Tablou cu peisaj maritim din scoici – amintire de la mare

Am făcut acest tablou din scoici după o idee văzută aici. Am adăugat în plus crabul (pentru că voiam şi o pată de culoare) şi ancora pe care am găsit-o întâmplător în cutia cu de toate în timp ce scotoceam după punguţa mea cu ochişori mobili (pe care n-am găsit-o, aşa că a trebuit să reciclez ochii de la alte proiecte).

dscn6232_1

Materiale: o pânză pe cadru de dimensiunea dorită, acrilice (albastru, verde, roşu), scoici de diferite dimensiuni, ochişori mobili, pistol cu silicon fierbinte (altminteri nu ştiu cum le veţi lipi, chiar şi cu pistolul se lipesc greu), pensule, diverse decoruri dacă aveţi.

Se pictează fundalul cu albastru, apoi algele cu verde. Se vopseşte o scoică în roşu (eu am folosit o scoică mai plată). Se lipesc scoicile, mai întâi cele mari, apoi cele mici, pe post de aripioare şi codiţă. Se lipesc ochişorii mobili. Se lipesc alte decoruri (ancoră, melcişori). Pentru a lipi scoicile cel mai bine e să turnaţi din belşug lipici pe pânză şi să puneţi scoica pe deasupra, nu să ungeţi marginile cu lipici.

DSCN6234

La fel ca bloggeriţa de la care m-am inspirat, şi eu tot în baie o să-l pun, pentru că mi-am dat seama că am o baie foarte austeră şi un element colorat ar înveseli-o puţin 🙂 Voi unde l-aţi pune?

2 Replies to “Tablou cu peisaj maritim din scoici – amintire de la mare”

  1. violeta.argatu says: Reply

    Pe balcon :). arata ff bine, felicitari!

    1. Eu nu mai am balcon : (((((

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.