Turist în România – Ce vizităm în Horezu şi împrejurimi?

Zona Costeşti – Horezu – Parcul Buila-Vânturariţa e o zonă cu mult potenţial turistic. Noi am petrecut doar două zile în zonă dar am văzut enorm de multe lucruri.

Printre obiectivele turistice se numără mănăstirile (Bistriţa, Arnotă, Polovragi, Hurezi), muzeul trovanţilor, Culele de la Măldăreşti (atenţie căci le puteţi rata, sunt prost semnalizate), Peştera Polovragi şi Peştera Muierii (dacă vizitaţi peşterile, să fiţi acolo la oră fixă, altfel mai staţi până intră următorul grup, în 2014 la Polovragi taxa de intrare era 6 lei, la Peştera Muierii 10 lei – şi să aveţi haine mai groase, sunt 9 grade în peşteri), apoi puteţi urca pe Transalpina. Noi am urcat doar până la Rânca, pentru că am avut ceva probleme cu maşina, apoi am plecat spre Târgu Jiu, următoarea destinaţie a călătoriei noastre.

Pentru pasionaţii de trasee, în parcul naţional Buila-Vânturariţa se pot face multe trasee, atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă.

La pensiunea unde am stat noi, Casa Cucu, am găsit multe pliante şi broşuri informative despre obiectivele turistice ale zonei. Iar dacă sunteţi pasionaţi de folclor, gazda are o colecţie impresionantă de costume populare olteneşti şi o puteţi ruga să vi le arate.

La Horezu puteţi vizita ateliere de ceramică (să nu rataţi atelierul de ceramică Laurenţiu Pietraru), puteţi cumpăra ceramică, obiecte din lemn şi coşuri (atenţie la chinezării, e plin de ele, până şi chestii care par româneşti sunt făcute în China), iar de la mănăstiri vă puteţi aproviziona cu alifii, siropuri de fructe şi plante diverse, dulceţuri şi şerbeturi.

Eu cei mai mulţi bani cred că pe chestii de mâncat i-am cheltuit pentru că nu mă puteam abţine. Am luat sirop de soc şi de bujorei de munte, dulceaţă de cireşe amare, brânză de pe Transalpina, o alifie pentru răni de la mănăstirea Bistriţa (care face minuni, jur!) şi am mâncat şi cel mai bun kurtos pe care l-am mâncat vreodată la Peştera Muierii (sau poate îmi era mie prea foame 😀 ).

La mănăstirea Bistriţa, precum şi în Horezu (la atelierul de ceramică Laurenţiu Pietraru) am văzut ii şi piese din costume populare olteneşti la preţuri care încep de la 200 de lei. Iile erau foarte vechi, unele relativ deteriorate, şi cusute pe pânzeturi cam aspre (probabil dintr-o perioadă de sărăcie pentru că erau şi din bucăţi înnădite) dar cusăturile dese de pe ele erau fantastice. Cred că merită cumpărate pentru colecţie sau pentru a recupera cumva broderia de pe ele. O ie veche la 200 de lei e pomană, chiar dacă starea ei nu e excelentă.

Din Bucureşti până în Horezu faceţi cam două ore şi jumătate (aproximativ cât faceţi până pe Valea Prahovei) dar drumurile sunt mai libere, zona mai ofertantă şi cred că ar fi mult mai relaxant să vă repeziţi într-un week-end până la Horezu decât să daţi o fugă în ultra-aglomeratele Sinaia, Buşteni, Azuga etc.