Aplicaţii utile pentru smartphone

Nu sunt nici pe departe o cunoscătoare de tehnologie şi tot ce am învăţat a fost cu sudoarea frunţii, dacă pot spune aşa, pentru că mereu m-am lovit de acele lucruri când am avut nevoie. Nu mi-am făcut obiceiul să descarc aiurea aplicaţii pe telefon pentru că am descoperit că dacă ai multe aplicaţii, ţi se consumă şi bateria mai repede. Din păcate, însă, m-am trezit deseori că mă opresc din drum să caut şi să descarc ceva doar pentru că aveam mare nevoie de aplicaţia respectivă (şi să mă rog să meargă netul în zona respectivă! 😀 )

Prima de acest gen a fost o aplicaţie de taxi-uri (sunt mai multe, eu am una care se cheama Clever Taxi şi care cheamă taxiuri de la mai multe firme, dar am înţeles că unele companii au propria lor aplicaţie). Am descărcat-o într-o seară, era târziu, eram la Universitate şi cred că tocmai fusese un meci ceva. Mi-am dat seama că nu numai că nu aveam numere de taxiuri în telefon iar la numerele pe care le ocheam pe taxiurile care treceau pe lângă mine nu răspundea nimeni. De atunci am folosit de fiecare dată cu succes aplicaţia respectivă. Tot ce trebuie să faci e s-o deschizi, aplicaţia îţi identifică adresa (de mare ajutor dacă sunteţi la un restaurant, o petrecere etc şi nu ştiţi exact adresa), adaugi câteva detalii (la 300 de metri de poarta galbenă cu picăţele), aplicaţia îţi propune câteva opţiuni de taximetre care sunt în zonă (poţi deselecta anumite companii dacă nu vrei taxiuri de la ele), ţi se comunică cel mai apropiat taxi (compania X, taxiul ajunge in 3 minute, acceptaţi?), dai Accept şi apoi vezi parcursul taxiului pe o hartă. Ieşi afară fix când ai taxiul la poartă şi pe ecran îţi apare: Taxiul a sosit. Gata cu statul la telefon minute în şir, cu discuţiile cu centralista care îţi spune “aşteptaţi” fără să-ţi dea bună ziua şi fără să-ţi ia comanda, gata cu fluieratul în stradă după taxiuri, gata cu acoperitul urechii şi zbieratul pe fundalul unui concert sau al unei petreceri mai aprinse. Mi se pare o alternativă extrem de elegantă pe care o folosesc de fiecare dată când am nevoie.

IMG_0881[1]

Altă aplicaţie utilă este Google Maps. Iniţial am folosit Google Maps din browserul de net până m-am prins că pot s-o descarc direct pe telefon. Mi-a uşurat enorm viaţa pentru că am gasit mult mai uşor anumite adrese.

Food Panda este o aplicaţie care te ajută să comanzi mâncare. O descarci, îţi introduci adresa (sau te găseşte aplicaţia) şi primeşti o listă cu restaurantele care livrează în aria respectivă. Deocamdata e valabilă doar pentru Bucureşti, Cluj şi Timişoara. Aplicaţia îţi arată lista cu restaurantele, cât este comanda minimă, taxa de transport (dacă e cazul) şi timpul de livrare. Poţi da click pe fiecare restaurant să vezi meniul, ingredientele şi preţurile fiecărui fel de mâncare. Apeşi “comandă” şi scapi de sunat minute în şir până răspunde cineva sau până nu mai sună ocupat, şi de urlat în telefon “Am zis Pui Mu-Xu”, nu “Pui Wu-Xing”. Cine lucrează într-o companie sigur a comandat de câteva ori mâncare la birou dar ştiu că există persoane care mai comandă mâncare şi acasă, deci le poate fi utilă o astfel de aplicaţie. Food Panda are şi site dacă nu aveţi smartphone şi atât site-ul, cât şi aplicaţia sunt la fel de uşor de folosit.

Transport Urban e o aplicaţie care mi-a fost recomandată de o colegă. Aplicaţia te ajută să găseşti tipul de transport urban potrivit în funcţie de adresa la care eşti. Aplicaţia e valabilă pentru oraşele Bucureşti, Iaşi, Braşov, Constanţa, Ploieşti, Cluj-Napoca, Timişoara. Pe harta care îţi apare pe ecran (te găseşte aplicaţia) îţi apar toate staţiile la mijloacele de transport care trec prin zonă.

IMG_0882[1]

Şi pentru că 99,9% dintre cititorii mei sunt, de fapt, nişte cititoare, nu pot să nu recomand şi aplicaţie My Days. În aplicaţia respectivă puteţi introduce datele menstruaţiilor pentru a ţine o evidenţă (evidenţă pe care puteţi s-o ţineţi şi în carneţel, dar nu-i aşa că n-o faceţi?) şi ea vă calculează şi un posibil “calendar” (zile fertile, ovulaţii). Sfatul meu e să folosiţi aplicaţia strict pentru a nota datele menstruaţiilor (ca să nu mai faceţi ….ăăăăăăă, păi…. când vă duceţi la ginecolog sau la cumpărat tampoane următoarea dată) şi nu cu scop contraceptiv.

screen480x480

Toate aplicaţiile de mai sus se găsesc fie în App Store (pentru iPhone) fie în Google Play (pentru Android). Voi ce alte aplicaţii utile aţi mai descoperit?

6 thoughts on “Aplicaţii utile pentru smartphone

  1. 1. Period Tracker. I love it! In plus, e si colorata. Am eu ceva cu aplicatiile mai friendly. 😀
    2. Aplicatia Cinemagia – ca sa nu mai stai la coada la bilete.
    3. Foursquare – da dependeta! Ca sa tii evidenta locatiilor in care ai fost, sa afli parola wii-fi si recomandarile celor care au trecut pe acolo.

    Merci pentru articol! Foarte util 😀

  2. Foarte util ce ne spui tu aici. Pentru mine care am nevoie de indrumari de cate ori ajung in Bucuresti…chiar e util sa stiu chestiile acestea. Mersi.

  3. Eu folosesc aplicatia Star taxi pentru taxi-uri si nu m-a dezamagit pana acum (chiar am comandat asa de cateva ori bune si a fost totul super ok). O sa-mi descarc si aplicatia cu mijloace de transport in comun, mi se pare f tare.

  4. Stiu ca o sa par inapoiata rau, dar ca sa faci uz de aplicatiile astea trebuie sa fi conectat la internet? Eu am primit recent un smartphone si ma uit la el ca curca in lemne :D.

  5. nu am smartphone,dar aplicatiile acestea mi se par super!
    mai ca imi vine sa imi iau si eu un tel destept 😛 doar pt aplicatii
    mereu am nevoie de ceva cand sunt plecata si pana caut pe net de pe tel…..trec secolele 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *