Pentru bucureşteni – târgul de Crăciun de la Universitate

Pentru că am avut azi treabă în zona Universitate, am întrebat-o pe Eliza (proastă idee, apropo) dacă nu vrea să mergem la târgul de Crăciun. Totul arăta frumos de la distanţă şi recunosc că eram şi eu curioasă să văd cum e. Fiind în timpul săptămânii, nu era extrem de aglomerat, dar tot era ceva lume, în ciuda gerului groaznic de afară. Pe Eliza a abordat-o un ren de cum am intrat şi n-am scăpat fără 5 lei daţi pe o floare din baloane (însă trebuie să recunosc că a avut bunul simţ să îi spună să o întrebe pe mami mai întîi), apoi 10 lei la caruselul din mijloc. Cu încă 5 lei daţi pe câteva castane coapte (care au fost chiar bune şi pe care mi-au îngheţat degetele), s-au dus 20 de lei în primele 15 minute de la intrarea în târg. Şi cum eu sunt mai rea decât un copil când e vorba de pofte, tare aş mai fi mâncat şi un cârnat, şi un kurtos şi  aş fi băut şi un vin fiert dar adevărul e că era mult prea frig.

brad Univ

În mijloc e un brad uriaş, pe lângă el un spaţiu amenajat unde va veni Moş Crăciun din 13 decembrie (un spaţiu închis), bântuie o mulţime de spiriduşi ai Moşului pe acolo şi sunt tarabe care vând mult mai puţine chinezării decât de obicei şi mai multe decoraţiuni, costume populare, produse din piele şi blană, produse din lemn, preparate din carne, băuturi, miere, dulceţuri – toate româneşti. Tarabele cu chinezării sunt puţine şi nu sunt extraordinar de kitchoase.

Sunt multe tarabe cu mâncare (cârnaţi, plăcinte, vin fiert, ceai, castane, porumb fiert, kurtos). Pe clădirea din spatele târgului sunt proiectate tot felul de lumini frumoase, iar din difuzoare se aud colinde. De asemenea, zona Universităţii e foarte frumos decorată cu lumini, în dreptul târgului fiind o feerie de brăduţi-lampioane care vor lua ochii tuturor copiilor.

Dacă nu sunteţi aşa răi de frig ca mine, o plimbare prin târgul de Crăciun de la Universitate (pe partea cu Muzeul de Istorie) s-ar putea dovedi o activitate plăcută şi relaxantă.

16 Comment

  1. Olivia says: Reply

    Hmmm.. buna idee.

  2. Olivia says: Reply

    Hmmm.. buna idee.

  3. cu siguranta il vom bifa si noi!

  4. cu siguranta il vom bifa si noi!

  5. violeta.argatu says: Reply

    la un vin fiert m-as baga si eu 🙂

  6. violeta.argatu says: Reply

    la un vin fiert m-as baga si eu 🙂

  7. simona says: Reply

    Chiar daca ai cheltuit ceva bani conteaza ca ai avut parte de cateva ore frumoase alaturi de Eliza.

    1. Te asigur ca n-au fost ore 🙂 Maxim 20 de minute daca am stat dar mi s-au parut o vesnicie, atat de frig era.

  8. simona says: Reply

    Chiar daca ai cheltuit ceva bani conteaza ca ai avut parte de cateva ore frumoase alaturi de Eliza.

    1. Te asigur ca n-au fost ore 🙂 Maxim 20 de minute daca am stat dar mi s-au parut o vesnicie, atat de frig era.

  9. Andreea 28 says: Reply

    Noi am fost la Timisoara prin targul de Craciun…ne-a placut…noi am ales ceva de-ale gurii ca eram flamanzi…carnati si cascaval …ff bune…

  10. Andreea 28 says: Reply

    Noi am fost la Timisoara prin targul de Craciun…ne-a placut…noi am ales ceva de-ale gurii ca eram flamanzi…carnati si cascaval …ff bune…

  11. Eu as vrea sa mai fie odata acel brad imens de acum cativa ani, unde nu aveai loc sa arunci un ac pentru ca toata lumea iesise sa-l vada. Si sa fie cu luminite care canta, ar fi super.

  12. Alina says: Reply

    Aseara am fost si noi, nu am cumparat nimic decat o acadea pentru pitica deoarece era foarte frig.
    A fost frumos

  13. Şi noi tot zicem că ajungem, dar nu reuşim. Clar în cursul săptpmânii, că în weeknd ne facem sardele

  14. anul trecut au avut și lucruri drăguțe de cumpărat, am amintiri de atunci, azi nu am avut ce cumpăra… a, spun asta pentru că m-am uitat după lucruri nițel mai ieftine, iar cele de acolo erau foarte scumpe – frumoase, dar scumpe… păcat că nu înțeleg cei ce fac marfa cu propriile mâini că ar trebui să facă și lucruri pentru cei de clasă medie… dacă vor să se adreseze doar bogătașilor… treaba lor, eu am luat idei de la ei (creat îngerași și bufnițe) și poate le pun în practică alături de niște prietene… pe gratis… 🙂
    pe mine m-au atras prăjiturile de casă dar nu am cumpărat nimic, pentru că mi se pare totuși ciudat să cumpăr din stoc ce nu are pus nimic peste el, chiar dacă nu sunt muște, praf tot este… 🙂
    și da, sunt rea de frig. am văzut totul în 10 minute și am fugit la adăpost…
    anul trecut, după vizită, am revenit cu ai mei – că eu mă duc singură în recunoaștere, sunt cercetașă 🙂 .
    anul acesta sigur nu mă mai duc… ei sunt și mai cusurgii decât mine! 🙂

Leave a Reply