Pappa al pomodoro – rețeta lui Jamie Oliver

Pappa al pomodoro este o supă bună pentru perioadele de post, atât de vară cât şi de iarnă, precum şi o reţetă prin care puteţi refolosi pâinea veche. Pentru a o realiza m-am inspirat din cartea lui Jamie Oliver, Jamie în Italia.

Pappa al pomodoro este o supă specifică Italiei, deşi varianta mea este puţin diferită. Sunt sigură că nici în Italia nu se face peste tot la fel, aşa cum nici în România nu se fac sarmalele peste tot la fel. Pozele sunt mai vechi, din perioada în care nu învăţasem încă să nu fac poze supra-expuse de aproape la mâncare, aşa că vă rog să le toleraţi aşa 😀

Ingrediente: trei felii mari de pâine veche de trei zile (ideală ar fi o pâine ţărănească, însă eu am folosit un toast bun cu seminţe), o mână generoasă de busuioc proaspăt, o cutie de roşii cubuleţe în bulion, două-trei roşii uscate la soare şi conservate în ulei (opţional, doar dacă aveţi în casă), un căţel mare de usturoi, ulei de măsline, sare, piper.

Într-un vas antiaderent, puneţi la încălzit uleiul de măsline cu căţelul de usturoi curăţat şi întreg şi cu trei frunze de busuioc tocate. Lăsaţi să se încălzească până se simte aroma usturoiului, având grijă să nu se ardă. Se desface conserva de roşii, se adaugă conţinutul ei în vas, se umple conserva cu apă (sau supă de legume, dacă aveţi) şi se adaugă şi apa.

Se toacă mare busuiocul şi se adaugă şi el. Dacă aveţi roşiile uscate, acum e momentul să le adăugaţi, întregi. Se pune capacul şi se lasă la fiert timp de douăzeci de minute.

Pâinea se rupe în bucăţi mari, se pune în vas şi se mărunţeşte cu o lingură de lemn, amestecând mereu. Se mai lasă la fiert încă 10 minute. De obicei se zdrobeşte sau se pasează bine tot conţinutul, însă mie îmi place ca supa să aibă consistenţă, aşa că o las cu bucăţele. În momentul servirii, se stropeşte cu ulei de măsline.

One Reply to “Pappa al pomodoro – rețeta lui Jamie Oliver”

  1. violeta.argatu says: Reply

    Aoleu… iar ai inceput cu retete ?! :P…. pffff…stii tu vb mea…ma omori!!!!!!!!!!!!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.