“Tinerii din ziua de azi”

Vă provoc să ghiciţi în ce secol/deceniu/an/ţară se rostesc cuvintele de mai jos. Cel care le rosteşte este un personaj de carte şi se referă la “tinerii din ziua de azi”, doar că nu vă spun care “azi” până nu vă daţi cu părerea. Culmea e că am dat peste acest fragment chiar în ziua în care am discutat cu o prietenă despre valorile pe care [nu] le mai au tinerii (în special fetele) din ziua de azi şi despre stilul de viaţă pe care îl adoptă, ea lucrând într-un colectiv unde media de vârstă e foarte scăzută şi “a-ţi trăi viaţa” înseamnă pentru cele mai multe dintre colegele ei de 20-25 de ani beţii repetate, aventuri de natură sexuală cu oricine se nimereşte, cluburi, muncă feştelită, incapacitatea de a-şi asuma vreun fel de responsabilitate, lipsă de independenţă în ciuda aparentei independenţe (stau cu părinţii, îşi cheltuie salariile doar pe distracţii şi haine, n-au plătit o factură în viaţa lor) şi o debusolare evidentă cu privire la scopul lor general în viaţă.

“- Nu zău, de ce lucrezi atâta? Nimeni n-o să-ţi ridice monument în faţa sanatoriului.

– Vezi, asta e nenorocirea noastră: mereu legăm noţiunea de muncă de o recompensă. Mereu aşteptăm şi râvnim prime, evidenţieri şi monumente. Ca şi când n-am fi legaţi de pământul ăsta, ci am fi nişte străini, chemaţi aici, rugaţi să facem nişte servicii acestei ţări.

[Ea] zâmbi imperceptibil.

– Nu te bănuiam patriot.

– Pentru că faci parte din generaţiile astea noi. E drept că asupra voastră s-a comis o eroare de educaţie. Unii au uitat că există o venerabilă tradiţie a şcolii […]. Câteodată sunteţi incapabili să vibraţi în faţa unui drapel, strâmbaţi din nas când auziţi un cântec patriotic. […] V-aţi obişnuit să aveţi totul de-a gata şi vă face impresia că tot ce vedeţi în jur vi se cuvine şi e astfel de când lumea. Când vă vorbim de război şi de ultimii douăzeci de ani şi vă pretindem anumite lucruri în numele sacrificiilor noastre, ridicaţi din umeri iritaţi, ia mai lăsaţi-ne cu sacrificiile voastre, ziceţi, că ne-am plictisit să auzim mereu aceeaşi poveste… Când vă spunem că pe trei sferturi din suprafaţa oraşelor noastre erau până ieri mlaştini sau cocioabe, pufniţi: ei, şi?! noi vrem să trăim, să simţim viaţa, recitaţi voi, deşi dacă v-ar lua cineva la bani mărunţi să vă întrebe ce înţelegeţi prin a simţi viaţa, habar n-aţi avea. După toate astea sunteţi şi snobi şi refractari la adevărata cultură…  […] Dar mă tem că în afară de a nega, nu mai sunteţi capabili de altceva…”

6 Comment

  1. […] “Tinerii din ziua de azi”. […]

  2. Cumva noi suntem tinerii din ziua de azi? 😀 Noi adica cei care avem 30, 30 si ceva de ani acum?

  3. deea says: Reply

    Suna ca un fragment dintr-un roman romanesc din perioada interbelica

  4. mare dreptate ai Laura! Foarte real și clar scris! Bravo!

  5. Prin prisma meseriei mele, daca ai si tu cat de des aud eu asta si cat de autentic este textul de mai sus….M-ai facut curioasa.

  6. Ramona A. says: Reply

    Nu am idee care este personajul care spune aceste cuvinte si nici care este perioada in care se rostesc, dar cred ca la cat de adevarate sunt vorbele lui, ar fi putut fi rostite oricand, mai ales incepand cu cea de-a doua jumatate a secolului trecut. Si mai cred ca vor fi mereu actuale.

Leave a Reply