Despre caritatea marilor corporaţii

Avertisment: acest articol va conţine numele unor mari corporaţii din industria alimentară şi de îngrijire personală. Aş vrea ca acest lucru să nu ne îndepărteze de la adevăratul subiect al articolului. Vă asigur eu că nu e un articol prin care le fac reclamă tuturor 🙂

Acum ceva vreme, nu multă, a fost un pui de scandal în blogosferă cu privire la bloggerii care fac reclamă la produse alimentare considerate de opinia publică drept nesănătoase. Scandal care a venit după un şir mai lung de articole din blogosferă care promovau Coca-Cola, mâncarea de la KFC&McD, chipsurile Lays etc Acum era vorba, în mod special, de un soi de reclamă subliminală, dacă vreţi, deşi eu n-am văzut-o nici măcar aşa. Unii bloggeri au scris şi/sau promovat pe pagina lor de facebook faptul că se împlinesc 40 de ani de când au fost construite casele Ronald McDonald (uşor de dedus de către cine, nu?), acţiune de “awareness” cum s-ar zice în publicitate, care să aducă la cunoştinţa publicului larg existenţa acestor case. Pentru cine nu ştie despre ce e vorba, în casele Ronald McDonald se pot caza părinţii copiilor aduşi la tratament de lungă durată în spitalele din Bucureşti şi Timişoara. Gratuit. Nu cred că mai există ceva similar în România zilelor noastre în care părinţii de copii internaţi în spitale dorm pe scaune şi în pătuţuri de bebe, asta dacă sunt lăsaţi lângă copil. Campania respectivă s-a făcut printr-un “vizual” – bloggerii respectivi au primit nişte şosete în dungi alb-roşii şi au postat poze cu ele pe facebook. Evident că oamenii au început să “ţipe” că bloggerii respectivi s-au “prostituat” pentru şosete şi aşa mai departe. Eu am înţeles acţiunea aşa cum a fost: campanie de conştientizare, aniversarea unei acţiuni cu scop şi rezultate pozitive, ceva vesel, care a animat blogosfera/facebookul. N-am mers mai departe de atât. Nu m-a făcut să dau fuga la Mc. N-am dat fuga la Mc nici când s-au dat meniuri sau îngheţate gratis. În general nu dau fuga nicăieri. Dar să revenim. Dacă bloggerii respectivi au primit şi bani pentru asta, e treaba lor. Ce m-a deranjat, însă, a fost faptul că foarte puţină lume a mai văzut pădurea de copaci. Mc e naşpa, nu contează ce acţiuni “caritabile”, “de spălare de bani”, “de spălare a conştiinţei” au. Evident, “să sperăm că nu le dau copiilor bolnavi burgeri de la Mc” a fost concluzia generală, deşi casele respective se adresează părinţilor. Dar… să trecem mai departe.

Azi am ajuns la birou şi am găsit o cutie roz de carton, destul de mare. Ştiam că venise luni un curier şi îmi adusese ceva, dar ieri n-am fost la birou. Am întrebat-o ieri pe Miha ce am primit şi a zis că sunt produse Johnson&Johnson. M-am întrebat oare de ce mi le-or fi trimis, că oricum eu am copil mare şi oricum nu scriu despre corporaţii şi în special despre cele controversate, dar Miha n-a desfăcut cutia, aşa că am aflat abia azi. În cutie, pe lângă produsele pe care le-am împărţit fetelor de la birou (cu o singură excepţie) se afla o farfurie albă cu un mesaj pe ea (“În România, farfuriile copiilor din familiile defavorizate rămân goale zi de zi“) cu un impact năucitor pentru că nu mă văd mâncând din ea decât cu ghionturi, precum şi un comunicat de presă. Compania J&J susţine Crucea Roşie în proiectul “Mese calde pentru copii defavorizaţi” oferind mese calde copiilor între 6 şi 15 ani, proveniţi din familii defavorizate din Alexandria, în perioada 20 oct – 19 dec 2014. De asemenea, există un număr de SMS, 8863, prin care se poate oferi o donaţie pentru această campanie. Proiectul “mese calde” se desfăşoară în mai multe ţări (România, Croaţia, Bulgaria, Slovenia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina) beneficiind de sprijinul Crucii Roşii şi a J&J din ţările respective.

Şi acum poate ajungem şi la subiect, o să spuneţi voi, dacă tot v-am împuiat capul şi v-am pierdut timpul cu prostii: ce părere aveţi despre acţiunile caritabile ale marilor companii? Despre casele Ronald McD, despre mesele calde ale celor de la J&J şi despre iaurturile donate bătrânilor/copiilor de Danone (nu mai ştiu exact, parcă a fost o campanie similară la un moment dat dar nu am informaţii concrete)? Despre campaniile de Crăciun sau de Paşti în care se donează prăjiturele sau ciocolăţele cu mărci cunoscute pe ele? Despre lucrurile pe care le fac, le construiesc, le donează corporaţiile, despre campaniile de conştientizare a sărăciei, a dependenţei de substanţe, a abandonului şcolar, a ce mai vreţi voi? E bine că le fac, nu e bine? Mai bine să stea acolo în turnul lor de cristal şi să nu-şi mai cheltuie banii pe “săraci”? Nu ne pasă de campaniile lor pentru că sunt corupţi şi vând produse naşpa? Ne doare undeva că Fundaţia Ronald McD a băgat 16 milioane de lei în proiecte educaţionale şi de sănătate? (atenţie, fundaţia, nu lanţul de fast-food) Sau acceptăm că din ceva “rău” iese şi ceva bine pentru cineva care n-a fost la fel de norocos ca noi? Zicem “da, dom’le, mai fac şi ei ceva cu banii ăia” sau “ptiu, drace, mai bine, nu”? M-aş bucura sincer să aflu părerea voastră cu menţiunea că aş prefera să vă abţineţi de la a înjura brandul respectiv şi să comentaţi mai pe subiect. Dacă aveţi şi exemple concrete de campanii, aş vrea să le menţionaţi pentru că acum, pe moment, nu mi-au venit în minte prea multe.

11 Replies to “Despre caritatea marilor corporaţii”

  1. Acum 3 ani cred, m-am dus împreună cu Victor, ca voluntari, la o plantare organizata de Mai Mult Verde. Am vrut sa fie o experienta memorabila pentru Victor dar în final a fost pentru amândoi. Începând cu transportul, continuând cu ustensilele, trainingul la fata locului, mesele calde oferite, respectul fata de voluntari, asigurarea asistentei medicale pe tot parcursul actiunii -toată organizarea pentru mine a fost fascinanta. Uimitor a fost și faptul ca aceasta zi de plantare, puieții plus toată desfășurarea de forte a fost sponsorizata de Coca Cola. Ba mai mult, în afara de 10 voluntari ca noi, adică înscriși online, restul de 40-50 erau angajați ai Coca Cola care și-au dedicat o zi acestei acțiuni. Dacă la dus cârcotesc cum ca marea companie nu le-ar da și lor o zi libera dar la sapa ii trimite, la intoardere erau toți încântați de rezultatul remarcabil, cu o cu totul alta stare de spirit fata de cea cu care plecaseră din București. și ca sa răspund și la provocarea ta…da, Coca Cola este rea, nu beau și nici nu o recomand, însă o acțiune de împădurire a unei zone este ceva extraordinar de bun, indiferent ca vine de la Cola, Danone ori mai știu eu ce companie controversata. Ca sa nu mai spun ca mi se pare firesc ca acțiunea eco sa fie proporțională cu poluarea produsa – mie toată treaba mi-a sunat cumva a asumare a raului făcut și de încercare de diminuare a lui. Asta la scara mare. Iar faptul ca în afara de team-building -urile cu beții, o mare companie poate sa oferă și acest gen de experiență pentru angajați mi se pare de un real folos – de menționat ca s-a lucrat în echipe și ca pe final de zi, când toată lumea era obosita s-a recurs la o concurenta bine venita pentru a reuși sa finalizam. Când o echipa termina de plantat un rand se alia cu o alta echipa care abia începea un rand și se concurau cu alții aflați cam în același punct, cu glume, încurajări, toți înspre obiectivul final. Dacă angajau un trainer care sa-i învețe despre lucrul în echipa, cooperare, concurenta, obiective comune, cu siguranță nu ar fi reușit sa facă treaba la fel de buna precum a fost aceasta zi de plantare. Deci da, eu reușesc sa vad în aceste campanii mai departe de reclama făcută unui produs, salut aceste campanii și pe cât posibil le susțin.

  2. M-am gândit mult la întrebările tale, înainte de a mă hotărî să las un mesaj. M-am gândit dacă pot sau nu să răspund constructiv, la obiect. Nici acum nu știu dacă părerea mea urmează sau nu un fir logic. 🙂

    Am fost, acum ceva vreme, una din cele mai aprige contestatare ale campaniilor publicitare Danone. Îmi susțin și acum poziția: dincolo de interesele strict comerciale, ar trebui să nu ne pierdem umanitatea, să păstrăm nealterată grija reală pentru sănătatea noastră și mai ales a copiilor noștri. La modul general, într-o lume utopică, n-ar trebui să existe, produse nesănătoase (fie ele alimentare, alcoolice, tutun etc.), n-ar trebui să fie la îndemâna copiilor noștri, n-ar trebui să se facă abuz de naivitatea, de lipsa de informare și lipsa de discernământ a unor părinți care se lasă păcăliți de reclamele publicitare în care Nadia Comaneci spune că ”puiuțul” ei crește sănătos cu margarină la fiecare mic dejun, sau de cele care spun că atunci când bei Coca-Cola bei fericire.

    (Dar accept că fiecare dintre noi avem micile noastre plăceri vinovate…. și cum ar fi viața fără ele? :P)

    Pe acest principiu, îi înțeleg pe chiar și cei care duc aversiunea lor la rang de religie, sabotând pe toate căile posibile marile companii gen Nestle, Coca Cola, Chevron etc. (Îmi amintesc acum de Dragoș Bucurenci, care a declarat public acum un an sau doi că nu va participa la TIFF, din cauza sponsorilor oficiali ai festivalului). Nu sunt naivă, cred că interesele acestor companii, alături de interesele oricăror altor mari corporații, rămân în continuare financiare și de imagine, de PR. Ei nu pierd, niciodată, nimic. Fundațiile umanitare care se dezvoltă în jurul lor se sprijină financiar pe banii sustrași din impozite anuale și alte chestii deductibile. Există alternativa de a vărsa bani la stat, sau de a-i vărsa în proiecte caritabile și sponsorizări, la nivel primar de publicitate afișând logo-ul companiei tale în diverse locuri. Poate că aceste case McD nu te vor face să cumperi un meniu de la ei, dar sigur vor aduce un plus de imagine identitatii lor de brand.

    Ca și companii comerciale, au tot dreptul să se folosească de aceste mecanisme financiare. Să-i lăsăm, așadar, să facă și puțin bine, dincolo de răul zilnic – pe care nu-i împiedică nicio lege să-l facă… E o compensație departe de a fi echitabilă pentru toți, dar e mai mult decât nimic. Și, când ai nevoie de ajutor, oricât de puțin contează.

    Ca să rezum, eu una în continuare nu voi da salam săsesc sau Coca-Cola fetelor mele (deși le dau, de exemplu, Nutella sau budincă Dr. Oetker), dar dacă – printr-un exercițiu nefericit de imaginație – aș avea nevoie de o sumă mare de bani pentru o problemă medicală severă, nu aș refuza nicio sponsorizare, din partea nimănui. Și aș mulțumi sincer pentru ajutor.

  3. Elena Ionescu says: Reply

    Laura, nici noi nu consumam produse ”naspa”…..insa pt ca-mi permit…imi permit si pt ca stam cu ai mei….insa stiu ca sunt oameni care nu-si permit decat margarina, in loc de unt….sau doar acel lapte de la scoala….la noi, nici pisicile nu beau acel lapte…..eu am cunoscut….si mai stiu ca sunt oameni care nici margarina nu-si permit….(((( si ai mare dreptate, ca de obicei, oamenii nu vad padurea….oricum, e o discutie ffff lungaaaaa, etica si morala….ce sa mai….intr-un film cu Ben Affleck si Samuel Jackson, fff interesant, un mare boss spune – La sfarsitul zilei, am facut mai mult bine decat rau…..si dorm linistit!….ei, cam asta este esenta lumii in care traim acum!!! ca se poate face numai bine??? asta-i alta poveste….

  4. Economia de piata ar trebui sa ne educe sa facem diferenta clara intre ce inseamna afacere, markenting, castig, si ce inseamna omul din spatele afacerii. Din pacate avem prejudecati de care scapam cu greu. Printre cei cu prejudecati ma numar si eu desi stiu bine cele spuse mai sus.
    dar exact azi am primit si eu sosetele rosu cu alb, urmare unui comentariu lasat la articolul cu pricina, provocata si rugata fiind de o alta blogerita. nu am primit nimic in plus si nici pe asta nu am urmarit sa le castig, doar am simtit sa las un comentariu.
    in plus, marile companii, ca sa nu spun direct marii afaceristi, cunosc foarte bine principiul conform caruia o parte din castiguri il investesti si o alta parte o donezi. asa ar trebui sa facem si noi, in patratica noastra. si probabil multi din noi o facem. ca ne judeca unii si altii pentru asta nu prea ne pasa. si nici nu da nimeni navala sa foloseasca serviciile noastre doar pentru ca am fost generosi la un moment dat.
    Cam asa si cu marile companii.
    Felicitari pentru articol Laura!

  5. Bun subiect de discutie!
    Ca orice controversa, sunt doua fete ale monedei. Fiecare le vede pe care doreste, dar bine ar fi sa nu uitam nici de una. E greu sa le vezi pe una independent de cealalta. Si cred ca pe acest aspect se bazeaza si cei ce le proiecteaza.
    Mie una mi-e greu sa condamn daca nu pot pune altceva in loc. Si cu asta mi-am cam spus parerea.
    Iar de alte exemple…am unul care m-a agasat de cateva ori. Legatura cu subiectul este oarecum intr-un singur sens intrucat nu este vorba despre campanii caritabile, insa este vorba despre mari corporatii.
    E vorba despre o institutie care incearca sa-si promoveze fel de fel de programe de economisire/asigurari pentru copii (cei care au avut si reclama cu sacul plin cu jucarii) prin corturi unde pentru a fi primit copilul sa picteze o sacosa trebuie sa-ti dai datele personale pentru a ti se promova fel si fel de produse care nu te intereseaza.
    Poate veti zice ca e usor sa zici nu. Dar nu este asa, mai ales daca ai cu tine un pici pasionat de desen (si mai ale pe suprafete neconventionale asa cum este o plasa). Din punctul meu de vedere zic ca este o problema sa spui ca oferi ateliere creative gratuite si de fapt sa ii spui copilului ca nu ii dai plasa sa picteze pana nu trece mami pe la o tanti sa vorbeasca nu ea…
    Iar legatura cu subiectul Laurei este faptul ca, in opinia mea, sunt corporatii care recurg la metode de promovare mult mai discutabile. Macar cei enumerati de Laura pun ceva acolo unde se simte lipsa.
    In rest, sanatosi sa fim cu totii

  6. […] citit de dimineaţă un articol care mi-a ridicat o dilemă foarte interesantă: sunt sau nu de lăudat campaniile umanitare ale […]

  7. Nimeni nu ne obligă să cumpărăm produsele respective. Noi alegem după preferințe și posibilități și după cum ne duce mintea. E bine totuși că se mai face câte o campanie de conștientizare și ajutorare.

  8. @ Carla
    Salut Carla, aici echipa Danone; poti sa ne dai mai multe argumente despre pozitia ta referitoare la noi? Am vrea sa intelegem ce anume te-a determinat sa devii o apriga contestatara a campaniilor publicitare Danone? Ne-am bucura sa purtam un dialog deschis, iata adresa pe care ne poti scrie sa luam apoi legatura: comunicare@danone.com
    Cu respect,
    Echipa Danone

    @Laura
    Pentru ca suntem implicati trup si suflet in numeroase campanii sociale, vrem sa impartasim mai multe proiecte; aici gasesti detalii si noutati: http://www.danone.ro/danone-se-implica/
    Unul din proiectele cele mai dragi nou este ‘Dar din dar” si alaturi de Fundatia Heifer Romania, oferim unor familii care nu au posibilitatea de a investi in achizitionarea unui animal de rasa cate o vacuta gestanta, cu conditia ca prima viteluza nascuta sa fie la randul ei donata altei familii din comunitate.
    Cu respect,
    Echipa Danone

    1. @ Danone:

      Îmi lipsește timpul și, în egală măsură, interesul de a aduce, din nou, argumente în defavoarea produselor pentru copii promovate de compania dvs. Cei de la Standout, care v-au reprezentat anul trecut în campaniile publicitare, vă pot aduce mai multe lămuriri.

      Promovați produse complet nesănătoase pentru copii (iaurturi cu adaos de zahăr și sirop de glucoză-fructoză, cu amidon modificat, cu ciocolată, biscuiți, musli – despre a căror compoziție și proveniență nu știm nimic), adoptați o metodă de marketing extrem de agresivă (ambalaje cu licență Disney, monopol pe cea mai bună zonă vizuală de la raft, reclame nenumărate pe canalele tv pentru copii etc.), reclamele dvs. au fost interzise în alte state ale lumii, nu aveți scrupule vis-a-vis de sănătatea copiilor noștri, ai tuturor.

      Ca să exemplific, recomandați Danonino (în al cărui conținut apare zahărul și siropul de glucoză-fructoză) în alimentația bebelușilor (!), ”pentru o nutriție echilibrată”, deși până și pediatrul care răspunde întrebărilor cititorilor de pe site-ul dvs. afirma, anul trecut, că ”Branzica [Danonino] se recomanda dupa 2,5 ani.”. Pe această cale, le doresc multă sănătate miilor de bebeluși care au crescut și cresc cu Danonino, la fiecare gustare zilnică…

  9. Sunt de acord cu “da, dom’le, mai fac şi ei ceva cu banii ăia”!

  10. Eu nu inteleg unde e controversa daca traiesti in realitatea noastra?! Una e sa promovezi produsul si una campania sociala. Cine nu face diferenta, e problema lui! In plus fiecare parinte alege cei ofera copiilui sau indiferent de campaniile publicitare sau strategiile de marketing….sau cel putin asa ar trebui sa faca.
    Bine ca se intorc banii si in Romania o parte din banii si mai ales acolo unde este nevoie. Alfel se duceau in buzunar la actionarii straini sau firma mama.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.