Poate e cam devreme…

…să vorbim despre Crăciun, dar aseară stăteam la masă cu patru fete faine şi vorbeam despre cadouri de Crăciun şi mi-am dat, brusc, seama, pentru prima oară în treizeci şi ceva de ani că nu-mi doresc nimic de Crăciun anul acesta. Serios, oricât de ciudat vi s-ar părea.

De lucruri utile am nevoie (mi-ar trebui musai un palton, dar cum nu s-a inventat încă un palton care să ţină cald – oare de ce-s aşa subţiri paltoanele? să-mi vină bine şi să aibă şi un preţ decent, nu cred că voi ieşi din geaca mea veche de vreo 8-9 ani iarna asta ) dar o să mi le iau eu când va fi cazul, dacă va fi cazul. Mofturi nu mai am. Am învăţat să mă abţin şi să le consider fix asta, mofturi. Şi de la cărţi (care se cumpără dacă ţi le doreşti cu adevărat, mai ales când elefantul îţi mai dă uneori 50% reducere la cărţile deja reduse), şi de la haine (oricum, unde să le port?) şi de la bijuterii (oricum am vândut anul ăsta tot ce am deţinut mai de Doamne-ajută şi nu am nicio dorinţă să le înlocuiesc, nu le simt lipsa absolut deloc). Gadgeturi nu mi-am dorit niciodată, nu le am cu electronicele. Nu vreau nici tabletă, nici telefoane. Am un ebook reader pe care îl folosesc când şi când pentru că prefer cărţile pe hârtie. Din fericire, nici Eliza nu mi-a cerut tabletă încă, are pe listă pentru Moş nişte chestii mai rezonabile, gen o păpuşă Elsa şi nişte prostioare văzute la reclamele de pe Disney pe care ştie deja că nu le va primi – am oroare de jucăriile scumpe şi inutile.

Eu şi Eliza
Eu şi Eliza

Ce nu ştie Eliza, însă, e că am reuşit, cu foarte mari eforturi, să strâng suficienţi bani pentru o bicicletă nouă, de calitate (şi pentru asta vă mulţumesc vouă, celor care aţi cumpărat câte ceva din bazarul meu, chiar şi un leu sau doi pentru mine au contat şi au mers toţi la fondul pentru bicicletă). Cea veche i-a rămas mică şi dacă aş reuşi s-o vând (deşi nu cred, pentru că nu cumpără nimeni biciclete iarna), poate va aduce Moşul în sac şi păpuşa Elsa. Dacă nu, nu-i bai, ştiu că Eliza nu se va supăra. Anul trecut Eliza a avut pe listă un clopoţel pentru bicicletă. Cum nu am reuşit să iau clopoţelul, anul ăsta Moşul îi va trimite o scrisoare în care îşi va cere scuze că a uitat de clopoţel şi i-l va trimite cu bicicletă cu tot. Sper să reuşesc să comand un clopoţel personalizat, cum am văzut undeva, o să vă povestesc mai multe când şi dacă voi reuşi. Bicicleta (şi poate şi păpuşa Elsa) vor fi singurele lucruri pe care vreau să le văd sub brad. În rest, am tot ce am nevoie şi sper ca din puţinul meu să dau şi altora. Anul trecut am participat la campania Zurli (am fost Moşi pentru copii din medii defavorizate) şi la “cutia de pantofi”, anul ăsta vreau să trimit de Moş Nicolae la ţară la mătuşa mea (educatoare într-un sat de pe lângă Iaşi) dulciuri pentru toţi copiii şi, în plus, voi participa alături de alte bloggeriţe la o acţiune caritabilă frumoasă dar despre care o să vă vorbesc în altă zi. Măcar atât să fac şi eu ca să dau înapoi o părticică din tot ce am primit.

E drept că am avut un an plin de provocări, în care atât răbdarea cât şi credinţa mi-au fost puse la încercare de multe ori. E drept că mă lupt cu unele probleme de sănătate (nu vă faceţi griji, minore faţă de altele) dar e drept şi că Eliza e sănătoasă, fericită şi s-a adaptat bine la şcoală. De fiecare dată când mi-era rău, mă gândeam “ce bine că Eliza n-are nimic.” Bănuiesc că aşa gândesc toţi părinţii. Aşa cum spuneam, poate din afară ar părea că am avut un an groaznic. Însă, în ciuda piedicilor, pentru mine a fost un an plin de recompense pe alte planuri. Am început, în sfârşit, să văd roadele muncii mele în mai multe domenii. Am dus la bun sfârşit lucruri pe care nu credeam că le voi duce vreodată la bun sfârşit. Am călătorit mai mult, aşa cum mi-am propus (am fost şi pe Transalpina şi pe Transfăgărăşan în acelaşi an, ceea ce pentru mine e mare realizare!) şi am intrat în posesia unei ii superbe, veche de aproape o sută de ani, aşa cum îmi doream de foarte multă vreme. Am descoperit ce frumos e să ai prieteni care se mobilizează pentru tine, chiar şi de departe, şi ce grozav e să lucrezi undeva unde colegii fac hei-rup să te ajute atunci când e nevoie. Anul acesta, m-am descălţat şi am intrat cu picioarele în apă atunci când am vrut s-o fac fără să mă mai gândesc că mă ud, că e rece şi frig, că nu o să mă pot încălţa la loc, că mă murdăresc. M-am descălţat şi am intrat şi a fost o experienţă fantastică. Şi în realitate, dar şi la nivel metaforic.

10312985_956050157754265_2049283025484756768_n

A fost un an plin. Nu neg că mi-aş dori să găsesc sub brad promisiunea unui an mai liniştit. Dar cam atât. Am învăţat, în sfârşit, cam târziu, ce-i drept, că lucrurile materiale n-au nicio valoare în absenţa altor lucruri, mai importante, cum ar fi liniştea, sănătatea, împăcarea cu sine. E genul acela de învăţătură pe care o ştim cu toţii în teorie dar pe care nu o absorbim cu adevărat decât atunci când suntem puşi în faţa unor încercări.

Şi ca să vă dovedesc că uneori dorinţele se împlinesc chiar dacă durează şi douăzeci şi ceva de ani, aseară am primit cadou de la una dintre fetele faine de care vă spuneam un parfumel cu “puf” aşa cum mi-am dorit încă de când aveam opt ani şi am văzut pentru prima oară o sticlă de parfum cu puf la o mătuşă căreia i-l adusese soţul ei din Siria. Aşa că pe masa mea de toaletă improvizată, pe lângă bucheţelele de lavandă şi de grâu, colierul cu ceas antichizat primit cadou de la o colegă de serviciu “doar pentru că mi-a plăcut”, medalioanele făcute de Coca din Fimo cu mine si Eliza, un tablou cu zâna ghiocel cusut în punct de goblen de cineva drag şi o cutie vintage cu dantele salvată de la gunoi, stă acum şi o sticluţă de parfum de lavandă cu cimbru care sper s-o fascineze pe Eliza aşa cum m-a fascinat şi pe mine sticla aceea goală acum atât de mulţi ani.

Voi ce vă doriţi sub brad?

Save

18 Comment

  1. Singurele cadouri de Craciun ce le primesc eu an de an, chiar daca m-am castorit, sunt tot de la parintii mei 🙂 La randul nostru, noi, ca parinti, strangem ceva banuti sa le luam copiilor ( noi doi nu avem nevoie de ele 🙂 suntem bucurosi ca ne avem unul pe celalalt). Poate mi-ar placea sa primesc cateva carti, dar nu pentru mine, sunt tot carti pentru copii :)).

    Nici eu nu am palton :)…am o geaca de vreo 10 ani 🙂 de la House of Art, luata din primul meu salariu 🙂

  2. Dar, uitasem sa adaug, intotdeauna pun sub brad, cadouri pentru cei mici, pentru tati si pentru mine 🙂 ( acum vreo doi ani mi-am pus 2 portocale :)) .. cei mici se intristeaza tare daca vad ca nu primeste toata lumea cadouri.

    1. Da, si Eliza a remarcat intr-un an ca nu am nimic in ghete de Mos Nicolae 🙂 Insa eu i-am explicat ca Mos Nicolae si Mos Craciun aduc cadouri doar copiilor. In rest, adultii isi cumpara cadouri intre ei 🙂 Mai ales ca ne vedea pe mine si pe sora mea schimband cadouri 🙂

  3. Join the club! Nici eu nu imi mai doresc mare lucru pentru Sarbatori, de ani de zile. Poate fi varsta, poate fi depresia, poate fi constiinta unei stari financiare mai delicate, poate fi simtul matern care ma copleseste pana la a nu-mi mai dori lucruri pentru mine, ci pentru copilul meu… Tocmai de aceea e important sa le dam celor mici acum tot ce isi doresc: entuziasmul lor e nepretuit si se diminueaza cu timpul.
    Daca imi permiti un sfat, eu as inlocui bicicleta din fruntea listei de prioritati cu papusa. De bicicleta nu se poate bucura acum, iar perspectiva temporala pe termen lung e complet absenta la copii 🙂

  4. nici eu nu imi doresc nimic anul asta, doar sa fim sanatosi! E primul Craciun al micutei mele deci o sa fie special!
    ps. si eu am nevoied e un palton si, la fel ca tine, nu inteleg de ce le fac asa subtiri…cred ca ma orientez spre o geaca totusi 🙂

  5. Andreea 28 says: Reply

    Si noi ne inscriem in randul celor cu pretentii mici de la mosu…copiii intr-adevar au multe dorinte, dar noi adultii vrem doar sanatate si intelegere…baiatul meu isi strange in pusculita banuti pt un telefon smart (pt ca zice ca al lui e cel mai nasol din clasa), iar fetita, vrea si ea o papusa Elsa, dar care sa fie identica cu cea din film… daca gasesti una..frumoasa..sa-mi spui si mie sa ma mobilizez..

  6. Monica says: Reply

    M-ai atins profund cu articolul de astazi, de cateva zile ma gandesc si eu tot mai des la anul ce sta sa se incheie, lung si greu, tare tare greu. Nici nu stiu ce-mi doresc, poate doar liniste, sa se fi incheiat greul ala greu:) Cred ca am sa merg sa astern si eu pe “hartie” povestea acestui an.
    Te imbratisez, Laura! Eliza e foarte norocoasa ca te are:)

  7. Larisa says: Reply

    Eu, cu mintea mea de copil ( si mie imi place mult mult Frozen, si daca nu as avea 25 de ani m-as blinda cu papusi si articole dragute), m-as bucura mai mult de papusa pe care mi-as dori-o atat demult, decat de bicicleta pe care oricum nu as putea sa o folosesc, fiind iarna. E crunt sa speri din tot sufletul si sa iti doresti sa primesti ceva anume de la Mos si sa ai parte de o dezamagire. Vorbesc din punctul de vedere al unui copil, pentru ca la mine cam toate Craciunurile cu Mos au fost asa. Tocmai pt ca e un copil atat de bun care ar intelege si nu s-ar supara, fa-i, te rog, bucuria asta.

  8. Niciodată nu-i devreme să vorbim despre Crăciun 🙂 Iaca vine! Iaca vine!

  9. violeta.argatu says: Reply

    Fff frumos ai scris! Eu nu mai vreau cadouri… vreau sanatate si liniste sufleteasca…cam duc lipsa in ultima vreme, dar e loc si de mai rau, asa ca nu-mi ramane decat sa-i multumesc Lui Dumnezeu pt ceea ce avem. usor de spus, greu de facut… Pentru copii, am strans cateva chestiute , probabil o sa mai adaug una alta pana la Craciun. M-a emotionat ff tare articolul tau… Felicitari!

  10. Asa om frumos ca tine …

    1. Esti foarte draguta, dar te asigur ca nu e asa. Sunt doar un om obisnuit ca oricare altul. Doar ca unii oameni nu ne spun ce gandesc, spre deosebire de mine 🙂

  11. Roxana says: Reply

    Laura,esti o persoana extraordinara…imi place tare mult cum scrii…m-a emotionat mult articolul si mi-am adus aminte de copilarie.
    Nici eu nu imi doresc mare lucr.u,mai nimic material. Vreau sa fim sanatosi si recunoscatori pentru ce avem. Eu am palton,dar i-as spune mai repede pardesiu…il port doar din cand in cand. In rest,port o geaca,de vreo 6-7 ani.
    In schimb,Irina are o listaaa….si ma enerveaza ca se difuzeaza atatea reclame acum…eu o sa achizitionez ceva de la Playmobil,dar care este rezonabil ca pret. Eu as vrea sa plecam cateva zile in vacanta de iarna… undeva la munte.

  12. Mirela, mama de zane cu ochi mirati says: Reply

    Foarte mult mi-au placut randurile tale, Laura. Mi-au mers la inima pentru ca m-au facut sa vad “lucrurile” cu adevarat importante din viata mea. Iti multumesc. Va doresc sa va fie bine amandorura, cel mai bine..

  13. cristina o says: Reply

    Ba eu vreau cadou de la Mos Craciun (ceva micut acolo, nu stiu) si sunt sigura ca cel putin parintii mei ii vor tine locul Mosului si anul acesta. Referitor la paltoane, fetelor am vazut unele f dragute (mi s-au parut si grosute) in galeria de magazine de la Apaca, in jur de 350 lei.

  14. unb says: Reply

    Ah, ce bine ca ai pus linkul, caut cercelusi pentru pitica, iti scriu imediat. Mos Craciun exista! Multumesc, te citesc de multa vreme si am aflat multe lucruri interesante si frumoase!

  15. Ema says: Reply

    Emotionant articol! Sanatatea este cel mai pretios dar! Va urez cat mai multa tuturor! Daca mai participi la actiuni de binefacere , poate ajutam si noi… asteptam un semn. Imi plac la nebunie fustele voastre! De unde pot cumpara?
    Sunt sigura ca pana de Craciun se vor rezolva toate problemele!

  16. […] Un articol al Laurei m-a pus pe gânduri cu privire nu la ceea ce as putea darui de Craciun, ci cu privire la ceea ce imi doresc. Initial, nu mi-a trecut nimic prin minte. Nici un lucru material, in afara de sanatate, energie, lucruri bune pentru copii, putere de munca si altele de genul acesta…Ieri insa mi-am dat seama ca imi doresc cu adevarat ceva, si o sa-mi si fac cadou acel lucru- bine, din partea sotului, care e foarte relaxat acum ca a rezolvat si problema asta 🙂 . […]

Leave a Reply