Aventurile lui Peter Iepuraşul

În sfârşit în limba română o carte de Beatrix Potter! Deşi cartea e apărută din noiembrie 2013, am aflat de ea abia acum, absolut întâmplător.

bookpic-5-aventurile-lui-peter-iepurasul-53140

Sunt fana declarată a lui Beatrix Potter de când am văzut filmul despre viaţa ei, un film absolut superb realizat în care sunt intercalate şi secvenţe animate cu personajele pe care ea le desena şi le dădea viaţă în poveşti. Renee Zellwegger face un rol extraordinar, nu cred că există film al ei care să-mi placă mai mult decât acesta.

Am comandat cartea în secunda în care am aflat de ea de pe Libris.ro pentru că au transport gratuit. În ultima vreme, numai de pe Libris iau cărţi pentru că au transportul gratuit prin curier şi livrare foarte rapidă. Din momentul în care îmi confirmă că mi-au expediat comanda, trece maxim o zi până o primesc. Acum am cartea în mână şi o răsfoiesc şi nu-mi vine să cred. Abia aştept să i-o citesc Elizei! În ultima vreme nu prea mai vrea să citim aceeaşi carte de două ori aşa că pregătesc o curăţenie masivă în biblioteca ei dar, bineînţeles, cărţile care vor merge în dar sau în bazar vor trebui înlocuite şi lista e deja foarte lungă 🙂

peter iepurasul

Cartea conţine patru poveşti (Povestea lui Peter Iepuraşul, Povestea iepuraşului Benjamin, Povestea iepuraşilor lui Flopsy, Povestea domnului Vulpoi) şi ilustraţiile originale ale lui Beatrix. Este format mare (A4) cu pagini lucioase şi aerisite, cu font aerisit, cu fundal alb, luminos. O ador! Este, pur şi simplu, cartea mea preferată de poveşti!

La editura Arthur am remarcat că a mai apărut şi Ursuleţul Winnie Puh, în traducerea Luizei Vasiliu şi cu versurile traduse de Florin Bican (acelaşi poet care a tradus şi Gruffalo), tot cu ilustraţiile originale. Eliza a cam depăşit etapa Winnie Puh dar pe mine mă tentează s-o avem la colecţie 😀 Să vedem dacă rezist sau nu. Voi o aveţi?

Ce ziceţi de Aventurile lui Peter Iepuraşul? Nu-i aşa că vă bucuraţi de apariţia ei la fel de mult ca mine?

5 Replies to “Aventurile lui Peter Iepuraşul”

  1. Acuma ca ai scris, ma bucur si eu! Am pus cartea in wishlist! Cu Una n-am citit nici “Ursuletul Winnie-Puh”, ma tenteaza acum mai mult din cauza “amestecului” Luizei Vasiliu in toata povestea asta!

  2. Uau, si Gruffalo si Peter Rabbit! este un an tare tare bun 🙂
    De la o vreme si eu prefer Libris. La Elefant mai fac uneori comenzi cu ridicare de la Litera, cand avem drum prin centru – dar dureaza ceva mai mult si uneori se mai si incurca lucrurile

  3. Multumesc pentru informatii ! Si noi suntem la stadiul de curatenie in biblioteca.

  4. De-abia acum am văzut postarea asta… În 2007 am tradus „Povestea iepuraşilor Flopsy” şi „Povestea domnişoarei Motocel” şi le-am postat pe http://andilandi.ro/ într-o formă haioasă, animată şi, desigur, cu desenele originale. Din păcate, pe atunci ilustraţiile lui Beatrix Potter nu erau încă în domeniul public, aşa că după ce am aflat, am retras repejor cărticelele de pe site. Dar acum, că situaţia pare să se fi schimbat, mă voi interesa care este statutul ilustraţiilor în România şi cred că voi reactiva cărţile. Poate găsesc doritori. 🙂 Mai ales că toate poveştile clasice, poeziile şi cântecelele de pe Tărâmul lui Andilandi pot fi citite sau descărcate gratuit.

  5. […] și nuci, de dorul unor vremuri frumoase. Azi m-am gândit să le fac o surpriză prietenelor mele Laura și Last Night’s […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.