Ursuleţi polari din carton – Idei creative nr 63

Am făcut aceşti ursuleţi polari din carton după un şablon din cartea Animăluţe vesele din hârtie de la editura Casa. Mă gândeam să-i folosesc ca decor pe pervaz, împreună cu nişte zăpadă artificială (7 lei punga la Jumbo) şi nişte figurine pescuite din punga cu un kil jumate de jucării de la ouăle Kinder, dar Eliza i-a luat şi îi foloseşte pe post de jucării.

ursuleti polari2

Ca să faceţi aceşti ursuleţi aveţi nevoie de: şablon, carton alb, carton roşu şi albastru, cariocă neagră, foarfece, adeziv. Şabloanele se transferă pe carton şi se decupează pe linia continuă. Se desenează trăsăturile cu o cariocă neagră. Pe linia întreruptă cu punctuleţe se îndoaie în interior, pe linia întreruptă simplă (coada) se îndoaie în exterior. Eu m-am ajutat de un instrument pentru biguit, care face adâncituri înainte de a îndoi (puteţi folosi vârful unei croşete) şi de o riglă, astfel că îndoiturile au ieşit mult mai frumoase.

ursuleti polari

Pe corp se lipesc bucăţile de fular pe care aţi desenat cu un creion alb (am folosit creion cerat) dungile şi bulinele, apoi deasupra se lipeşte capul. Eu am folosit nişte cârlige (cleşti) de rufe pentru a fixa capul de trunchi până s-a uscat adezivul.

idei creative 63

Altă idee cu ursuleţi polari în articolul: 8. Ursuleţi polari – şablon în cartea Figurine din hârtie pentru Crăciun

2 Replies to “Ursuleţi polari din carton – Idei creative nr 63”

  1. violeta.argatu says: Reply

    FFFF frumosi! Nici eu nu te-as lasa sa-i pui pe post de bibelou :)). of, ce dor imi e sa mai fac si eu ceva…nu mai pot…de doua saptamani pazesc copiii…termina unul, se-mbolnaveste celalalt…termina si celalalt, se muta iar la primu’… nu mai stiu ce sa le mai fac, ce le-am dat si ce nu le-am mai dat ca sa-i imunizez…sunt un pic peste linia de plutire…sper sa nu ma scufund..azi i-am scos branula anei, mai are cinci zile de antibiotic… a avut amigdalita pultacee… a fost groaznic..prima raceala a lor “sanatoasa”… l-am tinut pe ioan o saptamana inainte de vacanta acasa, cu febra mare si amigdale imense…luni s-a dus la scoala, de ieri are mucisori iar…aseara i-am dat o doza de paracetamol, la 00 era fleasca tot…. daca o iau iar de la cap, ma prabusesc…in doua saptamani am iesit doua ore afara adunate…. sper ca voi sunteti bine!

    1. Of, Violeta, m-am gandit eu ca ati patit ceva, ca am vazut ca iar ai disparut. Imi pare rau ca sunt copiii asa bolnaviori 🙁 Eliza e bine deocamdata, eu n-o imunizez decat cu sucuri si cavit imun, in rest nu prea ii dau nimic. A mai fornait ea putin si a si tusit un pic dar i-a trecut. Multa, multa sanatate!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.