(P) Lansarea gamei Ferlidona

E postare publicitară despre un eveniment la care am fost, dar e amuzantă, pe cuvânt de cercetaş, dacă citiţi mai departe cred că o să vă placă 🙂

Acum două seri am mers la primul eveniment organizat de Mămica urbană şi White PR pe anul acesta. Uitasem ce bine m-am simţit la toate evenimentele de anul trecut şi ce prilej magnific de hăhăială şi distracţie au fost toate evenimentele Anei, mai ales atunci când eşti în compania cui trebuie şi când nu eşti singurul care-şi dă ochii peste cap sau pune întrebări incomode sau râde până pică sub scaun de nişte aiureli.

Seara, în sine, a fost organizată pentru prezentarea noii game pentru femei de la Actavis, produsele Ferlidona. Dacă la început era cât pe ce să mă simt ca la o prezentare herbalife sau zepter (primul produs mi s-a părut vag inutil, un test pentru măsurarea PH-ului vaginal, din categoria “calgon” – eu aşa zic produselor care previn nişte chestii pe care nu le vezi şi care nu ştii exact dacă ţi se vor întâmpla aşa cum zic ei), discuţia a continuat pe un ton foarte interesant, mai ales când s-a ajuns la testul pentru depistare a infecţiilor urinare (un test care înlocuieşte sumarul de urină) – am discutat dacă poate sau nu să fie folosit la copii (doctoriţa nu ştia, pe prospect scria că nu, Miruna spunea că ea l-a folosit la recomandarea unui urolog) şi mai departe la testele de sarcină (mai igienice decât ce există deja pe piaţă), la complexul cu acid folic şi la testul de ovulaţie. Medicul care a ţinut prezentarea, Laura Dan, mi s-a părut o tipă foarte profesionistă, a răspuns cu sinceritate la toate întrebările şi a navigat cu tact prin toată prezentarea, în ciuda atitudinilor noastre mai sceptice cu privire la unele lucruri.

1-5

Singura mea problemă referitoare la brand este sloganul lor: Sarcina: când o vrei, când nu o vrei, bla, bla. Nu-mi place acel “când nu o vrei”, mai ales că nici nu se potriveşte cu produsele pe care le vinde. Nu vinde nici prezervative, nici anticoncepţionale. În plus, “calendarul” nu este o metodă de protecţie, băgaţi-vă bine în cap asta, şi prin urmare folosirea unui test de ovulaţie pentru a afla zilele fertile şi a le ocoli nu echivalează cu o metodă de contracepţie. În plus, acel “când nu o vrei” mă duce cu gândul la ce să faci când ai deja o sarcină şi nu o vrei şi nu-mi place asta, strică feng-shui-ul firmei care vinde, până la urmă, produse care să te ajute în sarcină.

Dar trebuie neapărat să vă povestesc de Oana Stoianovici, coach, aşa cum ni s-a prezentat ea, coach despre feminitate. Eu n-o să pricep şi pace bună de ce unele femei au nevoie să se ducă la coach să le înveţe cum să fie femei. Extrapolând o cugetare mai veche de-a Inei (Karioka), eşti femeie când ieşi din uter, nu te naşte mama euglena verde. Nu cred că există cineva care te poate învăţa să fii mai femeie decât eşti. Iar tot basmul cu conectarea cu pântecele este doar atât, un basm. Nu mi-a plăcut viziunea ei că pântecele nostru este un loc umed, întunecat şi rece (şi pe tema asta a explicat mult mai bine Olandezul Zburător aici), nu mi-a plăcut nici stilul ei de prezentare – pentru un coach n-a ştiut deloc să ia pulsul mulţimii şi să îşi adapteze discursul. Poate că discursul ei mersese excelent cu o seară în urmă, la prezentarea susţinută în faţa bloggeriţelor de beauty, care sunt mai tinere decât noi şi majoritatea fără copii şi poate mai dispuse să asculte chestii inspiraţionale, dar pe noi ne-a lăsat cam meh. Avem deja sexualitate, suntem conectate cu pântecele nostru din momentul în care am simţit acolo prima zvâcnitură a pruncilor noştri şi nu trebuie să ne înveţe cineva să ne lipim cu tălpile de podea şi să îngânăm “mamă pământ, dă-mi energie” (cred că, de fapt, mantra noastră e “Doamne Dumnezeule, dă-mi răbdare, că de nu…. 😀 ). Aşa cum povesteam acum multă vreme, la prima întâlnire organizată vreodată de Ana, că tipa care a susţinut prezentarea a scăpat porumbelul că îşi făcuse impresia despre noi că suntem o şleahtă de nepieptănate şi nespălate, aşa şi domnişoara coach a scăpat un porumbel legat de faptul că am fi o şleahtă de frustrate sexual care cară după ele un pântec umed şi rece în care trântim toate supărările şi tot ce-i mai rău din viaţă şi că ne poate învăţa ea cum să ne curăţim pântecul (spiritual, ofcors) şi să ne conectăm cu el. Bănuiesc că în schimbul unei modice sume de câteva sute de euro…

Per total, m-am simţit minunat la eveniment iar domnişoara coach a fost sarea şi piperul unei seri care ar fi fost, alminteri, extrem de banală şi plictisitoare. Mi-era dor de toată lumea şi sper să nu mai lipsesc pe viitor de la evenimentele Mămicii urbane, dacă timpul îmi va permite. M-am bucurat să revăd chipuri dragi şi să ne mai punem la curent cu ce s-a mai întâmplat în vieţile noastre de când nu ne-am mai văzut.

A, şi am primit nişte produse  de la Solaris printre care şi un ulei din sâmburi de caise şi un ulei de cocos presat la rece, aveţi idee ce să fac cu ele?

solaris

Produsele Ferlidona se găsesc în farmacii.

13 Comment

  1. Raluca says: Reply

    Eu am ras…sincer, m-ai binedispus! Uleiul de cocos est extraordinar, hraneste creierul si este recomandat in Alzheimer, noi i-l dam Catiushei de mai bine de jumătate de an, si a facut progrese, mai ales pe limbaj. Am scris despre el aici- http://farasastieingeri.wordpress.com/2013/03/04/copiii-cu-trisomii-recomanda-ginko-biloba-si-ulei-de-cocos/ Urmareste un pic videourile din articol. Poti sa ti-l pui in cafea si Elizei in lapte…e foarte bun.

  2. violeta.argatu says: Reply

    hai sa “dedem” despre ce-i vb…primul comment pe care-l las inainte de a citi. dc nu o sa rad, o sa te pun sa scrii inca o reteta. dc o sa rad, ai scapat de mine 😛

  3. Eu folosesc uleiul de cocos in toate copturile, inclusiv in piine, coc clatite in el, are un gust foarte bun, e versatil si e ultra sanatos.

  4. violeta.argatu says: Reply

    mda…noroc cu “mama euglena verde”, c-altfel…iti mai iesea de o postare :d.

    Pai dc nu le folosesti, organizezi un mic concurs pe blog :))

  5. gilda says: Reply

    M-am distrat de parca as fi fost acolo…!Cat despre uleiul de cocos…se foloseste mult in dulciurile raw vegan. Stiu ca nu esti fan dar, dulciurile chiar sunt gustoase si usoare. Cauta la Olivia Steer pe blog, sau la Ligia Pop, sau la Corina Bacalu. Cred ca o sa gasesti retete interesante de dulciuri .

  6. la cât e de puțin, îți recomand să-l folosești drept cremă pentru conturul ochilor – dacă mai adaugi și niște fiole de E (nu știu dacă sunt pe aici, eu mi-am preparat în SUA), ai cea mai hrănitoare cremă ever! 🙂
    și da, îmi aduc aminte că nu am simțit nevoia să mă conectez cu mama pământ, măcar pentru faptul că eu am învățat la gramatică să număr pe mama – o, două. eventual era tata pământ… 🙂

  7. […] Laura Frunză […]

  8. diana says: Reply

    Uleiul de cocos e grozav! Poti sa faci cu el orice faci cu untul. Eu il pun des in briose si prajituri, in loc de unt (in cantitate mai mica). Incearca sa faci in el clatite, pancakes si friganele pt un plusd e aroma. Merge si-n orez sau gris cu lapte.
    De asemenea, daca ai probleme cu candida bucala, exista ceva care se numeste oil pulling. (Vezi pe youtube)

  9. Miruna says: Reply

    Ca sa nu confuzam lumea si mai tare, am folosit testul pentru infectii urinare al unei alte companii atunci cand Mati avea febra 40 de 3 zile si absolut niciun alt symptom care sa indice o viroza respiratorie sau ceva eruptiv, am vrut sa eliminam varianta unei infectii urinare. Testul este recomandat de medicul nefrolog care o are in observatie pe fetita unui prieten, copila are mari probleme la rinichi si face foarte des infectii urinare, asa ca ei le folosesc ca pe seminte pentru a depista din timp o ifectie pentru ca in cazul ei nu se mai instaleaza febra. Testul functioneaza si in cazul copiilor pentru ca detecteaza numarul mare de leucocite din urina, probabil ca ceilalti factori luati in calcul de testul Ferlidona nu sunt detectabili in cazul unui copil sub 12 ani. Este vorba despre testul de la Uractiv.

    Si sa nu uitam, cine vrea fetite sa dea cu otet!

  10. Ligia says: Reply

    Otet?!? Unde? Cand? :)))))) M-a dat gata asta :)))) Si pentru baieti? Nu de alta, dar avem doua fete deja :))

    Ai avut dreptate, Laura, m-am binedispus pe ziua de azi. Aia cu talpile pe podea si cu mama pamant e foarte tare :)) mai ales cand ai doua copile care plang in tandem, cred ca functioneaza de numa’

  11. Nu poti fi coach daca nu ai talent de orator, daca nu poti crea un dialog cu ascultaorii, daca nu ii poti citi si daca nu esti as in domeniul tau. Domnita mai are de invatat si de interactionat cu oamenii. Nu este vina ei: trebuia sa ii spuna si ei cineva toate astea…intr-o forma mai putin … stii tu!

    1. Oana, sa stii ca talent de orator avea, vorbea foarte cursiv, discursul ei era bogat. Doar ca nu era adaptat la auditoriu. Si radea singura la glumele ei la care noi abia schitam un zambet. Adica imi dadea impresia ca vorbeste pentru sine.

  12. […] poate exagerez eu, asa ca o sa ma opresc aici dar puteti citi cateva pareri si la Laura […]

Leave a Reply