Mamele noastre

Mama, de ziua ei, în 1979, la 20 de ani.
Mama, de ziua ei, în 1979, la 20 de ani.

Mai ţineţi minte când eraţi mici şi veneaţi acasă de la grădiniţă sau de la şcoală plini de emoţie ducând în ghiozdan sau în mână felicitarea făcută la orele de lucru manual? Sau poate economiseaţi cu greu câţiva bănuţi pentru o felicitare cu ghiocei cumpărată de la tutungerie sau traversaţi oraşul până la piaţă pentru un bibelou oribil de ceramică? Câtă dragoste şi câtă dăruire era în lucrurile alea minore pe care ne chinuiam să le dăruim din prea-puţinul nostru! Şi apoi, când am crescut mai mari, reuşeam chiar să luăm câte un buchet de flori sau o cosmeticală sau un platou de eclere şi să nu mergem niciodată cu mâna goală acasă de 8 martie. Mama încă mai are acasă o cutie cu felicitările primite de la noi şi până şi eu mă uit prin ele cu degete tremurânde, amintindu-mi cum fugeam la tutungerie, după şcoală, cu teamă că nu mai găsesc nimic frumos pentru mama.

Mă uit în ziua de azi că mulţi dintre noi stăm departe de mamele noastre, în alte ţări, în alte oraşe. Ne amintim şi acum 8 martie, sunăm, spunem la mulţi ani şi considerăm că e de ajuns. Mă gândesc ce frumos ar fi dacă am sacrifica 50 de lei să le trimitem un buchet de flori printr-un serviciu de livrare (sau, aşa cum mai facem Miha şi cu mine, prin prieteni comuni din Iaşi cărora le trimitem bani şi îi rugăm să cumpere flori), o cutie de bomboane mai specială, un platou de prăjituri sau o sticlă de şampanie prin curier.

Miha şi cu mine încă mai facem colete de zilele de naştere ale părinţilor, de 8 martie, de Crăciun, de Sfânta Ana. Nu cred că dacă mama e departe trebuie să se mulţumească cu un la mulţi ani prin telefon. Nu cred nici în valoarea materială a cadourilor. Uneori o atenţie mică şi necostisitoare face o avere. Cred însă, în altceva. Cred că părinţii noştri se bucură atunci când primesc ceva, orice. Şi ştiţi de ce? Pentru că ei ştiu că v-aţi rupt din timpul vostru preţios să alegeţi, să cumpăraţi, să împachetaţi şi să expediaţi acel cadou. Asta apreciază ei, acel timp pe care voi l-aţi dedicat lor, de departe. Şi chiar dacă o să vă sune după aia să spună că nu trebuia să daţi banii, de fapt nu vor să spună asta. Pur şi simplu, ei nu ştiu să accepte cadouri şi să-şi arate recunoştinţa. Dar nu înseamnă că nu li s-a umflat pieptul de mândrie, că n-au vărsat lacrimi de bucurie şi că nu ştiu deja toţi vecinii că a venit curierul la ei la uşă sau la poartă 🙂

Trimiteţi felicitări de hârtie, trimiteţi poze pe hârtie cu copiii voştri, trimiteţi felicitări din alea înflorate făcute la grădiniţă sau la şcoală cu pozele copiilor, felicitări pe care ei le adoră, trimiteţi magneţi de frigider cu voi şi copiii, trimiteţi flori prin curier sau prin cunoştinţe. Nu vă bazaţi pe ideea că mamele noastre sunt nemuritoare, pentru că nu sunt. Duceţi-vă mai des în vizite, sunaţi mai des, învăţaţi-i să folosească emailul, skype-ul sau facebookul. Indiferent cum v-au crescut, indiferent cum v-aţi fi dorit să creşteţi, aceşti oameni v-au făcut mari şi vă iubesc aşa cum ştiu ei să iubească.

La mulţi ani, mamă, la mulţi ani femeilor speciale din viaţa mea!

7 Comment

  1. anca says: Reply

    In satul in care am crescut eu gaseam un singur fel de bibelou: o vrabie alb-albastruie. Bunica mea avea cateva prin casa si probabil asta m-a facut sa cred ca i plac f mult. In fiecare an ii cumparam vrabia. Simteam o mare satisfactie, ma duceam fara respiratie spre casa ei cu vrabia, fiindca ea de fiecare data reactiona cu un zambet larg, cu imbratisari, cu bucurie….Dupa ce a murit si am strans de prin casa lucruri am gasit o colectie impresionanta de vrabii. M am dus la mama si i am spus cu entuziasm si nostalgie: “Ce mult i au placut vrabiile astea! jumate din ele cel putin eu i le-am dat!” Mama imi spune atunci: “da? eu am spart una din neatentie si ea a zis: mai mult noroc si mai putine vrabii” 😀

  2. anca says: Reply

    Abia acum mi-am dat seama ca in fotografie e chiar mama ta. Ce frumusete!

  3. Poate ai vazut printre desenele mele si niste cai.Am comandat pe un site din tara care printeaza imagini,etc. ,de 1 martie calul cel alb, de 8 martie-azi- calul cel cu coama albastra. Sub forma de tablouri.Le-au livrat fix de zilele respective,mama s-a bucurat foarte mult,mai ales azi,ca nu se astepta si la un al doilea cal.Zice ca fac pereche minunata si pare ca am avut o idee stralucita 🙂
    (si nici nu-i stia dinainte).

    La multi ani,primavara frumoasa!

  4. Frumos, adevarat si emotionant !

  5. Elena says: Reply

    Frumos! La multi ani mamicilor!

  6. Andreea says: Reply

    Ce frumos ai scris si cate dreptate ai!
    Am facut si eu o data gestul de a trimite flori printr-un serviciu de livrare. Nu mi-am putut imagina ca va fi atat de mare bucuria si surpriza. Au trecut vreo trei ani de atunci dar inca si acum se vorbeste de acest moment in familie ca fiind unul emotionant si plin de dragoste. Din fericire pentru noi, nu a mai fost nevoie sa trimit flori sau felicitari prin curier sau cu posta.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Şi eu am trimis, şi mamei, dar şi naşei mele din Canada, după ce am căutat pe google un serviciu de livrare în zona lor. Slavă Domnului că s-a inventat plata cu cardul 🙂

Leave a Reply