(P) Concurs Persil şi Silan Sensitive

Acum câţiva ani, chiar cu ceva timp înainte să se nască Eliza, am renunţat complet la balsamul de rufe. Încă nu eram mamă, nu eram aşa preocupată de chestii sănătoase şi singura motivaţie pentru a renunţa a fost bugetul din ce în ce mai restrâns. Am avut de ales între a trece pe un detergent şi un balsam mai ieftin sau de a păstra detergentul pe care îl foloseam şi a renunţa la balsam. Cum aveam (şi încă mai am) anumite manii legate de brandurile unor produse de uz continuu (absorbante, hârtie igienică, detergenţi diverşi din casă), am rămas fidelă lui Persil pentru hainele mele, chiar dacă pentru hainele Elizei am folosit de-a lungul timpului o gană variată de detergenţi bio. Aşa cum v-am mai spus în repetate rânduri, am fost mulţumită de aceşti detergenţi la spălări obişnuite, dar niciodată la pete. Iar pete noi avem din belşug, mai ales acum. Carioci, acuarele, sos de roşii, pete de grăsime. Nu am timp să stau să înmoi, să frec fiecare pată în parte, să îmi dedic ca biata mama pe vremuri o zi întreagă spălatului, aşa că prefer să folosesc un detergent puternic cu acţiune de îndepărtare a petelor şi să clătesc bine la final, eventual cu oţet.

Ultima oară când am cumpărat detergent, am luat o pungă de Persil cu balsam inclus (Silan), fără să ştiu că a apărut pe piaţă un produs nou, un balsam de rufe Silan Sensitive cu certificare ECARF. ECARF este un institut European non-profit care foloseşte tehnici ştiintifice de cercetare a produselor dedicate pentru pielea sensibilă. Sigla de calitate ECARF este oferită “produselor ce pot fi utilizate în cazul alergiilor”, pe baza unor studii şi criterii de specialitate. Produsele şi serviciile primesc sigla ce atestă certificarea doar dacă s-a demonstrat că ajută la îmbunătăţirea calităţii vietii pentru cei ce suferă de alergii.

silan

Gama Sensitive este disponibilă în două variante – Silan Sensitive şi Silan Sensitive Rose & Silk Extracts. Testele realizate de către ECARF arată rezultate foarte bune, ambele variante Silan Sensitive find acceptate foarte bine de către persoane care suferă de alergii. Fiecare sticla de Silan Sensitive poartă astfel sigla ECARF, ca o garanţie a calităţii produsului.

De asemenea, şi gama Persil s-a actualizat cu un nou produs, Persil Expert Sensitive Aloe Vera Pearls, un detergent dezvoltat special pentru persoanele cu pielea sensibilă. Formula Persil Sensitive este îmbogăţită cu micro-perle de aloe vera care sunt dispersate în ţesătură în timpul procesului de spălare şi se menţin chiar şi după uscare.

Şi pentru că cei de la Henkel îşi doresc ca cititorii mei să aibă ocazia de a testa aceste produse noi, oferă cinci pachete formate din câte o sticlă de Persil Sensitive 20 de spalari Gel  şi o sticlă de Silan Sensitive de 2L. Tot ce vrem de la voi e să ne spuneţi într-un comentariu ce lucruşoare deosebite aveţi pe care aţi vrea să le catifelaţi cu Silan, ce amintiri vă leagă de acel obiect, de unde îl aveţi, ce semnifică pentru voi. Eu, de exemplu, aş spăla cu Silan păturica preferată a Elizei, păturică primită la botez de la naşa ei şi de care nu s-a despărţit aproape nicio zi din viaţa ei. Deseori păturica ajunge ca o cârpă, mă chinui s-o frec cu soluţie de pete, o pun la spălat la o temperatură mai mare, o usuc pe repede-înainte pe caloriferul electric (o mai şi cârpesc uneori), dar la final e un pic scorţoasă şi Eliza se strâmbă şi nu prea îi convine, căci vrea înapoi păturica ei moale şi pufoasă. Nici măcar nu se înveleşte cu ea, o ţine în braţe când doarme şi e mai mult o jucărie decât o păturică, dar e cel mai drag lucru al ei şi cred că s-ar bucura să fie mai catifelată şi să miroase plăcut de la un balsam de rufe de calitate.

Concursul va dura două săptămâni (17.03 – 30.03.2014) iar la final câştigătorii vor fi aleşi prin tragere la sorţi. Publicarea numelor se va face în cadrul unui articol separat pe data de 31.03.2014. Premiile vor fi expediate de organizator în termen de 10 zile de la primirea datelor de contact de la câştigători.

Menţiune: comentariile sunt moderate. Vor fi publicate doar comentariile legate de concurs, comentarii care vor fi numerotate în ordinea publicarii lor.

60 thoughts on “(P) Concurs Persil şi Silan Sensitive

  1. Eu as spala cu Silan hainutele preferate ale fetitei mele, jucariile pufoase cu care sta zilnic in brate si, tot asa, paturica cu care doarme zilnic. :)

  2. As catifela cu noul Silan pernuta de care Stefan e nedespartit; e o pernuta pufoasa, cu Spiderman, pe care fiul meu o indrageste si de care nu se desparte nici la nani, dar nici cand plecam cu masina la drum mai lung. Uneori dupa spalare parca puful de pe ea nu mai e asa moale si as vrea sa ii redau catifelarea de alta data.

  3. Si noi folosim balsam pentru parfumarea rufelor. Cred ca as spala toate plusurile de manuit ce le folosim la teatrul nostru de papusi :). Ne sunt foarte dragi; baietii stiu pe fiecare cand si in ce imprejurare le-am cumparat.

  4. daa, iubim lucrurile pufoase, si nu ne mai despartim de ele. daria atat miroase si pipaie toate hainele si plusurile ( cate mai are). Dar cel mai drag ii este un iepuras pe care-l are de la matusa ei ( sora mea), care i l-a daruit cand era bolnava. si ca sa o convinga sa bea lapticul magic ( sodou) i-a dat intai iepurasului ( povestea o stiu doar ele).

  5. Daria a prins drag de o veste blanoasa si ar fi in stare sa se imbrace zilnic la scoala cu ea
    deja ma sperii eu de cat de mult se poate schimba materialul dupa atatea spalari
    multumim pentru concurs! foarte interesant

  6. Baiatul meu a avut dermatita atopica la un moment dat, asa ca am mare grija cu ce ii spal hainele. In orice caz are cateva tricouri cu personaje din desene animate de care este foarte atasat plus ca ii plac rufele parfumate, asa ca mi-ar prinde bine un produs mai bland, dar si frumos mirositor in acelasi timp.

  7. Eu as spala intai patura MEA pe care am luat-o cu mine de acasa, in ziua cand am decis sa ma mut cu el:)) Apoi armata de maimutoi irisesti care se reproduc rapid, haotic si oarecum impotriva vointei mele, plus toate hanoracele ei, ca tot a venit primavara.

  8. Dupa ce S. a facut o piodermita foarte urata in primele zile de viata de la un alt detergent am renuntat la acea marca si o perioada am folosit detergenti pentru bebelusi. Apoi am trecut la Persil si de atunci acesta a ramas detergentul copiilor. Ce mi-ar placea sa fie mai catifelat? (oricum, balsam nu folosesc la rufele lor)..poate prosoapele de baie, care imi sunt foarte dragi, le am de la Ikea si imi amintesc de o foarte fericita perioada când il asteptam pe S.)

  9. As spala cu Silan paturica favorita a fetitei meie care implineste 5 ani in mai, paturica este de aceeasi varsta cu ea, a trecut prin multiple aventuri, pete si spalari, astefel incat acum numai numele de Be aminteste ca pe ea este un desen cu o caprita.Mi-as dori sa fie ca noua, deoarece citez:Be e cea mai buna prietena a mea, nu ma voi desparti niciodata de ea;desi mami ar vrea sa o faca disparuta, am carat-o si la gradinita dupa noi, in excursii si chiar si la baie e nedespartita.

  10. Eu as folosi acest balsam pentru a spala hainutele pentru baietelul nostru care va veni pe lume in luna Mai a acestui an, hainute pe care le-am primit de la prieteni diversi si pe care le ador si abia astept ca David sa le poarte. Nu stiu daca si alte mamici au avut acelasi sentiment inainte de a naste (in cazul meu, primul copilas) sa speli, sa calci, sa impaturesti in continuu hainutele bebelusului, aducandu-l parca mai aproape cu fiecare zi :)

  11. Păi… la mine sunt multe pufoşenii :)) În zona noastra, apa este foarte dura si sunt nevoita sa folosesc balsam (intr-un timp, am incercat sa nu-l mai utilizez, fara vreun motiv anume, dar devin atat de scortoase hainele…).
    La subiect: aş folosi balsamul pentru pătura mare şi roz care reuşeşte să acopere toate cele trei fetiţe şi care este primită în dar de la bunica :)
    (am răspuns la întrebare pentru că sunt fană Persil)

  12. As folosi la hainele Andreei mele sa fie mai moi si pufoase ea avand probleme de piele facand dermatite de contact la hainele aspre si trebe sa folosesc balsam ptr a fi moi si pufoase ca sa nu faca dermatite sau ceva pe piele ,ea fiind in scaunul cu rotile si trebe sa i protejez pielea as fii incantata sa le am multumesc .

  13. Eu imi cresc nepotelul de la 1 luna si 2 saptamani,acum are 2 ani si 5 luni.Lucrusoarele lui le spal intotdeauna separat .Mereu ma interesez cu ce dero sau cu ce balsam,este indicat,sa-i spal hainutele,paturica preferata,prosoapele,pernuta cu vacuta sau jucariile din plus.El este totul pentru mine.Are o piele mai gingasa si nu-i prieste orice dero sau balsam.
    Multumim de concurs si pentru sansa de a castiga produse de calitate! :-*

    • N-am apucat sa spun :) , am o piele sensibila si subtire si m-as bucura sa pot testa acest balsam deosebit .
      Aceasta pijama reprezinta pentru mine multa bucurie, mai ales ca am pe bluza o broasca testoasa si multe inimioare. Este o pijama plina de veselie si emotii frumoase.

  14. Noi nu folosim balsam din 2 motive: economic si dermatita fetitei mele.Trebuie sa am grija la orice sapun/ detergent intra in contact cu pielea ei( mai ales a manilor-pe care le spalam mai des.)
    Mi-as parfuma hainele de pat, pentru ca mi se pare ca atunci cand te odihnesti trebuie sa cel mai pufos…Imi place albastru pentru ca imi amintesc de mare…(si tot pe albastru cumpar si produsele de curatat prin casa…)

  15. As spala rochia din pulover ( deoarece scartaie ), astfel va avea textura catifelata, am primit-o de la mama ( este rochita mea preferata )

  16. Eu as spala cu Silan o fata de pernuta foarte draga, cu ursulet, de cand era Andrei la gradinita si o paturica moale, pufoasa, de la un plus 3 in 1 pe care l-a primit de la nasica lui.
    Liliana G

  17. buna ziua.
    mi-as dori ca micuta mea sa se bucure din nou de Toto, catelusul ei de care nu se dezlipeste aproape niciodata. e un catelus de plus foarte pufos si cu o blana moale si fina, care insa din cauza spalarilor multiple nu se mai simte asa frumos pe obraz cand este luat in brate. el are semnificatie si pt mine intrucat l-am primit cadou la spital dupa nastere de la tati. asa ca Silan va face fericita toata familia noastra. multumim.

  18. La noi e la mare cautare balsamul.Il folosim de obicei la hainutele fetitei si la cele mai delicate.Ca haine preferate este o rochita in care spun e ca este printesa!!!
    Mihaela Mihaila

  19. si eu tocmai ma pregateam sa renunt la balsam…citisem pe undeva ca lasa un strat pe haine si eram pe punctul de a-l scoate din program :). Daca mr random ne-ar face o bucurie, as testa produsele in primul rand pe hainutele de la Botezul lui Ioan si al Anei. Am observat la Ioan ca strange la piept cu multa nostalgie si dragoste hainutele pe care le-a avut la Botez sau hainutele pe care le-a purtat cand era bebelus. Apoi… as imbalsama 😛 😛 toate hainele de iarna pe care ma pregatesc sa le scot din dulap pt a face loc hainutelor de primavara-vara. Multumim pt concurs!!! (Mr Random, fii baiat bun si trimite-ne si noua un pachet :)) 😉 )

  20. Buna ziua. 20 iulie 2013 este pentru mine cea mai importanta zi din viata mea: este ziua casatoriei noastre! Mi-as dori sa spal cu produsele dvs. rochia mea de mireasa si costumul de mire al sotului meu. Pentru ca materialele sunt mai delicate si pentru ca nu ne dorim sa se astearna praful peste ele, noi le vom mai imbraca. De exemplu, voalul deja a mai fost folosit de 2 prietene la nuntile lor, corsetul rochiei l-am mai imbracat la alte evenimente de petrecere, si la fel a facut si sotul meu. Pentru noi, hainele pe care le-am purtat in cea mai importanta zi a vietii noastre ne vor face mereu fericiti, iar de acele momente ne vom aminti mereu.

  21. As catifela cu noul Silan hainutele printesei mele si cateva jucarii de plus care sunt preferatele ei !
    Multumim pentru concurs si mult succes in ceea ce faceti !

  22. As spala cu Silan hainele copiilor . Folosesc balsam la fiecare spalare, imi place parfumul si mirosul placut pe care le lasa , hainele devin catifelate si moi.

  23. Ma bucur sa aud ca este un detergent si un balsam special pentru cei cu piele sensibila si predispusi la alergii, mai ales ca noi ne confruntam cu o dermatita urata de care nu mai scapam. As folosi Persil si Silan pentru lenjeria de pat si rochitele fetitelor. Multumim pentru concurs!

  24. Nici eu nu mai folosesc balsam tot din cauza alergiilor la cei doi mici ai mei. Insa nu am stiut de acel certificat pt Persil…Acum ca vine pe lume al treilea pui de om, as spala paturica crosetata de mine cu care voi merge la maternitate, hainutele noi pt bebe si cred ca as improspata si hainutele de botez a celor doi prunci mai marisori!:)

  25. Buna seara,

    am spala soricelul de plus al Alexandrei care provine tot dintr-o cutie Persil de acum 6 ani cand era cadou la achizitionarea unei cutii mari.Ii e foarte drag.Sper sa castigam.

    Ramona Beldiman

  26. Eu as spala toate hainele cu Silan. Imi place la nebunie moliciunea hainelor. Locuiesc la tara de cand ma stiu si mereu hainele spalate au fost scortoase si tari. Chiar daca miroseau a aer proaspat dupa ce le strangeam de pe sarma de rufe din gradina, mi-as fi dorit sa folosesc balsam ca sa le inmoi. Din nefericire, pana acum cateva saptamani nu se putea pentru ca spalam totul la mana. Acum am, in sfarsit, apa in casa si am putut monta masina de spalat si pot spala cate rufe vreau si le pot clati tot la masina. Dupa ce mi-am nenorocit mainile atatia ani, in sfarsit sunt fericita.

  27. Eu as spala cu Silan pernuta sub forma de inimioara a fetitei mele. A primit-o de la o prietena doarme in fiecare noapte cu ea in brate.

  28. Mmm, sa vedem! Eu as spala jucaria de plus preferata a baiatului meu (un ursulet de aproape 8 ani), pernutele mici si multe tot ale lui, camasile pentru scoala… Cam tot in mai putin cuvinte :)

  29. As catifela cu Silan jucaria de plus preferata a baietelului, meu, prima salopetica pe care a purtat-o, hainutele de la botez, caciulita preferata si bineinteles cearsaful si paturica cu care doarme.

  30. Cand a implinit un an, i-am luat lui Theodor (1 an si 8 luni) un catel de plus Huscky de care e nedespartit de atunci. Doarme cu el, il tine in brate cand se uita la desene. Sambata cand faceam amandoi curat, l-a pus in ligheanul cu apa sa ii faca baie :). L-am spalat, dar nu mai e la fel de pufos, asa ca avem mare nevoie de Silan pentru a-l ajuta sa redevina catifelat, pufos, matasos :)

  31. Imi place sa pun balsam (mai mult cocolino folosesc) pentru orice intra in contact cu pielea, gen prosoape si lenjerii. Dar a devenit oarecum obisnuinta la spalat, rar ii simt lipsa. Imi place si sa fie rufele parfumate, nu neaparat pufoase.

  32. Si eu ma bucur sa aud ca este un detergent si un balsam special pentru cei cu piele sensibila si predispusi la alergii, si as spala cu Silan toate hainele fetitei mele si jucariile ei de plus.

  33. Salutare tuturor,

    Hmmm…de ceva vreme tot pandesc articole despre Persil Sensitive si ma tot gandesc daca sa il incerc sau nu pentru hainele bebelusului meu. Ma bucur sa descopar ca exista si Silan Sensitive, pe care recunosc ca nu l-am incercat pana acum.
    Si acum ce as catifela cu Silan…pai toate hainutele baietelului meu, imi place sa folosesc balsam si fiindca suntem in perioada in care roadem si bagam tot in gurita, in special as folosi balsamul pentru sosetelele lui, deoarece are grija la fiecare purtare sa le mai faca el o extraclatire in gurita :))). Il gasesc tot timpul cu ele intre gingii, ca un catel si cand incerc sa i le iau, tine de ele ca un catel.
    Aaaa…si avem si o paturica pufoasa, care niciodata nu este pe picioruse, ci in jurul gatului, ca un fular, si-o trage peste fata si se chicoteste sub ea.

    Va doresc tuturor multa sanatate si sa va bucurati de copilasi!

  34. As spala un cardigan tricotat, ideal pentru acest anotimp pe care l-am primit de la mama mea cu ocazia zilei de nastere si care imi aminteste de acea zi minunata.

  35. Eu as spala prosopul meu cu stelute pe care il am de cand am mers in prima mea tabara la mare (eram la gradinita) si care are inca cusute de bunica pe margine initialele numelui meu (ca sa nu il pierd). Prosopul este subtiat si semi scortos, nu mai absoarbe, dar inca il folosesc din cand in cand asa pentru aducere aminte :)

  36. Eu as vrea sa le spal baietilor mei cateva lucruri pastrate de mama din copilaria mea, si pe care imi doresc sa le vad foarte mult pe ei.

  37. As vrea sa spal si sa clatesc cu produse delicate toate hainutele fetitei mele, toate reprezinta ceva special pentru mine:)

  38. Toate hainutele copiilor mei (Gabriel-5ani, Dalia 10lei) imi sunt dragi (mai ales cele mici, pe care le numesc “brelocuri) merita o atentie deosebita

  39. De ceva vreme am renuntat la balsamul de rufe deoarece am ajuns la concluzia ca nu este tocmai sanataos;insa se cam simte lipsa lui deoarece hainele sunt cam ”scortoase”.As dori sa folosesc Silan Senzitive pentru a reda moliciunea si catifelarea hainelor baieteilor mei dragi.
    Multumim pentru concurs!

  40. As spala cu noul Silan Sensitive plusurile nepotelului meu, hainutele, dar si paturica de care nu se poate dezlipi nici acum! :)

  41. Eu as spala toate asternuturile si prosoapele din casa cu Persil Sensitive si cu Silan Sensitive. Mi-ar prinde tare bine cele doua produse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>