Călător prin anotimpuri, luni şi zile

Am câştigat acest set de cartonaşe la un concurs. Îi urmăream de multă vreme pe cei de la Hippo Atelier pe pagina lor de facebook, am tot vrut să comand cartonaşele cu litere pentru un proiect decorativ pentru camera Elizei dar, efectiv, nu am mai apucat. În toamnă am participat la un concurs cu un copăcel făcut de mine şi Eliza şi întâmplarea a făcut să câştigăm. Setul conţine 25 de cartonaşe cu anotimpuri, lunile anului şi zilele săptămânii, frumos ilustrate şi cu text în trei limbi (română, engleză, franceză).

DSCN7857 (Large)

Fiecare cartonaş conţine un îndemn la o activitate, fie specifică sezonului, fie pur şi simplu, distractivă. De asemenea, cartonaşele se unesc unele cu altele într-un puzzle trenuleţ, aşa că la început puteţi face puzzle-ul şi abia apoi să învăţaţi ordonat lunile anului sau zilele săptămânii. Mai jos aveţi câteva fotografii ilustrative, din păcate nu foarte reuşite, însă găsiţi unele mai bune pe site-ul lor.

DSCN7859 (Large)

DSCN7862 (Large)

DSCN7863 (Large)

Singura observaţie pe care aş vrea s-o fac e că mi-aş fi dorit ca setul să fi venit într-o cutie în care să poată fi păstrat mai bine. Din foiţa aia în care sunt puse riscă să cadă şi să fie deteriorate foarte uşor. Eu, deocamdată, le ţin într-o pungă cu fermoar în biblioteca Elizei, dar într-o cutie ar fi arătat mult mai bine.

Hippo Atelier este o afacere mică, 100% românească, pe care o recomand cu mare căldură mai ales că au multe materiale educaţionale, printre care şi un pachet special de Crăciun care conţine şi o carte de colorat, desenată integral de Alexandra Stoica, cea care, bănuiesc, este în spatele mărcii Hippo Atelier.

pachet Craciun hippo

pachet de iarna hippo

2 Replies to “Călător prin anotimpuri, luni şi zile”

  1. Felictari, sa va bucurati de cadou.Cred ca este f interesanta.

  2. Si mie imi plac la nebunie de grafica si brandul hippo atelier, am o lista de cumparat de la ei … din pacate inca nu am reusit, dar o sa le vina si lor randul.
    Felicitari!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.