O să fie bine

Dragă prietenă/drag prieten,

Te rog nu mai îmi spune că o să fie bine. De unde ştii tu asta? Ai vreo soluţie magică de rezolvare a problemelor mele pe care eu n-am văzut-o până acum? Îţi stă cumva în puteri să rezolvi situaţia mea? Poţi tu să-mi iei greutăţile de pe umeri? Atunci nu spune că o să fie bine. Ai văzut cumva în globul tău de cristal? Ai dat în bobi, ai citit în cafea? Ai ascultat-o duminică pe Urania şi a zis că o să fie bine? Atunci nu mai spune asta. Aaaa, nu ştii, de fapt, dar eşti optimist/ă? Bravo ţie! Ghici ce, eu nu sunt.

Ştiu că vrei să ajuţi şi că aşa crezi tu că ajuţi. Dar n-ai mers în pantofii mei, n-ai trăit viaţa mea, n-ai făcut alegerile mele, n-ai suportat consecinţele lor şi poate n-ai avut şi ghinionul de a fi la locul nepotrivit la momentul nepotrivit ca mine. Nu trăieşti viaţa mea, nu te-ai dat jos din pat în locul meu dimineaţă, nu ai mers la serviciu în locul meu, nu ai răspuns tu la telefoanele acelea la care te apucă tremuratul să răspunzi, n-ai deschis tu mailurile alea la care ai avut inima cât un purice. N-ai răsfoit tu iar şi iar aceleaşi hârtii, nu te-ai uitat tu pe fereastră sperând să vină rezolvarea de undeva din cer, nu ţi-ai călcat tu pe mândrie în locul meu. Deci n-ai de unde să ştii că o să fie bine.

Nu-mi spune nici “sunt alături de tine” şi nici “o rezolvăm noi cumva” dacă nu-mi poţi oferi un ajutor de ordin practic. Dacă la finalul zilei te duci la tine acasă şi te bucuri că nu eşti în locul meu, n-ai făcut decât să rosteşti nişte truisme care să mă facă să cred în compătimirea ta de carton. Empatia e grea, chiar şi pentru cel mai sufletist om. Nu te preface că o ai, dacă nu ştii nici ce înseamnă termenul.

Nu spune “ştiu prin ce treci”, dacă nu ştii. Dacă nu ai fost în situaţia mea, măcar vag, nu-mi spune “înţeleg, dar o să fie bine”. Pentru că ştii ce? De fapt, nu, nu înţelegi. Dacă îmi spui că o să fie bine, e semn clar că nu înţelegi că eu în clipa asta nu simt că o să fie bine şi că încurajările tale mi se par ca nişte ace sub unghii. În clipa asta eu simt că se prăbuşeşte lumea cu mine (chiar dacă, poate, ţie ţi se pare că nu-i aşa), că sunt la capătul puterilor (chiar dacă, poate, tu zici că nu-i aşa) şi că nu mai am energie să mă dau jos din pat (chiar dacă, poate, sunt oameni care trăiesc lucruri mult mai rele, mai urâte şi mai dureroase). Deschid o paranteză: îmi spunea cineva odată că nu e bine să ne comparăm durerea/suferinţa cu a altora care (ni se pare nouă) o duc mai rău, pentru că în afară de sentimentele negative pe care le ai acumulate deja, vei mai aduna unul, cel de vinovăţie. Că tu te plângi de o durere de spate, când alţii au boli grele, că te plângi că n-ai cu ce plăti ratele la casă, când alţii au rămas deja pe drumuri, că boscorodeşti că e obraznic copilul când alţii şi i-au pierdut pe ai lor, că bombăni că e coadă la metrou când în alte ţări e război, că înghiţi cu noduri supa cu găluşte care nu-ţi place când, totuşi, alţii n-au ce pune pe masă. Şi tot aşa. Motive să ne simţim vinovaţi sunt destule, trebuie doar să le adunăm de jos ca pe nişte pietricele şi să le punem în sacul nostru emoţional. Închid paranteza.

Nu-mi oferi soluţii din gama “mai bine…” sau “eu în locul tău…” Pentru că ştii ce, nu eşti în locul meu. Dacă erai în locul meu, poate erai mai isteţ/mai isteaţă sau mai norocos/mai norocoasă sau mai bine informat/ă. Dar nu eşti. Şi nu, nu mai bine… Am nevoie să cred acum că acea cale pe care am ales să merg e calea cea bună chiar dacă ţie nu ţi se pare. Pentru că nu e calea ta. E a mea.

Dacă vrei să ajuţi, ascultă-mă şi atât. Dacă nu ştii ce să spui, mai bine taci. Ştiu că în sinea ta mă judeci, că “mai bine nu făceai asta, nu alegeai asta, mai bine făceai altcumva” dar abţine-te. Eu te înţeleg, chiar te înţeleg. Suntem oameni cu toţii. E în natura noastră să judecăm. Dar dacă chiar ţii la mine, atunci ascultă-mă şi atât. Ca idee, eclerele ajută mai mult decât “o să fie bine”.

Dacă chiar o să fie bine, n-o să-ţi ridic o statuie că mi-ai zis tu. O să-mi ridic mie o statuie că am ajuns până acolo. Dacă nu, nu e mai bine să nu-mi fi spus asta?

10 Comment

  1. Indraznesc sa comentez la postarea asta desi intuiesc ca majoritatea care o vor citi, vor alege sa taca. E clar ca nimeni, indiferent cat de mult ar empatiza si ar suferi pentru cineva, nu stie prin ce trece acel cineva decat (cel mult) daca a trecut prin ceva similar/identic.

    Dar sunt convinsa ca sunt oameni in jurul nostru care ne iubesc atat de mult incat sufera real si sunt tristi pentru imposibilitatea de ajutor (in afara de o vorba buna care oricum nu valoreaza prea mult). Si stiu sigur ca sunt oameni care, desi par ca se duc linistiti la casele lor, se culca si se trezesc in minte si cu suferintele noastre si cu mintea stoarsa de cautatul solutiilor salvatoare. Si sigur ca nimeni nu stie ca o sa fie bine dar macar e bine ca exista oameni care se roaga si isi unesc energiile pozitive sa ne faca sa ne simtim mai putin singuri pe lume si sa ne faca sa simtim ca apartinem unei familii si unei comunitati de prieteni (mai mare sau mai mica).

    Stiu ca in descarcarea ta nu te-ai adresat familiei si nu de asta simt nevoia sa raspund insa mi-as dori sa stii ca, desi nu imi sta in puteri sa fac mare lucru, nu pun in nicio seara capul pe perna fara sa nu ma gandesc ce-as putea sa fac si cum sa fac.

    N-are tara asta eclere cat ti-as aduce ca sa te simti macar putin mai bine si nu ma supar daca tii comentariul in moderare, nu trebuie neaparat sa-l publici, poti doar sa-l citesti si sa-l tii acolo 🙂

  2. Alexandra says: Reply

    Din aceeasi categorie, “asa a fost sa fie”, “asa a vrut Dumnezeu”, “cu timpul durerea o sa scada” plus ce zici tu mai sus. Anul trecut fratele meu lupta cu o forma urata de cancer, urmand ca la scurt timp sa moara si sa lase 2 copilasi mici orfani. De fiecare data cand auzeam vorbele astea, imi venea sa urlu. De unde stie cineva ca Dzeu a vrut ca el sa moara in chinuri teribile? In cazurile astea, intr-adevar tacerea este mult mai buna.

  3. sakura says: Reply

    Draga Laura,
    ai scris aici exact cuvintele pe care imi venea sa le urlu de atatea ori..
    au fost si dati in care le-am urlat ptr ca oamenii carora le-au fost adresate au fost oameni care m-au cunoscut pe mine in momente mai apropiate..

    dar au fost si dati in care n-am putut sa le spun ptr ca n-am vrut sa le daram si altora speranta.. ca poate.. va fi bine…

    Daca intr-adevar totul e spre bine, atunci nu ar mai fi oameni care inebunesc. n-ar mai fi oameni care se sinucid. am duce-o toti din ce in ce mai bine..

    dar, vezi, lumea (mai de departe sau mai de aproape) nu e pregatita sa afle ca tu NU ESTI BINE. ca tu/ eu/ somebodyelse nu esti puternic, ti-ai pierdut credinta, nu mai vrei sa traiesti. lumea vrea ca atunci cand se uita la tine/ te incurajeaza/ te mangaie, tu sa ridici ochii si sa spui “da, va fi bine” sau macar sa invii dupa 3 zile…

    si atunci cand vede ca nu o faci, se retrage, sau iti spune ca de fapt tu nu simti chiar asa, si nu esti chiar atat de jos. si asta ptr ca lumea vrea sa se regasesca in experienta ta. lumea are nevoie de invingatori. daca vreodata va trece printr-un necaz, sa aiba la cine se raporta. la tine, care esti o invingatoare. de aceea oamenii (unii) nu suporta adevarul dureros, ca nu, nu esti bine, esti disperat, satul si overlimit..
    si atunci incearca sa te convinga ca totul va fi bine.

    p.s. : eclerele s-ar strica pana la tine, dar iti trimit cu drag niste placinta.
    te imbratisez. si iti doresc sa gasesti pe cineva pe umarul caruia sa poti plange, sa poti urla, … sau ce-ti mai vine sa faci.

  4. ceska777 says: Reply

    Uite ca mai e cineva care nu tace. Si stii ca s-ar putea sa cam am idee prin ce treci. Si mai stii ca am intrebat una, alta. Si mai trebuie sa stii ca am fost acolo unde esti probabil tu acum cand contrazici pe toti cei care spun ca o sa fie bine. Acum poate sunt nori pe cerul tau, poate sunt inundatii si revarsari din matca. Poate e chiar seceta fiindca nu mai poti sa plangi. POate chiar crapa capra piatra-n patru.
    Nici nu am crezut trei luni la rand in 2013 ca o sa fie bine. Si acum tresar noaptea cu o intrebare; pot? rezist? Si vine dimineata si mai incepe o zi in care la sfarsit cand adorm nu sunt perfect convinsa nici eu ca va fi bine dar lupta asta am castigat-o. Azi a trecut si vine maine si mai vine o lupta. Razboiul e lung si greu si pana la lupta finala nu stim cine il va castiga.
    Tu stii si poti sa alegi si sa cerni intre toate sinonimele lui “o sa fie bine”. Sunt unii care chiar spun ca o sa fie bine fiindca ei cred in tine. Nu stiu toate furtunile prin care ai trecut dar le banuie amploarea. Ei vad unde esti acum, stiu unde ai fost odata si sper sa ajungi la liman. Si speranta mea cu cea a lui si a ei, se aduna, se pun cap la cap. Nu detii tu toate solutiile si nici noi nu le stim. Nici pentru noi si nici pentru tine. Doar tu stii!
    Doar uneori ajuta sa inclini capul pe dreapta si brusc vezi alte umbre si lumini. Ajuta sa te intorci din drum un pic, sa faci un pas la dreapta, sa iesi de pe carare.
    Eu sunt aici……….

  5. bianca says: Reply

    Habar nu am prin ce ai trecut, dar stiu o mica parte din ce esti. Pentru ca te-ai expus aici, si ai facut-o pe bune, nu e prefacatorie, e o parte din tine aici. Eu iti tot ridic statuie, de cate ori te citesc. Pana la final, o sa fie bine. Din cand in cand o sa fie si rau, dar o sa invingi. Aparent esti foarte firava si totusi esti atat de puternica. O sa fie bine :). Te imbratisez!

  6. M-am gandit mult daca sa scriu sau nu….
    Miha are dreptate..Probabil ca multi vor citi si vor tace nestiind ce altceva sa spuna.
    Am fost in papucii tai, am avut nopti cand nu am dormit, zile cand am plans amarnic….
    Ai fost acolo si da, ai dreptate, nu mi-ai spus ca va fi bine, dar mi-ai oferit un umar, o ureche, o mana….
    Asta fac si eu pentru tine acum si regret amarnic ca nu sunt in postura sa te ajut si altfel.
    Nu pot sa iti zic ca va fi bine pentru ca stiu prin ce treci, am trecut prin destule si eu si numai de asta nu aveam nevoie sa aud de la cei din jur! Dar aveam nevoie sa plang, sa ma descarc si sa caut solutii….
    Sunt convinsa ca sunt multi oameni care se gandesc cu adevarat la voi si se roaga pentru voi. Poate sunt si prefacuti, nu am cum sa stiu…Dar sunt sigura ca sunt oameni care te iubesc si te apreciaza si cauta si ei solutii sa te ajute!

  7. deea4deea says: Reply

    da, ai dreptate. dar ce putem face? sa ne uitam unii in ochi altuia si gata? asa suntem , o vorba buna, la unii face bine. o bataie pe umar acolo, sa stiu ca, chiar si ptr 5-10 minute cineva este acolo cu mine, ptr mine.

  8. Gabriela Dinescu says: Reply

    Laura, ai dreptate, ai spus totul foarte frumos. Un prieten / om adevarat este cel care stie sa stea langa tine, sa suporte suferinta ta si sa iti permita sa o traiesti. De cele mai multe ori insa, nu putem suporta suferinta celor pe care ii iubim si incercam sa ii facem bine cu orice pret, pentru noi insine in primul rand, si nu pentru ei. Un cadou enorm este sa poti pur si simplu sa stai langa cel care sufera. Nu stiu ce ti s-a intamplat dar … in mod sigur vei iesi mai bogata si mai mare din aceasta etapa a vietii tale. Ajung sa spun lucrul pe care il condamni dar … asa cum te vad, esti puternica, constienta de tine, poti privi ceea ce ti se intampla direct in fata, asa ca … da, va fi bine. Candva, la un moment dat.

  9. Maria says: Reply

    Laura …. sper din suflet ca nu ati patit ceva. Sper ca sunteti bine.

  10. simona says: Reply

    Offf imi pare rau ca treci prin momente grele.
    Viata asa este facute cu bune, cu rele iar noi trebuie sa vedem in fiecare doar ce este bun ca sa putem merge mai departe.
    Cel putin eu asa zic dar ca si tine am avut parte de foarte multe momente in care m-am zbatut sa le depasesc iar cei care puteau sa ma ajute nu o faceau.
    Deci sfatul meu este sa ceri ajutor si vezi cu adevarat cine iti este prieten
    ( acum am mai imbatranit si o fac dar pana acum nu ceream ajutor si nu spuneam ce ma doare).
    Cu siguranta te va ajuta cel care te astepti mai putin.
    Sper sa iesi cat de repede din asta si sa ne bucuri sufletul cu postarile tale.

Leave a Reply