Fata cu portocale – Jostein Gaarder

Fata cu portocale e o carte care mi-a picat în mână după ce Ruxandra Predescu m-a invitat la lansarea noii ediţii, lansare la care au vorbit Sorin şi Matei Psatta şi Gia Codrescu (autoarea blogului Fata cu portocale). A fost genul meu de lansare pentru că s-a vorbit despre subiecte pe care le dezbate cartea, aplicate la fiecare dintre noi, şi nu despre carte în sine. Gia Codrescu a şi citit câteva pasaje, din care mi-a rămas în minte cel de final pe care îl voi şi reproduce ceva mai jos. Sorin Psatta a spuse despre carte, printre altele (citat aproximativ): “Cartea asta ţine mai mult decât un film, costă mai puţin decât un film dar e ca şi cum ai vedea un film, doar că filmul e înăuntru nu în afară.” Fiul său, Matei Psatta, a spus: “E o lectură uşoară, dar e uimitor ce impact mare are.”

roman cu portocala

Cartea e subţire şi relativ uşor de citit. E scrisă pe două planuri: planul lui Georg, un tânăr de cincisprezece ani care primeşte o scrisoare postumă de la tatăl său, mort pe când el avea doar patru ani şi planul evenimentelor din scrisoare – întâlnirea tatălui său cu fata cu portocale. Mai întâi trebuie să vă spun că am intuit imediat cine era fata cu portocale şi asta parcă mi-a furat din plăcerea lecturii. Nu ştiu dacă asta se datorează faptului că sunt cititoare avidă de romane poliţiste şi m-am obişnuit să ghicesc criminalul dinainte sau faptului că este o carte extrem de previzibilă. De fapt, nici nu cred că tema romanului e întâlnirea lui Jan Olav cu fata cu portocale, ci mai degrabă povestea este tema acestui roman. Ca sa înţelegeţi ce vreau să spun, citiţi fragmentul de mai jos:

“Întreabă-i pe părinţii tăi cum s-au întâlnit. Poate îţi vor povesti o istorie palpitantă. Întreabă-i pe fiecare, de fapt, pentru că nu este sigur că îţi vor povesti acelaşi lucru.

Nu trebuie să fii uimit dacă deodată se vor arăta timizi, cred că este normal. Aceste întâmplări la care mă refer nu sunt niciodată exact la fel, dar am început să înţeleg că toate au reguli mai mult sau mai puţin delicate, despre care este dificil să vorbeşti. Poate că ar trebui să ai grijă să nu te apropii prea mult de aceste reguli. Nu este întotdeauna uşor să le exprimi în cuvinte, pentru că există ceva care se numeşte “tact”.

Cu cât o asemenea istorie este mai detaliată, cu atât este mai palpitant să o asculţi, cred eu, căci dacă ceva s-ar fi întâmplat doar un pic diferit de ceea ce s-a întâmplat de fapt, tu nu te-ai fi născut! Pariez că sunt o mulţime de amănunte care ar fi putut schimba totul astfel încât nu ai fi avut nici cea mai mică şansă să vii pe lume.”

Povestea, asta te îndeamnă personajul să cauţi, povestea din spatele acţiunilor oamenilor. Despre asta e cartea, despre povestea din spatele morţii lui Jan, a naşterii lui Georg, a întâlnirii fetei cu portocale.

Una dintre întrebările pe care tatăl i le adresează fiului în scrisoarea pe care i-o scrie înainte să moară şi pe care fiul o primeşte peste unsprezece ani este următoarea: dacă ai şti dinainte să te naşti că ai puţin de trăit, ai alege să mai vii pe lume sau ai renunţa cu totul la aventura asta care este viaţa? Mi-am pus şi eu întrebarea şi vă îndemn şi pe voi să răspundeţi. Ce răspund cei doi bărbaţi vă las pe voi să descoperiţi citind cartea.

Iar dacă ştiţi cum s-au cunoscut părinţii voştri, m-aş bucura să ştiu. Cum s-au întâlnit? Ce şi-au spus, cum au intrat în vorbă unii cu alţii? Care e povestea care a dus la apariţia voastră? Eu recunosc că nu ştiu exact. Ştiu că tata era şofer de autobuz şi mama călătorea în fiecare zi cu acel autobuz, dar nu ştiu exact cum au intrat în vorbă, cum a remarcat-o tata din locul şoferului în autobuzul aglomerat (cine a călătorit cu transportul în comun acum peste treizeci de ani ştie cum era, se mergea şi pe scară) şi aşa mai departe. Dar cine ştie, dacă rata autobuzul fix în ziua aceea în care el a decis să intre în vorbă cu ea, eu nu mai existam. Şi asta ar fi fost de-a dreptul păcat, nu? 🙂

P.S. Jostein Gaarder a scris Lumea Sofiei (probabil v-o amintiţi în ediţia care s-a dat cu ziarul Cotidianul acum ceva ani) pe care sigur, sigur o ştiţi. Şi acum vreau musai Misterul de Crăciun, dacă o aveţi, accept cu drag un împrumut 😀

8 Comment

  1. Nati says: Reply

    Mi-a placut foarte mult aceasta carte, o am in varianta editata de cotidianul. Chiar, ia sa scotocesc dupa ea, sa o recitesc.
    Cit despre intilnirea parintilor mei, mama niciodata nu a vrut sa-mi povesteasca, mereu se scuza ca e o poveste mult prea banala ca sa fie povestita si ma trimitea sa-mi vad de treburile mele. Iar tata zicea ca nu mai tine minte. 🙂 Stiu doar ca erau foarte tineri (19 si 22 de ani), dar deja foarte responsabili si pe cont propriu, intrucit fiecare avea acasa o multime de frati si surori mai mici.

    1. Eu cred ca de fapt au o poveste foarte interesanta dar nu vor s-o spuna 🙂 De “Fata cu portocale” zici ca s-a dat cu ziarul sau de “Lumea Sofiei”? Si da, e cu Cotidianul, nu cu ce am scris eu acolo, ia sa corectez 🙂 Am colectionat mult timp cartile de la Cotidianul, dar la un moment dat m-am oprit. Aveau titluri bune, trebuie sa recunosc.

      1. Nati says: Reply

        Laura, posibil sa ai dreptate, am s-o mai intreb. Ultima data am abordat subiectul in adolescenta mea, poate nu voia sa ma incurajeze cu intilnirile romantice 😀
        La “Fata cu portocale” ma refeream, o am ca aici: http://mihneamaruta.ro/wp-content/uploads/2009/04/fata-cu-portocale-gaarder.jpg coperta de un portocaliu aprins. De alte carti ale aceluiasi autor n-am auzit, spre rusinea mea.

  2. Hm,mi-ar place sa citesc cartea 🙂
    Parintii mei s-au cunoscut in tramvai si…s-au certat: tata i-a cerut mamei un bilet, mama i-a dat peste nas….s-au reintalnit dupa 2 zile si au iesit la o prajitura, dupa 6 luni s-au casatorit, dupa 9 luni m-am nascut…..asta pe scurt 😀

    1. Antoaneta, ti-o dau cu drag daca vrei s-o citesti 🙂

      1. da?
        SUPER!!!!
        multumesc mult!

  3. Mama luase biletele lui tataie-meu de la statiune / bai, tataie-meu plictisit fiind de mers atatea veri in acelasi loc. Tata era profesor si mergea cu clasa lui in respectiva statiune. Ei ii placeau barbatii bruneti si tacuti, tata era blond cu ochii verzi si cu gura mare. Ea era olteanca, el e moldovean. Ea era timida, el bagacios. Ea romantica, el sarcastic.
    S-au decis sa se casatoreasca in doua saptamani.

  4. Anca says: Reply

    E printre cărțile mele preferate! 🙂 (a apărut în colecția Cotidianul, alături de “Lumea Sofiei”)

Leave a Reply