Salam de biscuiţi cu cremă de unt şi Nutella

Acest salam de biscuiţi a fost o revelaţie pentru mine, nici eu nu m-am aşteptat să iasă aşa de bun.

Eu am avut mereu o problemă cu salamul de biscuiţi, mereu mi s-a părut că are un gust pregnant de margarină (probabil pentru că aşa era făcut) şi nici cu cel clasic, cu unt topit, nu am avut vreo compatibilitate. Aşa că m-am gândit să “inventez” un salam de biscuiţi, pornind de la o reţetă publicată de Cristina Mazilu pe blogul ei, dar renunţând la ouăle crude care nu mă încântă decât în maioneză, în rest nu pun ouă crude la niciun fel de dulce preparat în casă.

Ingredientele pe care le-am pus eu (variaţi în funcţie de ce aveţi prin frigider): 300 de grame de amestec de biscuiţi (am folosit Petit Beurre şi nişte biscuiţi Spekuloos de la Lidl), 100 de grame de unt la temperatura camerei (nu topit!), două linguri de cacao, smântână dulce (nefermentată, de 30% grăsime), o mână bună de merişoare, câteva caise uscate tăiate cubuleţe, fulgi de migdale, 2 linguri de zahăr pudră, două linguri mari, cu vârf, de Nutella. Suplimentar, dacă doriţi, 1-2 linguri din băutura sau esenţa preferată.

salam de biscuiti

Biscuiţii se fărâmiţează – 200 de grame se fac pudră, 100 de grame se rup bucăţele mici şi se pun într-un bol. Dacă folosiţi fructe uscate sau nuci, le adăugaţi şi pe ele peste biscuiţi. Dacă folosiţi rahat, îl tăiaţi cubuleţe mici.

Separat se bate untul cu zahărul pudră, se adaugă pudra de cacao, apoi Nutella şi, treptat, câteva linguri de smântână dulce. Dacă vreţi să îi îmbogăţiţi gustul, puteţi adăuga un strop din băutura voastră preferată (lichior, dacă nu consumă şi copiii salamul) sau un strop de esenţă de vanilie sau rom. Eu am pus câteva linguri de prosecco rose.

Crema Nutella şi zahărul se adaugă după gust, eu n-am vrut să iasă prea dulce salamul, aşa că am pus puţin zahăr pudră şi ceva mai multă Nutella. Va ieşi o cremă delicioasă pe care o puneţi peste biscuiţi şi frământaţi cu mâna până simţiţi că se “leagă”. Dacă nu se leagă, mai adăugaţi smântână dulce. Dacă e prea moale, probabil va trebui să mai adăugaţi nişte biscuiţi (aşa am păţit eu a doua oară când am făcut-o).

Întindeţi o folie de plastic, puneţi compoziţia, aranjaţi-o sub formă de rulou şi înfăşuraţi în folie. Daţi la frigider minim 4 ore.

Vă spun, iese un salam de biscuiţi extraordinar de gustos, de fin şi savuros! E o reţetă perfectă pentru week-end!

8 Replies to “Salam de biscuiţi cu cremă de unt şi Nutella”

  1. Tocmai ce mananc salam de biscuiti proaspat facut.Iti dau reteta mea daca vrei,fara unt,zahar… http://silving.org/2012/12/20/salamul-de-biscuiti-sanatos/

    E foarte bun,in asta am pus biscuiti de care am gasit prin casa,resturi de vreo 3 feluri (nesarati,desigur),vreo 2 linguri de unt de cocos,stafide,nuci,prune uscate,seminte de chia,seminte de in,cacao,miere,rom,vanilie,lapte sa se inchege compozitia,totul din ochi,ca deja numai asa fac.Nici n-are cum sa nu iasa.Pofta buna! 🙂

    1. Eu prefer reteta cu unt si zahar 😀 Si sa nu aiba prea multe ingrediente ca sa nu mai inteleg ce e acolo 🙂

  2. Suna bine tare! Cred ca va fi primulsalam de biscuiti pe care il voi putea manca. Merci de reteta:)

  3. violeta.argatu says: Reply

    mama cum arata… ca-n copilarie…bravo!!!

  4. C. Nicoleta says: Reply

    Buna Laura! Este prima data cand fac salam de biscuiti si am folosit reteta ta pentru aceasta prima incercare. A iesit foarte bun si apreciat de toata familia. Multumim pentru reteta! 🙂

    1. Cu drag, ma bucur ca v-a iesit!

  5. Și eu sunt fan salam de biscuiți, tort de biscuiți… Îmi plouă-n gură!!!!

  6. Violeta Argatu says: Reply

    Iar ai mâncat bunătăți fără mineeee….
    Merci pt retetă ;).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.