Horezu – Cazare Casa Cucu şi împrejurimi

Am găsit detalii despre această pensiune, Casa Cucu, pe internet. Am stat doar o noapte acolo dar experienţa a fost suficientă cât să-mi fac o idee şi să v-o recomand şi vouă dacă ajungeţi în zonă. Pensiunea nu e chiar în Horezu, ci chiar înainte de a intra în Horezu, în satul Costeşti. Se ajunge cam greu acolo, aveţi multe străduţe de parcurs, dar merită efortul. Dacă vă plac cazările mai personale unde să vă simţiţi ca în gospodăria cuiva, nu ca la hotel, atunci Casa Cucu e pentru voi.

Gazdele, un cuplu de olteni inimoşi, sunt foarte amabile şi primitoare, drept dovadă că am ajuns acolo nemâncaţi şi obosiţi şi am cerut ceva de mâncare (nu au şi restaurant) şi ne-au dat din ce gătiseră pentru ei. Au improvizat şi un prânz şi a doua zi un mic dejun şi ne-au spus să le dăm cât vrem pentru mâncare pentru că, deşi nu au ofertă de mâncare, ei nu pot lăsa oaspeţii flămânzi, mai ales că nu prea ai unde mânca în zonă.

Pozele pe care le găsiţi pe site-ul lor sunt poze reale – pensiunea e plină de flori şi de verdeaţă (doamna Cucu dă turiştilor, cu generozitate, pui şi lăstari de flori), există un foişor frumos unde se poate sta seara, camerele sunt curate, cu tot ce-i trebuie turistului obosit, iar atmosfera e una relaxantă, deşi, dacă sunteţi orăşeni tipici, s-ar putea să nu dormiţi în prima seară – e o linişte fabuloasă (nu se aud maşini, claxoane etc) dar e întreruptă ori de lătraturile căţeilor ori de cocoşii de dimineaţă. După ce vă obişnuiţi cu genul acesta de linişte mai aparte, s-ar putea să vă placă. În plus, doamna Cucu are o colecţie impresionantă de costume populare olteneşti, aşa că dacă sunteţi pasionaţi de folclor, o puteţi ruga să vi le arate. E un loc ideal pentru familiile cu copii, pentru că aveţi la dispoziţie frigider şi aragaz pentru a depozita şi prepara mâncarea, o sală de mese decorată cu ceramică de Horezu, precum şi o pajişte unde cei mici se pot juca. Nu am, din păcate, nicio poză de acolo, fac din ce în ce mai puţine poze în ultima vreme, preferând să mă bucur cu ochii mei de privelişti, în loc să le văd printr-un obiectiv.

Zona Costeşti – Horezu e o zonă cu mult potenţial turistic. Sunt foarte multe obiective de vizitat – noi am văzut mănăstirile (Bistriţa, Arnotă, Polovragi, Hurezi), muzeul trovanţilor, am ratat Culele de la Măldăreşti deoarece sunt prost semnalizate şi, după ce am trecut pe la Peştera Polovragi şi Peştera Muierii (atenţie, dacă vizitaţi peşterile, să fiţi acolo la oră fixă, altfel mai staţi până intră următorul grup la Polovragi taxa de intrare e 6 lei, la Peştera Muierii e 10 lei – şi să aveţi haine mai groase, sunt 9 grade în peşteri), am urcat pe Transalpina. Pentru pasionaţii de trasee, în parcul naţional Buila-Vânturariţa se pot face multe trasee, atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă. La pensiunea Casa Cucu găsiţi multe pliante şi broşuri informative despre obiectivele turistice ale zonei.

poza3
Ii la Mănăstirea Hurezi

La Horezu puteţi vizita ateliere de ceramică (să nu rataţi atelierul de ceramică Laurenţiu Pietraru), puteţi cumpăra ceramică, obiecte din lemn şi coşuri (atenţie la chinezării, e plin de ele, până şi chestii care par româneşti sunt făcute în China), iar de la mănăstiri vă puteţi aproviziona cu alifii, siropuri de fructe şi plante diverse, dulceţuri şi şerbeturi. Eu cei mai mulţi bani cred că pe chestii de mâncat i-am cheltuit pentru că nu mă puteam abţine. Am luat sirop de soc şi de bujorei de munte, dulceaţă de cireşe amare, brânză de pe Transalpina, o alifie pentru răni de la mănăstirea Bistriţa (care face minuni, jur!) şi am mâncat şi cel mai bun kurtos pe care l-am mâncat vreodată la Peştera Muierii (sau poate îmi era mie prea foame 😀 ). Când mi-am luat dulceaţa de cireşe amare, aşa poftă îmi era, că am desfăcut borcanul şi am luat din el cu bucăţi de kurtos, n-aveam nici lingură, nici pâine la mine, dar a fost aşa bună că aş fi mâncat tot borcanul dintr-un foc. Notă pentru mine: păstrează în geantă când mergi la drum setul de tacâmuri de drumeţie 😀

poza1

La mănăstirea Bistriţa, precum şi în Horezu (la atelierul de ceramică Laurenţiu Pietraru) am văzut ii şi piese din costume populare olteneşti la preţuri care încep de la 200 de lei. Iile erau foarte vechi, unele relativ deteriorate, şi cusute pe pânzeturi cam aspre (probabil dintr-o perioadă de sărăcie pentru că erau şi din bucăţi înnădite) dar cusăturile dese de pe ele erau fantastice. Cred că merită cumpărate pentru colecţie sau pentru a recupera cumva broderia de pe ele. O ie veche la 200 de lei e pomană, chiar dacă starea ei nu e excelentă.

poza2

Din Bucureşti până în Horezu faceţi cam două ore şi jumătate (aproximativ cât faceţi până pe Valea Prahovei) dar drumurile sunt mai libere, zona mai ofertantă şi cred că ar fi mult mai relaxant să vă repeziţi într-un week-end până la Horezu decât să daţi o fugă în ultra-aglomeratele Sinaia, Buşteni, Azuga etc.

3 Comment

  1. Ligia says: Reply

    A picat fix la fix informatia asta 🙂 Nu vad pe site nimic despre preturi. Ai idee cat e camera? Multam!

    1. Ligia, noi am dat 80 de lei pe noapte. Nu stiu daca au variante diferite, am avut o camera frumoasa si confortabila. Suna si intreaba, sunt foarte amabili. Au recenzii bune si pe amfostacolo.ro

      1. Ligia says: Reply

        Multam mult, asa fac 🙂

Leave a Reply