Surprize de 1 iunie la grădiniță – o vizită de la o văcuță năstrușnică

“Paula e văcuţa, ce nu face doar muuuu”… Cam asta au fredonat colegii mei de birou vreo două zile, amintindu-şi de păţania mea cu văcuţa Paula. Pentru cei care nu mă citesc şi pe facebook, văcuţa Paula este o mascotă care a venit şi m-a vizitat la birou.

Cei de la dr Oetker m-au întrebat dacă vreau să primesc un cadou pentru Eliza de 1 iunie şi am zis da, de ce nu, ştiind că Eliza e fan Paula, dar nu mi-am închipuit niciodată că mă voi trezi cu ditamai vaca la etajul 18 al clădirii în care lucrez, în hohotele de râs ale colegilor care o pozau pe Paula în timp ce eu căutam cel mai apropiat hârleţ ca să sap o groapă să mă ascund.

Odată depăşit momentul de stânjeneală, m-am amuzat şi am zâmbit şi mi-am dat seama că noi, oamenii, nu mai ştim să ne bucurăm de lucrurile care ne fac să râdem şi că orice lucru care ne descreţeşte frunţile, fie la birou, fie acasă, e binevenit. Şi apoi m-am întristat. Pentru că dacă aş fi dat adresa de acasă, Paula ar fi venit la Eliza şi bucuria ei ar fi fost de o mie de ori mai mare. Da, s-a bucurat şi de cadouri, dar când a auzit că Paula a fost la mine la birou, a fost tristă că ea n-a putut s-o vadă.

A fost unul dintre acele semne pe care le tot primim noi, părinţii, că, deşi un cadou material e binevenit şi apreciat (şi cel de la Paula a fost chiar consistent şi bine gândit – a avut şi produse, dar şi o carte cu poveşti, un set de tacâmuri pentru copii, un joc cu zaruri şi o valijoară), copiii se bucură mai mult de cadourile care nu se pot ambala.

Aşa că m-am gândit să le adresez celor de la Dr Oetker o întrebare: n-ar putea Paula să vină la grădinţă la copii? M-am consultat cu doamna educatoare, am primit acordul şi am întrebat. Le-am spus că nu e nevoie să le dea cadouri copiilor, singurul cadou fiind prezenţa văcuţei în clasa lor. Din fericire, am primit un răspuns pozitiv şi Paula s-a dus la copii luni de dimineaţă.

Numai Eliza a ştiut dinainte, pentru restul a fost o surpriză maximă. Paula le-a dăruit budinci şi cărticele cu activităţi şi s-a pozat cu ei. Am rugat-o pe doamna educatoare un singur lucru: să nu le dea voie copiilor să mănânce budinca la grădiniţă ca să decidă părinţii acasă dacă le-o dau sau nu şi aşa a şi fost.

Toţi copiii au recunoscut văcuţa, semn că ştiau deja iaurturile cu pete şi budincile şi aproape l-au sufocat pe bietul om care a fost de acord să-şi pună costumul de vacă şi să se lase smotocit de o gloată de princhindei gălăgioşi. Un fel de Moş Crăciun de 1 iunie, doar că sub formă de vacă : ))))) Şi chiar e un soi de Moş Crăciun (sau să-i spunem Moş Cireşar?), pentru că a reuşit să facă nişte bucurii neaşteptate şi altor copii (despre una dintre ele a scris Ina, în stilul ei caracteristic, aici.)

“Paula nu e o vacă adevărată”, a spus Eliza, “e doar un om deghizat în vacă ca să îi bucure pe copii” – asta mi-a spus Eliza luni dimineaţă în drum spre grădiniţă. Aşa şi este. Mai presus de produse, de cadouri şi de partea comercială a văcuţei Paula, bucuria copiilor a fost nepreţuită iar zâmbetele lor de milioane. Mulţumim, Dr Oetker, brandului Paula şi agenţiei de PR care s-a ocupat de organizarea acestor surprize!