Şcoala – această Sodoma şi Gomora a zilelor noastre

În ultima vreme, nu ştiu cum se întâmplă, că citesc pe net numai chestii rele despre şcoală, despre părinţi care “plâng” în braţele copiilor de disperare, despre cât de naşpa e şcoala, şi câte teme se dau, şi câte concursuri sunt şi cât de naşpa e să fii în competiţie cu alţii şi cum ce aiurea e că nu se predă meditaţia şi introspecţia în loc de matematică. Oameni buni, serios acum, v-aţi ţicnit? Începem să o luăm razna cu toţii?

Părerea mea, pe care am mai expus-o şi cu alte ocazii, e că problema porneşte de la părinţi. Nu de la şcoală, nu de la elevi, nu de la sistemul de învăţământ, nu de la guvernanţi, ci de la părinţi. Părinţii pornesc de la ideea absolută că odrasla lor e unică şi prin urmare, trebuie tratată cu unicitate. Că şcoala uniformizează şi ei nu vor asta, vor să scoată la iveală potenţialul unic al copilului lor, că, nu-i aşa, ei se chinuie să îi ofere de toate, şi cum îndrăzneşte şcoala să nu facă acelaşi lucru. Cum îndrăzneşte şcoala să îi predea lui matematică şi chimie când el e talentat la desen? Cum îndrăzneşte şcoala să îi bage în cap fizică şi gramatică? Că doar el e priceput la muzică şi atât. Oare au devenit copiii din ziua de azi atât de unidimensionali (asta ca să nu spun, pur şi simplu, proşti) că nu mai sunt în stare să înveţe şi trebuie să se concentreze doar pe un singur lucru, pe aşa-zisul talent pe care crede că l-a văzut părintele? Chestii precum cultură generală nu mai înseamnă nimic? În ziua de azi nu mai trebuie să ştii nimic ca să te descurci în lume? Şi nu-mi spuneţi mie că tot ce învaţă la şcoală e inutil, că nu e. E drept că metodele unor profesori lasă de dorit, e drept că materiile sunt stufoase, că sunt multe ore, multe teme, dar care e catastrofa, că eu nu pricep deloc? Aşa a fost dintotdeauna, în orice şcoală. Sunt lecţii, sunt teste, sunt extemporale, sunt teze, sunt examene. Aşa e viaţa. Concurăm unii cu alţii. Am fost şi eu la olimpiade şi n-am crăpat. Am dat şi examene şi n-am crăpat. Am rămas şi corigentă şi tot n-am crăpat. Am concurat pentru joburi pe care le-au luat alţii pentru că n-am fost suficient de bună şi am luat joburi pentru că eu am fost cea mai bună. Asta e viaţa. O competiţie. Şi n-am pierdut joburile alea pentru că n-am fost suficient de bună faţă de eul meu anterior. E absolut ridicol să crezi că şcoala îl va nota pe copil în funcţie de eul lui anterior. Dacă Ana scrie azi o compunere bună şi mâine una şi mai bună, primeşte azi 8 şi mâine 10. Şi dacă Gigel scrie o compunere execrabilă şi primeşte nota 4 şi mâine una mai bună, primeşte nota 5. N-o să primească nota 10 doar pentru că acea compunere de mâine e mai bună decât aia a lui de ieri. Ar fi nedrept faţă de Ana care chiar s-a străduit şi care, poate, e chiar talentată la română.

Şcoala oferă o bază pe care ar trebui s-o aibă orice om, NU uniformizează. Ce e peste baza aia depinde de copil şi de voi. Dar acum veniţi voi şi pretindeţi ca şcoala să nu le ofere nici baza aia? Păi şi ce facem aici? Societatea se modernizează pe zi ce trece şi noi în loc să ţinem pasul cu ea vrem să dăm înapoi? Vrem să ştergem ultima sută de ani de evoluţie? Şi nici nu începeţi cu şcolile suedeze. Suedia are o populaţie de 9 mil de locuitori, noi avem de două ori şi ceva pe atât. Căutaţi pe net să vedeţi câţi copii au ei şi de câţi copii trebuie să se ocupe şcolile lor. Şi apoi comparaţi cu şcolile noastre. Şi cu populaţia noastră şi cu copiii noştri. Şcoala la care o s-o dau pe Eliza are 6 clase pregătitoare a 25 de copii doar teoretic. În practică sunt peste 30 de copii în fiecare clasă. Şi voi vreţi ca învăţătorul să aibă timp să remarce unicitatea fiecărui copil printre toţi ceilalţi 29? Să facă experimente cu fiecare în parte? Să se dedice fiecărui copil în parte? E utopic aşa ceva.

Datoria noastră de adulţi e să ne ducem la serviciu. Sau s-o frecăm la mall dacă am avut noroc de un sponsor bun. Datoria copiilor e să înveţe, să-şi vadă de şcoală, să se distreze, să facă ce fac toţi copiii. N-o să-i omoare temele. Iar dacă vi se pare că-i omoară, nu-i lăsaţi să le facă. Duceţi-vă la învăţătoare şi spuneţi-i că începând de azi copilul vostru va face doar jumătate din teme. Ce-o să se întâmple? O să-l lase repetent în clasa a doua că nu-şi face temele? O să-i dea insuficient? Aşa, şi? Mai nou diploma de absolvire de patru clase se trece in CV? Sau vă e teamă că dacă nu are destule medalii şi destui de FB n-o să intre într-a cincea la o şcoală bună sau în clasa cea mai bună? N-o să fie elev de A sau B ci elev de F? Dar stai, parcă nu voiaţi competiţie, de ce vreţi şcoli mai bune şi clase de A şi de B? Că doar acolo o să le dea şi mai multe teme şi o să le facă şi mai mult rău, o să-i uniformizeze şi mai mult. Sau vă e ruşine că sunteţi scoşi la apel la şedinţă? Simt cumva un pic de psihosomare legată de anii voştri de şcoală? Daţi-mi voie să vă spun ceva: am avut nişte ani de şcoală naşpa. Nu mi-au plăcut. Când intru pe poarta unei şcoli, mă trec fiorii. Dar n-o las pe Eliza să vadă asta. Vreau ca ea să afle singură dacă îi place şcoala sau nu. Şi regret acum că n-am învăţat mai mult, am multe lacune în anumite domenii şi mi-aş fi dorit să fi fost mai atentă pe atunci. Şi nu regret că repetentul clasei e mai bogat ca mine şi are afaceri. Afacerile lui pot da faliment mâine, eu am o diplomă şi nişte cunoştinţe care mă pot ajuta să-mi găsesc un job. Pentru că în lumea în care trăim, e important să ai şi o diplomă. Pentru că ştiu o femeie care munceşte pe o funcţie de director şi face tot ce ar face un director, dar pentru că nu are diplomă de facultate, ia salariu de studii medii. Ce contează cunoştinţele ei? Sunt zero în faţa lipsei diplomei.

Nu o să-i plâng niciodată de milă copilului meu că are prea multe teme sau prea mult de învăţat. E nasol dacă nu face faţă. Mai nasol o să fie în lumea reală. O să-i plâng de milă dacă o să fie tratat abuziv sau condescendent de un profesor. O să-i plâng de milă dacă o să fie hărţuit (bullied) de colegi. O să-i plâng de milă dacă o să fie tratat pe nedrept. Dar să stau să mă dau de ceasul morţii că şcoala nu se adaptează la copilul meu? Niciodată! Copilul meu trebuie să se adapteze (în anumite limite) la şcoală. Ăsta e mersul lumii şi cu cât mai devreme îl învaţă cu atât mai bine. Poate de asta a avut şi nişte ani atât de frumoşi la grădiniţă. Pentru că nu i-am spus niciodată că la grădi e naşpa şi că doamna e rea că ţipă la ei sau îi mai pune cu mâinile la spate din când în când. Pentru că am privit cadrul ăla didactic cu omenie şi mi-am dat seama că chiar încearcă să-şi facă meseria şi că statul cu mâinile la spate nu-mi va traumatiza copilul. Pentru că niciodată nu i-am spus şi nu m-am căinat că “vai, şcoala!” şi că “lasă că vezi tu la şcoală”. Pentru că i-am spus că şcoala e un loc minunat unde se învaţă multe lucruri. Pentru că îmi învăţ copilul să aibă respect faţă de omul din faţa lui dacă vrea şi el respect la rândul lui. Pentru că vorbesc cu învăţătoare bune care îmi spun la ce umilinţe sunt supuse din partea părinţilor (în special a celor cu bani) şi ce umilinţe trebuie să îndure în clase din cauza odraslelor respectivilor părinţi.

Pentru că am uitat să ne responsabilizăm copiii. Pentru că ne învestim toate ambiţiile şi toate speranţele şi toate dorinţele şi toate temerile în ei – şi eu sunt prima care o recunoaşte, o pun pe Eliza să ia lecţii de înot, de patinaj, să meargă pe bicicletă, să facă echitaţie, să ia lecţii de dans, să facă tot ceea ce eu nu ştiu pentru că n-am avut acces la nimic în copilăria mea – dar niciodată nu îi voi spune: mie nu mi-a plăcut şcoala, vreau ca tu să faci Montessori sau Waldorf, vreau să nu ştii ce-i aia să stai în bancă, vreau să fii liberă. Pentru că sunt tare, dar tare curioasă ce va face un părinte de copil şcolit la Waldorf dacă îi va spune copilul prin clasa a şasea sau a şaptea că el şi-a descoperit talentul (unul real, să zicem) şi vrea să abandoneze şcoala să se dedice acelui talent. Vreau să ştiu dacă acel părinte se va dedica tot restul vieţii să îşi întreţină copilul pasionat de împletit coşuri pentru că în lumea reală, acel copil nu va triumfa, nu va deveni Bill Gates al coşurilor împletite, nu va pleca în junglă să împletească coşuri pentru aborigeni, nu-şi va găsi o soţie/un soţ, nu va întemeia o familie pe care nu o va putea susţine, nu se va muta la casa lui şi nu va fi pe picioarele lui atunci când părinţii nu vor mai fi. Pentru că poate reuşi pe lumea asta un singur împletitor de coşuri, nu o mie, nu zece mii.

Pentru că acum se întâmplă asta:

explain these grades

53 Comment

  1. Vai, Laura! Sunt atat de acord cu tot ceea ce a spus tu aici, cu toate ca nu am copii. Dar aproape zilnic ma intalnesc cu parinti cu atitudine de “vai, saracu meu copil sau vai, profesorii din ziua de azi”. Ma intalnesc cu ei la serviciu, ma intalnesc in calitate de prieteni sau cunostinte si chiar rude si imi vine de fiecare data sa ii scutur si sa le spun “treziti-va!”. Ba am si lucrat ca si educatoare si m-am lovit de astfel de parinti.
    Multumesc de articol, atat vreau sa mai zic acum..poate revin (ca am inceput sa ma agit un pic :D)

  2. Reblogged this on Diverse diversificate 1.

  3. Olivia says: Reply

    Scoala in Romania e o porcarie fara sens, dar nu in sensul uniformizarii si mai stiu eu ce ci pentru ca te invata multe lucruri inutile/prea putine utile/deloc practice si cand iesi de acolo nu stii de capul tau. Metodele de predare dictare/memorare/nimic bazat pe intelegere si interactiune sunt tot niste porcarii. Scoala romaneasca e o extrema.
    Cealalta extrema e atitudinea parintilor care vor sa-si tina copilul in globul de cristal.
    La fel cum ori mananci numai ceafa cu cartofi prajiti ori te faci vegan.

  4. Raluca says: Reply

    Laura, sunt perfect de acord cu tine. Ma enerveaza de-a dreptul revolta asta in fata sistemului. Pai sistemul se poate fenta, sau se poate ingenunchia. Cum? Nu vrei sistem? Faci HS. Nu vrei ca sistemul sa iti spele creierul copiilor, il educi tu acasa. Ii insufli tu un sistem de valori. Scoala nu poate inlocui parintii. Si parintii sunt in primul rand responsabili pentru ceea ce este si devine copilul. Eu am facut scoala, ca toti ceilalti. A avut profi mai buni si mai plictisitori, traumele cele mai mari nu sunt de la profesori ci de la colegi ( de ei imi e mai teama decat de adulti pt S). Am fost ousider pt ca asa am vrut eu, si ma doare-n cot si acum de ce spune lumea despre mine (mai cu seama daca nu ajunge la urechile mele). As vrea din toata inima ca S. sa poata face HS. Dar cred ca nu se va putea, nu permite situatia familiei noastre. DAR, nu il voi trimite la scoala crezând ca profii sunt servitorii lui. Nu il voi trimite crezând ca toate i se datoreaza, si ca e buricul pamantului. Sper sa isi pastreze setea de cunoastere, daca nu, tot ce va putea si il va pasiona va face pe langa scoala (pt ca nu cred ca voi fi de acord cu afterschool). Deocamdata, in putina lui experienta cu un profesor (pictura si sport), el crede ca acestia sunt niste tipi grozavi, si nu voi face nimic ca sa ii schimb parerea 🙂
    Ma enerveaza atitudinea asta de lipsa de respect cu privire la profesori. E o stare generala care nu face altceva decat sa loveasca, pana la urma, in generatiile de copii care vin din urma. Ai toata dreptatea in ceea ce spui, si ma bucur mult ca ai scris asta.

  5. Raluca says: Reply

    A…si imi aduc aminte de profa de istorie din generala. A intrat pe usa spunând ca face ea militarie din noi! Era severa, scria pe tabla (rezonabil), copiam, invatam cat puteam. Era stricta. Era dreapta. Si toata clasa o iubea. Avea o grija sa ia copilul in serios si sa isi faca decent treaba, si asta o simteai. Am apreciat-o enorm, si stiu ca si colegii mei la fel. Sunt profi si profi. Daca nu crezi ca le stii tu pe toate, ai de la fiecare de invatat ceva…

  6. Pishky says: Reply

    Sunt de acord cu tine în mare măsură!
    Da, în mare măsură și nu în totalitate! Sunt de părere că un copil trebuie să învețe de toate, sau să încerce să învețe de toate, pentru că doar așa se poate numi mai târziu un om cult și inteligent.
    Cu ce nu sunt eu de acord? Cu faptul că tu spui că sistemul nu are nicio vină…. piă sistemul chiar are. Timpurile se schimbă. Nu mai sunt elevii de acum 30 de ani și nici peste 30 de ani nu vor mai fi elevii de acum. Acum, elevii trebuie atrași… trebuie făcuți să îndrăgească toate materiile, dar îndrumați către ceea ce le place cu adevărat. Cred că este foarte important să ai habar din toate, dar ceva să-l faci cu adevărat bine! Pentru asta, mie nu trebuie să-mi schimbe profesoarele la română în fiecare an de liceu. Și nici să-mi vină profu de chimie fără chef de oră… sau istorie… și nici să am o profesoară de matematică care se bâlbâie la oră și încearcă o problemă prin presupuneri și încercări neștiind cum să o rezolve de fapt. Aici este vinovat sistemul.
    Într-adevăr… și părinții sunt vinovați.. și poate și elevii.. dar vina le aparține tuturor, nu doar unei singure categorii.

  7. Ai dreptate să știi! Încă n-am pui de dat la școală, dar încerc să-i fac o idee pozitivă despre grădi și școală. Să știi că nu doar în România sistemul este criticat. De exemplu Grecia are un stil de predare jalnic! Adică profesorii nu sunt plătiți bine, și ca să mai scoată un ban în plus, nu predau mai deloc la școală, ca mai apoi copilul să fie efectiv obligat să ia meditații acasă la profesor care costă….destul! Chiar azi se plângea cineva de aici că pruncul ei nu știe boabă de engleză, pentru că teoretic se predă…practic, nu au profesor :))
    Dar ai dreptate în articol. Părinții din ziua de azi, mai ales cei cu bani, au impresia că sunt atotputernici și ca atare li se cuvine totul și au dreptul să dicteze și altora pofta inimii lor!

  8. Amalia says: Reply

    Predau in scoala din anul 2005, intalnesc zilnic elevi cu varste cuprinse intre 6 si 19 ani. O sa incerc sa evit un ton sentimental sau patetic, dar asa ca o spun pe sleau: sistemul e varza. Si nu cred ca a fost ok nici pe vremea noastra. Din punctul meu de vedere, scoala nu este un loc unde trebuie sa inveti sa rezisti si sa supravietuiesti. Sunt de acord, sunt multi elevi in clase si e foarte greu. Dar nu am observat pana acum rezultate de interes sau disciplina pe baza “shhhhh”-ului permanent si prin dictarile fara sfarsit, in timp ce elevii invata sa tina capul la cutie an dupa an. Nu exista interactiune. Nu au drept de opinie. Daca au, sunt nesimtiti. Si pentru cei care reprezinta cu adevarat niste probleme, nu se iau masuri umane. Adica hai sa fim seriosi, ii doare in cot de nota scazuta la purtare sau de exmatriculare. Particip la consilii lungi si se procedeaza asa: se ridica fiecare diriginte si comunica absentele. Apoi spune:cutare sau cutare are 100 de absente. Aha, deci ne sfideaza. Bun, nota scazuta la purtare. Pai stai asa, zice altcineva, dar din ce mediu provine, ce s-a intamplat cu el/ea? Avem un psiholog care sa se ocupe de asta? Pai nu prea, sau ma rog, eu una nu l-am vazut niciodata. Avem in schimb un cabinet de consiliere, unde s-au dus cativa elevi si au povestit ulterior ca solutia care li s-a dat a fost frecventarea bisericii. Nu zic sa fie incurajati doar in domeniul in care au inclinatii, si nici nu cred intr-o scoala ideala, in care toti sa fie intelesi. Dar la noi inca se predau materiile prin frica, nu se tine cont “materialul” clientului, adica ok, poate tu ai reusit sa gasesti in tine un echilibru care te-a facut sa treci cu bine prin toate. Dar eu am avut cosmaruri legate de scoala, am avut o colega care pleca de acasa spre scoala si nu mai ajungea, de frica orei de matematica, am vorbit cu un parinte care a apelat la metode legale pentru a-si proteja psihic copilul de un anumit profesor. Nu am intelegere, sistemul nu-i invata sa gandeasca singuri, sa ia decizii, ii observ cum pleaca grabiti spre tigari, bautura si sex, de la varste din ce in ce mai fragede. Este plina piata acum de carti in care poti gasi raspunsuri la unele situatii de care te poti lovi ca dascal, unde mai pui ca exista si posibilitatea sa le descarci de pe internet, intr-o oarecare masura. Atat parintii, cat si dascalii, sunt vinovati, dupa parerea mea, de refuzul de a se informa, pur si simplu din comoditate. Sau pentru ca scenariul din cap a devenit prea puternic, si ar fi greu sa admiti dupa atatia ani ca ai gresit. Si pentru ca nu pot sa nu revin la vremurile pe care le-ai evocat, cand noi eram cei din banci, stau si ma intreb daca suntem ok acum, ca adulti. Mie mi se pare ca nu, si gasesc buba exact acolo unde s-a lovit cel mai tare: in interzicerea unei opinii. Nu stiu ce a fost bun cand simteai ca lesini de frica inaintea unei teze, sau cand te jignea vreun profesor, furios ca nu ii inveti materia la cotele impuse de el. Mie mi s-a intamplat la istorie. Ma chinuiam sa retin datele acelea, faceam eforturi uriase. Nu-mi iesea decat pe jumatate, dar umilinta la care ma supunea profesorul era total nejustificata. Au luat parintii mei vreo masura, am indraznit eu sa zic ceva? Nu. pentru ca si ei mi-au transmis lectia lor: taci din gura si rabda. rezultatul este ca pana in ziua de azi am ramas incapabila sa citesc istorie, dar am continuat in domeniul care mi se potrivea. Cultura generala este foarte importanta, categoric, sa poti vorbi macar doua limbi straine mi se pare absolut necesar. Doar ca ei nu mai sunt interesati de aceasta cultura generala, pentru ca li se baga pe gat exclusiv prin dictari. Sa mai dau un exemplu si cu asta inchei: inainte de a intra in invatamant, am avut sansa de a face o specializare in strainatate. Mi-a trebuit aproximativ un semestru sa inteleg ce vroia profesorul de la mine. El spunea, de exemplu, sa pregatiti subiectul cutare pentru data viitoare. Eu ma duceam si umpleam un caiet. Cand venea ora, se uita la mine si ma intreba ce vreau sa fac cu el, si eu raspundeam ca vreau sa citesc. A, nu, nu asa, il poti deschide acolo unde ai nevoie de rememorarea unor date, dar trebuie sa vorbesti liber, sa arati ce ai inteles tu din subiectul respectiv. Ei, bravos, cum sa vorbesc liber dupa atatea creioane tocite prin scoli? Am citit si eu articolul respectiv, am vazut si eu hiperprotectia acelui parinte care probabil reactioneaza asa prin prisma experientei vietii sale. Dar am aprobat multe lucruri si le-am recunoscut in mediul in care lucrez. Si eu i-am schimbat fiicei mele prima gradinita, am dus-o acolo din acelasi motiv, ca e de stat si am crescut si noi la stat. Dar limbajul de lemn si metodele abordate de educatoare m-au facut s-o retrag. Da, am cautat ca nebuna prin oras si da, am dat o caruta de bani la o particulara, dar instinctul nu m-a inselat. eu consider ca i-am oferit ceva mai bun, ca i-am lasat personalitatea sa se dezvolte, si rezultatele chiar se vad. As putea continua cu perioada din scoala, dar deja m-am intins prea mult. Multumesc pentru rabdare.

    1. Olivia says: Reply

      Mi-a placut tare mult comentariul tau, mi se pare ca spune tot ce e de spus.

    2. Maria says: Reply

      Ai o parere avizata. Asta spune mult. Ma bucur ca sunt oameni care spun ca nu este totusi in regula sa inveti toate cele. Eu nu inteleg nici in ziua de astazi de ce am invatat integrale si multumesc la dumnezeu ca am luat la matematica la bac o noua de 6 spre 7. si acum visez ca dau bacul la mate si nu trec.

      1. szqwer says: Reply

        Maria, scuze ca intervin, dar tu nu esti de acord sa se invete din toate, tocmai pentru ca ii multumesti “la Dumnezeu”

    3. Feri says: Reply

      Ati cam pus punctul pe i in acest comentariu. Si eu sunt profesor, si eu vad scoala si sistemul dinauntru si sunt de acord. As mai evidentia ceva: vorbiti de nevoia de a da copiilor o cultura generala adecvata. Notiunea nu prea mai are sens, caci in urma evolutiei stiintelor si a tehnologiei, practic a fiecarui domeniu de activitate umana, daca vrei sa fi competitiv intr-un anumit domeniu, trebuie sa te concentrezi aproape exclusiv pe domeniul respectiv. Genul de persoana cu o cultura larga, enciclopedica nu prea mai are cautare, nu prea isi mai gaseste rostul in viata sa nu mai vorbesc de piata muncii. Adica, daca esti elev la o clasa cu profil real si la un liceu “bun” ti se dau in medie 30 de pagini de tema pentru un weekend doar la matematica (nu exagerez, vorbesc despre caz real), despre ce fel de cultura generala mai vorbim??? Cand? Cu ce capacitate de creier? Scoala din pacate a ramas la rascruce dintre doua paradigme: cea care ar oferi cultura generala, si cea care ar specializa cat mai mult copilul intr-o directie vaga (cum ar fi stiintele tari, reale sau cele umaniste). In rest: sunt de acord in ce priveste atitudinea multor parinti si copii. Sunt de acord ca adeseori scoala devine tapul ispasitor pentru toate tampeniile parintilor (din pacate nu se preda cum sa fii parinte). Nu sunt insa de acord cu ideea de “a fost OK pentru noi, va fi OK si pentru ei”. Daca ar fi asa, daca nu am schimba aspectele problematice ale societatii, n-am fi scapat niciodata din sclavagism, ba chiar am trai si astazi pe copaci – ca doar a fost bine asa nu? – Nu. Societatea evolueaza, conformismul si obedienta fata de forme si continuturi pe care timpul le-a judecat ca fiind neadecvate nu serveste la nimic, dorinta si vointa de a schimba lucrurile in mai bine e fireasca. Desigur, vin intrebarile: ce si cum schimbam? Iar in final o mica observatie pentru autoarea articolului: In limba romana cuvantul “condescendent” inseamna cu totul altceva decat in engleza. Multumesc pentru atentie.

      1. Multumesc foarte mult pentru observatie, am cautat acum in DEX si am ramas uimita de sensul cuvantului condescendent in romana (e chiar pe dos fata de sensul in engleza), recunosc ca nu stiam. Oricat incerc sa evit lucrurile astea, tot mai cad in capcana din cand in cand.

    4. Petruta says: Reply

      Ei, aceasta parere mi se pare cea mai apropiata de realitate. Si realitatea e, totusi, dureroasa…

    5. Excelent spus.

  9. Adela says: Reply

    Chiar asa!! Scoala nu e un monstru care ne inghite si ne omoasa copiii. Scoala face parte din triunghiul ala renumit: copil -parinte-scoala.
    Nu imi pun copilul in scoala si apoi gata, ma spal pe maini si pretind una si alta de la scoala…..
    E important sa ne simtim confortabil in prezenta educatorilor si comunicarea sa fie deschisa.
    Nu vreau sa aflu doar lucrurile bune pe care le fac fetele mele la scoala, vreau sa aflu si restul.
    Ale mele nu au teme. In clasa a doua si inca nu au teme si nu prea imi place ca nu stiu exact ce au facut la scoala in ziua aia…. dar ma suna invatatoarea si imi spune ce a facut si ce nu a facut copilul.

  10. Laura, felicitari pentru articol si felicitari pentru curajul de a-l scrie. Am mai afirmat-o si cu alte prilejuri: nu consider ca tancii de azi sunt mai destepti, mai dotati sau cu abilitati mai mari de invatare decat am fost noi. Programa la matematica si la limba romana nu s-a schimbat prea mult de cand am facut eu scoala si pana azi. Daca eu am fost capabila sa-mi insusesc notiunile corespunzatoare fiecarei clase absolvite in parte, am avut aceleasi pretentii de la fiica mea. Da, am auzit de multe ori (de la rude si cunoscuti) ca sunt o scorpie sadica, asta pentru ca am stat ani in sir in coasta fiica-mii ca sa invete tot ceea ce am considerat eu ca trebuie neaparat sa stie si ea nu avea chef intotdeauna. Prin “stat in coasta” inteleg stat efectiv langa copil, repetat, iar repetat, si repetat din nou, iertat fie-mi pleonasmul. Crede-ma, daca fiica-mea isi aminteste ca a “terorizat”-o cineva in copilarie, nu sunt invatatoarele, ci maica-sa.
    Rezultatul: fiica-mea stie sa scrie corect romaneste (desi nu i-a placut romana), fapt de altfel normal, dar din pacate tot mai rar printre tinerii nostri; stie unde-i Intorsura Buzaului (doar un exemplu) dar si Bangladesh-ul; stie mai multa matematica decat am stiut eu vreodata (pentru ca asta a fost “talentul” ei) si peste doi ani va fi medic. Toate astea nu s-au intamplat fiindca asa a vrut ea, ci fiindca asa am vrut eu. Daca atunci cand ea avea 8, 9 sau 10 ani, cand unica ei placere erau rolele si-si demonstra extraordinarul “talent” de a face giumbuslucuri pe role, eu as fi lasat-o sa-si urmeze “chemarea” si nu as fi obligat-o sa invete sa se achite de partea ei de obligatii, ma gandesc ca intre timp rolele i-ar fi ramas mici si ea ar fi fost azi o tanara indaptata si fara prea multe perspective. Am spus “partea ei de obligatii”, pentru ca de mica i-am spus ca pe lume avem si drepturi si obligatii, ca e obligatia mea sa intretin casa si sa ii ofer mancare, haine si asa mai departe si e obligatia ei sa se achite de sarcinile scolare cat de bine se poate. Ca daca cineva nu se achita de obligatii, isi pierde din drepturi. Ca cineva care ia note mici la geografie nu va merge in tabara si asa mai departe.
    Eu am invatat-o pe fiica mea ca trebuie sa lupte ca sa castige fiecare lucru pe care si-l doreste. Multi parinti, revoltator de multi din parintii de azi considera ca odraslele lor merita totul. Cu uimire si dezgust vad pe wall-ul de facebook poze de sugari cu descrierea “Geniu”. Chiar mai frecvent, vad ca toti copiii astia sunt “printi si printese”, de parca cei care i-au conceput au fost cu totii capete incoronate. Din cea mai frageda copilarie li se inoculeaza copiilor astora ideea ca sunt speciali prin simpla lor existenta, hai sa fim seriosi, cum dracu’ sa se mai supuna aceste vlastare regale rigorilor scolii?
    Pe de alta parte, am convingerea ca da, programa scolara e dificila si incarcata. Daca as avea puterea sa schimb ceva, as face cam asa, de exemplu la matematica, as stabili un barem de cunostinte fara de care un om in societatea moderna nu poate trai, care sa nu treaca mai departe de regula de 3 simpla si, hai sa zicem, o ecuatie de gradul 2. La fel si la limba romana, geografie, fizica etc. Pe invataceii capabili sa isi insuseasca aceste notiuni si care nu doresc/sau nu sunt capabili sa treaca mai departe, i-as indruma exclusiv catre scolilele de meserii. Ca in Romania azi-maine nu mai avem un pantofar, un croitor sau un strungar. Cei care au dorinta si/sau sunt in stare de mai mult, sa parcurga o programa mai complexa care sa le permita dreptul de a se inscrie in examenul de bacalaureat si sa urmeze, dupa promovarea acestuia, o facultate. Daca s-ar proceda asa, sunt curioasa cati dintre parintii astia care isi plang copiii ca sunt terorizati de teme prea multe si prea grele ar opta pentru programa simplificata. Ca toti parintii de “printi” si de “printese”, zamislitorii de “genii” pe acest pamant, isi vor odraslele licentiate si cel putin cu un masterat.

  11. Andreea 28 says: Reply

    Scoala perfecta nu exista, asa cum nici parinti perfecti nu exista si nici copii perfecti nu exista.
    Sigur, e greu sa vedem atatea probleme in jurul nostru, legate de scoala, de elevi..dar putem incerca noi acasa, putin cate putin, sa completam/modificam/ spunem copiilor nostri si alte variante despre scoala.
    Concret, ce fac acasa cu ai mei. Mie nu-mi place raspunsul nu stiu..si incerc sa-l combat cu variante de rasspuns / oricat de aiurea ar suna acest rasspuns
    Ex Daca ar avea casele peretii rotunzi? Cum ar fi?
    binenteles la inceput raspunsurile copiilor mei erau nu stiu. Acum, incet, incet gasesc rasspunsuri care de care mai neasteptate. Am fugi incontinuu in jurul casei, casa arata ca o minge, daca o coloram in galben ar si soare..etc…si eu incurajez orice raspuns chiar daca mi se pare aiurea. .

    Nu e mult ceea ce fac, dar e un inceput

  12. Da, ai dreptate, mare dreptate! Doar noi, parintii, avem responsabilitatea si bucuria de a ne indruma copiii. Daca ,,baza” este asa cum ne dorim, daca reusim sa pastram deschise canalele de comunicare cu ai nostri copii, daca ei stiu cat de mult ii iubim, nimic foarte rau nu se poate intampla. Sa avem doar grija cat si ce le cerem: nu sunt robotei, ci niste minunati copii. Copii care trebuie sa se joace si sa faca totul cu placere, nu pentru a ne satisface noua tot felul de ambitii si vise neimplinite.

  13. Oana says: Reply

    Pedagogia Waldorf nu are nicio legatură cu scenariul aberant expus în ultimul paragraf.
    Cum se face ca elevii care provin din învăţământul alternativ de tip Waldorf au avut un grad de promovabilitate la bacalaureat aproape dublu comparativ cu elevii care au studiat în învăţământul tradiţional?
    Este foarte trist să constați că normalitatea este catalogată drept “țicneală”…

    1. Subscriu. Acela e paragraful care strica restul expunerii.
      Nu stiu ce informatii ai tu, Laura, dar eu una sunt convinsa ca in sistemul Waldorf nu exista cazuri de abandon scolar.
      Irina

      1. Nu exista pentru ca i-au mutat parintii inapoi in sistemul scolar obisnuit. Sunt si copii care nu s-au adaptat la Waldorf, tocmai din cauza lipsei de structura si/sau disciplina. Stiu parinti care s-au dat peste cap sa-si bage copiii la Waldorf pentru ca, un an sau doi mai tarziu, sa-i scoata de acolo, nemultumiti de calitatea actului didactic. Deci tot parintii…. Toate sistemele au hibe, depinde din care punct de vedere privesti si de care parte a baricadei esti. Si de asteptarile pe care le ai. Dar pun pariu ca un parinte care si-a dat copilul la Waldorf nu i-a spus niciodata acestuia ce sistem de rahat e. Deci din start cei doi copii, unul la Waldorf si unul in sistemul de stat, pornesc de la premize diferite. In conditiile astea, sansele lor de reusita nu au cum sa fie egale. Copilul caruia i se spune zi de zi ca scoala e faina si ca da, mai sunt si scapari, dar per total merita sa ai scoala in viata, va invata si va face scoala indiferent de sistem. Aluia caruia i se va spune ca scoala e de rahat, ca tot ce invata el e inutil, ca profesorii sunt niste dobitoci va crede si el asta si isi va baga picioarele: pai la ce sa mai invete, daca tot nu-i foloseste la nimic? mai bine se duce in Spania la capsuni.

  14. Dan says: Reply

    Am spus și eu că părinții sunt de vină și mi-am luat niște șuturi în coloană de, dacă mi le-aș fi luat fizic, nici acum n-aș fi putut să mă așez pe scaun fără să mă doară. Educația în sine, devenirea copilului, drumul lui spre statutul de adult are la bază trei factori : familia, școala și anturajul. Asupra școlii există control. Știu suficiente situații în care părinții nemulțumiți au schimbat școala la care învățau copiii lor nemulțumiți de calitatea școlii. Sau situații în care un anumit profesor a fost schimbat ca urmare a intervenției părinților. Mai greu, dar se poate și asta. Cu certitudine însă școala nu poate face minuni atunci când familia ori anturajul au un efect negativ asupra modului în care copilul dezvoltă anumite percepții, sisteme de gândire și apreciere ori comportamente. Părinții pot face minuni, școala nu.

  15. Maria says: Reply

    Laura…. Subiectul acesta ma deprima si mai rau. Noi trebuie sa-l inscriem la grupa zero pe baiat si nici eu nu stiu unde sa ma duc cu el daca la scoala din cartier sau la alta. Scoala nu conteaza dar conteaza invatatoarea. Eu am mutat copilul de la gradinita tot din cauza educatoarei si bine am facut. dansa era cu poezia nici numele nu le stia si mereu imi spunea cat de greu ii este cu 24 de copii.
    Calitatea umana conteaza cel mai mult in ziua de astazi.

    1. Maria, eu am dat-o la scoala de cartier. Tin minte ca intrebam printre parinti daca stiu ceva de invatatoarele care vor lua grupa pregatitoare. Stii care erau raspunsurile standard? E o invatatoare buna, lucreaza mult cu ei si da multe teme. Sau: nu e asa grozava, nu prea le da teme. Cam astea erau alternativele. Tot parintii vor teme si dupa aia tot ei se plang ca nu fac fata copiii.

  16. Școala din România nu are nicio legătură cu realitatea. Cu viața reală. Cu societatea.

  17. Cu prima ocazie cand am sa te intalnesc personal, am sa te pup. De bucurie ca mai gandeste cineva ca mine. De subliniat ceea ce ai scris: in scoala, copilul nu este evaluat in functie de eul lui interior, ci de achizitii, abilitati, etc…Si da, ar trebui sa nu mai facem asa un bau-bau din Gradi si din scoala, ca nu sunt dusmanii cei mai mari ai copiilor. Copilul poate invata bine si daca se joaca, face sport, desen, etc.Cu o buna organizare, are timp de toate. Bravo! Dau share!

  18. Intotdeauna m-am intrebat cum i-ar fi copilului meu cel mare la Waldorf, dar cum nu pot face experimente pe viata lui, am ales o cale mai putin alternativa. Eu inteleg foarte bine disperarea parintilor de copii la scoala pentru ca sunt atat de multe cazuri in care copilului nu ii e bine din atatea motive incat nu ai cum sa nu iti doresti sa ii fie mai bine ca parinte. Chiar daca ii zici ca la scoala e frumos si va invata multe, chiar daca o intelegi pe invatatoarea care are 34 de elevi in clasa si nu poate sa le dea la toti atentie, nu se poate sa nu iti doresti mai binele copilului. Nu e ok sa fie umilit, nu e ok sa nu i se corecteze temele din moment ce i s-au dat si si le-a facut, nu e ok sa nu faca sport la clase mici, nu e ok sa aiba invatatoare care nu stiu sa il atraga in nici un fel cu nimic, nu e ok sa aiba teme de 5 pagini de scris la clasa intai sau a doua…sunt atatea lucruri care nu sunt ok…si ce sa faca parintii? se mai plang, mai cauta alta invatatoare, mai incearca sa inteleaga abordarea ei…fiecare dupa situatie si posibilitati. Cred ca e perfect normal sa ne dorim ca invatatoarea sa ne inteleaga copiii. Pe toti si pe fiecare in parte. Ca sa poata contribui la educarea lor in completarea educatiei pe care le-o dam acasa. Nu in opozitie cu noi sau cu natura lor.

  19. Reblogged this on uncopilsioghinda.

  20. Maria says: Reply

    S-a spus cam tot ce era de spus. Personal nu sunt de acord intru totul cu tine si, tot personal, cred ca in 2-3 ani dupa ce vei intra in “sistem” iti vei schimba si tu parerea.
    “Sistemul” nu e format doar din profesori si invatatori. Sistemul e format din parinti si cadre didactice si are inteligenta unei turme.
    Logica spune ca pana spre clasa a 2-a copiii n-au ce teme sa scrie (subliniez – sa scrie) cu toate astea in orice clasa se va gasi cel putin un parinte care sa ceara teme mai multe si mai grele (ca asa invata copilul, nu?). Ca sa nu se formeze tavalugul ar trebui sa existe 1-2 parinti care sa se opuna sau ar trebui ca invatatoarea sa fie sigura pe ea. Cateodata se intampla – cateodata nu.
    Succes!

    @Laura Laurentiu – nici nu stiu daca sa rad sau sa-mi para rau de iluzia dvs, insa faptul ca fiica dvs vorbeste corect este pentru ca asa vrea ea.

  21. @Amalia, m-a impresionat pana la lacrimi comentariul tau…ma bucur ca existi si ma bucur ca mai exista ca tine…asa un dascal as vrea sa gasesc pentru fetita mea…daca predai in Bucuresti sau te poti clona 🙂 te rog da-mi de stire

  22. Nu puteţi vorbi despre părinţi ca despre un personaj colectiv, unitar, care să ceară sau nu teme, să vrea Waldorf sau nu şi să meargă spre stânga sau spre dreapta, pentru că există mai multe categorii de părinţi. Nu vi le pot enumera pe toate, însă va pot spune despre cea din care fac eu parte. Există din fericire un fel de părinţi pentru care propriul copil este unic, al căror copil este tratat cu respect, copil a cărui libertate este respectată cu condiţia să nu-şi faca rău sieşi sau altcuiva. Există părinţi care dinainte de a se naşte copilul au început să-i alcătuiască o bibliotecă şi mai apoi să îi citească acestuia, să discute pe imagini, să citească împreună şi să asculte cum le este citit de către copil, din domenii diverse, din materiale potrivite fiecarei etape. Aceiaşi părinţi sunt şi cei care consideră că Montessori, spre exemplu, nu este o fiţă, ci este o revelaţie. Nu detaliez şi nu argumentez aici de ce, fiecare are libertatea de a cerceta dacă doreşte. Uniformizarea este ideală în turmă sau în staul. Respectul reciproc atât pentru oameni, cât şi pentru munca lor, comunicarea şi toleranţa diferenţelor este ceea ce trebuie să guverneze orice tip de educaţie. Sunt atât de multe detalii pe care adultul le consideră inacceptabile sau cel puţin neplăcute pentru sine, însă foarte în regulă pentru copii. De la statul într-o anume poziţie, într-un loc fix de care să se îndepărteze doar la ordin sau cu permisiune până la expuneri prozeletiste jenante. Iar dacă adulţi se complac totuşi în astfel de situaţii, cel puţin au ales pentru sine. Copiilor nu le este cerută părerea. Unici sau nu, copiii nu sunt toţi la fel. Şi nu, şcoala nu omoară pe nimeni, însă omoară multe alte lucruri. Puneţi alături un copil şi un adult şi veţi vedea diferenţa de entuziasm, curiozitate, energie, plăcerea de a face lucrurile, şi de alte foarte multe ori, diferenţe de încredere în forţele proprii şi respect pentru sine. Iar ţinutul copiilor cu mâinile la spate este clar un abuz, nu atât fizic, cât mental. Dar fiecare alege ceea ce consideră că este mai bine pentru copilul său. Spre surprinderea multora, există un fel de părinţi care nu sunt frustraţi din pricina propriilor experienţe. Există un anume fel de părinţi care aleg să îşi respecte copilul, având tot timpul clar în minte şi în suflet adultul care va deveni acesta. Repetiţia este intenţionată în ceea ce scriu aici pentru că vreau să se ştie clar despre categoria de părinţi din care fac eu parte. Există acelaşi fel de părinţi care ştiu bine că un copil oricât de mic înţelege, conştientizează, observă şi are păreri şi îl respectă cu totul, învăţându-l prin asta să respecte la rândul său, să se bucure de ceea ce află, să-şi dorească să afle cât mai multe informaţii din cât mai multe domenii ale vieţii, să studieze într-un mod practic şi să aibă păreri despre toate şi o atitudine corectă faţă de toate, nu dictată, ci creată din stima de sine clădită şi cu ajutorul părinţilor. Al acelor părinţi alt fel.

    O seară bună.

  23. Foarte important mi se pare sa nu uitam ca profesorii nu pot suplini familia si nici familia nu poate suplini profesorul (invatator, educator). Fiecare are rolul lui si numai echipa elev – parinti – educatori va fi echipa castigatoare.

  24. :)…citisem un articol cu un parinte care intr-o cadere psihica, incepuse a plange cu copilul de 11 ani in brate. De aici a plecat totul? Eu ramasesem asa confuza la final. Nu intelegeam unde e problema tatalui? Probabil are sufletul incarcat si constiinta, dar cine poate sti?
    Practic totul incepe de la parinti. Daca reusesc sa construiasca atasamente sanatoase cu copilul, daca reusesc sa transmita valoare odraslei si respect fata de sine si de altii si in general fata de tot ceea ce il inconjoara, daca exista discernamant in a alege intre bine si rau….scoala e complementara. Nu pasati problema scolii. Scoala lucreaza cu materialul clientului in primul rand.
    Daca acasa e bine, este interes pentru copil….scoala nu ii va face rau! Dar acum ce sa mai spui? Se vrea o simplificare continua si eventual o palnie cu care chiar sa se toarne in capul unora stiinta si bunul simt si respectul si interesul in a fi OM, dar daca se poate de catre scoala, societate, biserica….etc…mai putin de catre mama si tata!

  25. Ai mare dreptate Laura. Un articol de exceptie!.

  26. MARIA says: Reply

    Sa mai scrii un articol despre scoala dupa vreo cativa ani de cand ti-ai dat fetita la scoala…

  27. Amalia says: Reply

    @Daniela, iti multumesc in primul rand pentru vorbele frumoase si incurajari. nu am vreun merit anume pentru ceea ce am scris, a fost doar bazat pe observarea atenta a mediului in care lucrez. Si pentru ca veni vorba, predau la liceul de arta din Ploiesti, sectia muzica. Fiind un liceu vocational, accentul se pune in primul rand pe cultura generala. Din pacate, fara interes pentru aceasta si fara aprofundarea unei materii anume, copiii termina scoala vai de capul lor (sunt si exceptii, desigur, dar din ce in ce mai putine).

  28. Anca says: Reply

    :))) se vede ca ai copil mic, pe care abia l-ai inscris la scoala!
    Asa e, de ce sa nu tampesti invatand integrale si fizica? De ce sa nu le mananci pe paine, chiar daca nu intelegi nimic si urasti orele respective?
    Doar ai o singura viata si trebuie sa ti-o faci sa fie cat mai urata si stresanta!!!
    Si apoi, sa ajungi la 40 de ani sa te intrebi zilnic ce iti place cu adevarat sa faci, care e esenta vietii? Sa incerci sa gasesti raspunsuri zi de zi pentru ca atunci cand erai mic ti-a fost omorata creativitatea si dorinta de experimentare, ca ai fost “dresat” de scoala noastra (vorba prof Colceag). In loc sa iti exprimi unicitatea, pentru ca inca de la concepere, suntem unici si daca nu stiai, draga Laura, nu semanam unii cu altii, tu spui ca trebuie sa te supui sistemului si uniformizarii!!
    Da, asa e, imi doresc pentru copiii mei sa faca ce le place, sa invete din placere, nu pentru ca le e frica de profesor, note, sistem, etc! La ce mi-au folosit de ex comentariile la limba romana?!? Sa le invat ca sa ajung olimpica?!? Atat… In rest, la NIMIC!!!
    Da, asa e, imi doresc pentru copiii mei sa aiba cultura generala si asta prin intelegere si experimentare, nu prin toceala, cum am facut noi. Si acum nu suntem capabili sa purtam o conversatie de cultura generala pentru ca vorba ta, temele nu ne-au omorat, insa ne-au AJUTAT sa avem cultura generala! Doamne, eu asa aberatii nu am mai citit!
    Daca simplul tau deziderat este sa ai o diploma ca sa iti gasesti un job, este clar ce model esti. Articolul tau nu face decat sa ascunda niste frustrari personale pe care nu ai stiut sa le exprimi altfel.
    Succes in continuare! Azi am decis ca nu voi mai intra niciodata pe blogul tau pentru ca nu imi mai aduce niciun plus de valoare.

    Anca

    1. Daca freci duda pe bulevard in loc sa faci scoala, te asigur ca n-o sa afli nici la 60 de ani ce iti place sa faci. De aia sunt atatia tineri in ziua de azi care la 25 de ani inca stau pe capul parintilor si “isi traiesc viata” si nu stiu ce le place sa faca. Eu zic sa continuam asa, sa producem generatii dupa generatii de ratati care o sa se caute pe sine insasi la 40 de ani si mai vedem cine ne plateste pensiile ulterior. Eu sunt mandra si de diploma si de jobul meu si, spre deosebire de tine, stiu deja ce imi place. Nu astept sa ajung la 40 de ani ca sa aflu care e esenta vietii, o stiu deja. Multumesc ca nu mai intri pe blogul meu, pana la urma nu trebuie sa fim toti de acord. Cat despre frustrari, prefer sa nu ma exprim. Daca tu ai priceput ca eu asta spun in articol, ca trebuie sa ne supunem uniformizarii, atunci e clar ca n-ai priceput absolut nimic din ce am vrut eu sa transmit.

  29. Am citit tot ce s-a scris. Fiecare are dreptate in felul lui. Eu una, am doi copii, iar cel mare termina acum clasa a XII iar celalalt este in clasa a II a. E bine, nu excelent , dar bine. Consider ca prezenta dascalului este definitorie in formarea unui copil si el nu trebuie eliminat. Asa cum si prezenta parintilor este la fel. Fiecare are segmentului lui unde trebuie sa performeze pentru ca pe alocuri, sa lucreze in comun. Nu am nimic impotriva HS dar am mai afirmat ca eu una, nu ma simt in stare pentru asa ceva. Trebuie sa fii intr-un anume fel sa poti face asa ceva acasa cu copiii tai. Si acest lucru nu trebuie sa fie doar la nivel declarativ ci sa se si intample. Revenind la scoala, e pacat ca tagma profesorilor a fost atat de deteriorata de prezenta celor care nu au nimic in comun cu acesta meserie. Aici trebuie sa ai har si chemare! Ori sunt asa de putini care mai au acest lucru, unde mai pui si demotivarea financiara atat de mare! In rest, rabdare,determinare si… hai sa invatam sa fim parinti cu adevarat si sa ne facem treaba mai intai noi, si mai apoi scoala! La multi ani! tuturor mamicilor, bunicilor, fetitelor din tarisoara asta.

  30. Nu inteleg eu bine…dar toata lumea face referire la un anumit articol…care?

    1. Ghindaa, e un articol al unui tata care a scris un eseu despre cat de mult a plans el in bratele fiului sau blond si cu ochi albastri pe care l-a plimbat in 8 ani de zile prin 8 (opt!) institutii de invatamant si niciuna nu a fost locul acela plin de beatitudine in care fiul lui sa se simta unic si sa-si dezlantuie energiile creatoare (sa afle esenta vietii, ca sa citez o comentatoare). Exceptand faptul ca parintele respectiv nu i-a dat nicio sansa la normalitate fiului sau mutandu-l in fiecare an la alta gradinita sau scoala, articolul era o balada la adresa putreziciunii sistemului de invatamant care ne omoara copiii nostri fragili si delicati cu prea multa matematica si un eseu lacrimogen la adresa neputintei parintesti de a-si tine copilul intr-un glob de cristal. Intre timp, autorul si-a sters blogul cu totul, se pare ca n-a facut fata valului de reactii negative care au aparut dupa aia.

      1. Aham. Multam! 8 institutii e cam mult. Poate doar daca schimba des tara pentru ca avea un job de asa natura.

  31. Wow, Dani Rebecca Joy, superb comentariul tau! Foarte bine punctat si atit de adevarat! Sistemul traditionalist de invatamint UNIFORMIZEAZA, fara doar si poate. Nu numai in Romania, cam peste tot in lume. Si in SUA, unde locuiesc, sistemul de stat, bazat pe conservatorism si traditie e in aceeasi situatie grava ca cel din Romania. Nu, din pacate, nu avem un sistem de invatamint bun. Nu spun ca nu avem cadre didactice pasionate si care isi cunosc meseria, spun ca metodele sunt vechi si nu au o nici o ancorare in lumea in care traim. Nu erau ele prea bune nici acum 20 si ceva de ani cind am fost eu in scoala, desi am fost un copil premiant de la clasa intiia pina in clasa a douasprezecea si bursiera in anii de facultate. Cu ce am ramas, de fapt, din toate aceste premii si coronite si medalii? Cu ceea ce am iubit sa invat si pentru care am facut o pasiune: limbile straine. E clar ca am ramas cu notiuni vagi de istorie, geografie, fizica, chimie,matematica, biologie etc materii care se predau prost, din start, materii bazate pe memorare, sau materii atit de plictisitoare (geometria, chimia, fizica) care, daca nu sunt predate cu istetime si prin ancorarea in practicabilitate, atunci clar sunt materii pe care le inveti doar ca sa treci clasa.
    E evident ca lucrurile nu se vor schimba peste noapte, dar cred ca este fundamental gresit sa plecam de la premiza ca daca noi, parintii, am invatat in stilul asta, e normal si acceptabil ca si copiii nostri sa invete la fel. E clar ca nu ne mai crestem copiii asa cum ne-au crescut parintii acum 20-30 de ani, corect, nu? Si atunci, daca exista o evolutie in parenting de ce sa nu existe o evolutie si in sistemul de invatamint?
    Ideea ca un copil TREBUIE sa fie bun la toate obiectele, sa aiba 10 pe linie etc etc, nu are nici o baza realista si mai presus de orice nici un cistig pe termen lung, nici pentru copil, nici pentru parinti, nici pentru adultul de mai tirziu.
    E foarte important sa invatam sa ne respectam copiii si, in felul acesta, vom intelege de ce vor trebui sa invete “altfel”. Numai bine de departe!

    1. Mulţumesc frumos, aveţi dreptate, nu se pot schimba lucrurile aşa uşor din păcate. Şi există trista posibilitate să nu se schimbe deloc, atât timp cât există părinţi care susţin că dacă ei au supravieţuit sistemului, de ce n-ar face-o şi copiii lor. Tocmai, că sistemului nu i-a spravieţuit şi dorinţa de mai bine şi de progres din aceşti adulţi “supravieţuitori”. Aceea s-a prăpădit. Dar e treaba lor. Însă de aici până la a te deranja faptul că sunt alţi părinţi care vor altceva pentru copii lor, e deja evidentă amprenta grea şi soioasă a sistemului căruia au impresia că i-au supravieţuit. O amprenţă lăată pe suflete şi pe minţi. Toate cele bune şi o zi frumoasă Clara!

    2. Eu nu pricep si pace buna chestia asta cu uniformizarea. Pai daca scoala ii incurajeaza pe unii sa fie mai buni decat altii, sa ia premiul intai, sa fie olimpici la diverse discipline, unii la fizica, altii la mate, altii la chimie, altii la latina, sa ia premii, sa participe la colocvii (stiti voi, stresurile alea pe care nu le suporta bietii copii), cum anume ii uniformizeaza? In ce masura un copil olimpic la latina e uniform cu un copil olimpic la romana sau la chimie? Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca daca nu-ti place cum se preda la scoala, mai pui mana si mai inveti si acasa daca chiar te intereseaza. Daca nu, o sa folosesti pretextul ca scoala e de rahat si cunostintele inutile (ca doar asta ti s-a bagat in cap acasa) si o sa pici bacul. Pentru ca din cauza scolii il pici, nu pentru ca esti lenes si delasator (si nu prost, ci pur si simplu lenes si dezinteresat).

      1. Pai scoala nu incurajeaza sa iei premiul intii sau sa fii olimpic, din pacate asta e baiul. Scoala publica, pentru ca, de fapt despre asta vorbim, are o norma generala pe care o aplica tuturor copiilor, indiferent de capacitatea acelui copil. Bineinteles, ca mai sunt si exceptii de la regula, copii care fie au inclinatia sa studieze si atunci lor le vine foarte usor sa stea in banca si sa asimileze ce li se dicteaza de catre profesor iar apoi pleaca acasa si-si fac temele si studiaza de unii singuri, copii care sunt dotati dar care ar prefera o alta metoda de invatare, dar pentru ca sistemul e “general” invata asa cum e si mai au si presiunea parintilor in spate : “invata ca asa am invatat si eu etc” iar, din nefericire, ajung sa practice niste profesii pentru care nu au nici o vocatie/chemare etc si copiii care au un ritm mai lent de invatare, nu pricep si pace ce naiba vrea sa spuna profa aia de chimie, mate, romana, engleza, ca acei profesori n-au timp sa stea cu fiecare elev in parte, sa-l cunoasca in adevaratul sens al cuvintului, si sa aplice o tactica diferita, acel profesor trebuie sa-si faca “norma” si sa predea aceeasi materie uniforma tuturor elevilor sai, deci acesti copii din ultima categorie invata ca sa treaca clasa si nu ramin cu mai nimic in cap si cam atit.
        Din nou spun, scoala nu trebuie sa fie o “povara”. Si nu sunt de acord sau eu, personal, nu as blama in fata copilului scoala, profesorii, educatorii. E ca si cum le-ai vorbi copiilor urit despre tatal lor, bunicii lor, familia lor. Parintii si scoala trebuie sa mearga mina in mina, dar asta nu inseamna ca sistemul de invatamint public nu are hibe. Si a crede, ca parinte ca nu e adevarat sau a-i inslufla copilului ideea de : “suck it up” si eu am invatat la fel, iar nu mi se pare o optiune prea corecta.
        Macar, ca parinti, sa avem dorinta de a ne informa despre alte sisteme, metode de predare care ar putea sa imbunatateasca experienta scolara a copiilor nostri.
        Noi, de exemplu, pentru baiatul cel mare (care va implini 5 ani anul acesta) stim, cu certitudine, ca sistemul public nu i se va potrivi. Bryce nu va sta niciodata supus, cu miinile la spate (corect cum a spus Rebecca mai sus) este clar un abuz fizic si mental, sa ti se repete la nesfirsit poezii si cifre si alfabetul. Baiatul meu stie sa numere si sa spuna alfabetul fara sa ma fi stresat sa alerg dupa el sau sa-l fortez sa le invete. Le-a invatat prin joaca, prin construirea de fortarete cu prietenii lui la scoala, prin cintatul de cintece cu Zachary care vine in fiecare joi si se string in jurul lui si cinta impreuna la chitara. Desigur, sunt copii in grupa lui Bryce, de aceesi virsta cu el, care stiu mai multe sau mai putine decit el, dar care invata fiecare in ritmul lui, fara a fi comparati, umiliti, mituiti cu buline rosii, negre, albastre etc. Unui copil ii trebuie oferita libertatea necesara sa creasca si sa-si dezvolte imaginatia si creativitatea. Nu sa fie bagati intr-o cutie si limitati la o programa. Cite ore de muzica, desen, dans, arte se mai fac in scolile publice, lucrul manual? Prea putine sau deloc. Si asta e trist! Pentru un copil e ca si cum i-ai taia aripile.
        Va las un link mai jos despre un tip de educatie si o scoala, aici, in Los Angeles care o aplica. Daca aveti timp, uitati-va la video si observati cum ar trebui copiii sa invete:

        http://www.ccsteaches.org

      2. Sincer acum, dacă un părinte huleşte şcoala, nu cred că mai este cazul să fie în vreun fel inclus în discuţii despre educaţie din start. Însă ce hulesc părinţii “fiţoşi” este şcoala din sistemul închistat al statului, aşa cum l-au experimentat şi perceput majoritatea. Clara a punctat foarte bine multe aspecte şi nuanţe. Ştiu că există şi excepţii. Profesoara mea de română a avut un aşa talent, încât nu am tocit nici măcar un comentariu pentru bac şi am luat majoritatea note foarte mari şi trezea interesul pentru citit operele studiate şi celui mai nepăsător dintre elevi. Însă am avut şi profesori care îţi tăiau cu totul textul scris în lucrare sau teză dacă nu era reprodus de undeva, ci era scos din capul tău pe subiectul dat. Profesorii pot marca serios un copil în bine sau în rău. Iar în ziua de azi sărăcia, indiferenţa sau frustrările transformă mulţi profesori în adevărate pericole când se află în faţa copiilor. Poţi ajunge să urăşti o materie doar din cauza profesorului, una care îţi plăcea mult înainte sau poţi să ajungi la olimpiada naţională la o materie pe care nu dădeai doi bani înainte de a întâlni acel profesor care să ştie cum să facă meseria cu drag şi cu respect pentru elevi. Am trăit ambele situaţii şi ştiu clar ce vreau şi ce nu vreau pentru copilul meu. Ştiu că nu se poate să întâlneşti doar oameni care să te inspire, însă cu siguranţă eşti dator ţie ca părinte şi copilului tău să încerci măcar să îi eviţi pe cei care ar putea dăuna copilului. Din poziţia de profesor nu am suportat ideea de a impune teme, ci doar de a le propune şi mai mereu ajungeam să am pe catedră teacuri de fişe lucrate de elevi acasă, la alegerea lor.

        Revenind la părinţi… De ce să fie aşa de greu să tolerezi părinţi care gândesc diferit, care procedează diferit pentru binele copiilor lor? Dacă o persoană este convinsă că modul în care procedează este varianta cea mai bună pentru sine şi propriul copil, atunci de ce simte nevoia să-i blameze pe cei care fac alegeri diferite, cu siguranţă tot cele mai bune pentru sine şi proprii copii, doar pentru că gândesc diferit? Trebuie să fim toţi la fel, în numele orânduirii? Şcoală este şi cea tradiţională, de stat sau privată, şcoală este şi cea Montessori ş.a.m.d. De ce m-ar afecta pe mine că vecinul de la trei şi-a dus copilul la un alt fel de şcoală sau că toţi vecinii de la parter au schimbat şcolile copiilor lor ca pe şosete? În primul rând este treaba lor şi viaţa lor şi a copiilor lor, iar în al doilea rând, nu au cum să mă afecteze aceaste “grave devieri” având în vedere că sunt un supravieţuitor al sistemului de învăţământ tradiţional şi ştiu sigur că şi copilul meu va fi la fel… Numai bine.

  32. ginaghiocel says: Reply

    nu am auzit un INVATATOR sa se planga ………. un adevarat invatator stie cum sa obtina tot ce e mai bun din fiecare elev al sau …….. nu sa-i aduca pe toti la nota 10, nu sa-i reduca pe toti la 5 …….. doar sa obtina de la fiecare tot ce e mai bun
    in schimb, miile de cadre didactice care se considera profesori doar pentru ca au o diploma care confirma faptul ca au absolvit niste studii pedagogice, DA, DE PLANG INTRUNA SI CAUTA VINOVATI INTRUNA. evident, vinovatul este oricine altcineva, in nici un caz el.
    asa ca, stimati domni si doamne carora nu va convine sistemul ……. de reconversie profesionala ati auzit?! recalificati-va, intr-u domeniu in care sa nu mai aveti de-a face cu copii, si lasati ca locul vostru de care tineti cu dintii sa fie ocupat de cineva care chiar vrea sa faca treaba.
    pentru ca voi, cei care va plangeti intruna, uitati o chestie esentiala: parintii nu au studiat nici psihologie nici pedagogie …….. asa ca cel calificat sa le atraga atentia ca fiul/fiica lor are probleme tot cadrul didactic ramane. dar ce te faci daca respectivul cadreu didactic nu a mai deschis o carte de psihologie/pedagogie de acum 100 de ani, de cand si-a terminat studiile?ce te faci, ca parinte, daca fiul/fiica ta are ,,norocul” sa aiba la clasa cadre didactice impotmolite intro mentalitate de lemn, conform careia un elev este cu atat mai bun cu cat memoreaza mai mult ……. indiferent daca stie sa aplice ceea ce memoreaza sau nu.
    in orice relatie, indiferent de genul acelei relatii, nu exista doar un singur vinovat …….. noi, parintii, avem vina noastra …….. elevii vostri, copiii nostri au si ei vina lor ……….. e timpul sa acceptati ca si voi, cadrele didactice AVETI VINA VOASTRA si sa va asumati responsabilitatea faptelor voastre.

  33. @Maria – o, da? Fiica-mea vorbeste si scrie corect numai pentru ca “asa vrea ea”, asta prin contrast cu alti tineri, cu marea si trista majoritate a tinerilor (chiar si absolventi de facultate) care se pare ca nu vor? As putea veni cu exemple nenumarate din ziare, din presa, de pe bloguri, sa nu zic de retelele de socializare ca acolo chiar e jale. Ciudat, oare cine se iluzioneaza, eu ca imi asum faptul ca fiica mea scrie corect in limba materna ca pe o consecinta a faptului ca am insistat asupra acestui aspect la momentul potrivit, sau dumneavoastra, care sugerati ca dintr-o generatie intreaga, atat de putini “au vrut”?

  34. Oana says: Reply

    http://global.christianpost.com/news/apple-and-google-execs-send-kids-to-schools-where-computers-are-not-allowed-video-59409/#Kb3tqsZT0WbksFGt.01

    Poate ar fi interesant de aflat cum vad si altii scoala Waldorf,ca noi,romanii,prea le stim pe toate.

  35. Flori says: Reply

    Cred ca Laura trebuie sa isi dea fetita la scoala si apoi mai vorbim despre subiect . Scoala romaneasca este asa : alergi 3 km esti cel mai bun , alergi 2 km esti un prost . Multa materie inutila , metode de predare invechite , cadre didactice prost pregatite, indiferente , caractere slabe are se lasa adesea dominate de parinti , de multe ori si din interes material , daca nu , de cele mai multe ori , prea putini profesori educati si valorosi . Scoala romaneasca are un procent de maxim 4% performanta , aceasta cu pretul sacrficarii tuturor celorlalti elevi . Scoala romaneasca discrimineaza , in gradinite , unde accentul trebuie pus pe educatie , in sensul largit , formare de abilitati …etc .., educatia se mimeaza sau nu se face deloc . La scoala , unde instructia este pe primul loc , se mimenaza instructia . Scoala in alte tari este usoara , se studiaza aplicat , testele sunt facute sa nu-i incurce pe elevi , orice alte subiecte de examen sau testare sunt gandite de oameni profesionisti care nu le intind capacane de gandire elevilor , nu le cer sa abereze in scris , le cer doar sa faca dovada calitatii notiunilor esentile , nu dovada cantitatii . In alte tari scoala ajuta copii sa-si descopere talente , sa-si aleaga on viata ce le place , sa-si faca o merserie , la noi scoala scoate in mare masura analfabeti functionali . Pe acest sistem trebuie asezat un lacat , sitemul nu se mai poate reface cu oameni care sunt acum in invatamant , nu poti sa faci alta politica cu aceiasi oameni , e vremea sa se mai lase vorbaria si sa se importe un sistem functional din alte tari , insa pentru mediul rural trebuie gasita o alternativa viabila , pentru ca in alte tari nu exista realitatile sociale rurale in varianta Evul Mediu .

  36. Ca parinte de copil din sistem occidental, consider ca fiecare caz are parti bune si parti proaste.
    Si eu cred ca scoala romaneasca e slaba. De 50 ani de ani e asa. Doar ca acum 30 nu indrazneam sa comentam, sau sa ne uitam in ograda altora, ca pt noi nici nu exista. Si inca sunt profesori care se comporta ca atunci…

    Sa fii profesor e o vocatie, nu o meserie, ca si preot, ca si medic. Salariile mici sunt si in occident, programul de lucru a cadrelor didactice aici e de… 37 ore pe saptamana, 2 luni vacanta de vara neplatite pana la examene gen definitivat/titularizare (nu ma pricep), salariul cu 20-30-40% mai mult decat minimum pe economie. Unii aleg sa plece din invatamant, altii sa lucreze in plus, raman si profesori slabi, si profesori buni. Conteaza insa atmosfera, copilul merge cu drag. Nu se fac observatii directe copilului, si nu in fata celorllalti, se vorbeste separat cu parinte si copil, copilul avand dreptul la replic; profesorii lucreaza cu toti, dar mai ales cu cei slabi; un elev peste medie va putea opta (dupa 12-14 ani) si la materii in plus. Si da, clasa are 28 de elevi. Evaluarea la clasele primare e compusa din 4 etape, scris, oral, interactivitate, evolutie etc. Se fac medii ( unui invatator i-a luat realmente 2 ore, si eram langa el, sa calculeze note pt cativa copii la o materie; la finalul trimestrului scriind o fisa pt materie, cu nota, recomandari/observatii). Munca de altfel imposibill de facut corect daca nu are vocatie.

    Din pacate, in Romania multi stau in invatamant ca nu vor sa munceasca altceva ( nu stiu cate joburi sunt cu 20 ore pe saptamana, si vacante…) .

    Un alt factor decisiv este lipsa de motivatie la nivel de liceu. Pe vremea mea, maica, erau 14 pe loc la facultatea de medicina. Astazi, multi elevi sunt calmi, si invata fara sa incerce sa isi depaseasca limitele pt ca s-au marit nr de locuri facultati de 3-4 ori.

    Produsul final este ca avem avocati/economisti slabi cu salariu minim pe economie si tamplari / electricieni buni ce ajung sa castige si 6 salarii minime pe economie. La asta ar trebui sa se uite parintii aia nemultumiti de scoala.

Leave a Reply