Golful francezului – Daphne du Maurier

Doar câteva fragmente care mi-au plăcut, pentru un sinopsis detaliat care să vă convingă s-o citiţi mergeţi aici. Autoarea articolului citat exprimă foarte frumos esenţa cărţii în alt articol: “Sunt iubiri care rămân așa, în doi peri. Protagoniștii acestui tip de iubire rămân unul pentru altul freamăt și efervescență peste veac. Ciudat e că sunt și fericiți! E acea iubire care nu moare niciodată, care e, vorba lui Exupery, “izvor, convoi și trecere”. Și în viața viitoare când te naști, îți amintești tocmai de această iubire. Și îi cauți izvoarele involuntar, fiindcă acel ceva te duce unde trebuie să fii în momentul potrivit și la locul potrivit!” E o carte minunată despre o femeie care descoperă mult prea târziu în viaţa ei dragostea adevărată şi alege să-şi sacrifice fericirea personală în favoarea fericirii copiilor, lângă care decide să rămână.

Sursa foto: http://www.openlettersmonthly.com/novelreadings/daphne-du-maurier-frenchmans-creek/
Sursa foto: http://www.openlettersmonthly.com/novelreadings/daphne-du-maurier-frenchmans-creek/

“El crede că cei care duc o viaţă normală în lumea asta a noastră sunt obligaţi să trăiască după obiceiuri şi datini, după un set de reguli care până la urmă ucid iniţiativa şi spontaneitatea. Omul devine o parte mică, dar necesară dintr-un sistem.”

“- Care-i deosebirea?
– Dintre fericire şi mulţumire? Aici m-ai prins. Nu e uşor de descris în cuvinte. Mulţumirea e o stare de spirit pe care o avem când trupul şi sufletul lucrează în armonie, fără divergenţe. Atât sufletul, cât şi trupul sunt în pace, fiindcă cele două coordonate sunt suficiente. Fericirea, în schimb, e lunecoasă, îţi scapă printre degete, o ai o dată-n viaţă şi se apropie de extaz.”

“Pentru câteva clipe între ei se lăsase tăcerea, iar ea se întreba dacă toate femeile atunci când sunt îndrăgostite erau împărţite între două imbolduri: dorinţa de a renunţa la modestie şi reţinere ca să mărturisească totul, şi deopotrivă hotărârea de a tăinui iubirea pentru totdeauna, de a fi rece, distantă, nespus de nepăsătoare, decise mai degrabă să moară decât să mărturisească un lucru atât de intim, atât de personal.”

“Din când în când zâmbea în sinea lui moţăind sub razele soarelui, iar ea îşi aminti atingerea trupurilor lor spate în spate toată noaptea şi se gândi cu milă la toţi bărbaţii şi toate femeile care nu iubeau din toată inima, care erau reci, sfioşi sau încăpăţânaţi, care credeau că pasiunea şi tandreţea sunt două lucruri separate, şi nu un singur tot contopit maiestuos, astfel încât să fii aspru înseamnă să fii şi blând şi să taci înseamnă să vorbeşti fără cuvinte. Fiindcă dragostea, aşa cum o cunoştea ea acum, era ceva fără inhibiţii şi fără rezerve, bărbatul şi femeia îşi aparţin unul altuia, fără bariere şi fără fală şi orice i se petrecea lui i se întâmpla şi ei: toate simţămintele, toate mişcările, toate trăirile trupului şi sufletului.”

Cartea a fost re-editată în 2009 de editura Adevărul Holding, eu am găsit-o în Librăria Adevărul Magheru (lângă Cărtureşti) la numai 7 lei. Mi-a oferit câteva ore de lectură foarte agreabile, aşa că o recomand din toată inima pentru câteva clipe de evadare din cotidian.

2 Comment

  1. Mulțumesc, Laura! Cling!

  2. Luminita says: Reply

    Una din cartile adolescentei mele. 🙂

Leave a Reply