Misterul Scooby Doo

Preambul: nu, Slavă Domnului, n-am dat banii pe bilete, ci am beneficiat de bunăvoinţa site-ului Marketonline.ro (produse IT, electrocasnice, produse pentru copii) care mi-a oferit două invitaţii, drept pentru care le mulţumim.

Îi zic mister în mod ironic, evident, şi până la final veţi afla de ce. Dar s-o luăm cu începutul şi să analizăm acest caz foarte limpede de mister numai bun de rezolvat de detectivi de talia găştii Mistere SRL (sau cum s-or chema în original):

Caz: spectacol Scooby-Doo la Sala Palatului. Bilete foarte scumpe. Nicăieri informaţii detaliate despre spectacol, ca de exemplu limba în care se desfăşoară, cine sunt actorii, de ce biletele pentru adulţi sunt mai scumpe decât cele pentru copii că doar tot un scaun ocupă etc etc

Indicii: pe toate site-urile apare fix aceeaşi informaţie, la virgulă, şi detalii despre bilete. Pe afiş nu scrie decât: Scenariu de Gregoire Dey, regie Remy Caccia. Mă întreb dacă Gregoire Dey ăsta a scris replica aia cu “Vai, Velma, semeni cu Andreea Esca!”  Sau el a avut ideea ca Shaggy să ceară o shaorma cu de toate. Sau el a compus cântecul din fanteziile erotice ale lui Shaggy: “Eşti un cowboy, eşti al meu playboy.” “Îmi place tot la tine, eşti superstarul meu, n-ai cum să fii banal, eşti bărbatul ideal.” Totul însoţit de dans şi mişcări lascive din partea unei blonde pe jumătate goale.

1922908_10201685482278830_20863658_n

Desfăşurarea acţiunii: spectacol de o monstruozitate enormă care mi-a amintit de Vacanţa Mare. Dacă nu ştiam că e spectacol Warner Bros puneam pariu că e mâna Media Pro aici. Decoruri slăbuţe, actori români, dialog în română. Singurul lucru bun a fost sonorizarea care a fost excelentă. Melodia cu iz de manea de pe la început s-a auzit foarte bine. Silviu Biriş a fost ok în rolul lui Fred. Nu ştiu cine sunt restul actorilor, evident nu scrie nicăieri. Tipologiile membrilor găştii au fost prea accentuate, au dat în derizoriu. Animaţia e mult mai drăguţă. Actorii au şi coborât în sală de câteva ori. Sper că în primele rânduri nu stăteau copii mai slabi de înger că altfel pun pariu că o să facă pipi în pat vreo trei luni de acum încolo după ce i-au salutat mumiile din spectacol.

Concluzii: spectacolul ăsta e o înşelătorie pe faţă. Mulţi bani daţi pe nimic. Prostioare vândute acolo la preţuri exorbitante (jucărie de pluş cu Scooby la 70 de lei, porcărie luminoasă la 60 de lei). E un spectacol care mergea jucat şi la teatrul Ion Creangă, nefiind cine ştie ce decoruri şi doar unsprezece actori. Am văzut spectacol mai frumos şi mai bine organizat când am fost anul trecut la Albă ca Zăpada.

Pe de altă parte, am văzut aluzii sexuale deplasate şi la un spectacol de teatru. Ştiu că cei mici nu se prind de ele, că (probabil) or fi destinate părinţilor, deşi părinţii erau ocupaţi să butoneze telefoanele, slavă Domnului pentru smartphones, şi să doarmă. Lângă mine sforăia un tătic în timp ce băieţelul lui se distra cu “eşti un superstar, eşti bărbatul ideal”. Dar tot mi se pare penibil să introduci aşa ceva într-un spectacol pentru copii. Nu mai zic de ticuri de limbaj ca “gen” pe care Shaggy îl repeta la fiecare trei cuvinte. Gen.

scooby

În încheiere: dacă vă pare rău că nu v-aţi dus copilul la Scooby, sper că v-am mai liniştit conştiinţa. E drept că Eliza a fost în delir, mi-a repetat de nenumărate ori de aseară şi până acum: “Mi-a plăcut, mulţumesc, mami, că m-ai dus la Scooby!” Ei bine, cu plăcere, draga mea, dar nu era mare pierdere dacă nu mergeam. Gen.

Un ultim sfat: când vă duceţi la spectacole de seară (şi nu voi pricepe în ruptul capului de ce spectacolele pentru copii ar fi puse de la 7 la 9 seara în timpul săptămânii), luaţi cu voi multe gustări – acolo sunt scumpe şi e coadă. Şi dacă e spectacol cu tematică, aduceţi ceva recuzită de acasă, eventual surpriză, ca să nu daţi banii pe prostii. Eu comandasem o baghetă luminoasă cu Scooby dar cum nu mi-a spus nimeni că e de unică folosinţă, am aprins-o cu o seară înainte şi după ce a stat aprinsă 12 ore, s-a stins (deşi mai pâlpâia vag) şi n-a mai putut fi folosită la adevărata ei valoare 🙁

Multumesc Cristinei Ologeanu (Blogu’ mamei începătoare) pentru poze, eu nu m-am mai obosit să fac. Ieri a fost o zi foarte, foarte plină pentru mine şi Eliza şi deja picam amândouă de oboseală la ora spectacolului. Ceea ce n-a împiedicat-o pe ea să se distreze nemaipomenit!

5 Replies to “Misterul Scooby Doo”

  1. Un tatic nemultumit :p says: Reply

    In sfarsit un review realist si bine scris. Si evident negativ. Recunosc ca unele aspecte mie mi-au scapat, eram unul dintre cei ce incercau sa scape citind stiri pe telefon.
    Da, copiilor le-a placut cumva…dar sa nu ne lasam pacaliti. Aproape ca as descrie acest spectacol ca o mare escrocherie. Care exploateaza slabiciunea parintilor de a satisface dorintele celor mici. Rusinos.

    Daca ar fi sa completez ceva ar fi cel putin 3 balbe auzite de mine, si asta in timp ce eram atent la telefon. Deci pentru niste copii nici replicile nu trebuie prea bine invatate. Si asta nu este profesionist.
    E ca la un concert in care tobosarul bate de 3 ori pe langa in 3 piese. Din 5 (plus o manea). Si trupa a vandut bilete de 70.000 eur pe seara. Timp de 4 seri la rand. Te ridici si aplauzi? Pai..nu!

    Sa inchei citand o colega cu mare inspiratie: “Scooby Noo!” 😉

    erata: Sergiu Biris e de fapt Silviu Biris…dar nu e prea important… 🙂

    1. Multumesc, da, Silviu, corect 😀 O sa modific si in articol. Si da, Scooby Noo! : ))))))

  2. ce usurare! Daria m-a batut la cap de m-a innebunit ca vrea sa mearga la spectacol
    sotul meu a refuzat sa plateasca biletele pe considerentul ca un prieten de-al nostru fusese deja la spectacol si nu avusese o parere buna; eu aproape ca ma razgandisem considerand ca ratasem ceva interesant si copilu’ plange dupa ce fusesera atatia colegi din clasa la spectacol 😛
    asta nu imi place nimic mie la spectacolele pentru copii: introduc tot felul de porcarii care nu isi au locul; melodii aiurea, cuvinte indecente, miscari nefiresti….
    cred ca singurul spectacol la care am fost pana acum a fost la Cleopatrei Stratan in urma cu 2 ani si a fost relativ ok (si noi luasem de acasa recuzita ca sa evitam preturile exorbitante si oricum nu am inteles la acea vreme de ce se vindeau jucarii marca National Geographic alaturi de papusi Cleopatra)

  3. […] facut rost de invitatii pentru show-ul Scooby din ultima zi. Apoi am citit ce au scris Cristina si Laura (care fusesera in ziua de dinainte) pe blogurile lor si m-a cuprins, asa, o neliniste. “Ce […]

  4. Sunt de acord cu tine.. Ai pus puncutul pe i..pretul biletelor mi s-au parut foarte mari,la fel si costul jucariilor din interior. Scene lascive am vazut la circ la spectacole pentru copii…

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.