Septembrie, luni

Nu, nu despre faimoasa melodie vreau să povestesc azi, ci despre faptul că chiar e 1 septembrie, luni. Calendaristic, s-a sfârşit vara, pentru profesori s-a sunat clopoţelul, puloveraşele încep să-şi găsească tot mai des loc în garderoba noastră, mai ales seara şi dimineaţa, am constatat, mâhnită, că a dispărut piaţa de pepeni, probabil va fi înlocuită de gogonele şi eu constat, cu uimire, cum trece timpul.

Sarafanele şi cămăşile de şcoală sunt pregătite, săptămâna viitoare mergem după ghiozdan. Am probat două perechi de pantofi şi una de adidaşi pe care le primisem pentru Eliza, mărimea 30, doar ca să constat, cu tristeţe, că mândra mea poartă 31 şi trebuie să cumpăr totul nou. Buburuza vinde cărţi pentru clasa pregătitoare şi am luat şi eu câteva, sperând că reuşesc să mai lucrez cu Eliza una-alta. Nu ştiu cum va fi la şcoală când eu voi veni la ora 7 seara acasă, probabil va trebui să-mi reduc programul, măcar din clasa întâi încolo. Sau va trebui s-o responsabilizez cumva. Cam greu cu partea asta, deşi e un copil conştiincios în felul ei.

Eliza s-a făcut mare, e aşa de mare că nu-mi vine să cred. A insistat pentru o tunsoare nouă şi majoritatea rochiţelor şi fustiţelor de fetiţă nu-i mai vin. Deja îi trebuie hăinuţe mari de domnişoară. Îi place să poarte brăţări din acelea de aţă roşie cu pandantiv şi o vreme avea şi câte trei la mână. A descoperit şi brăţările din elastice şi m-a invăţat şi pe mine să le fac 🙂 În colanţi din denim trei sferturi şi tricouri viu colorate, cu încheietura plină de brăţări şi cu părul tuns scurt, arată mai mare decât sunt eu pregătită să accept. Nu sunt pregătită să fiu mamă de fetiţă mare, chiar nu sunt!

Am avut o vară frumoasă, m-am şi ne-am plimbat mult, am văzut locuri noi, am cunoscut oameni noi, am trăit experienţe noi. Am fost cu Eliza şi la mare, şi la Iaşi şi la munte. Deja planific drumeţiile de anul viitor când ne-am propus o vacanţă de o săptămâna la cort la munte şi o excursie la mănăstirile din nordul Moldovei. Pentru Eliza, poate chiar o tabără frumoasă, dacă va vrea. Sau poate o tabără de schi în iarnă la Braşov cu copiii prietenei mele. De ziua blogului, pe 23 august, eram aşa de prinsă cu organizarea unei petreceri pentru copii la prietena mea la Braşov, că am uitat să-mi urez la mulţi ani. Blogul meu a crescut mare, merge şi el la şcoală odată cu Eliza. Obişnuiam să sărbătoresc cu un concurs, dar anul ăsta am şi uitat de aniversare. Mi-a amintit Miha când mi-a dat un sms să-mi ureze Happy Blog Day! Tot şase ani a făcut şi blogul ei, care e doar cu 23 de zile mai mare decât al meu. Poate facem un concurs frumos împreună să ne aniversăm blogurile surori în acelaşi timp 🙂 O să ne gândim la un dar frumos, special, pentru voi.

Îmi place toamna, îmi plac culorile ei, răcoarea şi zgomotul pe care îl fac frunzele când le sfărâmi sub talpă. Prima zi de şcoală a copiilor mă emoţionează mereu. Nu mă mai satur să mă uit la prichindeii dichisiţi cu buchete de flori în mână. Anul ăsta vom fi şi noi printre ei, cu emoţii mari, mari de tot. Ia să vedem, la apel cititorii care au copii care intră în clasa zero. Sunteţi pregătiţi emoţional? Dar cei care aveţi copii care intră la grădiniţă sau într-un nou ciclu de învăţământ? Mamele care aveţi copii de facultate, aţi scăpat de emoţii?

13 Comment

  1. cristina o says: Reply

    Fetita mea a inceput azi gradinita. Desi stabilisem sa o duca bunica si desi este “in al doilea an”, tot m-am invoit de la serviciu sa merg cu ea. Emotiile mi-au disparut, insa cand, pe drum, de pe bancheta din spate, am auzit: “mami, sunt bucuroasa ca merg la gradinita!”. Laura, iti urez succes!! Se pare ca tu ai nevoie mai mult decat Eliza!

  2. Ai întrebat la finalul articolului tău ce fac mamele care au copii de facultate. Eu una, sunt într-un vârtej de sentimente. Minunea mea mare, pleacă pe drumul lui, fără a mai fi eu alături de el. E un melanj de bucurie și temeri. Stiu că de acum se poate descurca foarte bine și fără a fi eu lângă, dar parcă tot nu pot accepta complet, 100%. A rămas Luca lângă mine și cred că va fi mai ușor. În rest, voi rămâne cu amintirea acestei veri ca fiind una când, de fiecare dată când trecea pe lâgă mine, fiul meu ce mare, Răzvan, mă îmbrățișa!
    Spui tot în articol că nu ești pregătită s-o vezi de Eliza, tânără domnișoara, și vreau să mărturisesc că nici eu nu sunt pregătită încă să-l văd pe Răzvan, bărbat!
    Îți doresc ca perioada ce vine să te bucuri alături de fetița ta, de acest nou început 🙂

  3. Liviana says: Reply

    Am avut emotii la la debutul scolar al fiecarui baiat. Atat de mari incat simteam ca ma sugruma cineva de gat in timp ce lacrimile vroiau sa tasneasca neaparat. Si anul asta voi avea emotii, dar cred ca ceva mai “normalizate”. 🙂
    Mult succes Elizei, sunt convinsa ca totul va fi bine!
    Liviana

  4. Maria says: Reply

    Iti urez sa ai zile usoare emotii cat mai multe :). Succes, Elizei si la multi ani blogului!
    Nico, incepe grupa zero si imi vine sa plang. Sper din suflet sa faca priza macar cu un copil si sa treaca usor prima luna de scoala. Si Gabi o sa schimbe gradinita – deci alte emotii.
    Apropo pe 15 ne luam liber?

    1. Eu sigur imi iau liber 🙂

  5. Mihaela says: Reply

    Am fost pana acum de 3 ori la scoala…”S-or fi afisat listele?Care-i e doamna invatatoare..LIsta cu rechizite…” Nu era nimeni pe acolo..Sunt agitata,entuziasmata si emotionata in acelasi timp..ghiozdanel,incaltari,treningut,caiete.stilou…

  6. vavaly says: Reply

    M-am emotionat asa de tare de randurile astea ca nu reusesc sa-mi gasesc cuvintele. Daca sunt pregatita? Clar nu. Dar ma consoles cu gandul ca grupa 0 e o trecere mai usoara catre scoala.

  7. […] Fără legătură, dar pentru că mi-a adus Laura aminte: […]

  8. Tina says: Reply

    Si baietelul meu intra in clasa 0.
    Cu siguranta emotiile sunt mult mai mari pentru noi, parintii. El pare destul de degajat, dornic, stie tot ce va avea de facut, unde e scoala, cum arata doamna, i’a povestit tataita si despre batausi (ca sunt si batausi pe la scoala) si i’am amintit ca a avut un bataus si la gradinita…visam la prima zi in drum spre scoala…si eu mi’am mutat programul de dupa amiaza…experimentam sedinte cu fata care il va lua de la scoala si care va petrece cateva ore pe zi cu el…totul decurge bine deocamadata…sa vedem ce va urma.
    Si multumesc mult de tot ceea ce ne impartasesti prin blogul tau. Te urmaresc de putina vreme dar imi face mare placere sa va citesc.
    Mult succes la scoala Elizei!

  9. Ei, uite ce-mi faceti voi! Eu inca n-am avut timp sa am emotii, fiind prea prinsa cu diverse treburi de sfarsit de vara, si altele pregatiri de inceput de scoala (clasa 0, domnisoara). Dar da, acum ca am citit aici, in mare fuga, ca de obicei, o sa-mi acord un ragaz sa simt emotiile 🙂

    Si domnisoara mea e mare, simtim asta in stomac aproape zilnic, cand are toane, comenteaza, asorteaza, comanda (ceilalti copii de joaca). Ne bucuram enorm ca mai vine si la noi in brate din cand in cand, amintindu-si totusi ca parca nu e e chiar atat de mare.
    Vara asta a crescut enorm, si pe dinafara si pe dinauntru. Nu cred ca fi crescut neaparat mai mult ca in alte veri, insa probabil noi legam de acest moment, cu inceperea scolii, care este asteptata cu mare bucurie.

  10. simona says: Reply

    Sa ai parte de un an scolar frumos cu multe realizari si bucurii.
    LA MULTI ANI!! ptr blog.
    L-am descoperit tarziu dar de atunci citesc fiecre articol al tau.

  11. Si Anisia intra in clasa 0.
    De abea asteapta, I s-a parut cam lunga vacanta de vara. Este curioasa daca si cu doamna invatatoare se va imprieteni cum era cu doamna educatoare la gradinita. Si ea poarta tot 31 la picior.
    Eu nu am emotii, stiu ca va avea o doamna blanda, multi dintre colegii de gradinita ii va avea si la scoala, si va lucra tot pe caiete speciale specifice varstei, asa cum era si la gradinita. Aici pauza grupei 0 se i-a separat de restul claselor din scoala.

  12. Laura, eu asa emotii am si asa o nostalgie cumplita ma incearca incat ma gandesc ca e mai bine sa nu merg la deschiderea anului scolar. Am prostul obicei sa plang si nu-mi ajunge s-o fac acasa, ba bocesc si in public. Urasc sa dau explicatii si sa incerc sa ma ascund prin toate colturile (cate colturi gasesti intr-un spatiu liber?!). Nu pot canta “La multi ani”, nu pot participa la spectacole de copii si mai nou nu pot face diverse activitati cu copiii (proprii sau nu) fara sa ud batiste! Pentru ca tot timpul vad cresterea care ne desparte tot mai mult…
    Nu,nu sunt pregatita sa am o fetita asa de mare (8 ani) si nu voi fi pregatita niciodata, mi-e din ce in ce mai clar :).
    Mult, mult succes si sa aveti un an plin de roade bogate!

Leave a Reply