nişte piuneze colorate cu ajutorul cărora să faci modele stil Quercetti Fantacolor). Am luat două pentru Eliza ca să avem multe piuneze pentru că Eliza are deja unul mai mare din care s-au mai pierdut piuneze. Cele de la Pipo sunt mai mici dar i-au plăcut enorm de mult. Sunt tentată să mai iau vreo două să avem multe, multe piese. Tot la ei la stand primeai si o jucărioară cadou la fiecare cumpărătură şi mai aveau şi revista Doxi cu puzzle-ul 3D cu clădiri faimoase din lume.

La Didactica Publishing House m-am îndrăgostit, pur şi simplu, de o serie de cărticele cu fetiţele lumii. Cred că sunt 12 lei în mod normal, în târg erau cu 10. I-am luat Elizei doar două deocamdată, una cu fetiţa din India şi una cu fetiţa din Japonia, dar le voi colecţiona pe toate. Ilustraţiile sunt fantastice şi scrisul e mare, aerisit şi poate fi descifrat de cei care abia învaţă să citească.

De la editura Doxologia am plecat cu Isprăvile lui Guguţă, desigur, la 30 de lei şi am rugat pe cineva care ajunge sâmbătă în târg să îmi ia şi mie autograf de la domnul Spiridon Vangheli. Sunt tare bucuroasă!

La editura Prut aveau multe reduceri, inclusiv 50% pentru cărţile cu mici defecte (erau multe edituri care aveau la reducere cărţile întoarse din librării). Am luat o carte despre planeta Pământ, cartonată integral, la 10 lei şi am comandat şi nişte cărţi superbe care vor fi în pachetul copiilor de la grădiniţă de Crăciun.

De la All am plecat cu Trolul fără inimă şi Prinţul dorinţă, două cărţi minunate, cu ilustraţii extraordinare, apărute în colecţia Călătorii în lumea basmelor. Tot la All, erau la reducere şi cărţile de la Helen-Exley pentru copii din colecţia Me and you. Erau la 10 lei fiecare, cât sunt în prezent şi pe site. Despre ele a scris Coca aici. Sunt pe lista mea dar eu nu le-am luat încă. De asemenea, la Sian Books (tot parte din grupul All) am văzut o nouă carte de bucate a Laurei Adamache, cu reţete pentru copii. Nu e pe site încă, am remarcat-o absolut întâmplător.

Două foarte mari suprize au fost pentru mine prezenţa editurii Diana la Gaudeamus, pentru prima oară în istoria târgului, cu un stand foarte frumos amenajat unde aveau şi un Moş Crăciun care elibera copiilor certificate de bună purtare şi prezenţa unei edituri din Piteşti, editura Trend, de care iar n-am auzit dar care a scos o serie de cărţi cu poveşti vindecătoare, potrivite pentru cadre didactice, părinţi şi consilieri şcolari.

De la editura Diana am luat trei cărticele educative cu flori, animale şi meserii. Au două seturi de fişe care trebuie potrivite între ele. Au costat cam 6 lei fiecare.

De la editura Trend am luat o singură carte din cele vindecătoare, intitulată Când la şcoală nu-i uşor, poţi găsi un ajutor. A costat 25 de lei, tot setul de 5 fiind la ofertă pentru târg la 100 de lei.

De la editura Adenium am luat o carte de colecţie pe care orice copil ar trebui s-o aibă în casă, o re-editare a Amintirilor din copilărie şi a Poveştilor lui Creangă sub formă de benzi desenate (ilustraţii Şerban Andreescu). Preţ 25 de lei în târg şi urmează să apară ceva similar şi de Caragiale.

O editură minunată este editura Arc din Republica Moldova (preţurile de pe site-ul lor sunt în lei moldoveneşti), mi s-au scurs ochii pe cărţile lor, mai ales pe un Abecedar care semăna destul de bine cu al nostru de când eram mici dar şi după nişte cărţi frumoase de artă culinară. Deşi m-am îndrăgostit de cartea Fantezii culinare din fructe şi legume, am cumpărat pentru mine o carte cu aranjamente de sandvişuri (16 lei) dar am văzut o ediţie frumoasă a cărţii de Selma Lagerloff, Nils Holgersson, cu ilustraţii deosebite. Editura Arc distribuie în România prin site-ul www.cumparacarti.ro. Nu ocoliţi editurile din Republica Moldova, dau clasă oricărei edituri din România prin calitatea cărţilor publicate!

La ultimul etaj era o editură creştină cu o Biblie frumoasă tare de colorat, avea coperţi cartonate şi pagini de colorat cu mai toată Biblia.  În târg era la reducere.

La Egmont aveau ofertă la revistele pentru copii (una la 3 lei, două la 5 lei şi 5 la 10 lei). Aveau reviste cu ponei, cu Cars, cu Barbie. Am luat două reviste cu Barbie (una cu o cutie cu cheiţă cadou, una cu un cărucior şi bebeluş plus mini-notes cu creion) şi una cu Cars (cu două maşinuţe cadou).

Pentru mine:

Am trecut pe la standul editurii Cununi de stele de unde mi-am luat (cu autograful autoarei care e tot timpul acolo) o carte pentru sufletul meu: Cum s-a făcut de am plecat de acasă. De la doamna Muşat Coman am primit cadou două cărticele pentru copii scrise de fiica dumneai.

De la All am ales câteva dintre noile apariţii, inclusiv cartea Paulei Săcui (de la Protv).

De la editura Trei mi-am luat o carte pe care mi-o doream de foarte mult timp, o carte despre psihologia basmului, Vrăjitoarea trebuie să moară.


Şi marea mea achiziţie din seara asta (atât ca preţ cât şi ca importanţă) este cartea de bucate proaspăt lansată de actriţa Stela Popescu la editura Litera: Găteşte moldoveneşte cu Stela Popescu. E o carte de colecţie, mai ales că am şi autograful actriţei pe ea.

În târg mai erau amenajate diverse standuri frumoase, dintre care mi-a atras atenţia unul al unui complex muzeal care reproducea o sală de clasă din vechime.

O parte dintre aceste cărţi vor fi prezentate mai în detaliu (deşi mai am cărţi şi de la Bookfest neprezentate încă 😀 ) dar asta depinde şi de voi, despre care din ele vreţi mai multe detalii şi imagini din interior?

18 Replies to “Reduceri/noutăţi/minunăţii la Gaudeamus 2013”

  1. multumesc pentru ponturi. ajung maine/azi (dupa ora la care bantui pe net) la gaudeamus si chiar aveam in plan niste carti pentru copii (ai altora pana una-alta).
    of. cred bag mana sub saltea si maresc bugetul pt gaudeamus. 🙂

  2. Ce de carti! De asta ii invidiez eu pe bucuresteni.Au acces la astfel de evenimente mai facil. Sala de clasa nu difera mult de cea din ziua de azi.Parca harta are o modificare.Cuprinde si Basarabia? Nu vad bine. Insa cred ca e Romania mai mare.Iar calimarile sunt delicioase.

    1. Nu m-am uitat cu atentie la harta, mie mi-au placut bancile 🙂

    2. Ma refeream la functionalitatea unei clase. Adica au strictul necesar.Cam ca la fiica-mea la scoala. Da, bancile de genul acestora am apucat si eu, doar ca erau vopsite cu o vopsea lucioasa, verde inchis si erau oleaca incomode. Pentru ca distanta de la copil(cap) la banca nu era reglabila. Eu fiind mai mititica aveam mereu probleme.Mai ales cu scrisul.Daca ma uit mai bine nu e de fapt trecuta si Basarabia, doar cred ca e Siretul si am avut impresia ca e Prutul (pe granita).
      Si totusi preturi de 30 de lei, 25 de lei nu sunt preturi chiar reduse daca cumperi asa multe carti. Cea cu Guguta, Amintiri -benzi desenate sunt foarte faine.

      1. Da, dar depinde si de carti. Cea cu benzile desenate e o carte extrem de muncita, sunt sute de ilustratii individuale acolo. Cred ca 25 de lei e un pret chiar foarte bun. Cartea cu Guguta e si ea, scumpicica, dar merita, e o carte de colectie. Daca iti vine sa crezi a fost tradusa intr-o multimi de limbi si la noi abia anul asta a aparut.

  3. Foarte multe carti ai cumparat, Eliza cred ca este f fericita.
    Sa le cititi cu placere.
    Pacat ca in tara nu se organizeaza asemenea targuri.
    Eu profit de reducerile de pe diferite situri si copila mea este f incantata cand primeste carti.

  4. oau!!!!!!!!!!!!!!!
    m-ai dat gata!!!!cartile cu fetite din intreaga lume sunt cu autocolante sau cu povesti?

    1. Antoaneta, cartile cu fetite sunt doar poveste, dar ele au si alte auxiliare, o carte de colorat fetitele lumii si una de realizat creatii de moda care are si autocolante: http://edituradph.ro/product.php?id_product=267

  5. Mi-am luat notite, grozave recomandarile, clar ma duc sa caut cartile cu fetite si carticelele vindecatoare, in special cea cu scoala 😉 si benzile desenate cu Amintiri din copilarie. Ce de comori ai gasit! Si ce bine ca ni le arati! Multumesc!

  6. Ai cumva si poze de la standul Editurii Diana?

    1. Nu, nu am facut poze, o sa fac duminica atunci cand voi merge cu fetita.

  7. Laura, cat a costat cartea Stelei Popescu? Ne vedem oricum duminica, nu?

  8. Eu aș vrea să aflu mai multe despre poveștile care vindecă și despre “Vrăjitoarea trebuie să moară”. Ne povestești? 🙂

    1. Sigur, Anca, numai sa apuc sa le citesc 🙂

  9. Mie imi e ciuda ca in tara nu sunt astfel de targuri si chiar daca se fac, oricum nu cu preturile astea. Mi-a placut carticica cu pamantul si cele cu “invat sa…”.
    Poate daca la un moment dat renunti la ele sa le prind in bazarul tau:)

  10. […] acesta am vizitat pe îndelete şi, deşi am scos mai greu banii din buzunar faţă de anul trecut, tot am plecat acasă cu nişte comori şi cu încă una în suflet pe care cred că mi-o iau […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.